in pragul nebuniei

N-am mai intrat de multa vreme pe forum. Aproape un an ( de cand s-a nascut nepotzica). Traiam si traiesc o poveste frumoasa, insa ca in orice poveste minunata trebuie sa existe si un personaj negativ. In cazul meu e mama.
Reiau pe scurt pentru cine nu isi mai aminteste. Am plecat acum 4 ani de acasa dupa un divortz ,la vreo 500 de km de casa, langa un alt barbat alaturi de care pot spune ca m-am nascut a doua oara, sau alaturi de care mi-am inceput de fapt existenta la 27 de ani. Asta nu a fost deloc pe placul mamei, ramasa singura in acel oras, total impotriva relatiei si mai mult si mai mult impotriva ideii de a pleca departe de ea. 3 ani de zile a facut tot ce a putut pentru a ma face sa ma intorc: de la "anonime", la visite inopinate la usa socrilor care de altfel sunt niste oameni minunati ( ne-am casatorit anul trecut), la tot felul de alte si alte vorbe. Am tacut si am tacut si am inghitit pentru ca mi-e singura ruda ( fratele e departe si neinteresat de problema, adica destul de destept sa-i ignore crizele) am incercat sa fac tot posibilul sa am o relatie cat de cat normala cu ea, demonstrandu-i ca decizia luata de mine nu a fost una nebuna. Am reusit tot ce mi-a preziz ea ca nu o sa reusesc. Am o casa minunata, un sotz, o familie extraordinara in care am fost primita... tot ce mi-am dorit.
Dar nu am LINISTE. Dupa aflarea vestii casatoriei ( noi doi si cativa prieteni) a inceput iar cosmarul. De data asta il accepta pe sotz... dar sa ne ducem la ea cu plocon si scuze... ( nu direct spus). Sotzul.. dupa ce trecuse prin toate apelativele din jungla folosite de mama ( animal, nenorocit... etc), mi-a spus clar ca nu mai vrea sa aiba de-a face cu ea. Are si dreptate. Face inca prea multe pentru cate ar merita mama. Dar mama se tzine motz. E orgolioasa si se tzine batzoasa.. asteptand ca eu sa-i aduc nushce dovezi de recunostinta pentru sacrificiul de a ma fi crescut singura de la 14 ani ( cand a murit tata).
Tot comportamentul ei ma demoleaza. Sunt de o sensibilitate ingrozitoare iar mama ma manipuleaza ingrozitor. Daca o aud plangand la telefon ma topesc pur si simplu si nu mai sunt om. NU dorm cu noptile si ma gandesc mereu sa nu i se intample ceva rau. IAr ea stie asta.. si ma santajeaza si joaca teatru. Eu insa, suport. PEntru ca am fost crescuta cu un respect deosebit pentru parinti in fatza carora nu am ridicat vocea si pe care nu i-am jignit. Nu pot sa ma duc sa-i spun mama, stiu ca joci teatru stiu ca vrei sa ma omori cu zile... Stau si plang, si ii plang la telefon rugand-o sa ma lase sa-mi traiesc viata, acum ca mi-am gasit si eu fericirea. Ea insa nu, si nu si nu.
