Dr. Nayel CF2 (2)

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 14

rrox3 spune:

Multumesc Crinuta!
A fost anestezist, un tip tanar. Exista si un el si o ea Gherasie, sunt sot si sotie. Atata doar ca am impresia ca mi-a facut o taietura mai mare decat facuse Nayel. Sper sa fie bine.

Daca vreti detalii, tocmai le-am postat la Mamici de martie-aprilie (23) in pagina 8. Scuze ca nu pun linkul, dar s-a trezit Ioana si vrea sa pape.

Roxana, Mariuca (5 ani si 8 luni) si Ioana Alexandra (n. 23 matie 2005)

crinuta spune:

Aoleu Roxy, am citit. M-a apucat panica citind faza cu anestezia.
I-ai povestit lui Nayel?
Am vazut ca ai pomenit de cum arata sala dupa operatie. La mine, eu eram treaza, si nu am vazut nici urma de sange. O fi fost, dar eu nu am vazut nimic.

Crinuta si Rayan

crissi spune:

Roxana , sa ti traiasca micutza si sa fitzi sanatoase amindoua!
Am citit acolo, povestea nasterii Ioanei.. m a cam luat pe shira spinarii... cum ziceai ca l cheama pe anestezist?? ca sa stiu de cine fug in cfr..
Mie nu mi ar conveni delok daca as nimeri o perioada ca asta , adika Nayel sa plece din tara si sa fiu nevoita sa nasc cu altcineva.. avind in vedere ca in CFR 2 nu stiu nimik despre nimeni in afara de el, ca doctor..
Crinutza? cum mai e operatia? pin' la urma e inchisa de tot? sau ...
du-te la control pe 31, daca ai in continuare dubii..
Va pup fetelor..
Crissi si 31+

crissi

mirabilis spune:

Din cate am citit, dr.Nayel este o persoana deosebita si mi-ar placea sa merg si eu la dansul, dar poate fi atata calitate accesibila oricui in Romania? Vreau tot ce mai bine pentru bebele meu care are doar 7 saptamani dar nici nu vreau sa ma arunc la niste preturi pe care nu mi le pot permite. Va rog mult sa-mi spuneti (eventual sa dau un PM?) cam cat este o consultatie la cabinet si daca tot atat trebuie sa dai si daca mergi la spital la dansul. Si o nastere cam cat ar fi? Stiu ca depinde, dar sa spunem daca nasti cu epidurala...Macar orientativ, ca sa-mi pot da seama...
Multumesc anticipat si multa sanatate tuturor!

Anca Micaela spune:

Crinuta, povestea nasterii Emei e in multe capitole... A inceput cu provpcarea nereusita din 13 martie, cand am plecat acasa seara. Dl. Nayel chiar zicea ca poate ma intorc peste cateva ore cu membranele rupte. Ma rugam sa fie asa... Apoi pana pe 16 speram zilnic sa fie aia ziua... Dar, cum nu a fost, pe 16 m-am dus din nou si am inceput rutina: injectia cu calciu care te incinge de simti ca iei foc, mult iubita clisma (eram la a doua din viata; nu m-am prins ca minunata infirmiera a preparat-o cu apa relativ rece) care mi-a dat niste dureri, crampe de am zis ca nu apuc sa mai nasc... Dupa tot acest circ am trecut la perfuziile cu oxtocina. Si cum nu aveam nici un fel de reactie, mi s-a marit doza, in asa fel incat spre seara era de trei ori mai mare decat cea cu care incepusem dimineata. Nu am stat tintuita in pat mereu. Am mai iesit sa stau de vorba cu ai mei - era acolo o intreaga galerie pentru mine, doar ca eu nu aveam de gand sa nasc. Dl. doctor ma intreba mereu cand ma vedea pe hol cu ma simt, daca am de gand sa nasc... Pana la urma mi s-a facut somn. Atunci m-au "iertat", iar dl. Nayel mi-a zis sa mananc si sa ma culc. Daca e sa fie, poate se declanseaza peste noapte... Nu am putut manca nimic. Asta a fost marea mea greseala. Am baut doar putin compot. Nu m-am mai dus in salon, am ramas sa dorm in sala de nasteri ca "nu se stie". Era seara cu meciul Stelei. M-am dus si eu la televizor si imi ziceau asistentele: "nu te mai uita ca te enervezi si ti se rupe apa". Si eu si dl. doctor am raspuns in cor "Exact asta vrem!". Evident, nimic notabil nu s-a intamplat. Sa nu va inchipuiti ca organismul meu nu reactiona nicicum la oxitocina. Ba da; aveam contractii, unele chiar "bune", dar eu nu le simteam iar ele nu isi faceau treaba - nu ma dilatam deloc. Pe la 3-4 m-au mutat in salon pentru ca venise o graviduta sa nasca. Eu oricum nu dormisem cine stie ce pana atunci, ca imi faceam griji ca pleaca dl. doctor si eu raman nenascuta. Nu era vorba doar de plecarea dumnealui, ci mai ales de grija pentru puiut, ca intrasem in sapt. 41. Dimineata vine dl. doctor in salon si zice "hai". Am inceput ma plang instantaneu. Sotul meu nu ajunsese ina la spital - stiam ca daca intru la perfuzii nu apuc sa il mai vad ore bune. Mi-am luat iar toate plasele din salon si m-am indreptat spre sala de nasteri. Culmea - mi-e atat de familiara sala aia acum si nici nu am reusit s-o "folosesc". M-au vazut niste asistente p[langand si au inceput sa ma consoleze, ceea ce m-a facut chiar sa nu ma mai pot opri din plans. Si dl. doctor m-a vazut asa si m-aincurajat, dar am crezut ca intru in pamant de rusine.
intamplator era si dl. doctor Tanase in sala de consultatii (cred ca il schimba pe dr. nayel din garda) si m-a consultat si dumnealui (eu sughitam de plans in continuare). A zis ca nu crede ca o noua declansare are vreo sansa, ca e clar ca sunt aproape de inceputul travaluilui , dar mai poate dura chiar si zile. Atunci s-a hotarat dl. Nayel sa imi faca cezariana. M-a trimis la... clisma. Nu aveam nevoie de ea, dar e procedura pentru operatie. Pe moment nu am realizat ca imi va dauna. Iar am avut "bafta" de o infirmiera rea, care a neglijat total hemoriozii mei cei durerosi si a infipt canula... Mai bine va imaginati decat sa va povestesc. Cert e ca a durut.
A apucat sa ajunga si sotul meu si sa afle decizia dlui. dr.
A venit dna dr. anestezista in salon, am discutat depsre afectiunile mele di trecut, kg si ce mai trebuie - o femeie extraordinara, cu mult umor si care m-a linistit prin atitudine doar. Aveam mare nevoie!
