singura sau oricum..

Mi-am adunat curajul de a cere un sfat celor care vor citi aceste randuri: am 27 de ani, un bebe de 5 luni, m-am casatorit anul trecut de gura socrilor, doar ca sa fiu in rand cu lumea - ca e cea mai mare greseala stiam de atunci - si sunt tare nefericita. Candva am avut o relatie cu un om care mi-a aratat adevarata dragoste - total neconditionata - dar nici atunci nu am avut curajul de a merge mai departe pt ca tipul era insurat, cu toate ca introdusese actiunea de divort - acum totul e mult prea tarziu: el e cu familia in alta tara, cu gandul la mine si inima amara, eu sunt aici maritata cu un om la care am gasit tot ceea ce altatdata condamnam si tot ceea ce spuneam ca nu as accepta niciodata la omul de langa mine, adica: nu contest faptul ca e om de casa, ca, zic eu, nu m-ar insela niciodata, ca isi iubeste copilul, dar am ajuns la concluzia ca doar devreme acasa nu e suficient. Eu sunt o fire romantica, imi place poezia, imi place dansul, imi place sa visez cu ochii deschisi, imi plac luna si stelele, imi place viata la maxim, lui nu i place nimic in afara de tv si fotbal. Cand am inceput relatia cu el stiam cum este, dar m-am gandit ca dragostea il va scoate din aceasta carapace, dar nu a fost asa, acum regret amarnic ca m-am casatorit doar pt ca eram insarcinata. Copilul a devenit viata mea, dar mi-as dori mult mai mult de la omul de langa mine in afara de un suport mai mult din simtul datoriei, decat din dragoste. Mi-as dori sa se trezeasca dimineata si sa-mi spuna ca e fericit, mi-as dori sa vina de la servici cu zambetul pe buze doar pt ca stie ca eu ii deschid usa, mi-as dori atat de multe... dar acum stiu sigur ca ceea ce cauta sufletul meu nu voi gasi niciodata la el. In aparenta nu am nici un motiv de divort, dar sufletul meu are toate motivele din lume sa o faca. Apoi ma gandesc si la copil, cum va creste el singur, daca ma va condamna mai tarziu, daca vom ramane singuri pana la adanci batraneti si nu va avea niciodata bucuria de a spune "tata". Stiu ca nu exista garantii in nici o directie as lua-o, doar oare nu ar fi ungest necugetat sa divortez doar pt ca sunt nefericita si sufletul meu isi doreste cu totul altceva, ce poate nu va gasi niciodata??? daca ma vede cineva astept un raspuns , un sfat, orice...

Freia spune:

quote:

---

Initial creeata de mihailb

Apoi ma gandesc si la copil, cum va creste el singur, daca ma va condamna mai tarziu, daca vom ramane singuri pana la adanci batraneti si nu va avea niciodata bucuria de a spune "tata". Stiu ca nu exista garantii in nici o directie as lua-o, doar oare nu ar fi ungest necugetat sa divortez doar pt ca sunt nefericita si sufletul meu isi doreste cu totul altceva, ce poate nu va gasi niciodata??? daca ma vede cineva astept un raspuns , un sfat, orice...

---

In primul rand bine ai venit in familia www.desprecopii.com.

In acest moment eu inteleg ca tu te consumi pt ca nu esti cu adevart fericita, nu asa cum iti doresti tu. Din punctul meu de vedere asta nu poate fi sanatos pe termen lung. Implicit asta iti poate afecta relatia atat cu copilul tau cat si cu sotul. Singura nu vei fi niciodata, indiferent de ce decizie vei lua. Am avut si eu momente cand cei din jr imi spuneau ca nu sunt singura ca o am pe fetitza mea dar ei nu intelegeau ca eu ma gandesc la un alt fel de singuratate.