Constient imi mai aduce mereu surprize. Ultima iar m-a scos de pe linia de plutire. Era in statziune, la tratament cand primesc un telefon de la prietena ei cea mai buna ( care era acasa) cum ca mama e f bolnava in statiune ca a sunat-o sa ma duc eu acolo ca a facut otita ( evident ca numarul meu de tel nu l-a nimerit, doar ca sa ma faca sa ma simt eu si mai rau ca aflu de la altii in ce stare e ea acolo). Va dati seama ca am lesinat. Incotro sa o apuc si ce sa fac. De ea nu dadeam ca nu avea tel in camera la hotelul unde statea. Noroc ca sotzul meu are un f bun prieten in acea statiune. Suna-l... roaga-l sa se duca la hotel, sa o ia si sa mearga la un doctor ( in alt oras, pentru ca in statiune nu aveau orl-ist)sa vada ce e cu ea. Se duce omul, isi lasa toate treburile si mama il ia de la usa ca cine e, ca cine te-a trimis ( intre timp reusiesm sa-i las mesaj la receptie ca va veni cineva sa o ia sa o duca la doctor), ca nu am envoie de nimic, ca ma simt mai bine.. etc. Va dati seama ca iar m-am pus pe bocit. Am reusit intr-un final sa dau de ea si primul lucru care ma intreaba e ca de unde stiu eu ca e ea bolnava ( in conditiile in care ii spusese prietenei ei sa ma duc eu acolo), ca ce, ca ala de i l-am trimis eu nu stia nici un doctor,.... etc.. Ideea e urmatoarea: ea se astepta sa percutez eu imediat, sa sar in masina si sa ma duc acolo..Se gandea probabil ca voi veni si cu sotzul si ca asa o vom aduce la noi. Lucru care nu s0a intamplat, evident. I-am spus la telefon ca ma urc in tren azi ( azi i se termina si ei sejurul in statiune) si ca o sa merg cu ea sa o duc acas si sa raman cateva zile acolo ( numai 500 de km). A dat din coltz in coltz, ca vrea ca nu vrea, ca las ca se descurca ea ca se duce la urgneta cand ajunge acasa.. etc. M-a apucat iar plansu.... l-a sunat pe sotz care cand m-a vazut cum sunt mi-a zis ca ori la ma-ta ori la mine ca el s-a saturat de 4 ani incoace ( si are dreptate). Apoi m-a sunat si prietena mamei care este o d=na doctor extraordinara si care m-a sfatuit acelasi lucru, sa nu ma urc in tren si sa stau linistita ca trebuie o data si o data sa-i dea cineva o lectie.
Numai linistita nu am stat. Azi toata ziua mi-am facut milioane de scenarii, daca i se intampla ceva, daca i se face rau ( desi otia nu poate fi atat de grava nu?), ce=o sa zica, cate o sa-mi reproseze iar ca am abandonat=o bolnava, ca i-am promis si nu m-am dus ... etc. Ar trebui sa ajunga diseara pe la 9 si pana atunci simt ca mor desi prietena ei m-a rugat sa stau linistita ca o sa ma sune, ca o sa ma puna la curent ce si cum.
Nu stiu ce sa mai fac si cum sa o mai scot la capat. NU stiu cum sa ma imunizez si sa nu o mai las sa ma chinuie in halul asta. Din cauza de suparare m-a lovit de ieri o hemoragie de abia m-am dat jos din pat. In plus fac caderi de calciu si de tensiune ceva de groaza.
NU am liniste si traiesc un stres continuu..ca cine stie ce mai aud de la mama sau ca cine stie ce a mai facut ( voit sau nu). Trebuie sa spun ca mama mi-a facut multe scenarii ce genul "lesinat" de o duceam la doctor si doctorul imi spunea clar ca nu are nimic doar o tensiune oscilanta si nimic mai mult si ca trebuie sa aiba grija de ea. De 4 ani nu m-a sunat si ea o data macar sa ma intrebe ce fac desi pretinde ca ma iubeste enorm si pentru mine a trait toata viata.
