Speranta sau vointa?(nasterea unui prematur)

Iata-ma la 25ani,casatorita cu un copil de 2,5 anisori, extraordinar,Andra,cu un serviciu bunicel...Ce pot sa-mi mai doresc?
Imi doream si al doilea copil,ca sa nu fie Andra singura pe fata pamantului asa cum eram noi .Zis si facut,raman insarcinata[dupa 6 luni de incercari] si cu o imensa bucurie in suflet dau sfoara in tara.Unii ne felicita ,alti ne intreaba de ce ne-am grabit ca suntem asa tineri ,iar altii imi spun soptit :daca patesti ca la Andra.Pe Andra o nascusem la 36 sapt dupa o luna de spitalizare cu dilatatie 2,luna in care nu am coborat din pat si nu am luat aer in nas...un cosmar.Eu raspund viteaza:"asta a fost la primul copil ,la urmatorul o sa fie bine''.....URMAREA:la 12sapt contractii>repaus fizic total>concediu medical>sresul ca-mi voi pierde serviciul{nefondat}>la 17sapt col deschis la interior>la 20 sapt,avort spontan,,,De fapt ,am nascut un baiat viu, care a miscat pana in ultima clipa si care, parca nu vroia sa renunte la viata.Nu exista cuvinte sa spun ce-am simtit.Am mers la biserica ,la psiholog ,dar in cele din urma mi-am gasit alinarea in fiica mea, care, ma intreba plina de inocenta:de ce plangi mami?c-a plecat bebe de la noi?Lasa nu mai plange ,c-o sa vina altul!INSA ,asta nu a fost tot si cum intotdeauna la omul sarac nici boii nu trag,am sangerat 3 luni de zile(sangerat e putin spus ,aveam hemoragii de-mi sunam sotul sa-mi aduca schimburi la servici pt ca rezervele mele nu-mi ajungeau),si mergi pe la 6 doctori,toti renumiti(Badiu, Grigoriu,Anca.....)si care nu-mi gaseau leacul..miile de anlize avAnd rezultate bune.Intr-un final se rezolva si problema si ramane aceeasi intrebare:De ce?
Dupa un an imi iau inima in dinti si anunt:EU MAI INCERC O DATA!Al meu sot imi sune:"nu ma intelege gresit,imi doresc si eu al doilea copil la fel de mult ca si tine dar cand ma gandesc prin ce-ai trecut parca...".Raspuns:"eu mai incerc o data,o sa fac tot ce e necesar ,o sa-i acord toate sansele iar daca nu e sa fie, atunci o sa ne multumim doar cu Andra care oricum ne umple vietile de bucurie cat 2 copii".
O iau ca la carte,cu analize inainte de sarcina care sunt ok, raman imediat insarcinata,anunt pe toata lumea ,fericirea pluteste printre noi si ...poc in nas:la 5sapt ..sangerari.Merg urgent la cabinetul particular unde era doctorita care vroiam sa-mi monitorizeze sarcina siiiii:"O sa fie greu..,cu antecedentele dvs... Insa poate reusim macar sa o duceti pana la 32 sapt,dar cu sacrificii mari".Sincer ,ma asteptam la asa ceva si nu am disperat, luasem o hotarare pe care o urmam.Mi-am luat concediul medical de la 8 sapt,luam un sac de medicamente,stateam lata in pat,mergeam la control din 2 in2 sapt.De cerclaj, imi spusese ca nu se poate face, datorita contractiilor.Cu toate acestea, la 13 sapt ma "loveste din senin" o hemoragie puternica.Sunt trmisa de urgenta la maternitatea Giulesti(de care apartinea doctorita mea)pt a ma vedea medicul de garda.Totul era bine la exterior si am plecat acasa cu conditia sa-mi fac a doua zi eco si... cu un gust amar..."Maternitatea asta arata jalnic cum sa stau eu aici sau,mai grav ,cum sa nasc aici?"
