Tiganii, purtatori ai tricolorului peste hotare?

Zilele trecute la scoala ma abordeaza un profesor si imi spune ca in orasul vecin urmeaza a veni un grup de dansuri traditionale romanesti si ma pune in legatura cu "gazda", un director de scoala generala. Acesta se incapataneaza sa nu-mi vorbeasca japoneza si se chinuie intr-o engleza jalnica sa-mi dea mai multe amanunte... cum ca pot invita pe cine vreau, ca vine un mic grup din Transilvania, ca vor dansa la ora cutare in locul cutare. Mai multe amanunte nu am avut puterea si rabdarea sa smulg de la el. In ziua cu pricina, adica ieri, imi sun doi prieteni, romani, studenti aici, ii intreb daca nu vor sa mearga la o reprezentatie de dansuri populare romanesti, ei sunt incantati si urmeaza a ne intalni si merge impreuna. Cumparam pentru orice eventualitate trei sticle de vin si niste cutii cu grisine...
Ajungem la locul cu pricina, nimerim sala datorita tricolorului si steagului Japoniei puse unul langa altul la loc de cinste plus un mare BINE ATI DENIT! (in loc de venit), intram si stupoare! Sala neagra de tiganime. Ne-am albit toti trei, eu deja nu stiam cum "sa spal putina" pana nu e prea tarziu, insa suntem reperati de domnul director. Ne apropiem, ii multumim pentru invitatie si ne roaga sa luam loc in sala (un fel de sala de conferinte mai mare, cu scaune de jur imprejur). Unul dintre baieti a inceput sa se plimbe pe acolo si sa filmeze, celalalt s-a asezat pe un scaun, alaturi de mine. Niste domnisoare suave au inceput sa se "produca" pe rand la flaut, apoi la diferite instrumente traditionale japoneze. Eu cu amicul, primele zece minute nu am fost capabili sa ne spunem nimic unuia altuia. Socul initial trecuse si acum musteam de nervi si indignare ca tricolorul romanesc era reprezentat de tiganiada si ca domnul care ma invitase mi-i caracterizase drept "grup de dansuri traditionale romanesti"! Incerc sa ma justific prietenului, sa-i spun ca nu am stiut initial, el imi raspunde "Atentie la geanta ca suntem acasa!" Imi iau privirea de la virtuoasa ce canta la samisen si mi-o arunc spre auditoriu: copii de scoala generala, vreo 15, mamici sau profesoare tot cam atat, cu totii japonezi, amestecati printre tigani, nu se mai intelegea ce e mic si are ochii oblici , ce e mic , negru si are parul dat cu gel... Privind in ansamblu totul parea o mocirla intunecata. Ii iau la cercetat mai bine pe tigani. Vreo 15 baietandri imbracati toti la fel (pantalon negru si camasa de matase inflorita alb cu negru). Zaresc si trei tigancuse in geci negre si fustele "traditionale" plisate . Pareau cu totii foarte tineri si pentru o clipa mi-a trecut prin cap ca ar putea fi de la un orfelinat ceva... Apoi mi-au atras atentia niste domni blonzi, fooooarte spilcuiti, imbracati la costume, cu ecusoane in piept. Aratau foarte bine, unul chiar parea a fi neamt, astfel incat m-am gandit ca ar putea fi organizatorii sau ghizii. Toata lumea statea foarte linistita si cumintica de parca ar fi fost hipnotizata de muzica samisenului ce nu mergea de nici o culoooare cu mediul ambiant. "Vraja" se spulbera cand se anunta la microfon ca reprezentatia partii japoneze s-a incheiat si urmeaza o pauza de masa (pe mesele de langa noi zaceau diverse feluri de sushi si alte specialitati culinare de-ale locului) si ca dupa masa va fi programul "romanilor".