Nu stiu cum sa fac sa ma linistesc si cum sa ii tzin piept. Ma gandesc ca iar ma voi duce la ea si iar ne vom certa si iar ma va privi cu fundul si ma va acuza de cate in luna si in stele. NU mai pot. Cand tocmai ziceam si eu ca mi-am revenit cu psihicul simt ca iar o sa cad. Abia ma linistisem o vreme si ziceam sa ma apuc de investigatii pentru bb.. DIn cauza ei am si refuzat sa ma tratez mai devreme.. Ma inchisesem in mine si refuzam ideea de copil in viata mea... Acum insa s-ar putea sa fie prea tarziu.
Nu stiu cum sa procedez. Sotul meu este un tip f dur si foarte autoritar.. Stie intotdeauna ce vrea si nu lasa pe nimeni sa-l calce in picioare. Mi-a zis ca sunt o proasta ( ceea ce recunosc) ca nu sunt in stare sa-i spun in fatza mamei tot ce simt ( desi am incercat mai pe ocolite sa o fac sa inteleaga) si ca daca mai continui mult cu bocetele o sa ma trimita pachet la mama...( mai in gluuma mai in serios). S-a saturat si el.. care are niste parinti minunat....sa dea peste o soacra in halul asta..
Eu cred totusi ca mama are probleme de ordin psihic. Dar nu va imaginati ca as putea sau ar putea-o cineva duce la un medic de specialitate. De cand a murit tata.. eu am ramas unica ei prepcupare. S-a agatzat de mine ca de un colac de salvare desi nu am fost cele mai bune prietene niciodata. A facut un fel de obsesie pentru mine si desi ea crede ca imi face bine , de fapt imi face numai rau. E la fel de obsedata de ideea singuratatii si sufera de o nefericire cronica. Imi amintesc ca la fel de nefericita era si cand traia tata. Si tatal meu a fost un super barbat. Totusi nu traieste izolata. Are prietene pe la care se plimba toata ziua, e cat de cat sanatoasa, are o casutza frumoasa... ar putea totul fi ok daca si-ar dori asta. Dar nu suporta ideea ca eu am plecat dintr-un oras mare sa traiesc intr-unul mic. Acum nu suporta ideea ca sotzul meu nu0i va calca niciodata pragul desi omul a iertat-o demult pentru ceea ce i-a facut, vrea ea cu tot dinadinsul sa se duca el cu scuze ( chiar nu ar avea pentru ce sa se scuze). Nu a spus nimanui ca m-am recasatorit.. auzi... "ce-o sa zica lumea cand te vede mereu ca vii singura si niciodata cu sotzul" si tot asa...
As putea sa mai scriu inca o mie de pagini si tot nu as termina povestea mea.
Simteam nevoia sa ma descarc si nu aveam cui. Rugati-va pentru mine sa ajunga mama sanatoasa acsa, toata otita ei sa nu fi existat sau daca exista sa nu fie grava.. si sa imi iasa si mie rezultatul bun saptaman viitoare cand ma duc sa fac HSG
Of si vestea mult asteptata.... a ajuns mama acasa.. intreaga si nevatamata. M-a sunat.. Pentru priam data in 4 ani... Ceea ce inseamna ca sfatul prietenei a dat roade.. sa-si mai faca si mama griji pentru mien si nu numai eu pentru ea....

