ce fac cand apar crizele de isterie ?

Puiutul meu care pana acum (1 an si 4 luni) a fost incredibil de cuminte, de cateva zile face niste crize....tavalit pe jos, urlete pana la lesin, izbit cu capul de usi, mai imi prinde si mie cate una....
Motivele sunt pana acum doar cateva : nu o las la scara rulanta (care coboara spre noi, nu ar avea cum sa faca plimbari nici daca as lasa-o), nu o las sa intre la o plimbare cu usa care se invarte (la cata lume e acolo, la ce viteza are usa...), vreau sa o pun in carut dupa o gramada de ore de alergat, vreau la dreapta nu la stanga....si tot asa. In casa e ok. Am facut greseala si am cumparat de iepuras un tobogan...mai apar crize si acolo dar scurte si nu spectaculoase. Spre deosebire de cele facute in public.
Toata lumea care o cunoaste se minuneaza. Ea era domnisoara domnisoarelor. La 9 luni daca ii ziceam nu e voie...in secunda urmatoare se executa copilul. Acum.... Eu zic, eu aud.
Nu am ridicat tonul la ea, nu a primit nici o palmuta la poponeata...pur si simplu asculta si era super cumintica si calma.
E adevarat ca ii ies si niste dintisori.
Ce ma sfatuiti, cum as putea drege problema (tinand cont ca se intampla doar pe strada). Pe de alta parte interdictiile apar afara. In casa face cam ce doreste, noroc ca e posbil ce doreste deocamdata.
Daca aveti un sfat... Alexandra

geanica spune:

Nu prea am sfaturi...suntem cam in aceeasi situatie, numai ca eu am observat ca luca al meu( are 2 ani acu), face mai rau dac incerc sa-l readuc la normal...
asa ca ,..uneori ii mai soptesc ceva la ureche, adica hai mami ca uite ca iti fac si dreg, daca nu ...il las asa pana termina de urlat...e mai nasol in public..dar asta e..la mine nu tine altfel

Donia spune:

Solutii miraculoase nu exista si tot ce vei castiga se va intampla in timp, nu de pe o zi pe alta. Eu am aplicat niste reguli pe care le-am citit si mi-au intrat adanc de tot in cap: fermitate si consecventa. Nu te lasa intimidata nici de scenele copilului, nici de spectatori. Este normal ca fetita sa doreasca sa incerce tot ce misca in jurul ei, la fel cum testeaza si limitele tale. Daca de pe acum stabilesti limite si ii arati ca nu cedezi in fata scandalului, nu veti avea decat de castigat amandoua.
Altceva, sa incerci sa eviti negatiile. In loc de "Nu ai voie sa mergi acolo", "Nu mai putem sa stam in parc", incearca "E periculos, faci buba, e prea multa lume, ne intoarcem in parc maine..." si tot asa. Si daca nu mai merge cu vorba buna si cu distragerea atentiei, ia-o pe sus si du-o de acolo. Sau tine-o strans in brate daca vezi ca incepe sa se loveasca, pana se linisteste. In plus, laud-o pentru tot ce face bine, asta stimuleaza comportamentul acceptabil.
Si e timpul sa te obisnuiesti cu faptul ca de acum va executa tot mai rar tot ceea ce ii spui. M-am surprins si eu realizand de cateva ori in ultimii 4 ani ca fetita mea a crescut si ca regulile care functionau bine in urma cu cateva luni nu mai sunt valabile. Trebuie sa ai si tu tot mai multa disponibilitate sa incercati lucruri noi, sa o lasi sa experimenteze. De exemplu, eu as lasa-o sa mearga la usa care se invarte, eventual in brate, mai intai, apoi de mana cu ea, daca viteza nu e intr-adevar foarte mare. Dar i-as spune foarte clar ca mergem doar de 2 ori (sau 1, sau 3), dupa care as lua-o de acolo cu tot cu tipete. E bine sa vada ca si tu esti disponibila sa o lasi sa incerce lucruri noi, dar ca deocamdata tu faci regulile.
De fapt, ea e aceeasi domnisoara dintotdeauna, dar ceva s-a schimbat, sau adaugat, mai bine zis, la abilitatile fizice, curaj, initiativa, spirit de independenta... Asa ca trebuie sa te adaptezi si tu schimbarilor. pentru domnisoara care creste!