A doua zi merg la dr mea care enunta ipoteza unui posibil fibrom ,asta, dupa ce-mi facuse peste 5 eco in ultimile 2 luni si nu vazuse nimic...DISPERARE,ce fac? voi naste sau am cancer si voi muri ?!
Solutia:alt medic si in mod sigur alt spital caci" eu la Giulesti nu ma duc".Si astfel, ajung printr-o prietena la dna.dr ANA MARIA PASARIN de la CF2 care-mi spune :" n-ai nici un fibrom dar daca nu-ti faci cerclaj cat mai repede il pierzi si pe asta".MI- a inspirat atata incredere in ea ,incat peste 2 zile eram deja "rezolvata"'.
Iar stat numai in pat(saracul sotul meu cred c-ar trebui sa scrie si el povestea nasteri mele ca sa se planga si el c-a invatat sa faca mancare, curatenie si s-a ocupat singur de mine si copii nostri)si pe langa sacul de medicamente pe care le luam ,imi mai faceam si 2 injectii /zi.
La 20 sapt, la ecografia morfologica mi se spune ca am un baietel si colul deschis,copilul meu era tinut doar de firul de cerclaj.>>>>spitalizare,perfuzii timp de o sapt.
Cu chiu cu vai ajung la 28 sapt si-mi spune prietena mea ca ANA{dr) a respirat usurata ca am trecut pragul...Sotul ma atentioneaza:"vezi tu sa nu o iei de buna ,sa mai stai, ca este criminal sa ai copil in incubator" ,iar eu raspund "draga ,eu de 2 sapt nu mai am nici o contractie si parca vad ca nasc la 40 sapt".Ma culc linistita,a doua zi era 25 martie ,BUNAVESTIRE,dar nu ma trezesc la fel...Aveam un nod in gat.Pleaca sotul la servici si-l intreb in ultima clipa daca are baterie la telefon.Dupa 45min il sun disperata....AM CONTRACTII...Era 9 dimineata.Vine repede acasa si-mi spune sa-mi fac o injectie si sa-mi tina mana pe burta{asa cum o facuse de neneumarate ori}c-o sa ma linistesc.Aiurea, contractiile mele erau din 10 in 10 min.Pe la ora 16 ma conving ca nu exista remediu si sun dr care ma trimite de urgenta la spital. Ajung acolo ,si dr de garda imi spune ca firul meu de cerclaj e in tensiune si-l scoate.DR mea suna "nu-i scoateti firul,vin eu in 30 min."Mi se fac perfuzii cu Gynipral si injectii de maturare a plamanilor copilului.Dupa nici 30 min intra ca o vijelie "daca se opresc contractiile,nu mai pleci din spital iar daca nu ,te voi transfera la Giulesti,pt ca tu de nascut nasti dar copilul....Hai sa-i acordam o sansa ,este mult prea mic iar noi nu avem ventilatoare..."
NU stiu de ce dar cu toata avalansa evanimentelor eram anormal de linistita si lucida ca orice s-ar intampla trebuie sa nu o iau razna pt ca mai aveam un copil de crescut.Perfuzia era la viteza maxima ,pulsul meu era 200,daca incetineau perfuziile ,porneau contractiile.La 1 noaptea aveam deja in vena bagate aproape 25 fiole de GYN. SI CE DACA?La un moment dat asistenta sefa se puse patul meu si cu mana pe burta imi monitoriza contractiile, care, erau din 2 in 2 min si ma dureau ingrozitor, insa nu scoteam nici un sunet.S-a uitat la mine cu ochii plini de mila si:"nu pot sa te las sa te mai chinui hai sa te transferam".
va urma