cami

Porumbita spune:

mai, te manipuleaza ingrozitor si te santajeaza psihic, iar tu ii permiti desi esti constienta de asta.. cred ca tu ar trebui sa faci ceva in privinta asta (eventual un ajutor de specialitate); nu de alta dar in ritmul asta o sa iti distrugi nu numai casinicia dar si viata...

cami30 spune:

am sunat-o iar. sa-mi spuna ce a facut la doctor. S-a plans evident ca e otita cu furuncul si ca se chinuie si o doare si ca o sa-i afecteze si cealalta ureche.. Ca nu a fost multumita cum i s-a adresat persoana pe care i-am trimis-o.. Nimic nu o multumeste..Ca daca avea bani se urca ea in tren si se ducea in primul oras cu medic ORL-ist..
De ce imi face toate astea? De ce n-a putut sa ma sune pe mine si sa-mi ceara ajutorul? Mi-a zis ca a plans acolo de durere, ca nu putea sa puna capul pe perna si nimeni nu a ajutat-o. De ce nu m-a sunat daca avea nevoie? "ca stie ea ca nu am eu cum s-o ajut" ( vezi draga, ca sotzul meu nu o suporta si oricum eu singura nu puteam sa ma duc). Nu e asta rautate? Nu cred ca exista pe lumea asta copil care sa o fi respectat si iubit mai mult decat mine.... Insa totul s-a sfarsit intre noi doua in clipa in care in viata mea au inceput sa intre barbati...De atunci mi-a reprosat continuu ca iubesc mai mult "un strain" decat pe ea care mi-a dat viata..
Acum iar plang. Stau si plang ca proasta desi stiu ca e rautate din partea ei. Dar stiti de ce plang? Pentru ca stiu cum era mama cand eram eu copil. Ce frumos zambea si cat ma iubea. Si acum in ce s-a transformat.. Intr-o persoana rece, care nu mai are un zambet pentru mine.. care nu mai stie decat sa-mi faca reprosuri.. Am senzatia uneori ca o urasc... pentru ceea ce imi face.
E ingrozitor sa nu ai familie din sangele tau care sa te iubeasca.. Nu am bunici, nu am veri nu am pe nimeni. Am un frate tocmai in Australia care are viatza lui departe de vietile oamenilor normali. Iar pe el nu-l intereseaza. El are regulile lui pe care daca mama nu le-a respectat a facut-o pachet si a trimis-o acasa. O suna regulat dar nu se lasa impresionat de nimic. In rest nu am pe nimeni. Si credeti-ma ca oricat de mult te-ar iubi un sotz sau un prieten... nimic nu se compara cu mama, cu nevoia de mama, nevoia de un sfat si o vorba buna.
Sunt departe si de prieteni.. TOti sunt imprastiati, iar aici unde sunt eu nu am mai reusit sa-mi fac prieteni noi, cel putin nu prieteni de suflet.
Sotzul meu nu accepta sa ma vada plangand, cel putin nu din motivul "mama". Mi-a zis ca nu am voie sa plang si ca nu merit consolare pentru asta. Pentru ca mi-a explicat clar asa cum mi-au explicat si alti o mie de oameni ca trebuie sa ma hotarasc eu sa nu mai sar de fiecare data cand mama are chef sa se joace cu mine...
E asa de usor sa dai sfaturi... dar atat de greu sa le urmezi cand inima nu te lasa....

cami

Gargaritza spune:

Ufff...draga Cami....mama sotului mei este ca si mama ta. Nimeni nu ii poate intra in voie, trebuie sa mergi pe varfuri pe langa ea, una calda alta rece. Sotul meu este convins ca mama lui are o problema psihica, eu cred ca este numai rautate. Cred ca lui ii este mai usor sa accepte ca ea este bolnava decat sa accepte ca este pur si simplu rea. In cazul meu eu nu pot sa intervin si sa ii zic ceva soacrei dar tu ar trebui sa ai o discutie cu a ta stimata mama si sa ii explici pas cu pas, cuvant cu cuvat ca la bebei cum stau treburile.


Garga si Irinuca
http://community.webshots.com/scripts/editPhotos.fcgi?action=viewall&albumID=375227829

Ana68 spune:

Cami,
Ti-am citit povestea....Incredibil,dar adevarat!Imi pare rau pentru toate pe care le patesti de 4 ani mereu cu mama ta....Eu una as spune ca mama ta e geloasa si se simte parasita si pierduta....Nu esti singura care trece prin astfel de necazuri.Mama ta are impresia ca nu mai e bagata in seama,ca este uitata si ignorata.Este posibil,nu stiu,sa fie si batranetea de vina...Sti tu ca cu cat imbatranim cu atat dam in mintea copiilor.Scuze daca am fost prea directa,departe de mine gandul de a te jigni pe tine sau pe mama ta.
Doctorita cu care ai vorbit si care am inteles ca e prietena cu mama ta,te-ar putea ajuta foarte mult,adica sa o mai linisteasca pe mama ta si eventual s-o convinga sa faca un control la un medic geriatru specializat in astfel de probleme.Si,parerea mea,bine ai facut ca i-ai urmat sfatul....Ar fi bine s-o ti tot asa...In fond si la urma urmei alaturi de sotul tau iti vei duce viata de acum inainte si te-ai maritat cu el,nu cu mama ta....bine ca ai socrii intelegatori.Incearca sa nu te mai agiti asa stiind ca mama ta joaca teatru,asa cum ai scris si tu.Asculta-ti si sotul....Va veni odata si odata si ziua cand vei fi pusa la zid sa alegi si atunci ce vei face?!
Ai grija de tine....Asculta-i si pe cei din jur,poate o sa afli raspunsul si din sfaturile lor....
Sa ai minte limpede si sa judeci cum trebuie si....multa sanatate!