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)

Adina spune:

Si noi experimentam acum faza asta, uffff!!! Tudor are doi ani si jumatate si afara este aproape imposibil de stapinit.In casa este foarte cuminte, ma inteleg cu el, chiar daca incearca sa obtina cite ceva prin tipete si plins, ii trece imediat si renunta. Se ia cu jucariile lui sau cu filmele si gata. Dar afara sint pur si simplu terorizata! Mai intii de toate nu vrea sa mearga de minuta. Si nu vrea pur si simplu sa mearga ci numai sa alerge. Si nu vrea sa inteleaga sa nu iasa inspre strada!!!!! Deci pina la parc e un chin sa-l fac sa mearga "in plimbare" De carucior iarasi nu mai poate fi vorba. Am incercat toate metodele posibile, desi cind il apuca pe afara crizele de isterie mi-e foarte greu sa mai gindesc limpede.Ma epuizeaza plimbarile cu el. Ii explic inainte de plecare cum trebuie sa mergem.........chiar m-am intors de citeva ori de la zece metri de bloc....si am avut rezultate de scurta durata, dar dupa un timp incepe din nou
L- am luat pe sus de citeva ori si l-am dus direct acasa, dar pina acasa avem destul de mers si pina ajungem uita de ce am plecat!!!!Pentru ca mai vede alte milioane de lucruri pe care vrea sa le exploreze si iar incep restrictiile si iarasi tipetele.....
Sper sa treaca cit mai repede etapa asta...si mai sper sa imi dati si mie solutia salvatoare daca ati gasit-o voi:)

Andra_ spune:

La noi functioneaza bine 2 chestii, dar trebuie sa spun de la inceput ca Luca (1 an si 11 luni) a fost mereu cumintel si mamos, desi curios sa incerce noutatile ca orice copil.

1. Cind a facut o prostie, la un moment dat in jurul virstei de 1 an se petrecea, l-am luat pe sus si l-am dus la el in camera, unde l-am tinut aproape un minut, cu tot urletul care se auzea de cealalta parte a usii. De atunci a functionat chestia cu "daca nu te potolesti, te duci la tine in camera" chiar daca eram pe cimp sau la munte, unde singura camera era camera in care stateam cu totii. E drept ca am mai aplicat pedeapsa de citeva ori la isterii puternice ca sa nu uite despre ce e vorba si sa stie ca nu glumesc, dar de principiu functioneaza fr. bine si din amintire. Ca sa nu mai spun ca dupa ce il eliberez vine asa spasit la mine, si ma ia in brate, si promite ca nu mai face ...

2. "vrei sa o superi pe mama?", care mama la o adica daca e fr. suparata plinge... si asta e nemaipomenita, se jeluieste daca ma prefac eu ca pling, si devine instant ingeras. Pe asta am practicat-o mai rar, in cazuri de forta majora, dar si asta e verificata.

Insa, isterii o sa tot faca, iar nervii tai vor trebui sa reziste unui atac permanent... Bafta oricum!

pup u,
Andra

Ana68 spune:

Si eu sunt in aceeasi "oala" cu Luana.Aceleasi manifestari zgomotoase le avem si noi cand suntem in parc sau pe strada la plimbare...Mai nou,am observat ca in grupul de copii de varsta ei(1 an si 6 luni) ii place sa fie sefa si tipa la copilasii din jur si le mai ia abuziv si jucarelele....Unde sunt copii mai mari ca ea doar comenteaza pe limba ei si insista sa i se dea si ei jucarii...Acasa are cam acelasi gen de manifestare,poate un pic mai temperat....Eu am incercat si metoda inchisului in camera,si metoda"daca te misti de acolo(o puneam pe scaun sau pe canapea) te mananc",am incercat si cu "te rog",am incercat si cu palme la fundulet....Nici o sansa!Singura metoda care mai da rezultate uneori este tonul ridicat si dur si vorba"te manac".Nu stiu cu ce asociaza ea in capsor chestia asta,dar functioneaza uneori.Totul e sa nu ma bufneasca rasul cand o spun...
Si sa stiti ca ma enerveaza la culme acei oameni care se uita pe strada dupa mine dezaprobator,cand ma chinui s-o fac pe Luana sa nu mai urle de parca e taiata cu drujba si nu stiu ce s-ai mai soptesc si sa-i promit ca sa se linisteasca....Mi s-a spus de multe ori "vai,doaman,dar linistiti-i,mititica..."sau"vai,bietul copil..."sau"vai,luati-o in brate..."...Sfaturi inutile de la neavizati,care te considera un parinte denaturat,fara mila de copilasul care urla precum sirena de la Grivita Rosie in '33 si care habar nu au ca copilasul urla ca nu i-ai luat bomboane pentru ca ai uitat banii acasa sau pentru ca l-ai luat din parc unde incepuse al treilea razboi mondial cu colegii din groapa de nisip....si asa mai departe....
Imi doresc din suflet sa trec mai repede si peste....faza asta si sa ma gandesc doar ca"uite,a mai trecut o etapa din viata Luanei".
Va doresc tuturor rabdare si....nervi de otel....

