cariera sau viata de familie
Raspunsuri - Pagina 5
casandra spune:
Ileana, ai dreptate, cand sunt micuti e cel mai important. Dar si cand sunt mai mari, si prefera compania prietenilor, sunt foarte vulnerabili. Trebuie sa ii cunosti prieteni, preocuparile, fara sa ii lasi impresia ca vrei sa il controlezi. Trebuie sa ii castigi increderea. Si pentru asta trebuie sa ai timp pentru el.
Uite, zici tu ca tatal tau doar va controla la teme. Dar era cineva acasa, care era chiar "tata", direct interesat de soarta voastra, care nu putea fi suntat. Prezenta lui v-a ferit, poate involuntar, de tentatii si v-a ghidat comportamentul intr-o anumita directie. Si eu am trait multa vreme cu impresia ca tata nu face nimic. Dar acum imi dau seama ce bine mi-a facut simpla lui prezenta. Dupa ce n-a mai fost i-am resimtit puternic absenta.
Rufus spune:
Eu nu sunt adeptul muncii in defavoarea familiei. Am inteles asta dupa ce am petrecut multe ore la servici, castigand bani. Cand inima a inceput sa dea semne de suparare, Ioana avea cam 3 ani. Si m-am oprit. De atunci, fac cat pot. Dar sunt prezent mereu in familie. Fara indoiala, castigurile au scazut.
Ideea ca trebuie sa le dau case copiilor mei nu-mi surade, desi au de pe acuma cam tot ce le trebuie. Eu am muncit si am. Sa faca si ei la fel. Si o sa aiba.
http://community.webshots.com/user/tora97
alinaxeni spune:
De ce vrem sa facem cariera?Multi ar spune ca sa le oferim copiilor tot ce-si doresc.
Am vazut familii care au muncit,au facut cariera si avere,le-au oferit copiilor masina,casa si tot ce visau....pana intr-o zi cand au venit acasa si si-au gasit copii drogati.Atunci au aflat ca era problema veche,din lipsa de timp nu au observat ca intrase in anturaje dubioase si la scoala mergeau mai mult nu.La momentul asta se chinuie,unii,la dezintoxicare si altii cheltuie averea stransa sa-i scoata de la inchisoare.
Uneori si eu regret ca am ales sa fiu mai mult langa familie dar imi trece cand vad ca am un copil de care pot fi mandra si un sot care, in ciuda greutatilor ,a apreciat ca mi-am sacrificat visul ca sa fim o familie unita si fericita.Poate fata mea nu are tot ce viseaza dar a invatat sa aprecieze tot ce-i pot oferii si cand va fi mare sunt sigura ca va avea si casa si masina si bani pt. ca va stii sa-si faca singura,eu i-am oferit ajutor sa gaseasca drumul drept in viata.Cred ca asta au nevoie copii.
alina
Gabrielama spune:
Cunsoc familii unde parintii muncesc mult si au cariere si au copii frumosi si bine crescuti, care au note bune, au terminat scoli bune, sunt responsabili, nu se drogheaza, nu beau si nu pierd timpul in fata blocului.
Cunosc familii unde mama sta acasa, n-a lucrat niciodata, iar copii fug de la scoala, fumeaza, beau, injura, fura, stau toata ziua si atarna in fata blocului si pierd timpul.
Exista o regula? Un anumit numar de ore pe care trebuie sa le petreci acasa ca sa gasesti cheia succesului si drumul drept spre inima si mintea copilului tau ca sa fie un OM bun si curat?
Se pare ca nu.
Iar eu cred ca se poate si una si alta; si ca se poate gasi un echilibru.
Cineva spunea sa incetam sa ne certam si sa impartasim experientele noastre - cum facem; eu am sa spun asa:
- tot timpul pe care il am il petrec cu fetita mea; nu mergem niciaieri fara ea, cu exceptia cumparaturilor saptamanale si asta pentru ca nu are inca rabdare si nu ii place in magazinele supra-aglomerate; cand va mai creste o sa o iau si acolo;
- am femeie la curatenie, asa ca in afara de mici activitati casnice, nu imi petrec timpul cu asa ceva. Sunt sigura ca se vor ridica voci impotriva acestei "practici"; eu asa am ales - sa platesc o femeie care sa faca aceste lucruri in locul meu, pentru ca eu sa am tot timpul la dispozitie pentru copilul meu;
- am ajuns in acel "stadiu" al carierei in care pot sa plec de la servici, in fiecare zi, la aceiasi ora;
- cumparaturile le fac odata pe saptamana; cumparaturile mici din timpul saptamanii (paine) le fac dimineata, in drum spre servici;
- orice alte activitati pe care nu le pot face impreuna cu familia mea (sport, coafor, etc) le fac, atunci cand este nevoie, tot dimineata, in drum spre servici;
- am norocul sa fi gasit o gradinitia minunata care este in spatele cladirii unde eu am biroul; voi putea sa-mi aduc copilul dimineata si sa-l iau dupa-amiaza cand plec de la servici.
Bune sau rele, sunt regulile pe care le aplic si functioneaza; cand nu vor mai functiona, le voi modifica.
Succes tuturor!
Gabi
casandra spune:
In toate trebuie sa ai simtul masurii.