Ana-Maria,mami deAlex&Luana

n/a spune:

Cami, ti-am citit cu foarte mare atentie povestea. Fetele poate au mai citit postari de-ale mele la alte subiecte si stiu despre mine ca "sunt dintr-o bucata".

Nu pot sa spun ca imi pare rau de tine, pentru ca chiar nu imi pare (sper sa nu te superi prea tare!). Poate ai sa ma intrebi "de ce?" Iti raspund cu cea mai mare placere: pentru ca esti o femeie care da dovada de o slabiciune (sa NU intelegi ca esti "slaba"...e o foarte mare diferenta!) iesita din comun!

Pe cuvant de onoare daca te inteleg MACAR un pic. Esti femeie in toata fierea, ai casa, ai un sot cu care te intelegi bine, care ti-a acceptat atatea stari legate de mama ta, caruia sigur nu i-a placut niciodata sa te vada "distrusa" de fiinta care ti-a dat viata, si mai ai si niste socrii ca lumea. Vrei sa iti maresti familia, sa ai un bebelus, dar ai tot amanat...ca deh...iti sta mama ca un ghimpe in coaste... Cred ca putin iti pasa de tine, de viitorul tau, de casnicia ta... Nu de alta, dar vad ca singura ta preocupare este mama ta care iti mananca zilele de 4 ani incoace. Unde vrei sa ajungi? La nebuni? Pai daca o mai duci in ritmul asta, nu numai ca vei ajunge acolo, dar vei ramane si fara sot, si fara copil...fara nimic...doar cu o mama sarita (mii de scuze!) care, daca ar putea, cred ca s-ar marita ea cu tine!?

Tot spui ca tu constientizezi ca tot ce face face din rautate. Pai si atunci ce mai vrei, femeie, sa iti faca pentru ca sa deschizi ochii? Astepti sa te bage in pamant?

De ce ii dai mereu apa la moara? Pentru ca nu esti in stare sa o refuzi, sa ii dai peste nas, sa ii trantesti telefonul si sa-i spui macar o saptamana sa te lase in pace, sa nu mai stii nimic de ea? Apoi, scuza-ma... "Cum iti asterni, asa dormi!".

Zici ca iti este mama? Eu am doua variante pentru astfel de mame:
1. ori e sarita de pe fix si trebuie dusa la tratament;
2. ori e sanatoasa si singurul ei scop este sa iti distruga casnicia, si sa te vada intorcandu-te la ea si locuind cu ea.

Eu sunt convinsa ca "nebuna" la modul cel mai serios nu este! Profita de faptul ca ai o super slabiciune pentru ea si te joaca in picioare cum doreste! Asta e adevarul...imi pare rau ca-ti spun...dar parerea mea este ca isi bate joc de tine in ultimul hal.

Tu gandeste-te bine, si asculta-i pe cei din jur, ca ceilalti vad totul intr-o alta lumina, care de cele mai multe ori reflecta adevarul: daca nu pui punct la toata "tampenia" asta, iti vei rata casnicia! Si nu numai atat! Si pe cele care vor urma (daca vor mai fi!), pentru ca "scumpa" ta mamica nu se va schimba...la cata rautate are in ea, daca isi atinge acum scopul va sti ca va reusi asta de fiecare data.

Mai concret:
1. daca iti mai face scene la telefon, spune-i ca nu ai nevoie de astfel de momente si pana nu ii vine mintea la cap, nu mai ai ce discuta cu ea. Apropo...de ce o suni aproape zilnic? Nu poti dormi? Eu zic sa lasi naibii tot si sa te duci la ea...poate te linistesti...poate se linisteste si ea...si traiti impreuna, fericite, pana la adanci batraneti...

2. daca te mai trezesti cu ea la usa, inteab-o de ce a venit, si daca incepe sa bata campii, spune-i ca nu e binevenita in casa aia...

3. daca se plange de sanatate, spune-i ca o iei de aripa, ca o duci la un doctor sa ii faca toate analizele, si daca ii ies bune (in conditiile in care ea se vaita de toate prostiile), ii dai cu analizele peste nas si ii spui ca asa cruzime n-ai vazut la nici un parinte.