Ana-Maria,mami deAlex&Luana
Poze-de-familie

lidiadanaila spune:

Aoooooooiiileeeeeu !!!Ma apuca groaza, gindindu-ma ca-i posibil sa faca si al meu asa !!Acum are aproa' un anisor si ne intelegem bine...dar eu stiu ce v-a fi !...probabil trebuie multa rabdare si fermitate.

timea spune:

Eu am vazut la Tv solutie aplicata de un psiholog comportamental de colii: spus 1 data de 2 ori si daca nu intelege trebuie sa aiba imediat o actiune care sa-l frustreze( nu mai primeste prajitura, sta pe un scaun de pedeapsa, etc). Mai zicea ca functioneaza tare bine sa ii faci calendar de comportament, fiecare zi pui pe calendar omuleti zambitori sau plangaciosi in functie de comportament... 3 omuleti zambitori la rand: rasplata. Copii pe care i-am vazut erau mai mari de 2 ani.
Cum zicea cineva mai sus: consecventa in a aplica regulile. Cica-i important sa-i faci reguli.
Bafta!

Timea si Mara 10 sept. 2004
http://community.webshots.com/user/timea2004

Freia spune:

sunt la un pas sa cedez nervos. am fost in parc, toate buen si frumoasa, alergat vreo 2 ore, hai in legan, hai pe topogan, hai la castel, sus jos, stanga dreapta. Scene cand o pun in carutz, dar la drum se relaxeaza. Hai in iarba, un catel alerga in jurl ei ca in jurul batului de joaca, fimea pasiva, canele insistent, sare pe fimea, o linge bine pe fatzau, fimea il tranteste impasibila, se sterge pe fatza si pleca. ok. dau sa plec cu ea incepe sa urle. ok. mai stam 10 minute. ea cu ale ei prin iarba, cainele dupa ea (era un catzel micutz haios, latos care avea chef de joaca cu fimea... mai era si un alt bebe dar fimea era marcata pt rontzait). Ok. se vad in sfarsit, il mangaie un pic, ii baga desetele in ochi, in urechi, ala fericita ca e bagat in seama si zic gata, au trecut 10 minute , plecam. Urlete, tipete, o iau o pun in carutz si plec.

Acasa incepe bocetu, se arcuieste pe spate si plange de 1 ora. Am incercat cu lugu lugu, cu indiferentza vreo 15 minute, cu luat in bratze, cu mangaiat, cu filmuletzul ei preferat la computer, cu ridicat vocea si spus e timpul sa incetezi cu vaietul si sa-mi spui ce ai. NIMIC! Am pus-o in pat la ea si boceste. Boceste intr-una.

Numai stiu ce sa-i fac. Ma termina cand nu stiu ce are. Si m-am saturat sa-i dau un preparat pt stari nervoase. Vreau sa inteleg ce naiba are. Si e capoasa si nu zice.

Mi-am varsat si io ofu pe ziua de azi


Freia si Alexa

RaluD spune:

Freia, bebelusa ta il vrea pe cutzu...
De-aia plange.

Cat despre chestia cu crizele de personalitate, si noi mai avem, evident, dar din ce in ce mai rar. Avem 1 an si 8 luni.
Inca mergem de manuta pe strada, sper sa nu se schimbe chestia asta. Pana acum, am avut multa grija, i-am explicat de ce trebuie sa mearga de manuta, etc.

La noi au functionat urmatoarele:
- mami si tati nu urla unul la altul si nu fac crize, isi vorbesc politicos chiar si cand se cearta
- mami si tati nu se contrazic cand e vorba de educatia bebelusei (nu in fata ei)
- nu se admit crizele de personalitate, care sunt un lucru rau, nu ceva normal. Cu mami si tati "discutam frumos", nu ne "impunem parerea".

Tehnici specifice:
- de multe ori ii distragem atentia, eventual ii promitem o recompensa (mergem la cutu, mergem la mamaie, iti da mami papa bun, etc)
- cand nu merge, o ignoram
- cand nu merge nici asta ne rastim putin la ea (functioneaza mai ales la tati)
- cand nu merge nici asta ia o palmuta corectoare, urmata intotdeauna, din partea CELUILALT PARINTE de "uite, l-ai suparat pe tati" sau "uite, ai suparat-o pe mami" si "da-i lu' tati/mami un pupic".

Emi scartaie putin si pune boticul, dupa care se linisteste instant, da pupicul, e luata in brate de parintele care a corectat-o si totul a trecut.

