Business trip

Le urasc. pe toate. Nu numai pentru ca nu-mi place sa zbor cu avionul, sint nepriceputa sa incheg relatii noi, si nu-mi place sa conduc in locuri necunoscute. Ci mai ales pentru ca sint cam neajutorata singura. Prin luna martie anul trecut ma cheama seful sa ma anunte ca proiectul la care lucrez are sanse foarte bune, asa ca va trebuie sa merg in Houston, Texas, sa fac o prezentare clientului. Clientul, una din primele firme de investitii din Anglia. Eu, un mic ingineras de provincie si la propriu si la figurat. Incerc scaparari si eschivari, dar seful e deja ambalat si intr-o jumatate de ora am si biletele de avion si hotelul rezervate. Va mai merge cineva totusi cu mine, pentru ca ii spun raspicat ca nu pot conduce in oras (mi-e teama, si asta trebuie sa-i spun de citeva ori ca nu intelege, sau crede ca glumesc). Serile urmatoare ma rog sa se contramandeze totul, sa pierdem proiectul, sa racesc, orice numai sa nu merg. A treia zi dimineata sint pe JFK in NY. L-am pupat pe bebe in somn si am plins de dimineata. Vor fi primele 3 zile fara el de cind l-am nascut. Seara i-am spus ca voi pleca, dar nu a inteles f multe. La urma urmei nu avea decit un an si 4 luni. Va fi un circ cu baia, asta o stiu, decit eu i-am facut baie, si cu culcatul sera, nu adoarme fara mine. Acum n-am de ales si evit sa victimizez.
La aeroport mi se scotocesc toate bagajele, laptopul, geanta, toate fermoarele si-n nebunia de securitate de dupa sept 11, dau din greseala laptopul la bagaje de cala. Ma intilnesc la poarta avionului cu colegul de serviciu. surprins sa ma vada fara calculator. ii explic ca individul de la security pur si simplu mi l-a smuls din mina, e 5:30 dimineata nici nu stiam pe ce lume ma aflu. Apoi imi spune ca bagajele de la cala se arunca unele peste altele, ca s-ar putea sa-l adun bucatele la destinatie, parca n-aveam destule pe cap, acum mai am si grija nefericitului de laptop. In avion imi planuisem sa mai citesc odata prezentarea pe calculator. Ca sa capat curaj. Acasa roseam si tremuram numai cind repetam in fata oglinzii. Categoric nu sint buna pentru chestiile astea, dar va trebui sa mimez ca sint, si asta o stiu. Deocamdata e singurul serviciu, si va trebui sa-l tin. Turbulente tot zborul. Capitanul ne asigura ca-i totul OK, dar pe urma tace, si nici televizoarele nu mai merg. La citeva minute dupa aterizare vor inchide aeroportul. Furtuna groaznica!
Vom petrece 3 zile in Houston, prima cu reprezentantii companiei noastre, urmatoarele doua zile le vom petrece cu clientul. In sfirsit imi recapt laptopul si-mi sun imediat baietii acasa, sa vad ce fac. Sint bine, Si Marcu imi spune: mama e in texas. Pronuntie exacta. Imi dau lacrimile cind realizez ca are dreptate. Intii la birourile companiei din Houston. Inchiriem un masina si colegul imi spune ca mai fumeaza cam odata pe saptamina, il asigur ca-l dau pe brazda la cit sint de tensionata si ne aprindem amindoi o tigara. Bogatii colegii nostri din Texas. Toti au Mercedesuri (s-au vorbit?!) ultimul tip, productie anul curent, toate negre, Asa ca atunci cind defilam pe strazi, aratam ca o nunta de fotbalisti din Romania. In frunte Fordul nostru pe care l-am ales rosu sa nu-l pierd prin parcare. Seara trebuie sa printam sute de pagini de documente, si trebuie sa gasim un