Fetitza mea are 1 an si 7 luni si de cate ori venea pana acum cateva luni sa o vada taica-sau sarea la el in bratze, acum nu o mai intereseaza. Sta pe langa el, dar daca dispar din peisaj plange. Nu o mai incanta sa stea la el in bratze, nu se simte in largul ei. Nu il mai ia sa ii arate cum stie ea sa se catere, cum a invatzat sa umble cu jucariile si sa le faca sa cante singura fara ajutor, cand vede ca nu intelege ce ii spune vine la mine plangand. Copilul meu il va avea mereu ca tata pe el, voi face tot ce pot ca amandoi sa realizeze ce reprezinta unul pt altul. Eu am cresscut fara tata si nu mi-am condamnat mama, ba chiar am sustinut-o si am inteles de ce a facut-o. Aveam 6 ani.

Copii nu vor fi niciodata singuri. Pt ca avem suficienta putere sa suplinim locul pierdut, e adevarat ca nu o vom face la fel de bine ca un tata, dar gandeste-te, daca copilul tau te va intreba de ec nu faci nimic pt a fi fericita, pt a zambi. Daca amandoi ramaneti impreuna, veti ajunge doi straini. Trebuie sa vb cu el, pt ca asta riscati sa patiti daca nu vorbesti. Iar cel mic poate fi afectat de tacerea si lipsa unui zambet.

Atat m-am macinat si m-am ros pe dinauntru eu ca nu mi-am dat seama ca fata mea nu rade. Abia acum am invatzat amandoua sa radem, si cand vad cate un zambet strengar de cand merge la cresa ma gandesc ca am fost slaba si nu am stiut sa ma feresc de ea cand eram trista si suparata.

Deci, sfatul meu, incearca sa vorbesti cu sotul tau, si celmai important zambeste pt ca acel copil, lumea ta, vede si simte tot.



Freia si Alexa

ruxij spune:

Eu cred ca nu ai motive de divort. Ai deja copil, la iubire romantica ar fi trebuit sa te gandesti inainte de a intra intr-o relatie de durata cu acest om plictisitor si mai ales inainte de a face copil. Sa divortezi mie mi s-ar parea un semn de lipsa de responsabilitate. Dar tu faci cum crezi.

mihailb spune:

Multumesc Freia, de vorbit nu prea am ce sa-i vorbesc sotului meu pt ca el intelege nimic din ceea ce-i spun, pt ca nu stie ce inseamna sa-ti doresti ceva, orice, nici fericirea in doi, nici romantismul, el pur si simplu nu intelege ce pot eu sa-mi doresc mai mult decat ceea ce am acum:casa, masina(a lui), sot, copil si servici - "ce altceva iti mai poti dori in viata" - doscutii au fost nenumarate si toate au avut acelasi rezultat - nervi fara rost - acum nu-mi ramane decat sa trec la fapte si sa-mi vad , poate, de viata mea si a copilului asa cum stiu eu mai bine. Multumesc inca o data.

Freia spune:

nu abandona. mai incearca. Poate de data asta reusesti.

Freia si Alexa

mcrmiki spune:

Daca nu esti fericita divorteaza. Nu are rost sa te sacrifici pentru copil pt. ca, daca voi nu sunteti fericiti, nici copilul nu va fi. Daca nu este armonie si fericire, nici el nu o va simti si va fi un copil trist. Cand va creste mare te va intelege, dar tata trebuie sa ramana tata si sa vina sa vada copilul daca el doreste.
Iti doresc numai bine, multa incredere in tine si mult curaj.

Miha&Sorin&Bogdan&Vlad

bebetica spune:

Fa asa cum simti tu ca este mai bine ..............

sa auzim de bine !!!!!!!!!!!!!!

.... Ioana si al ei STEFAN DIMITRI ....... (de 2.4 anisori)

http://share.shutterfly.com/osi.jsp?i=EegNWjFi0btWMa

moni25 spune:

Eu cred ca trebuie sa faci un efort ptr ca esti inca cu gandul (si indragostita de )la fostul.
Sincer, daca as fi in locul tau nu as divorta.Daca este un tata bun ptr copil, daca este un sot familist si asa mai departe as invata sa traiesc cu el si l-as antrena cumva.Trebiue sa aiba si alte puncte sensibile in afara de fotbal si tv.

