cum sa fac sa iasa bine?

Vacanta mare, 2002, Laval, Quebec, Canada. Dar poate fi orice alta vacanta, orice an.
O piscina publica, Laval, Quebec, Canada. Dar poate fi oriunde in lume.
In fata piscinei, in stinga, citeva banci. Un grup de adolescenti, de pe la 13 ani, as zice eu, cu mutre plictisite profund, dar profund, tigarile fumega, bicicletele sint aruncate prin iarba, doua-trei cupluri se pipaie de mama-focului, pe aceeasi banca, unul e intins pe o masa cu picioarele imprastiate "all over the place" - ma scuzati dar mai bine de-atit nu pot sa spun - altul zace, literalmente, rezemat de piciorul mesei si bricoleaza ceva la o tigara, nu sint sigura daca era drog sau nu... Tablou incomplet dar relevant.
In fata aceleiasi piscine, la dreapta, un teren de baschet, un singur cos. Afara sint, jur, 33 de grade. Si totusi, sub cos, un alt grup de adolescenti alearga dupa minge. Paseaza, sar, striga, ovationeaza cind mingea ajunge in cos. Nu par deloc plictisiti, rid, se bucura, sint vii, traiesc, iubitele lor fac galerie de sub un copac, la umbra, povestesc intre ele cu ochii pe minge... Tablou incomplet dar relevant.
Si acum problema mea, aici in Laval, Quebec, Canada, dar care ar fi existat, cred eu, in orice colt de lume m-as fi aflat.
Cum fac eu, cum fac eu mai bine, sau cum pot eu sa ma asigur, nu cred ca e posibil dar zic si eu, ca fiul meu sa ajunga in grupul celor care joaca baschet?
Stiu. Implica-l! Da-i de lucru! Supravegheaza anturajul! Educa-l!
Dar cind? Ca eu am vreo trei ore pe zi cu el, jumatate dimineata, cind ma grabesc, e sase jumate si ma indoiesc ca are vreunul chef de educatie, si restul de la sase, cind il recuperez de la scoala si pina il culc, cind sintem toti obositi. Si simt cum educatia imi fuge printre degete, computer/televizor/bicicleta/inot/role/prieteni... eu cind mai educ copilul asta? Si cum? Cum sa fac sa iasa bine?
Simonna

oanagabriela spune:

Si noi ne confruntam cu aceasi dilema.. Antonia are doar 5 ani, dar am citi in urma cu citeva saptamini un articol infricosator despre practicile "sexuale" ale adolescentiilor si chiar al copiilor de 12 - 13 ani din Quebec, si mi s-a facut parul maciuca...Autorul articolului din "La Presse" descria adevarate orgii facute prin casele diversilor prieteni si tot felul de comportamente demne de filmele XXX...Si "La Presse" este un ziar serios, nu unul de scandal.
Sfaturi? Cum spui si tu, noi parintii petrecem o infima parte din zii impreuna cu copiii nostrii, si cu virsta va fii din ce in ce mai putin. Parerea mea este ca, in primul rind, trebuie sa te asiguri ca mediul de la scoala este corespunzator si daca nu, sa-l schimbi cit mai repede. Noi avem prieteni in Montreal (trei familii) cu baietii mari acum si care au frecventat scoli bune (ca Scoala Internationala sau scoli private) si la aproape 20 ani sint niste tineri cu preocupari frumoase, care au invatat bine, nu fumeaza, nu beau, nu i-au droguri, au prieteni ca si ei, potoliti, fac sport, deci intr-un cuvint niste adolescenti normali.
Stiu insa si un caz in care baiatul, pe la 16 ani a luat-o razna, a fugit de acasa, a inceput sa se drogheze si a abandonat scoala. Dupa 4 ani s-a intors la tatal sau (parintii fiind separati) si au incercat sa mai repare cite ceva, dar fara prea mare succes. O viata irosita...si niste parinti distrusi...
Mult noroc la toti parintii...