centru specializat. Nimic mai simplu ne spun texanii, route X south, 10 minute de aici. Ne suim in masina si dupa vreo ora de urmat directiile lor, ne gasim in fata cladirii inapoi. repetam figura, de data asta ne ia numai o jumatate de ora. Route x are nord, vest si est si foarte putin sud. Nu mai intelegem nimic. Oprim la benzinarie si ne spun rizind, ca route x are toate punctele cardinale pentru ca da roata in jurul orasului. Dupa alta jumatate de ora ajungem. Alta jumatate de oara, inapoi la hotel. Sint frinta. Si baietii la fel, au adorimit impreuna, fara baie. Sotul ma intreaba daca stiu cit ma taxeaza pe minut la celular din Texas pin a in New Jersey, habar n-am dar abia acum realizez cit am vorbit de mult acasa. Cer o camera de fumatori, asa de razbunare, n-am mai fumat stind jos, intr-o incaopere de cind am plecat din romania. Fumez o tigara si aerisesc doua ore dupa. Nu pot dormi. Nu-s obisnuita cu mirosul.
A doua zi costumul negru, camasa, etc, totul la dunga. La dunga un pic mai cis,ptr ca de abia le-am scos din geamantan si n-au stat chiar tzutz.
Ah, am uitat sa vorbesc de frica de inaltime. Meetingul la etajul 25. Ok n-o sa ma apropii de ferestre. Mai tirziu am sa rog colegul sa traga draperiile. Pe afara un zgirie nori obisnuit. Inauntru, la etajul 25, peretii sint tapetati in matase, avem valet, care ne introduce in sala de meeting, diferit de cel care ne va servi bauturi, sau mincare, mesele sint din lemn masiv si arata ca-n reviste de decoratii interioare, draperiile au fir aurit si arabescuri, picturi pe pereti, etc. Raminem incremeniti. Sale de mese, apucam s tragem o privire, arata ca un restaurant francez cu chleneri si restul. Asa mai vii cu drag la serviciu.
Imi aleg cu loc cu spatele le fereastra si incepem conf. Trag cu ochiul pe computer la note, respir greu si transpir, stiu ca vocea imi cam tremura dar o sa termin prezentarea asta, fir-ar ea sa fie ca eu am facut-o pe ea si nu ea pe mine. pe alocuri colegul imi vine in ajutor si-i multumesc din toata inimioara mea care e mica mica acum. Am priviri de ciine recunoscator de cite ori o face si-mi face cu ochiul.
In sfirsit pauza, dupa, vor veni alte prezentari iar miine vor fi intrebarile, dar eu mi-am terminat partea mea si sint asa mindra de mine. Inca tremur cu miinile pe tastatura cind totul se termina.
Pauza de papa
Mincarea e putin sofisticata dar taaare buna, Ca la Capsa cred desi n-am avut onoarea dar am auzit! Fel de fel de salate si rulouri Maninc din toate, in nervi, plus desert. La sfirsit, am uitat unde se pune servetul si ma uit la ceilalti, dar nici unul n-a terminat asa ca stau cu el in mina incurcata. Doamne, cind am sa invat si eu niste maniere!!
Ma reped pe culoar sa-mi anunt baietii, si sun iar de la telefon. Un valet, sau ce-ar fi ei ma vede si-mi face semn spre o camarutza cu ferestre mari. aha, care va sa zica astia au si camere speciale ptr telefoane confidentiale. Ca doar e firma de investitii.
Seara punem la punct ultimele desene si stau citeva ore la telefon cu sefu. E inca incordat. Parca eu sint la bai! Imi ureaza success, si-mi spune ca miine e ziua cea mare. Eu credeam ca a trecut, acum chiar ma impacienteaza ca nu stiu la ce sa ma astept.
