Copilul isi insulta parintii
Raspunsuri - Pagina 7
Emi si mami spune:
O mamica ne solicita ajutorul.
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=48330
conchita spune:
quote:
Originally posted by Emi si mami
Cine are minte, citeste, judeca singur si ia propriile decizii, in functie de opiniile exprimate.
am trait sa prind si ziua in care persoane civilizate si super inteligente explica sofisticat semantica bataii, desenand nuante si aproband terminologii despre un lucru atat de clar in fond: sadism si incompetenta.
da, sunt una dintre aspirantele care citesc constant ce scrieti voi, mamicile, dar am ajuns la vorba unui membru DC bine-cunoscut, cand am descoperit cu stupoare ca si parintii inteligenti gasesc usor motivatii pentru bataie ca nu, nu mi-as creste copiii dupa sfaturile voastre. si nu cred ca exista aspirante care va iau serios in serios si nici nu ar trebui sa va ia. de aceea cred ca de fapt voi scrieti aici cu atata naduf ca sa va autoconvingeti mai intai; atacand si in stanga si in dreapta pe parintii care sunt capabili de alte metode educationale sau recurgand iarasi la trucurile vechi cu "noi" si "voi", zic ca produceti toate risipirile astea de energii polemice ca o auto-justificare ca voi procedati cum trebuie. in felul asta violent nu veti convinge pe nimeni ca violenta e o solutie, nu vad cum nu e clar? dar, terapeutic, poate ca va face bine discutia: castigati la puncte si asta va da confirma inca o data ca violenta este eficienta, celalalt cedeaza intr-adevar.
apoi, draga mea, "bataie" si "maltratare" sunt sinonime, oricum le-ai lua. palmutele ocazionale sunt doar primul pas spre pumnii de mai tarziu cand, total neputincios in fata unui copil de varste mici, un parinte va recurge progresiv la pedepse corporale si mai dureroase.
iti dau dreptate cand spui ca omul e intr-adevar un animal, cu amendamentul ca unii incearca totusi sa-si depaseasca ccc conditia.
filofteia spune:
Tata nu m-a batut niciodata ...mama mereu... Pe tata il iubesc... pentru mama nici nu pot exprima ce sentiment am...nu este ura,dar nici respect sau iubire... Pe tata l-am ascultat mereu...pe mama mai niciodata....
Pe Adi nu l-am batut niciodata si nu am avut scene de genul dat cu fundul de pamant... exista alte pedepse.. care dor...dar nici nu i-am luat niciodata jucarii cand era cu mine... iar cand a vrut ceva ce eu am considerat ca nu-i trebuie sau ca nu merita i-am spus ca nu-i iau si gata... s-a marait?...."I-am spus ca o face degeaba... nu-i iau sau nu am bani si gata..." Dar toate astea trebuiesc incepute de cand s-a nascut... nu poti incepe sa refuzi copilul la 2 ani... ca nu va intelege niciodata...
Comportamentul fetitei tale ioana vine tocmai din faptul ca tatal nu este acasa... simte nevoia sa-l pedepseasca pentru ca nu este langa ea... si asta este modalitatea... mai ales daca se poarta asa numai cu el...
Prin a explica nu inseamna sa stai de vorba cu ea ca si cand ar fi un adult... ci mai degraba a-i spune cu o voce hotarata ... "Nu este frumos... te rog sa nu mai aud alta data aceste cuvinte"... si ii spui mereu asta... cu timpul va renunta...
Fii atenta si la comportamentul tau fata de sot... Copii imita imediat tot...
Dupa atatea polemici in afara subiectului sper sa mai citesti postarea mea...
mircea42 spune:
Ce mica e lumea!...
La doi pasi de aici, deschisesem o discutie despre manifestarile de violenta (rare, ce e drept) ale unui baietzelului fatza de maica-sa. Desi s-au oferit sa lamureasca subiectul mai multi, ramasesem tot in ceatza.
Citind mesajul initial al Ioanei, la informatia "a fost crescuta mai mult de mamica, care i-a facut toate poftele cu banii taticului care munceste in strainatate si vine rar acasa" brusc mi-a venit in minte ideea ca junele transpune de fapt in practica opinia maica-sii despre tata.
Nu am pretentia ca detin adevarul, dar de ceva timp imi tratez cu multa consideratie ceea ce tishneste in minte, brusc, din adinc.
Bineinteles ca in situatia de fata trebuie, cu destula parere de rau (ca om care multa vreme nu se crezu violent), sa-mi asum si posibilitatea unei dorinte inconstiente de a-mi lovi sotia. Deshi poate e mai bine asha, cel putin stiu cum merg lucrurile si deja e un progres, cu mai bine pentru totzi.
