Viitorul papa in umbra fostului papa?

Saptamana trecuta, cred ca vineri, a fost un documentar pe prima TV despre PAPA IOAN PAUL AL-II-LEA.

Am urmarit fascinata ce om a fost. Habar nu am avut atat timp cat a trait! O persoana cu multa energie, a fost actor, a lucrat intr-o cariera ca sa nu fie prins si inchis de comunisti, a iubit miscarea si in general activitatile in aer liber (a schiat). A fost primul papa de alta nationalitate decat italiana si primul care iesea singur la plimbare pe munte, primul care a pus problema unirii bisericilor crestine si primul care a facut ceva pt. asta, primul papa care a calatorit in toata lumea unde sunt catolici, transformand mitul papal, netangibil, de vis, de mit, in ceva palpabil. Oamenii il imbratisau ca pe un om, nu i se inchinau ca unui zeu, iar el nu s-a ferit niciodata sa dea mana cu ei, sa-i imbratiseze si sa-i asculte, sa-i certe pe mafioti si sa ierte pe cei ce l-au ranit.

Si mai e ceva: povestea suveranul pontif ca atunci cand a venit sa stea la Vatican era exact dupa moartea papei de atunci care a trait doar o luna dupa numire. S-a ales noul papa si... spune el: "Nu am putut sa cred ca a fost atat de usor". Apropo de asta, se zice despre un lucru obtinut surprinzator de usor, ca <<atunci cand si D-zeu vrea, intreg universul se urneste sa-ti faca pe plac, usor si repede>>.

Oare noul papa care va fi ales se va confrunta cu personalitatea fostului papa, ii va fi greu sa faca fatza amintirii fostului din inimile catolicilor si a lumii in general? Va fi greu de gasit cineva la fel de energic si plin de initiativa.