Rufus spune:

Nu stiu, zau...e chestie de loterie...
Eu ma rog la Dumnezeu. In afara de faptul ca ma implic cat de mult pot.

http://community.webshots.com/user/tora97

Lona spune:

Cred ca e o intrebare inevitabila pe care orice parinte si-o pune. Poate si cei ai copiilor din primul grup.
Rufus bine zice. E un fel de loterie.
Bunica mea avea o vorba, atunci cand auzea ca unui tanar ii merge bine: "parintii lui au avut noroc de copil bun". Atunci nu prea intelegeam, acum stiu ce zicea.
Cred ca, chiar daca nu prea avem timp, trebuie sa le urmarim macar evolutiile/involutiile. Si daca lucrurile scapa de sub control, interventie rapida.
Trebuie vazut anturajul, vestimentatia, locurile pe care le frecventeaza. Am o cunostinta care o data pe luna organizeaza o mica petrecere (de fapt invita la masa, duminica) pentru prietenii fiului ei, care are 16 ani. Si asa ii vede pe toti, are, oarecum, anturajul lui sub control.
Dar buna mea avea dreptate: cred ca trebuie sa ai si noroc...

corinaioana spune:

Si mie mi-e teama de ce-o sa fie cand o sa-mi creasca baiatul. Oricat de mult l-ai educa, langa el vor fi tot timpul tentatii si depinde, probabil, si de strucura lui genetica, daca le va raspunde sau nu. Un parinte nu-si poate supraveghea tot timpul odrasla, dar poate discuta deschis despre droguri, sex precoce, anturaj si cu cat mai mare e increderea reiproca si deschiderea, cu atat mai mici vor fi riscurile.

corina

Simonna spune:

Multumesc de raspunsuri, Lona, ideea cu masa e f. buna, brevetam, de fapt brevetam de pe-acum, sa vezi cum vine fiu-meu acasa si zice: da-mi nr. de telefon sa vina la mine cutare baietel, sa ne jucam. Iar eu dau nr si rog mamica sa ne vedem intr-un parc, pe teren neutru... Sa ne auzim / vedem / cunoastem...
Pe de alta parte am asa, o jale generala, ma uit inapoi si ma vad pe mine la 16 ani, nimeni nu ma crede, nici macar Colegu', mintind amestecat cu adevar despre gasca cu care mergeam eu la film... si, de fapt, eu eram intr-un parc absolut obscur cu niste indivizi absolut obscuri, jumate iesisera din puscarie, jumate se pregateau sa intre... Poker, sex si tigari, ei, ca eu ii asistam, dar daca... daca... mi-e rau gindindu-ma ce-ar fi putut sa se aleaga de mine!
Noroc cu mama si educatia ei, cu bunica, simtea ea ceva si pedala intr-una pe cit de important e sa fii bun, cinstit... Si cu tipul ala care ma dusese in gasca cu pricina, cu 10 sau asa ceva ani mai mare ca mine, care nu si-a pus mintea... Alte vremuri!, vai de capul meu! Si cum sa nu-mi fie frica?!
Si acum un happy face de la Radu... fara nici o legatura cu subiectul, asta-i place lui azi!
Simonna

Kikina spune:

Dragele mele, baietii mei au 13 si 16 ani si... inca e totul OK. Las totul balta cand simt ca ar avea ceva de spus, chiar si atunci cand nici ei nu stiu prea bine daca vor sau nu sa spuna ce au pe suflet sau ce le trece prin minte. Si, stiti si voi, nu e deloc usor sa fii disponibil cand ai atatea altele pe cap. Dar eu prefer sa fiu pe faza si sa aman orice pt. cateva vorbe cu copiii, caci nici o problema nu mi se pare mai importanta si mai acuta decat cea generata de framantarile lor.
Eu tin minte cand am vrut sa-i spun mamei mele, pe la 13 ani, ca m-am indragostit. Si mama spala vasele in continuare, iar nu asteptam decat sa le lase si sa ma asculte cu atentie. Cand i-am povestit despre asta, peste foarte multi ani, mi-a zis ca asa incerca sa nu para ca da prea multa importanta... Dar, pt. mine, totul era atat de important atunci! Asa cred ca se intampla si cu copiii nostri. Ce ne par noua acum doar simple pietricele, pot fi pt. ei pietre pretioase sau... bolovani greu de urnit.
Si eu ma rog sa fie totul bine si sa am puterea sa tin departe de ei toate relele lumii. Dar stiu ca nici calugari nu-i pot face si... poate ar fi mult mai rau asa.
Iar retete de procedat exact asa cum trebuie nu cred ca exista, ci doar instinct matern, o enorma disponibilitate si foarte mult noroc, zic eu.