Scuze pentru aceasta deviere de la situatia propriu-zisa expusa de Ioana.
Voi reveni insa, este un subiect indiscutabil interesant.
mircea42 spune:
" Mi se pare foarte important ca in ciuda tutror cuvintelor si a altor scene parintii sa NU MAI CEDEZE.
Stiu o familie care tot asa a inceput prin a ceda ca plangea copilul si ca nu puteau sa il vada pe unicul fiu suferind ca vrea ceva si nu are.
ACUM ARE 19 ani si isi bate bunica o fiinta la care daca te uiti te apuca mila, mama, tatal. Acuza ca da foc la casa daca nu i se dau cati bani vrea,..isi cumpara tzoale ...are cam 100 de perechi de pantaloni si tot isi mai ia...si pot sa continui la nesfarsit.
Deci acum cat se mai poate trebuie lasat copilul sa zica ce vrea DAR SA NU I SE CUMPERE ..apoi incet si cu tact trebuie stapanite si cuvintele. "
S-a nimerit sa incerc la un moment dat sa-mi explic o situatie de viata asemanatoare. Intra nitel in categoria shocantului, dar cred ca e util sa vorbesc de ea aici.
Un prieten de-al meu il batea pe taica-sau. Om trecut si oricum fragil. Multa vreme m-am revoltat, alaturi de ceilalti, pe scara blocului unde locuim.
Stiam inca de pe atunci ca mosneagul fusese in Securitatea anilor 50, mai exact acea parte care umbla pe munti, dupa "banditi", dupa "taranishti". Mi-am zis ca Dumnezeu nu bate cu batul. Nu a fost insa cea mai buna explicatie...
S-a prapadit batrinul si, la una din pomeni, nu stiu cum a ajuns discutia cu fiul violent, care mi-a povestit ce batai lua de la tata, in copilarie, pentru chestii totusi minore. Gen sa nu scrie cu stinga, cum ii era firea elevului de atunci, ci cu dreapta, ca toata lumea.
Si-mi dadea detalii cum decurgeau corectiile. Inclusiv cu lovituri cu cizma.
Prin urmare, priviti cu ceva mai multa rezerva batrinii ce par s-o incaseze pe nemeritate. Daca ceva se petrece, apai este justificat: un 1 si cu un 1 de cindva, plus altele de mai incoace, dau suma de azi.
mircea42 spune:
In functie de dispozitie, aplic cu fiul meu de 4 ani doua metode.
Una ar fi corectia fizica. La rindu-i, mai taricica sau mai moale. Ma straduiesc sa nu fiu insa niciodata furios pe el, ochi injectati etc. Punctez doar o situatie ce nu-i bine a fi repetata, si simt ca in momentul cutare e cea mai buna solutie. Deseori cu vorbe insotitoare, de genul: "Radu, tata, ai tzinut neaparat s-o incasezi, n-am ce-ti face...". Altminteri este o simpla palmuta la fund. Legat de corectia fizica, cred ca daca o aplici cum trebuie, mogildeatza poate percepe nu capatul lumii, dar si sanatoasa (pentru viitorul lui) punere la punct., cit si imaginea unui parinte stapinit si care, inclusiv in incidente, tine la el.
As minti daca as spune ca nu am scapat de vreo doua ori caii fata de copil. Nu cred ca regret, in cazul lui Radu, dar am devenit mai constient de raul pe care i-l pot provoca, de modul cum ii ramine lumea dupa ce un copil descopera ca parintele nu-i e un sprijin, ci un Diavol (ce sarace pot fi cuvintele in descrierea unei asha scene!).
Revenind, a doua metoda este verbala. Sint constient ca Radu nu are habar de unele lucruri, are alta scara a gesturilor si vorbelor, in multe cazuri (ca incearca uneori sa profite, aproape nu conteaza aici). Si de aceea, in situatii in care altii navalesc spre copiii lor, ii explic una si alta. Recunosc, o fac si pentru ca altii nu par sa fi avut aceeasi rabdare cu mine...
Luana spune:
C H I L D R E N L E A R N W H A T T H E Y L I V E
If a child lives with criticism, she learns to criticize.
If a child lives with hostility, he learns to fight.
If a child lives with ridicule, she learns to be shy.
If a child lives with shame, he learns to feel guilt.
If a child lives with tolerance, she learns to be patient.
If a child lives with encouragement, he learns confidence.
If a child lives with praise, she learns to appreciate.
If a child lives with fairness, he learns justice.