Ultima zi, aceeasi procesiune de mercedesuri si forduletul nostru pina la Client. In masina cu noi vrea sa vina reprezentanta companiei nostre din texas. Asta n-a pus mina pe o foaie de cind am venit, venea si pleca cind vroia, ba mai lua si telefoane la celular pe sub masa. In prima zi ne-a invitat la restaurant si-a comandat ea pentru noi niste animale de mare pe care le-am refuzat politicos ca nu maninc nimic intre creveti si crabi. Nici nu s-a sinchisit, dar s-a ofuscat teribil ca o anume adiere de fum de la sala de fumat de la 7 km departare vine pina la ea si-i strica siesta.
Ca la comanda ne aprindem amindoi tigarile in masina sa i-o platim. Tuseste si da din miini ca n-are aer, deschide geamul si-l scoate jumate, n-aveam nici un chef de tigara, dar o fumam pina la capat.
Va fi verde toata conf, o mica satisfactie pentru faptul ca nu si-a miscat fundul texan. Intrebarile curg si se ajunge la un impas. Avem acoperire in nu-s-ce tara mititica. Avem spun cu toata convingerea si se lasa tacere. Sigur? Positive spun si ma inrosesc ca acum nu mai sint asa sigura.
Tensiune. Apoi rep Clientilor aproba cu capul, si ura am scapat. Iesim, dam mina cu toti, pupat piata independetei, ura si la aeroport, ma impiedic in miini, nu stiu daca sa intru in lift cu atitia barbati (mi-aduc aminte de mama, oh, chiar ca-i momentul), ma invita ezit, dau sa intru, numai rele fac.
Sun pe toata lumea baietii mei (n-a reusit inca sa-i faca baie, si ma roaga sa vin repede sa apuc sa-i fac in seara aia ca a inceput sa se cam scarpine). Cumpar un Winnie Pooh si o halba ptr sot, si tusti in avion. Iiiiau, dar ce-i asta, unde-i restul? Ma prind cu greu, ca avionul atita e. E mic, citeva locuri si un zgomot infernal. Fireste ca nu-i televizor, de abia un steward care ne imparte sandvisuri calii. Vreau avion mare si ma panichez, vreau sa ies, dar mi-e rusine, sa plece odata, ma leg cu centura sa fiu sigura ca nu o fug. Avionul se lasa de pe o aripa pe alta, ne infige in scaune si gata decolarea. Cel putin astea mici zboara mai repede, nu? Citesc tot ce gasesc pe scaune sub scaune, revista colegului de mumii sau alte chestii antice, orice, numai sa nu ma uit afara si sa nu mai simt avionul asta mic. Ne-a aranjat simetric sa se echilibreze avionul, si ma gindesc ca daca e asa sensibil, poate n-ar fi trebuit sa-l iau. Aterizam si pun frine cu picioarele pina ma dor unghiile. Ies si zic in aer, ah Doamne am scapat. Cineva ma aude si aproba. Desi am zis-o in romaneste. Ajung acasa, sotul ma asteapta cu ardei umpluti (de la o prietena, ce te-ai gindit). Bebe doarme si-l pup pe talpi. Mama ta e o viteaza ii spun si tatal lui ma grabeste afar sa nu-l scol ca de abia a adormit. A urlat mama toate trei zilele. Si eu la fel ii spun

papadie spune:

Make love,not war!

Mada spune:

Esti tare!
Mada

georgia spune:

Super!!!!!!!!!Ai talent la povestit, mi-a placut povestea ta!!

Corina spune:

Suuupeeer povestea ta!Stiu ca in momentele alea nu ti se parea nostim dar eu m-am amuzat !
Pupici

Corina si Anna

liv spune:

Super!

desprecopii spune:

DRAGA andrada ne place tare mult harul tau povesticesc! asteptam iar o pozica sa facem un articol despre mamica-business-woman.

te pupam



Pentru parinti... despre copii!

baubau spune:

foaaaarte draguta poveste si scrisa cu mult har!

Violeta spune:

eellyia spune:

Buna poveste si ai talent !

zizee spune:

foarte frumos!