Lumea se ridica in picioare, se formeaza grupuri grupulete, noi trei... intepeniti locului. Ii bag pe baieti la inaintare si le spun sa se socializeze ca eu le tin spatele... Ei se indreapta reticenti spre unul dintre blonzii spilcuiti, eu ascunsa dupa dansii. Aflam ca tipul nu stie prea multe, deci nu era nici translator, nici ghid, intre timp ne inconjoara tiganiada cu mic cu mare si incepem sa vorbim. Cele trei tigancuse s-au bucurat foooarte tare sa ne vada (eram primii romani intalniti aici), ne-au spus ca fac un tur al Japoniei, erau veniti de vreo doua saptamani si urmau sa mai petreaca inca o luna. Nu puteau sa se acomodeze cu mancarea si cam faceau foamea. Seful cel mare era un japonez cu care comunicau in ungureste, majoritatea tiganilor vorbind maghiara iar cei trei blonzi erau unguri din Salaj. Oricum ar fi fost ciudat sa fie romani, caci mai rar romani laolalta cu tiganii....Erau cu totii atat de deschisi si sinceri si vorbeau frumos, cu decenta si bun simt, astfel incat s-a topit crusta de gheata ce ne congelase mintile si sufletele. Baietii zambeau relaxati, iar eu m-am trezit preocupata de starea de bine a tigancuselor si-mi parea rau din toata inima ca nu gatisem ceva de-al nostru sa le duc...
Se termina pauza de masa si ne pregatim de show. Deschiderea o face o momaie japoneza, eleva de liceu, o scartaiala penibila la vioara (eu urasc acest instrument). Urmeaza cei trei unguri la vioara, contabas si acordeon, plus doi tigani la inca doua viori. De la primul acord mi s-a facut pielea maciuca de gaina, fara sa exagerez. Nu-mi plac manelele, nu ma omor dupa muzica populara, nu ma topesc de dor de Romania si nu sunt genul care sa ma las impresionata prea usor. A urmat o incursiune prin toate piesele reprezentative natiei romane, specifice fiecarei regiuni in parte, incepand cu Rapsodia romana, Trandafir de la Moldova, Ciocarlia s.a.m.d. Cred ca si pe amicul il treceau fior dupa fior ca si pe mine, caci ne pierise piuitul iar pilozitatea de pe maini era in pozitie verticala! Cand au terminat recitalul toata lumea era muta de emotie iar aplauzele nu mai conteneau. Trei unguri si doi tigani m-au facut sa ma simt mai romanca decat m-am simtit vreodata si nu e vorba numai de piese in sine. Au dat viata cantecului, au pus suflet, exaltarea sau tristetea fiecarui acord li se citea pe fata....
Au urmat doisprezece baieti si cele trei fete la dans. Ritmurile au inceput sa se schimbe spre ceva mai lautareasc, unguresc uramand un dans cu elemente atat tiganesti cat si maghiare, atat de viu si plin de viata. Deja eram in picioare si si aplaudam exaltata, la fel ca toata audienta. Se face ora noua, punctualitatea japoneza cere printr-un mic semn incheierea, baietii fac finalul, lumea aplauda, directorul spune discursul final, trage o cantare (pretentii de tenor) si totul pare sa se termine cand un tigan ingaima niste acorduri sfioase la vioara, la care unul dupa altul toti confratii lui se ridica si incep sa-i mai traga un dans... daca tot le-au taiat programul... Directorul , cumva panicat ca-i trecut de noua, e luat la invartit de o tigancusa, la fel ca alte mamici, eleve, profesoare ce s-au trezit instantaneu pe ringul de dans. Amicul imi comenteaza razand: "Si asa o vom tine pana-n zori".
Nu a tinut pana in zori, sau cel putin nu in sala respectiva, s-a terminat cu dansul insa nimeni nu se dadea plecat. Ne inconjoara iar compatriotii de parca am fi fost cine stie ce VIP-uri, ii felicitam si le multumim din suflet. Mai palavragim putin, ei incep sa faca glume nevinovate pe seama japonezilor, apoi sa spuna impresii. Si culmea... de obicei romanul incepe cu partea negativa, atunci cand isi spune opinia, "romanii " astia au inceput cu aspectele pozitive si s-au limitat numai la ele. Soferul autocarului le cere imbarcarea, le dam vinul cumparat cu parerea de rau ca nu il putem bea impreuna si ne despartim urandu-ne reciproc succes. Autocarul se indeparteaza iar tigancusele inca imi mai fac din mana si imi striga numele pe geam...

rocsana