blackpanterro spune:

Buna lazy,
chiar ma intrebam ce s-a intamplat cu tine, pt ca am vazut ca esti pe lista de mamici de mai-iunie, cu un baietel de 1260g.
Nu pot sa cred cate probleme ai avut cu sarcina mai ales ca prima sarcina ai dus-o pana la 36 de saptamani, imi pare asa de rau...
Stiu ca orice as spune nu am cum sa iti alin durerea dar te admir pentru cata determinare si curaj ai, pentru ca esti in stare de orice pt a mai avea copii.
Dumnezeu sa fie cu tine si cu familia ta, si sa reusesti sa iti vezi visul devenit realitate.

Adriana si Aidan 36+

http://pg.photos.yahoo.com/ph/blackpanterro/my_photos

lazy spune:

SI IATA-MA LA GIULESTI!Se intampla tot ceea ce nu vroiam sa se intample.Nu-mi scosesera inca firul de cerclaj si tot drumul m-am gandit c-o sa-mi explodeze uterul.Sunt oprita la camera de garda pt a mi se completa foaia ,desi eram insotita de doamna mea asistenta draguta, desi aveam fisa de la cf2,trimitere speciala catre dr. MOISA ,care, era seful garzi si cu care se vorbise in prealabil.Deabia puteam vorbi de durere fizica si psihica,insa medicul rezident se incapatana sa ma intrebe amanunte atat de cunoscute mie dar pe care in acel moment nu mi-le aminteam.Ajung intr-un final intr-o sala de nasteri plina ochi si sunt pusa intr-un pat ditr-o anticamera care era despartita de restul salii printr-un paravan.Intreb de doctorul Moisa si mi se spune in graba ca are treaba.Ma controleaza medicul rezident si-mi spune ca am dilatatie 2 cu tot cu fir.Imi scoate cu greu firul si-i spune unei doamne asistente sa-mi faca un amestec litic si sa-mi puna un supozitor ...ca sa-mi opreasca contractiile.L-am privit cu un zambet atat de amar...Moasa se conformeaza si pe deasupra imi face si o inj cu celeston pt plamanii copilului ,spunindu-ca trebuie sa mai stau cel putin 8 ore.Incerc sa-i bag bani in buzunar dar se fereste elegant :nu nasti cu mine.Eu termin tura la 6.
Era ora 3 noaptea.Langa patul meu era cuplata la perfuzii o graviduta de 41 sapt carei nu reuseau sa-i porneasca travaliul.Ce ironie?! Am intrebat-o la un moment dat :nu vrei sa facem schimb caci mie imi ies ochii din cap?,dar nu cred ca a gustat "gluma".Contractiile mele erau continui dar nici urma de medic.Intreb din nou:nu va suparati cumva dr Moisa nu vrea sa ma asiste la nastere?;BA da, dar are treaba.;Bine,zic,dar eu am contractii si cred ca nasc!;Nu,nu, trebuie sa mai stati!
Ia uite frate, am mers la o mie de doctori ca sa fie bine iar acum nasc ca tigancile in pat.Imi sun sotul:"eu mor si astia nu ma baga in seama.".."Ei lasa,ca nu mori tu asa usor...."
Trece pe linga mine la un moment dat ,medicul rezident,si il agat cu disperare de mana,spunandu-i/;vreti sa nasteti cu mine?/Da, dar sa vorbim intai cu dr. MOISA./;Bine eu cu dansul trebuia sa nasc,dar daca nu vine?!
Si hop si dr M,:"DANSA naste cu mine am vorbit cu cei de CF2".
Eu:domnul dr ,eu nasc.
Baga repede omul o mana ,o simt de parca a bagat piciorul si-mi spune intorcindu-mi spatele:"mai avem la greu...."
"EI,daca mai avem la greu ,ma duc sa fac caca,deoarece ceva iese",zic ridicandu-ma din pat.Moasa ma prinde de mana :Ia hai tu sa te vada dr, la masa sa nu faci vreo belea pe la baie.
Ajung la masa,ma consulta dr M :"AAA... e dilatatie maxima pt el...."
Rumoare,simt cum se strange lumea in jurul meu si- n ochii lor citesc mila.Moasa apropie palnia de burta mea :"Vai saracul, ce-i bate inima!"
Prima contractie---simt ca-mi sfisie corpul iar la a doua a iesit EL.
Este pus cu mare viteza in bratele medicului pediatru in urma caruia strig:"VA ROG SALVATI-MI COPILUL".Era ora 4:40/26 martie.IN fata mea aveam un perete alb,nu ma puteam gindi la nimic.In timp ce dr ma cusea ,intrebam fiecare persoana care se apropia de mine"Copilul meu traieste?Spuneti-mi va rog adevarul,sunt pregatita pt orice."iar raspunsul era mereu acelasi:"nu stiu".
Aflu intretimp ca dr M avusese in acea noapte 16 nasteri ,iar eu fusesem cireasa de pe tort.Dupa ce mi-a terminat broderia m-au alaturat celorlalte lauze.Il sun pe sotul meu care nu mai plecase din fata maternitatii:Stii ,eu am nascut,dar nu cred ca traieste cu toate ca a tipat la nastere ,dar, nimeni nu-mi spune nimic.Du-te tu si vezi."
Rotesc ochii spre celelalte mamici.Toate aveau la mana bratari de identificare numai eu nu aveam.Suna tel:"TRAIESTE,primele 24 de ore sunt critice ,si stii, nu... nu respira singur"...
Vine in sfarsit si la mine o dna asistenta care-mi pune bratara si-mi zice:"CE-O VREA DUMNEZEU,dar sa stii ca eu am noroc la copii.ARE 1260g."
Il vad pe sotul meu suspect de vesel.Ma incurajeaza:"nu arata asa rau doar ca este conectat la vreo 5 aparate ca un robotel."....Zambea tamp ...De fapt fusese devastat de imagine si urmatoarele 3 zile nu s-a mai ridicat din pat...............