If a child lives with security, she learns to have faith.
If a child lives with approval, he learns to like himself.
If a child lives with acceptance and friendship,
he or she learns to find love in the world.
(From a poster issued by the Scottish Health Education Unit
and redesigned by kind permission of Parents Anonymous inc. USA)
Luana spune:
Am citit cu sufletul la gura subiectul si toate postarile voastre si sunt - in tot sau in parte - de acord cu punctele voastre de vedere.
Mircea,
(nu din demagogie)
iti spun ca demersul tau mi s-a parut extrem de interesant si ca mi-a facut placere sa-l citesc. Nu o spun ca sa dau note (stii cat urasc asta!), ci pentru ca imi este realmente extrem de util.
Invat in fiecare zi de ce e valabil sloganul de mai sus: "Childrem learn what they live". L-am citit intamplator cu un an in urma si-l port cu mine peste tot (asa cum port cu/in mine povestea "Micului Print" a lui Antoine de Saint-Exupery).
Din cele mai vechi timpuri (ale mele) pana azi, am simtit pe mine ca eu cea de azi sunt o concluzie a mea si a intamplarilor prin care am trecut ieri. Se intampla cu mine un proces care nu-si ia ragaz nici o zi.
De cand s-a nascut fetita noastra, in urma cu 4 ani si jumatate (o fetita sanatoasa si tare buna), am inteles, zi de zi ca orice reactie neplacuta a ei (fie a trupusorului ei, fie afectiva etc.) este rezultatul firesc al unei ezitari sau al unei greseli pe care am facut-o noi, care o avem in grija clipa de clipa. Doar noi sau mediul in care traieste putem altera datele ei. Normal ca la inceput mi-a fost rusine sa recunosc, dar in timp am ajuns sa imi spun fara sa mai caut vinovatii - "unde e greseala mea?"
De pilda:
La inceputul celei de-a doua sarcini, in toamna, eram ingrozitor de obosita si de prinsa. Si sotul meu avea un ritm nebun la slujba, eram amandoi stresati si prinsi. Incercam sa fim agreabili acasa, sa fim buni parinti cu fetita noastra, dar fara sa vrem raspunsurile erau scurte si bruste, intrebarile noastre abrupte, mai totul in graba. Toate astea s-au oglindit surprinzator de repede in comportamentul fetitei noastre (care avea atunci 4 ani) : a devenit nervoasa, vorbea prea tare, uneori strigat sau rastit, dormea prost etc. Uuuuuuuuuuuuf! Ne-am tras de urechi intai pe noi, mamica si tatic, si ne-am corectat, iar mai apoi i-am vorbit Mirunei.
Si mi-am dat seama ca o obraznicie a unui copilas e ca o gripa : se ia de undeva si are nevoie de un timp de refacere. Nu poti astepta ca de a doua zi toate sa fie bune si frumoase si sterse ca de-un burete. Cum spunea cineva pe prima pagina chiar - fermitatea, forta exemplului si consecventa in relatia cu puiul de om il ajuta cu adevarat.
Se intampla ca si aici, dar si in tara, sa fi lucrat cu copiii. Asa ca am vazut cum e si cu copiii altora (care sunt ca niste copii in miniatura ale parintilor si ale ritmului vietii lor de acasa), dar si cum se oglindeste profesionalismul sau ne-profesionalismul unui prof in ceea ce devine clasa dupa o vreme.
Am auzit aici ca ar trebui sa-i lasam liberi, ca sa poata alege si am vazut foarte des ca unii parinti sau profi se lasa asa de tare in nadejdea sloganului asta, incat celui mic sau mai mare (in formare adica) nu i se mai simt datori sa-i arate sau sa-i daruiasca mai nimic (doar mancare si haine, jucarii si carti cu care el sa faca ce vrea chiar de pe la 2-3 ani). Pai cum pot avea un comportament creativ, ingenios, motivat, daca aproape ca nici nu stiu la ce folosesc toate astea, daca nu m-a ajutat cineva sa strang experienta despre toate lucrurile astea? Invat intuitiv-concret sau din greseala, dar mare marte a acumularilor noastre sunt reproductive. Cineva imi impartaseste, eu repet si mai apoi - in cunostinta de cauza - pot sa aleg o cale un pic diferita sau chiar noua. Dar nu inainte!
Cineva (care lucra intr-o scoala) spunea indignata privind elevii din curtea scolii - "ii vezi cum urla si cum alearga ca nebunii? habar n-au sa se joace!" Dar i-a invatat cineva sa se joace? I-ai chemat in vreo zi sa le povestesti regulile vreunui joc?
