Copilasi de mai 2003 (32)
Raspunsuri - Pagina 10

Aalina spune:
Fetelor cum nu am idee cand o sa mai pot sa va scriu pentru ca maine avem petrecere si apoi incep serviciul, iar la sfarsit de saptamana probabil o sa stam mai mult pe la casa de la tara profit acum sa va multumesc tuturor. Nu imi vine sa cred cat de repede au trecut cei doi ani, 2 ani minunati, cred ca cei mai "altfel" din viata mea de pana acum. In tot acest timp v-am simtit de atatea ori aproape si pentru asta va multumesc. Puii vostri imi sunt tare dragi cu totii, pe multi din ei ii stiu parca dinainte de a se fi nascut. Pe unii chiar am avut ocazia sa ii sarut si sa ii imbratisez, pe altii poate o sa am ocazia in viitor. Oricum le doresc tuturor o viata minunata alaturi de voi. Sa creasca buni si frumosi sufleteste si sa gaseasca mereu cand vor avea nevoie de o vorba buna un sprijin, asa cum am gasit eu aici mereu in acesti 2 ani.
Pupici din suflet tuturor.


dana d spune:
Hristos a inviat!
Am scris mai devreme un mesaj plin de felicitari pentru aniversatii nostri si de relatari despre aniversarea Ilincutei si de gargara melancolica in stilul meu... deci un mesaj mare, la care am scris si mi-am strofocat mintea vre-o juma de ora, sa iasa cat mai inspirat, si.. ce sa vezi, iar s-a stricat forumul...
Adica chestia aia cu "accesul la forum ti-a fost restrictionat". Nu am mai reusit nici sa-l recuperez, asa ca....
Sa o iau deci de la inceput:
Le urez La multi ani! puilor nostri de doi anisori Cristian, Mircea, Anca si Denisa. Sa fie fericiti impreuna cu parintii lor, sa fie sanatosi, sa se bucure de clipe frumoase in cuibul familiei, protejati si rasfatati asa cum le sta bine copilasilor de doi ani.
Si scuze pentru intarziere
Dorian, La multi ani si tie, multa sanate si petrecere frumoasa maine. Si.. mai las-o pe mami si cu noi aici ca am impresia ca-si cam ia ramas bun.
Chiar Aalina, m-a impresionat mesajul tau si.. cam suna a despartire. Sper ca o sa ne mai vizitezi, si asta e valabil pentru toate cele care incep serviciul, faceti-va timp si pentru comunitatea noastra, ca e pacat sa se termine ceva care e fost atat de frumos. Eu m-am bucurat mult de compania voastra si mi-ati lipsi si mai mult.
Noi am petrecut ieri de ziua Ilincutei. Nu ma mai apuc sa povestesc ca sunt inca suparata de cat am muncit degeaba.
Ma chinui de vreo ora sa pun poze in album. Nu o sa termin asta seara ca e tarziu si sunt obosita dar puteti vedea o parte aici:
http://community.webshots.com/scripts/editPhotos.fcgi?action=viewall&albumID=337780075
Va pup si sper sa am mai multa inspiratie maine.
www.babiesonline.com/babies/i/ilincuta" target="_blank">poze cu Ilinca
Ica tunsulica


Lumy spune:
LA MULTI ANI DORIAN !!!!
SA CRESTI MARE SI SA AI PARTE NUMAI DE BUCURII!!!
Alina sper sa ai timp sa mai scrii!!! Pupici! http://community.webshots.com/user/luminitafeodorov
Lumy


maria2mami spune:
La multi ani Dorian, sa fi sanatos si sa cresti mare si voinic!!!
Dana ...NU putem vedea pozele!!!
Fetelor, cand aveti timp de stat la taclale, va rog sa-mi povestiti si mie ce ati pregatit pentru piticii vostrii la petrecerii, ma refer la papa!!! Si pentru adulti...daca nu e prea mare deranjul.
Noi mai avem ceva timp pana facem petrecerea, pe 29, si as vrea sa fiu pregatita si sa nu fac ca anul trecut cand mi-a ramas o "CCaruta"
de mancare...pe care, bineinteles ca nu s-a mai atins nimeni de ea...si a ajuns direct la cosul de gunoi!
Va pupam si va uram toate cele bune si multa sanatate... si LA MULTI ANI sarbatoritilor!!!!!!
Maria bb & mami Mihaela
http://community.webshots.com/user/mihaela2maria


maria2mami spune:
AAAAAaaa, am uitat sa intreb!!!!!!!!!!!???
Ne mai intalnim...sau ce?
Tare as vrea sa ne cunoastem si piticoti nostri sa se joace impreuna , fie ca stam 2-3 ore impreuna cu ei......immm ...ce zice-ti?
Poate ne chinuim unpic si reusim....astept raspunsurile voastre.