Am stat in spital 8sapt ,timp in care{am spus si repet} au trecut peste mine 10 ani.Daca vreti sa stiti prin ce-am trecut,gasiti povesrea noastra la Clubul scutecelor/prematurii-esente tari in sticlute mici.
Important este ca acum avem 2 luni si trei sapt si 3540g , suntem sanatosi iar aceasta poveste am scris-o cu el in brate intre mese.
AM 27 ANI SI UN PROCENT FOARTE MARE DE PAR ALB INSA AM 2 COPII
Multumesc doamnei dr ANA MARIA PASARIN ,fara de care copilul meu nu cred c-ar fi reusit!

ana maria spune:

M-a impesionat enorm povestea ta!!!Sa-ti dea Doamne Doamne curaj si mult noroc si sanatate copilasilor tai!!!

Ana Maria si bebe Victor Stefan (15 12 2004)

Succes si s-auzim numai de bine!!!

zozela spune:

Doamne,prin ce-ati trecut!!!!Sa va dea Dumnezeu sanatate,tie si familiei tale!


http://community.webshots.com/user/zozela

Delia21 spune:

Mare este Dumnezeu!Am plans cand am citit povestea voastra.Sa vi-l tie dumnezeu sanatos si mancacios pe bebe mic.Doamne,da-i noroc si fericire !

roisin spune:

Povestea ta, Lazy, imi aminteste de o fosta colega de salon (tot la Giulesti), Felicia, care cred ca mai sta inca in spital (dupa aproape doua luni) cu cele doua fetite gemene ale ei, nascute la 30 de saptamani.
Nu pot decat sa-mi scot palaria in fata puterii si a rabdarii tale, va doresc sa fiti fericiti si sanatosi pana la adanci batraneti.

I don't need no one to tell me 'bout heaven
I look at my daughters and I believe

Denisam spune:

Doamne am plins prin ce ai trecut dar te felicit pt. puterea cuc are ai luptat si tin pumnii sa fie bebe bine si sa fiti bine in coninuare. Numai bine si fericire maxima, o meritati din plin

Denisa
7+
BEBIK
Zambeste, si maine e o zi!

Marox spune:

M-a luat frigul cind am citit... Doamne, prin cite ai trecut! E un adevarat luptator baietelul tau. Sa fie sanatos si sa creasca mare si voinic!

MONAI spune:

Sa va dea Dumnezeu numai sanatate si lucruri bune . Copilasii vostri sunt foarte norocosi cu asa parinti si voi trebuie sa fiti cei mai fericiti oameni de pe pamant .

Sa auzim numai de bine.
33+ si din burtica Sara.

http://pg.photos.yahoo.com/ph/popescu_monai/my_photos

babygirl spune:

Doamne, prin cate ati trecut!!! Nu-mi gasesc cuvintele in emotiile ce m-au cuprins. Sunt doar fericita pt tine ca ai razbit cu putere, curaj si credinta. Iti doresc ca ceea ce va urma sa compenseze durerea si chinul la care ai fost supusa, sa va bucurati de cei 2 copii sanatosi si sa va iubiti la fel de mult, sa fiti mereu la fel de puternici impreuna!

Cu drag.
Adina