Moni si Maria 4,2 ani

ankalaura spune:

Eu nu prea inteleg situatia... Am inteles ca nu prea ai cu cine vorbi, inteleg ca nu ai prieteni prea multi, si parca nici familia nu te intelege.
Pe de o parte spui ca e un om bun si isi iubeste copilul, dar pe de alta parte preocuparile lui sunt doar TV si fotbal. Nu inteleg, copilul nu este o preocupare a lui?
Pentru ca daca raspunsul va fi DA, nu vad ce drept ai avea sa-l privezi pe om de a-si vedea copilul cum creste!
Nu vreau sa condamn pe nimeni, dar cred ca primul compromis a fost facut tot de catre tine, in momentul in care ai mentinut o relatie cu acest om, desi nu-l iubeai.
Pentru un copil, decat a avea un tata rau, e mai bine sa aiba numai o mama buna. Dar eu inteleg din ce spui tu ca acest om nu este un tata rau.

Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza mea

ankalaura spune:

Mai, sa nu dai cu rosiile, da' mai am de spus un lucru. Si eu sunt genul care prea mult de la viata nu-mi doresc. Ma multumeste faptul ca am o casa, ca am un serviciu (altii n-au!), ca am un copil minunat, ca staaaam si cascam gura la televisor seara putiiiin de tot, si ca ne facem socoteli pentru facturi, si ne bucuram sa mergem seara in parc la leagane, dupa ora 7, ca asta e.
Fireste, imi pot dori multe, dar asta nu inseamna ca sufar din cauza asta. Imi plce muzica, dar n-am fost niciodata mare dansatoare. Imi place pizza, da' n-avem mereu timpo si bani de cheltuit, asa ca mai fac acasa. Imi plac vacantele, dar ma multumesc cu cateva zile la mama sau la socrii... Imi plac hainele frumoase si pantofii, dar deocamdata prefer sa aiba copilul ce ii trebuie, si noi sa ramanem pe planul doi.
E adevarat, poate ca am eu un sot prea bun, care ma ajuta si ma iubeste, dar nu isi exprima iubirea zgomotos... Sau poate ca nu-i cer eu mai mult. Sau poate ca nu e mereu nevoie de vorbe. Si totusi simt ca suntem atat de fericiti! Nu-mi spune dimineata ca e fericit, cand se trezeste, si nici nu zambeste mereu cand intra pe usa. Nici macar nu mi-a adus ceva de martisor! Dar atat de mult il iubesc, asa cum e el, si cred ca e cel mai bun om din lume.
Nu prea inteleg, nu te supara pe mine....

Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza mea

stralucitor1 spune:

Nu cred ca sunt in masura sa dau sfaturi dar consider ca nu trebuie sa iti pastrezi toata aceasta frustrare, furie, tristete inauntrul tau. Mai devreme sau mai tirziu va exploda...cred ca nimeni nu iti poate cere sa renunti la tine, pentru ca ai un copil...de cind e lumea lume, copii au crescut si cu un singur parinte.(si nici nu mai suntem in Evul Mediu sa stai cu el doar ca ai un copil!) Daca spui ca nici o simpla comunicare nu este posibila intre voi ar trebui sa iti pui intrebari mai precise.
Nu te renunta la tine si nu te scufunda in amorteala,pentru ca "motivele de divort" nu sunt numai cele pe care bate lumea moneda (ca nu iti aduce banii in casa, ca te bate ca bea etc etc). Daca esti nefericita chiar daca el ar fi cel mai minunat de pe lumea asta (dar nu este El pentru tine...) gindeste te la separare.Boala lunga e moarte sigura.

"Le mariage est un merveilleuse institution
mais qui diable voudrait vivre dans un institution...."