Ma rog...se pot spune multe, dar degeaba daca tu nu esti in stare sa faci ceva pentru tine!
Daca tu nu iei decizii pentru tine, cine vrei sa ia? Poate sotul tau care sigur s-a saturat de toate astea? Si o sa iti convina sa te trezesti la tribunal semnand cererea de divort? Poate ca da!

Mai mediteaza... Oare asa vei face si tu copilului tau? Atunci de ce ii PERMITI mamei tale sa te joace in halul asta?

Ea isi urmareste un interes de-a dreptul "incredibil". Dar tu? Interesul tau este sa ai o viata frumoasa, linistita, alaturi de sotul tau, sa dai nastere unui copil, sa fii sanatoasa, sa poti sa il cresti, sa ai putere de munca, sa ii oferi conditii de trai cat mai bune. Pai cum vei reusi toate astea in conditiile in care de 4 ani traiesti asa?

Eu zic sa iti revii...

Te rog din suflet sa nu te superi pe mine, dar mor cand vad asa femei care nu stiu sa isi traiasca viata si se lasa calcate in picioare...ba de sot, ba de mame, ba de soacre...

Fetelor, O VIATA avem...atat... Chiar nu constientizati? Ce rau o sa va para cand o sa ajungeti la batranete si va veti gandi la toate clipele triste, cand puteati sa faceti ceva, sa schimbati ceva, dar nu ati vrut? REPET: NU ATI VRUT! Ca de PUTUT se poate!!!

Pupici.

parpalak spune:

Pai mai cami, mai, problema e la tine. Ori reusesti sa gasesti un psiholog bun, ori te pui pe picioare singura, ca n-o sa vina nimeni sa-ti traiasca viata in locul tau. E viata ta, si-o sa iasa din ea ce faci matalutza, cu minutzele matale.. Ca mama ta are o problema.. e problema ei si n-o sa i-o rezolvi tu. De unde stii ca-i nefericita cronic? Poate asa ti se pare tie.. Sint unii oameni care asa se manifesta, asa comunica ei.. Daca stai sa-i asculti, zici ca s-a varsat trenul cu nenorociri pe strada lor.. O mama se va simti fericita cind copilul ei e fericit.. chiar daca vorbele poate ies anapoda.. Zici ca nu te-a intrebat ce mai faci de nu stiu citi ani.. Dar ti-a auzit vocea si-a inteles imediat cum te simti.. Nu zic, o fi facut fixatie, dar si tu i-o cultivi cu multa energie.. Iaca otita de exemplu.. zi-i sa mearga la doctor, ca doar nu-i copil s-o duci tu de mina.. Doare.. eh, multe dor pe lumea asta, banuiesc ca otita printre ele.. Poti sa-i faci ceva? Tu vezi-ti de treburile tale.. Sau ai prea mult timp la dispozitie? Are pretentii si face mofturi? Pai spune-i odata si gata ca aia sau ailalta n-o sa se intimple si cu asta basta! Stiu ca e greu cu sensibilitatea, dar canalizeaz-o si tu catre alte directii.. Taie-ti cordonul ombilical!!! Ca nu-ti mai trebuie!!! Ia sa ai si tu un pui mic sa vezi daca mai ai timp de prostii de-astea.. LINISTEA, scumpa, ti-o FACI, nu ti-o da nimeni pe tava!

Sanatate la bebei si mamici.
http://community.webshots.com/user/parpalak
http://home911.servebeer.com

Lona spune:

