Am invatat sa zbor...

Citesc cuvinte-nsnuruite, ale celor ce intreaba, ale celor ce raspund. Curg cuvintele dureros pe snurul subtire a vietii trecute. Stau si citesc si cuvintele-mi sunt goale de durerea neputintei, de desertaciunea vantului ce risipeste nisipul fin, precum praful ridicat pe strazile arse de soarele arid. Ochii imi sunt goi si uzi de lacrimile ce nu mai au puterea sa vorbeasca. Sufletul e singurul care poarta neostenit pasii durerii mute. Durerea...durerea precum un ciocan bate la nesfarsit talgerele vietii scurte.. baaaanggg... baaangg asemeni clopotelelor din turla bisericii... asurzitor zgomot Doamne si de neinteles. Oare? Si cuget asa pentru mine, Trecatorul vietii, cuget incet ridicandu-mi firul searbad al gandirii umane, esec total, nu are logica gandirea mea, este mult prea mica. Adevarul e dincolo de mine. Si nu vreau sa ma las, nu vreau sa renunt, am atatea de facut ca toti ceilalti. Si dau dau din maini si dau din picioare, si dau din disperare, in tot si in toate si e grea impacarea. Nu e drept, dar ce de drept pe aceasta lume? Grea intrebare, si nicaieri un raspuns care sa stinga durerea neputintei. Si stau si ma macin, atunci cand uit sa rad. Si plang singur si neodihnit. Nu eu Doamne, nu eu sunt nepregatit ci ceilalti care nu vor putea cuprinde nemarginirea. Sau poate mai stii Doamne, poate nici eu nu sunt inca pregatit, ma uit asa cu ochii arsi de soare... ma uit afara la randunelele ce zboara in rotocoale largi sau stramte, ma uit la norii albi ce zboara pe cerul cel albastru, ma uit la soarele ce zboara spre asfintit... si citesc cuvintele ce zboara-snuruite... si doare, intrebandu-ma daca am invatat si eu sa zbor. Oare?

Marius Pernes
home page - www.marius.rdsor.ro