Sfaturi...

Buna,

Ma adresez in primul rind mamicilor singure: ma puteti ajuta cu un sfat?
Am 27 ani, lacuiesc in prezent cu cineva, se pare ca voi avea un bebe, inca nu am certitudinea, dar imi doresc tare acest lucru, si sint oarecum derutata din pricina iubitului meu, care ... am senzatia ca ma "intoxica".
Credeti ca un copil va schimba acest lucru? Desi pot spune ca-l iubesc, sentimentele mele se pare ca sint ceva mai putin profunde decit ale lui, desi nu-i pot reprosa absolut nimic.
Va multumesc, Alina.

Rosey spune:

in ce sens te intoxica? voi ati discutat serios despre relatia voastra pana acum? ce asteptati unul de la altul si amandoi de la viata? nu e prea indicat sa faci un copil cu o persoana fata de care nu stii exact ce simti, pe care nu stii daca te poti baza si si pe care nu stii daca o vrei langa tine tot restul vietii....
si DA, un copil schimba multe, dar nu in modul in care credem noi. un copil implica ff multa responsabilitate din partea amandurora, mici/mari sacrificii, nopti nedormite, e o REVOLUTIE a vietii voastre personale, si nimic nu va mai fi la fel.....insa un copil NU te va face sa iubesti un om pe care nu l-ai iubit niciodata. NU te va face sa iti doresti viata alaturi de el, ci te va impovara si te vei chinui cu sentimente confuze si contradictorii..

Allygi spune:

Ina,candva am fost si eu in situatia ta...oricum pe aproape.In sensul ca amandoi aveam impresia ca ne iubim mult,ca ne astepta un viitor excelent.Am ramas insarcinata,iar cand i-am comunicat vestea era fericit.Abia dupa un timp cand sarcina era evidenta si prioritatile se schimbau-pt ca e evident ca un copil schimba prioritatile-am realizat amandoi ca nu era ceea ce visam si ca iubirea noastra nu era atat de nemarginita(acum realizez ca era o pasiune,mai mult decat dragoste).Si ne-am despartit...eu am crescut copilul singura.Incearca sa cauti adanc in sufletul tau daca un copil e ceea ce vrei si sa-l cresti alaturi de iubitul tau.Cauta si intelege care sunt prioritatile tale,mai intai...dupa ale lui....apoi decideti impreuna.
Un copil leaga..dar si desleaga..sa nu uitam ca un copil trebuie crescut cu multa dragoste si intr-un ambient calm si fericit.Ai sa-i poti oferi asta alaturi de partenerul tau daca tu nu esti sigura de ce simti acum pentru el?

ina78 spune:

Nu vreau sa ma intelegeti gresit, nu pot spune ca nu-l iubesc, ca nu ma iubeste, ca relatia noastra nu este una solida, bazata pe incredere si respect, problema este a mea, am locuit foarte mult timp singura si ma acomodez destul de greu cu viata in doi. De aceea si intrebarile mele, daca un bebe ma va face mai ... "normala" asa cum spun parintii si prietenii mei.

alice2004 spune:

Ina, iubito ... cum adica sa te faca un bebe mai normala ??? Crede-ma ca un bebe este un dar nemaipomenit, dar este taaaare greu daca nu ai ajutor eventual din partea cuiva care a mai trecut prin asa ceva - poate mama ta ... Io una nu cred ca te va face mai normala ! Parerea mea este sa iti rezolvi intii tu problemele tale si apoi sa te gindesti la bebe ! Crede-ma - si eu am 36 de ani si sint maritata de 8 - un copil este o responsabilitate enorma si iti schimba complet viata, tot ce stiai tu pina atunci aproape ca dispare ! Daca vrei mai multe amanunte, intreaba-ma ... bebele meu are deja 7 luni !
Iti doresc numai bine !

Alice si Andrei Florin (12.08.2004)

http://community.webshots.com/user/alice20041

ankalaura spune:

Nu sunt pentru intreruperea de sarcina, nu am fost niciodata pentru, dar nu sunt nici pentru a face un copil numai pentru ca s'a "intamplat".
Intrebarea mea: de ce vorbesti din negatie in negatie? De ce spui "nu pot sa spun ca nu-l iubesc"? de ce nu spui "il iubesc din toata inima si el pe mine la fel"?
Trebuie sa te gandesti FOARTE bine la ce ai de facut. La ce ai, la ce poti oferi copilului tau,... la tot.
Nu are nici o legatura cu statul impreuna sau cu schimbarile personale... Ce e aia "mai nromala"? In ce consta "anormalitatea" ta?
Si eu am stat la mama pana la 27 de ani si apoi viata mea s-a schimbat. Si la mama nu puneam mana pe lingura decat ca sa mananc cu ea, uneori o mai spalam... Nu gateam, nu spalam, uneori mai calcam si ma rezumam la curatenia de la mine xdin camera. Ei si?
Asta nu inseamna ca acum, fiind la casa mea sunt la fel, si n-am asteptat copilul ca sa ma schimb...
Dar, cred ca eram "normala". Deci, tot nu inteleg cum esti tu "anormala". Eu, de exemplu, lucram, nu bateam discotecile, ma rog, nu cred ca explic cum trebuie.. Poate e mai corect spus ca ma comportam conform varstei, atat cat priveste responsabilitatile, dar si distractiile...
Cand ai un copil trebuie sa stii foarte bine ca nu mai poti sa spui NU AM, sau NU POT sau NU STIU.... Nu mai exista n-am bani azi de lapte... Tu poti sa mananci paine cu gem. Bebe nu poate. Nu exista n-am timp de mers la medic. Sau n-am cu cine sa-l las...
Si cel mai important... nu ai voie de te indoiesti ca l-ai facut cu dragoste, si ca l-ai dorit.
Asta despre prezenta unui copil
Cat despre faptul ca tu din start pleci de la ideea ca vei fi o mamica singura.... mi se pare aiurea. Sunt o gramada de mamici care sunt singure din cauza unui divort, sunt mamici care sunt casatorite, dar sunt singure ca pe acel cineva nu-l intereseaza copilul, sunt mamici care erau singure dar pur si simplu si-au dorit un sufet de copil sa le umple viata, si cate si mai cate feluri de mamici singure....si toate acestea iti pot spune cat este de greu, dar si frumos in acelasi timp.
Sa nu te superi pe mine, dar daca tu n-ai habar pentru ce faci un copil, mai bine nu-l face.
P.S. Am eu la Constanta un prieten, cel mai bun prieten al meu, cel mai bun barbat din lume.... sper ca nu este el respectivul.... ca te mananc!

Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza mea

Rufus spune:

Un copil ajuta intr-o relatie, dar poate si strica. De aceea nu-i corect sa astepti de la un copil (care o sa fie) sa rezolve ceea ce oamenii mari nu pot.

http://community.webshots.com/user/tora97