Asa, ea intelege ca:
- nu e bine ce a facut, dar mami si tati o iubesc si nu o pedepsesc aiurea
- daca o cearta tati pentru ceva, nici mami nu o aproba (carevasazica e general acceptat ca a facut o prostioara).

Important: Emi e lasata destul de libera. Daca vrea sa faca ceva care nu o pune in pericol, poate face lucrul respectiv. Dar are limite clare. Cum spuneau Donia si Timea, fermitate si consecventa.

De asemenea, ii explicam de ce nu are voie sa faca un anumit lucru. Nu ma astept sa inteleaga, nu e Einstein, e un copilas normal, dar de multe ori ma surprinde!

bebelusilor si mamicilor,

Raluca, Emi bebelusa si bb2 din burtica

mamica dulce spune:

Freia..cata dreptate ai..cand plange copilul si nu stiu de ce trec prin toate starile posibile,..de cand mai am putin si plang odata cu el,fac si eu tot ce faci si tu,cu scop de impacat copilul...si intr.un final ma apuca si nervii
cand plange nu pot ramane indiferenta(spre deosebire de starile de criza si isterie)
cu astea din urma..am scos-o la capat.Marc are acum 2 ani jumate si 90% din crize se petrec pe strada(la topogane publice mai ales si la fantane arteziene)(bine ca nu sunt multe pertotal)
dar si cand il apuca...urla de parca il bat cu parul,eu ii soptesc ferm sa se linisteasca,il pun fortat in carut(ca si cum ai imbraca o caracatita cu ciorapi de plasa)de multe ori nu reusesc,il mai las putin sa-si faca damblaua si apoi ii spun pa papusa si de obicei vine dupa mine.
Mai nasol e ca..pleaca de langa mine,si e atat de rapid,acum e acum nu-i..si daca e si aglomerat pe strada si nu il vad imediatparalizez de spaima.Si oricat i-as spune si explica..probabil are siguranta ca oricum vin dupa el.Daca o sa faca o faza mai nasola cu disparutul de langa mine,las la o parte "estetica" pe strada si il conving cumva ca nu e cazul sa miste de langa mine mai mult de 1 metru.
De asta mi-e si frica sa merg la mare cu el...sau cu toata rusinea il pun in "zgarda"

Cand era putin mai mare de 1 an jumate am inceput educatia strazii..si anume doar pe trotuar.
Am avut parte de niste tantrumuri ca in filme,cand numai de-al naibii se ducea pe strada si cand mi-a facut faza ca a fugit si s-a intins in mijlocul strazii(avea vreun an si 10 luni) am urlat la el,l-am luat de-o mana si a zburat pe trotuar,plus o palma zdravana la fund*din aia la care iti fuge mana de spaima( ,si de atunci a inteles efectiv si pana acum nu s-a mai intamplat NICIODATA sa mearga pe strada si numai daca mi se pare mie ca ar lua-o prea tare spre marginea trotuarului si ii spun ´foarte raspicat formula magica"nu pe strada"...o sa radeti dar ramane cu piciorul in aer si de fiecare data cand trebuie sa traversam baga viteza maxima(mai tare ca mine) si numai daca aude vreo masina ca vine pe drum se departeaza de strada sau vine la mine.
Bineinteles ca eu n-o sa scap ani buni de teama ca se duce in strada-dupa mingie etc dar am scapat de tantrumuri.
a aplicat aceeasi metoda(mai putin palma la fund) la scari rulante si usi periculoase,a inteles copilul ca e nasol daca nu asculta de tonul vocii...dar prin cate crize am trecut sa ajungem la performantele astea...acum un an cea mai criminala faza a fost cand a sarit din carut si tinta spre scarile rulante in timp ce eu eram in cabina de proba in slip.Acum rad..dar atunci a fost de groaza.
Criyele pe care le are acum..mult mai intense si mai sonore dealtfel,le tratez destul de repede si fara nervi prea multi*din partea mea.

super mami...recomandarile fetelor sunt excelente dar la Marc nu au functionat *nici nu le/am aplicat macar pana la aproape 2 ani* anume ,treci la tine in camera dar cand am inceput au avut efect imediat.la fel si cu ignore cand se dadea cu fundul si cu capul de asfalt/asta pe la 2 ani si am aplicat strategiile tot datorita forumului cand epuizasem toate rugaminitlie si metodele blajine.
La 1 an si 4 luni...da/i un pupic mare si asteapta sa mai creasca vreo juma| de an pana sa fii mai severa*ferma.

Insula Mainau,Bodensee-Marc 2 ani jumate aprilie 2005
http://de.pg.photos.yahoo.com/ph/ancuta_hoppe/album?.dir=/8c1c