dana d spune:
Buna mamici! Cred ca v-am dat adresa de la album de cand puneam eu pozele. Nu stiam ca nu aveti si voi acces.
Va dau acum tot albumul si va duceti voi la " A doua aniversare"
Eu "ma intalnesc", spuneti doar unde si cand.
http://community.webshots.com/user/danaf123
www.babiesonline.com/babies/i/ilincuta" target="_blank">poze cu Ilinca
Ica tunsulica


carrie spune:
In primul rand LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Ilinca, Mircea, Cristian, Anca, Denisa, Remus, Dorian
SA FITI FERICITI, SA AVETI NOROC SI SA AVETI O VIATA MINUNATA!!!!!!
imi pare rau ca intru atat de rar, am o luna ff incarcata si la job, si cu facultatea si am senzatia ca nu mai am timp de nimik.
nea-m hotarat in principiu pentru concediu sa mergem la Mamaia la hotel Majestic sau Apollo(fetele din Constanta ce stiti, sunt ok ca hoteluri?).am oscilat mult intre asta si Turcia unde sigur erau conditii mai bune dar mult mai scump si daca ne apucam de casuta anul asta, mai bine asa.deci la inceputul lui august speram sa fim la mare, cu cine ne vedem?
Olo cam la faza asta suntem si noi cu olita, nimik nou, stam pe wc bine mersi si atat:(
in schimb doarme beton de la 9 seara la 7 jumate dimineata si doua ore la amiaza, se culca super cuminte si mananca fata mea de zvanta.De toate!
Alina te-ai intors la munca?cum e?o sa vezi ca o sa-ti faci timp sa intri chiar daca mai rar pentru ca simti o nevoie acuta sa o faci...eu asa simt!
va pupam
cristiana si gagalicea Theodora Alexia(1 anisor si 10 luni)
http://photos.yahoo.com/thea_alexia


dana d spune:
La multi ani Francesca!
Sa fii sanatoasa, fericita, cuminte si desteapta si sa-ti iubesti si bucuri parintii!
Si ai grija de ei pe acolo pe unde o sa plecati, ca tu esti de-a casei acolo, esti gazda. Te pupa "matusica" Dana si "verishoara" Ilinca, dulce pe obrajorii aia grasuni si imbujorati.
Sa-ti traiasca Lumy, si sa-ti aduca numai bucurii!
Si scuze de intarziere, ma tineam sa va felicit inca de cand am facut felicitarile trecute, dar am zis ca e prea devreme. Acum na ca am intarziat... vad ca devine un obicei
www.babiesonline.com/babies/i/ilincuta" target="_blank">poze cu Ilinca
Ica tunsulica


Aalina spune:
La multi ani Francesca!!!
Da fetelor am inceput serviciul si au fost cateva zile pline. Acasa am avut in fiecare zi musafiri, si astazi mai astept o parte. Asa ca timp nu am avut deloc. Sper sa se schimbe situatia.
Dori in prima zi cand am ajuns acasa m-a certat rau de tot si a stat cu spatele la mine mult timp, spunand ca e suparat. Tare greu ne-am impacat. A doua zi insa a fugit la mine si m-a zapacit cu pupaturile de cum am intrat pe usa si nu a mai plecat de la mine din brate, nici macar cand trebuia sa doarma. Asa a adormit. Apoi lucrurile au intrat in normal. Si el doarme de pe la 21 la 7 iar ziua 2-3 ore. Sta mult afara si mananca bine. Mie tare mult imi lipseste timpul petrecut cu el.
Carrie vreme frumoasa si distractie placuta la vara :)
Danad pupici la mica sarbatorita. Ce frumoasa e ea in poze.
Mihaela noi am pregatit platouri cu cascaval, branza, masline, mai multe tipuri de salam, carnati, sunca, muschi, rosii, castraveti, ridichi. Am avut salata de vinete, icre, salata boeuf si o salata de ciuperci. Pentru copilasi mai mici am avut preparate din pui. Diferite tipuri de prajiturele. Si la sfarsit tort de fructe. Anul trecut pentru copii am mai facut si niste frigarui de fructe. Am insirat pe betisoare fructe diverse si le-am ornat cu ciocolata. Am avut si salata de fructe. La ei astea au avut mai mult succes. Si tot anul trecut de succes a fost camera lui Dori plina de baloane.
Anul asta cortul a fost cel mai cautat:) S-au jucat tare mult. Fara Dori, pentru ca el primise doua masinute cu telecomanda, si dupa ce s-a prins el de ce fug alea nu am mai avut treaba unii cu altii :) A fost foarte cuminte.
Din pacate aici a plouat tare mult asa ca nu am putut iesi la gratare si tot in casa am petrecut si urmatoarele zile. Poze nu am apucat sa pun inca. Acum ma duc sa ma pregatesc pentru ultima tura de musafiri. Sper la lucru sa se aseze cat de cat lucrurile si sa am timp sa va mai scriu. De citit incerc sa va citesc in fiecare zi chiar daca pic de oboseala seara.
Va pup!!!


Lumy spune:
Multumim de urari !!! Chiar daca sint cu intirziere sint binevenite!
Noi ne-am distrat pe cinste de ziua lui Francesca. I-am facut ziua intr-un apartament special amenajat pt copii si au fost opt copii dintre care 3 de patru -cinci ani si cinci copii de 2 anisori . Si-au consumat energia fiecare pe unde a apucat , au cintat , au mincat si au sarit dupa balonase! Printre invitati au fost si gemenele Maria si Elena cu parintii care au fost niste dulcele ...S-au jucat mai mult in sectorul bucatariei si numai ele stiau ce mincare pregateau ..)))
Cu mincarea nu m-am pregatit de-acasa ...Am fost la Mc Donald's si am facut comanda speciala pt copii si pt adulti iar restul tortul, sucuri , sampanie pt cei mici si pentru cei mari am adus de-acasa !
Am facut si citeva poze in fuga ca eram numai un dute vino pe-acolo si nu reuseam sa fac fata situatiei ...))) Am sa cer fotografii si de la alti parinti care au facut pozici si o sa mai adaug in albumul de 2 anisori ...Deocamdata ne vedeti aici ... http://community.webshots.com/user/luminitafeodorov
Lumy