Fetita noastra ne spune, mai nou : "Ia uite! Eu fiu nice cu her/him (asa e la noi, melanj de romana cu engleza) si ea/el nu vrea sa leave me sau sa give me ... !!!" Asa ca avem de lucrat la a o face sa inteleaga ca vorba ei dulce nu e unicul argument, ca eu sau tatal ei sau educatoare avem motive intemeiate sa spunem nu cateodata.
Intr-o zi, cand am ridicat tonul si i-am spus ca e obraznica si neatenta si ca trebuie sa repare ceea ce a stricat, mi-a repetat (strigand!!!) aceleasi cuvinte (cum ca eu as fi "obraznica" si "neatenta"). "Cum vorbesti tu asa cu mine?" i-am spus suparata foc. "Dar tu de ce esti mad with me? Tu de ce ai voie sa imi spui "obraznica" si "neatenta"?". Cred ca nu mergea si n-ar fi inteles nimic daca eu as fi continuat cu replicile tari (care au facut cariera pe vremuri si care poate-or mai "trai" si azi prin unele case) de genul "pentru ca eu te-am facut, eu te omor", "eu sunt seful si eu hotarasc", "eu sunt mama ta si fac cu tine ce vreau".
Daca ii repetam, consecvent, ceva si o atentionam cand incalca regula, ea singurica spune : "da, stiu; nu se face asa si o sa incerc sa nu mai fac asa niciodata. Pro-mit!"
Cred ca educand-o, eu si sotul meu ne-am educat mai ales pe noi. Ne-am corectat pornirile si ne-am controlat reactiile. Speram sa mearga si cu Praslea care vine curand. Speram sa ne foloseaca experienta.
Si mai sunt atatea de spuuuuuuuuuuuuuuuuuus ...
Cu drag,
L.
ps : un subiect extrem de interesant!!! super-tema!!!
danielac spune:
quote:
Originally posted by miau-miau
eu cred ca un copchil batut va deveni un bataus la rindul lui. Daca mama/tata il lovesc cind face ceva ce lor nu le convine, si micutul va lovi fratele/sora mai mic/a, partenerul de joaca ca modalitate de a rezolva o nemultumire personala. Ca adult va fi una din doua: un violent sau o victima convinsa ca a meritat ce a primit si la rindul ei va da la fel cind va avea ocazia in cineva mai mic si mai slab decit el (propriul copil, nevasta). Un mic si norocos procent va realiza nedreptatea si trauma suferita si nu o va repeta.
Zau, parol.
Mare dreptate ai, are fiica-mea un coleg la camin asa...
Fetita mea este Diana-Maria, nascuta pe 24.10.2001 http://www.babiesonline.com/babies/f/fatameahttp://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=diana+nou&mid=201&cid=1072
paginuta personala:
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=danielac
casandra spune:
----------------------
mircea42:
Citind mesajul initial al Ioanei, la informatia "a fost crescuta mai mult de mamica, care i-a facut toate poftele cu banii taticului care munceste in strainatate si vine rar acasa" brusc mi-a venit in minte ideea ca junele transpune de fapt in practica opinia maica-sii despre tata.
Nu am pretentia ca detin adevarul, dar de ceva timp imi tratez cu multa consideratie ceea ce tishneste in minte, brusc, din adinc.
Bineinteles ca in situatia de fata trebuie, cu destula parere de rau (ca om care multa vreme nu se crezu violent), sa-mi asum si posibilitatea unei dorinte inconstiente de a-mi lovi sotia.
-----------------
Mircea, situatia a fost prezentata de cineva din afara familie. Cuvintele nu sunt ale mamei copilului, ci reprezinta viziunea prietenei asupra familiei respective. Nu reprezinta opinia copilului sau a mamei sale. Copilul poate auzi astfel de comentarii de la bunici, prieteni de joaca, vecini,.... Ce ar trebui sa faca tatal? Sa ii loveasca pe toti cei care vad lucrurile in felul asta si l-au transmis, intr-un mod sau altul, copilului? Nebunie curata....
Adevarul e ca tatal a fost absent, relatia tata-copil nu a putut fi creata. Cei doi sunt in perioada de acomodare, iar familia in cauza trebuie sa lucreze la consolidarea acestei legaturi, mama fiind elementul stabilizator. Daca fata e suparata ca tatal a fost absent, acesta ar putea-o intreba: "Esti suparata ca am fost plecat?" In functie de raspunsul copilului, parintii trebuie sa continue, cu gentilete, pana copilul reuseste sa isi exprime sentimentele.