E nebunie si sa stai acasa cand n-ai ce pune pe masa, dar si sa fii plecat din zori de zi pana spre miezul noptii pentru a trai mult peste medie sau a iti putea trimite copiii sa studieze in straintate. Mai ales ca daca e intr-adevar bun, poate aplica pentru bursa. Cunosc o groaza de tineri care au plecat la studii in strainatate prin forte proprii, nu pe banii parintilor.
Eu am intalnit destule doamne in functii de conducere, cu salarii mult, mult peste medie, cu program de lucru incarcat, si cu 2-3-4 copii. Dar sotii acestora nu lucrau, se ocupau cu precadere de copii.
Si copiii, intr-adevar, sunt exemplari.
Pentru curatenie si treburi casnice, apelau la o femeie, contra cost.
Rufus spune:
quote:
Originally posted by ileanaczquote:
Originally posted by Rufus
Ideea ca trebuie sa le dau case copiilor mei nu-mi surade, desi au de pe acuma cam tot ce le trebuie. Eu am muncit si am. Sa faca si ei la fel. Si o sa aiba.
Eu nu impartasesc aceasta viziune. Ia ganditi-va: existau case cumparate cu credite pana acum cativa ani? NU! De ce? Pentru ca INAINTE iti cumparai MULT MAI USOR o casa...
Da, e simplu sa spui: eu am muncit...am casa, am masina, o duc bine, copiilor nu le lipseste strictul necesar...sa fie sanatosi...sa-si faca singuri!
Dar daca din partea ta, ca parinte, presupune un efort un pic mai mare pentru a le da lor MAI MULT, de ce sa zici nu? Doar pentru ca vrei sa ii ai in vizor cat mai mult timp?
Ei, nu e nici o suparare sa nu impartasesti ideea mea.
Scopul meu, legat de copii, este sa le fiu un bun parinte. Sa le dau toate informatiile necesare, sa ma ocup de educatia lor, sa le fiu alaturi in diversele incercari ale vietii, alaturi de un trai decent. Ca sa fac aceste lucruri, trebuie ca eu insumi sa fiu sanatos, multumit si sa am timpul necesar, nu sa muncesc "putin mai mult" ca sa le fac si zestre.
Doresc sa-i ajut sa gaseasca drumul drept in viata, cum spunea alinaxeni sau, mai plastic, cum spune sotia mea, sa le dau o undita si sa-i invat sa pescuiasca, nu sa le dau pestele gata prins.
Cred ca ai inteles ce vreau sa spun.
Sper, de asemenea, ca intelegi ca nici un parinte normal nu refuza ajutor, chiar si material, copiilor, atunci cand are ce oferi. Iar eu, pe masura posibilitatilor, nu fac exceptie.
http://community.webshots.com/user/tora97
iuliana76 spune:
quote:
Originally posted by ileanacz
Iar in ceea ce priveste copii drogati sau alte cazuri asemanatoare, hai sa fim realisti: oare TOTI sunt copii de bani gata, care nu sunt supravegheati de parinti mai mult timp?
Eu am vazut si copii saraci care se drogau, furau, care vagabondau, si nu cred ca se intampla asta neaparat din lipsa de supraveghere...
Partea cu supravegheatul e cu du-te vino...daca stai prea mult timp pe capul lor, se razvratesc impotriva ta, ca parinte, pe motiv ca ii sufoci, ca nu le dai libertate, ca nu le acorzi prea mult credit. Daca stai prea putin timp cu ei, ajung sa dea vina pe tine ca au intrat ei in tot felul de anturaje tampite, ca s-au lasat de scoala sau mai stiu eu ce prostii au mai facut...
Am vazut o gramada de familii care muncesc enorm si care au copii EXEMPLARI. Am vazut si familii care acorda destul de mult timp copiilor si acestia sunt niste pramatii.
Deci? Parerea mea este ca in afara faptului ca un parinte trebuie sa isi joace rolul sau cu cat mai multa "gratie", conteaza foarte mult si temperamentul copilului, alegerile sale... Nu putem fi stapani pe viata lor, nu-i putem controla mereu, nu le putem impune prea multe...asadar o buna parte a viitorului lor depinde de ei.
Asa e. Va spun din experienta. Nu e nevoie de atentia parintilor sa fi un copil cuminte, sa-ti iubesti parintii, sa faci o scoala, sa fi educat cu un minim de atentie din partea parintilor. Conteaza foarte mult temperamentul copilului. Ca adult cele mai multe amintiri le ai incepand cu preadolescenta. Si atunci conteaza foarte mult sa te integrezi intr-un grup, si nu-i deloc usor sa ai prieteni cu bani iar tu sa-i privesti cum se imbraca si ca-si permit destule. Nu vroiam casa, masina, dar vroiam totusi mai multe. Asa am ramas cu unele frustrari. Nu din vina parintilor, ei mi-au oferit cat au putut, dar cei care pot munci pe bani multi sa o faca, chiar daca stau doar in Weekend cu copilu, sau 2 ore pe zi.
Poate gresesc. De multe ori parintii ofera copilului ceea ce lui i-a lipsit cand era copil. Si de multe ori e gresit. Sper sa gasesc o cale de mijloc.
Iuliana.