Ce-nseamna a fi o MAMA BUNA
Raspunsuri - Pagina 2
Bic spune:
Noi sintem inca in perioada de panica, pentru ca nu stim daca vom reusi sa fim niste parinti buni.
Ce vreau sa iau de la parintii mei, ca stiu ca mi-au facut bine:
-sa ne jucam impreuna
-sa-i acordam incredere tratindu-l ca pe prietenul nostru cel mai bun
DPN 2.11.05
mav spune:
Babygirl (pt ca inca esti "aspiranta" la rolul de mamica), imi permit sa-ti spun ca, eu cred ca poti incepe sa fii o mama buna daca iti alaptezi copilul la san, fara frica, desi uneori vei trece prin situatii... dureroase...
(si nu vorbesc numai de furia laptelui)!
Mai departe, se invata pe parcurs! 
Vic & 
Sebi (04.02.2004)
babygirl spune:
Multumesc pt sfat, mav. Cu siguranta ca este unul de start, potrivit pt aspirante. Am cunoscut, ce-i drept, si mamici care nu vroiau sa alapteze. Ce te faci, insa, cand nu poti alapta...?
Nu te face acest lucru mai putin mama buna pt pruncul tau.
Apreciez parerile mamicilor cu experienta, dar si a celor care din dorinta de a nu gresi, isi rascolesc sufletul in cautarea de raspunsuri. Si cred ca intr-o luna, poate doua, iti voi da dreptate si in privinta instinctelor. Asta a fost si ideea: sa scrie fiecare ce crede si ce simte in functie de experientele traite pana acum. Cred ca ne prinde bine tuturor, nu doar mie.
Toate cele bune si ale harului!
andora spune:
Buna mamici si ne-mamici....
Eu, ca sa fiu o mama buna, incerc mereu sa fac totul astfel incat sa nu regret nimic.. adica sa fac cele mai bune alegeri mereu, iar dragostea pt copil iti da puterea de-a o face cred eu... Deja insa regret ceva, ca am alaptat bebele doar pana la 4 luni fiindca mi-a zis soacra-mea ca daca nu suge 24h nu mai e voie sa-i dau...
Ideea e ca - atunci cand e vorba de copilul tau - trebuie sa-l pui pe el pe primul loc... De exemplu dupa ce am nascut o prietena mi-a reprosat in maternitate ca n-am chemat-o la timp si eu m-am consumat toata noaptea din cauza asta si bebele meu a plans in continuu... Iar cand am ajuns acasa a urmat o perioada de vizite non stop care mi-au provocat nervi si oboseala, care s-au rasfrant si asupra bebelui... nu ma mai lungesc, ideea e TREBUIE PUS COPILUL PE PRIMUL PLAN!
Pupici multi, sa-ti creasca mare si frumoasa burticuta si sa stii ca vei fi o mama extraordinara numai fiindca iti pui aceasta intrebare !
Andreea & Gogo (DN 10.10.2004)
<http://www.andora.bravehost.com/
mcrmiki spune:
Cred ca daca il iubesti neconditionat, traieste in armonie si il vezi fericit nu mai este nevoie de nimic.
Miha&Sorin&Bogdan&Vlad
Mickyyy spune:
Eu n-o sa-ti spun ce inseamna sa fi o mama buna, deja ti-au raspuns multe fete la intrebarea asta, eu o sa-ti povestesc doar de ce eu n-o consider pe mama o mama buna! Un fel de "Asa nu":
- la nici o saptamana de la nastere, imediat ce m-a scos din spital m-a lasat in grija bunicii, nu stiu cat timp a petrecut alaturi de mine in primele luni de viata, nu stiu cat de mult si-a dorit un copil, cert e ca pana la 7 ani cand m-a luat la scoala nu s-a implicat aproape deloc in cresterea mea. Dragostea materna a fost inlocuita cu cea a bunicii; desi am fost singurul copil la parinti. Nu zic nu, venea sa ma viziteze la sfarsit de saptamana, insa n-am simtit-o niciodata apropiata de mine, ca pe o mama, ca pe o prietena, era mai degraba o tanti draguta care-mi aducea bomboane la sfarsit de saptamana (si pe care atunci cand voia sa doarma cu mine o trimiteam sa in cotet la catel ca sa nu mai fie si el singur, ca eu dorm cu mamaie). Din cauza asta am fost un copil timid si inadaptat mult timp la viata de la oras.
- a venit si vremea sa merg la scoala, deja incepusera sa-mi controleze viata, trebuia sa fac ce voiau ei, nicidecum ce-mi doream eu, pe principiul ca ei stiu mai bine ce-i bun pentru mine. Si primul exemplu care-mi vine acum in minte, am facut volei de performanta (ma rog, atat cat se poate face la 8-10 ani). In clasa a 5-a s-a facut la noi in scoala clasa speciala pentru "sportivi" la care eu am fost repartizata. Cum au vazut ai mei "orarul" (cu 2-3 ore de sport pe zi, in defavoarea unor materii de importanta majora pentru mine, ca matematica sau romana) plus profesorii care nu erau chiar cei mai straluciti din scoala, cum si-au pus pilele-n miscare (era pe vrema lu' ceasca) si in nici o saptamana eram deja transferata la alta scoala, la cea mai buna clasa de real de acolo. Parerea mea n-a contat, faptul ca imi placea ceea ce faceam, faptul ca m-au rupt de colegii si prietenii mei doar pentru simplu motiv ca ei stiu mai bine ce-i bine pentru mine, iar cu atata sport n-am nici un viitor (desi fusesm un copil bun la invatatura si nu se punea problema ca m-as lasa pe tanjeala din cauza sportului), toate astea n-aveau nici o valoare in fata propriilor lor pareri.