Cine e in pragul nebuniei? Tu sau mama ta?
Din toata inima, eu cred ca trebuie sa te ocupi de tine acum. Vezi ce e cu hemoragia aia, si asteptam vestea cea mare, ca bb incepe sa creasca in burtica. Si are nevoie de o mama sanatoasa pentru ca, multa vreme, va fi dependent de tine. Tu insa n-ar mai trebui, teoretic si firesc, sa fii dependenta de mama ta.
Cred ca te complaci, totusi, intr-o situatie pe care nu ti-ai propus niciodata s-o rezolvi. E un soi de joc, dar cu o miza importanta: nervii tai si casnicia voastra. Ai de ales.
Curaj si putere, trebuie doar sa-ti raspunzi la o intrebare simpla: ce vreau, de fapt.
Daca simti ca esti "in preagul nebuniei", sugestia mea este sa dai o raita de pa Umanitare, aici, pe forum. Vei vedea oameni care ar avea toate motivele sa fie pe punctul de a ceda, care au copii bolnavi, unii incurabil, care se pot bucura pentru un zambet al micutului, chiar daca acela ar putea fi ultimul. Nu se mai rasfata, si nu-si permit nici macar luxul de a plange sau de a-si pierde mintile.
Iarta-ma daca asteptai altceva, poate vreo "sincera" compatimire. Dar nu cred ca de asta ai nevoie, ci de bb care sa te lamureasca, pentru totdeauna, ce este cel mai important.
Sanatate multa!

cami30 spune:

Multumesc mult pentru raspunsuri.. M-am mai linistit. De fapt imi revin destul de usor pentru ca neavand cine sa ma compatimeasca ( stiu ca nu e de dorit asa ceva) trebuie sa ma ridic si sa merg mai departe...
E straniu pentru ca de fapt mama nu mi-a dat nimic... Cu doua case ( dintre care una a fost a mea complet mobilata si utilata) mie nu mi-a dat nimic cand am plecat... nici un ac nu am luat de la ea, si cu toate astea am iertat-o. Nu am fost niciodata prietena cu ea si totusi imi pasa... M-a lovit in fel si chip si nu i-am intors definitiv spatele.. Pot fi si rea cu ea... insa ma doare apoi, ma doare enorm dupa ce ii spun anumite lucruri.. Nu suport sa o vad plangand pentru ca stiu ce inseamna singuratatea. Dar trebuie... trebuie sa invete ca daca are nevoie de ceva e nevoie sa ceara, daca vrea afectiune , trebuie sa ofere si ca in vremurile de azi trebuie sa faca ea compromisuri si nu noi... Nu noi trebuie sa-i ghicim ei gandurile si sa actionam conform principiilor ei legate de relatia parinti-copii. I-am spus toate astea dar se pare ca nu a inteles. Ramane fixata ca ea e batrana si pe ea nu o mai poate schimba nimeni, ca ea a facut destule si mai e cazul sa fac si copiii. Dar nu e asa, caci pentru mine si sotzul meu nu a facut nimic bun. Abia mi-am luat hainele, abia mi-am luat din uriasa biblioteca niste carti de care aveam nevoie in meseria mea. PE restul? Sta praful. Cioran langa cartea de bucate, istoria religiilor langa povesti nemuritoare , etc...
Oricum va multumesc mult. Stiu ca n-o sa ma vindec curand de boala asta dar macar imi face bien ca ma descarc...

cami

Ramba spune:

De cand nu ai mai fost la mama ta?
In afara fitelor pe care le face poate chiar se simte singura si face lucrurile astea ca sa iti atraga atentia (asa fac si copii uneori).
Chiar daca sta la la 500 km de tine eu zic sa incerci sa iti faci un program de vizite la ea. Sa stie si ea ca o data sau de mai multe ori pe an mergi la ea si stai cateva zile. Poate asa, stiind ca din cand in cand mergi pe la ea se va linisti.
Colaboreaza si cu prietena ei, cere-i sfatul si asa cred ca vei rezolva problema.

clauditzadennis spune:

Draga Cami,
Imi pare tare rau sa aud prin ce treci.Eu, daca as fi in locul tau, m-as duce pe la mama in vizita si acolo, fara nici un preaviz, i-as spune clar, in fata, tot ce ma framanta: cum a reusit sa te imbolnaveasca, cum iti distruge casnicia, cum te-a adus in pragul disperarii...tot, tot, tot! Si as trage si un jalet pe bune, asa ca o descarcare...iar la sfarsit i-as zice ca daca nu e in stare sa aiba o relatie civilizata cu tine...mai bine sa nu aiba deloc!!!Iti doresc din tot sufletul sa fii tare si sa inveti sa te imunizezi...Bafta!

Claudia,soacra frumoasei Oti