- liceul, mi-a controlat tot ce-nseamna viata sociala, n-aveam voie sa merg la discoteca, la chefuri, in tabere sau cu prietenii la mare sau in orice alt loc unde se temea ea ca-mi pot pierde "virginitatea". Daca cumva reuseam sa ajung la vre-un chef (majoratele erau cele la care o mai fentam) imediat ce trecea de 12 noaptea se infiinta frumos tata la fata locului sa-si ia ordasla acasa. Ajunsesem sa-mi urasc parintii, sa vreau sa plec de acasa, era groaznic de timorata, nu puteam sa discut cu ei nimic pentru ca izbucneam in lacrimi imediat, stiam din start ca orice vreau eu se va lovi de NU-ul lor, fara ca macar sa aiba rabdare sa ma asculte.
- facultatea .... abia atunci am reusit sa ma rup de ei (chiar daca asta a insemnat un scandal monstru si plecat de acasa) si sa-mi traiesc viata fara constrangeri sau directionari, sa iau propriile decizii, fie ele si proaste (insa din greseli se-nvata, si nicidecum din tinutul in frau).
Ce n-am precizat eu nicaieri pana acum, tot timpul cat am fost sub "aripa lor" au avut grija de un singur lucru sa nu-mi lipseasca: Banii. Nu afectiunea, nu increderea, nu prietenia ci BANII. La 18 ani mi-au cumparat masina, pe care am tinut-o in garaj pana pe la 21 pentru ca mamei ii era frica sa ma stie la volan, insa era tocmai buna ca sa se laude ea peste tot vai ce eforturi face ea ca sa-i fie fetei usor in viata.
De fapt tot timpul eram un soi de obiect, bun ca sa se laude ea cu mine altora atunci cand avea cu ce (ia uite ce fata desteapta are mama, a luat nu stiu ce premiu la nu stiu ce olimpiada, a luat 9 si nu stiu cat la bacalaureat, a intrat a cincea la facultate), rau atunci cand copii altora erai mai de soi decat mine (ia uite x ce-a facut, tu de ce nu poti sa faci la fel), al carui unic scop era sa satisfaca vanitatea ei de parinte.
Prea mult nu s-a schimbat nici in ziua de azi. Mama incearca in continuarea sa-mi controleze viata si cum nu reuseste incearca sa ma "santajeze" material sau sentimental. N-o sa mai intru in amanunte, ca vad ca deja am scris un roman despre ea.
Asa ca eu mi-am promis ca nu voi mai repeta greselile ei, si voi incerca atat cat pot sa fiu un altfel de parinte pentru copii mei.
Insa continuarea alta data!
Mickyyy (35 saptamani) si 
Malina Ioana (31.03.2004)
Album Malina & www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34545" target="_blank">Povestea nasterii
babygirl spune:
Mickyyy,
tora97 spune:
"semnatura" mea ar sintetiza ideea mea despre o mama buna - da aripi unui copil, dar lasa l singur sa zboare
de cind s a nascut Thea am incercat sa i daruiesc pe linga iubire (si sa o fac sa simta acest lucru) incredere in propriile i forte. Am incercat pe cit posibil sa o ajut in ceea ce face, sa i explic parte din actiunile mele. M am straduit pe cit posibil sa nu i subminez increderea in propria i persoana, desi uneori este tare greu sa nu i spun o vorba doua de dulce. Dar desi aceste momente sint extrem de rare, imi cer scuze, faptul ca sint neajutorati nu inseamna ca ne da dreptul sa le adresam cuvinte grele.
Am vrut si vreau sa i fiu mama, prietena, sa ne respectam reciproc. Recunosc, uneori este putintel mai greu. Cel mai greu mi a fost acum, in perioada de sarcina... dar sper ca am reusit sa nu sar peste cal.
http://community.webshots.com/user/tora97
"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez
Papadia spune:
nu stiu cum as putea sa o descriu pe mama ptr ca ptr mine a fost si este ceva sfint.Am iubit-o si o iubesc in continuare ptr ca a fost asa de buna cu noi.Acum la rindul meu sunt si eu mama si incerc sa-mi iubesc copii cu toata fiinta mea.Nu stiu dar uneori am impresia ca nu le acord destula atentie sau nu ma implic destul in viata lor.Cel mai mare are 9 ani si incerc sa-i fiu mai mult prietena decit mama.Cel mai mic are un an si 10luni si citeodata nu stiu ce sa mai fac sa nu simta lipsa la nimic.Nu suntem bogati material dar suntem bogati sufleteste.Incerc sa le acord la amindoi copilasii toata dragostea si afectiunea pe care pot si atit cit o sa am sanatate nimic nu o sa ma impiedice sa-i iubesc pe puisorii mei dragi.Dar cuvintele nu pot exprima nici pe departe dragostea ce le-o port.
moldovan
clauditzadennis spune:
Nu stiu ce s-ar mai putea adauga in plus fata de ce au scris deja fetele. Cam asta e valabil si in cazul meu.Eu ma straduiesc sa nu repet greselile mamai mele si ale mai multor mame pe care le cunosc si le dezaprob...
Claudia,soacra frumoasei Oti