Am ntrat in sala de operatii, tremurand ca varga. Evident, de frica. Mi-a facut anestezia - m-a intepat de 2 ori, dar nu m-a durut si nici nu am avut vreo teama. Anestezia a fost rahi. Apoi au asezat paravanul si a inceput... Eu o tineam de mana pe asistenta anestezistei, care ma tot lauda si ma incuraja. o intrebam daca am tensiunea buna, daca e destul oxigen la copil... toate spaimele care imi veneau in cap. La inceput i-am rugat sa mai astepte, sa nu inceapa operatia, ca nu sunt sigura ca si-a facut efectul. Dar ei deja incepusera iar eu habar nu aveam... La un moment dat - relativ repede - am auzit plansul fetitei. Mi-au zis "felicitari, sa-ti traiasca fetita". atunci am inceup sa plang. Aveam insa mereu in cap ce-mi zisese sotul meu cand mergeam spre sala: sa nu misc capul in timpul operatiei si nici dupa timp de 4-5 ore, ca sa nu am migrene apoi. Asa ca imi era frica sa ma uit dupa fata. Dar mi-au adus-o si mi-au aratat-o. Nu cred ca am vazut ceva... Plangeam si tremuram. Apoi a fost scosul placentei, care m-a distrat desi, la cat de fricoasa sunt, ar fi trebuit sa ma inspaimant. DL. doctor ma apasa foarte energic sub coaste - mie mi s-a parut ca ma apasa pe inima si m-am gandit "ma resusciteaza! uau!" si imi venea sa rad. Cred totusi ca o luam oarecum razna la emotii atat de mari... Sper sa nu radeti de mine multa vreme :) A urmat cusutul, care cred ca a durat cel mai mult. Cand dl dr. a zis ca-s gata, l-am intrebat "pot sa va pup?" iar d-lui, aratandu-mi mainile "stai ca sunt plin de sange" (era al meu, dar nu am realizat). Dupa ce s-a spalat a venit si l-am pupat pe obraz, tot incercnd sa nu misc capul, conform instructiunlor. M-au mutat le reanimare, unde in curand au inceput sa vina sa ma vada din ce in ce mai des si dl. Nayel si dna dr. care fusese mana a doua, si asistente... greu mi-am dat seama ca ceva era rau... Se pare ca datorita provocarilor, uterul meu a fost foarte obosit si solicitat si am pierdut mult mai mult sange decat ar fi trebuit. O asistenta draguta mi-a facut calmante, ceea ce a fost rau, pentru ca iar s-a relaxat uterul si am sangerat rau. Am aflat mai tarziu ca dl. Nayel s*a suparat si a cerut sa fiu mutata in salon. Acest moment a fost oribil: a trebuit sa ma ridic (la vreo 5-6 ore de la operatie) si sa ma asez in scaunul cu rotile, iar la pat - aceeasi procedura. Am crezut ca mor! Parca eram din desene anmate, picioareele o luau intr-o parte iar trunchiul in alta. Slava Domnului, a trecut!
Mi-au adus fetita cat eram in reanimare si am pus-o la piept: aparusera 2 picaturi de colostru. A aparut si sotul meu si am plans amandoi ca niste copii. Mie inca nu imi venea sa cred ca mogaldeata aia era a noastra si ca pe ea o tot asteptam sa apara...
apoi, pentru ca dl . dr. mi-a explicat cu sangerarea cum a fost, nu am mai avut curaj sa cer nici un calmant intimpul noptii. Si, sincera sa fiu, durerile au fost mai mici decat ma pregatisem psihic. Asa ca am incerct sa ma odihnesc... doar ca eram cu inca 2 mamici cu puii lor, care plangeau, normal de alftel. A doua zi a venit dl. dr., mi-a scos pansamentul, m-a incurajat sa beau ceai, supa si sa ma ridic din pat. Mi s-a scos si sonda... Ma durea rau sa ma misc si ma gandeam cu groaza la datul jos. Cand am simtit ca fac pe mine, am chemat infirmiera si m-a ajutata sa ma ridic in fund. Am vazut brusc negru si m-am scusr la loc in pat. Dupa 2-3 ore, am incercat din nou sa ma ridic. Am reusit, am ajuns la baie si m-am aruncat pe wc. Acolo am lesinat. M-a stropit cu apa si m-a trezit si m-a ajutat sa revin in pat. Cat de bine era in pat! Nici prin cap nu imi mai trecea sa ma ridic! La toaleta de seara am incercat sa ma duc pe picioare, dar nu am reuit sa ies din camera. Erau si durerile, si fricam ,dar mai ales anemia mea. Eram nemancata de 3 zile si cu 2 clisme care curatasera tot... noaptea am dat bani si mi s-a adus plosca. Chiar nu eram capabila sa ma ridic!
Ziua urmatoare (sambata) a venit sotul meu de dimineata si a stat toata ziua si cu el am reusit sa ma ridic, sa incep sa ma plimb... El este marele meu noroc, caci fara rabdarea lui nu stiu cat mi-ar fi luat sa imi revin.
intre timp fetita imi era adusa la alaptat. din pacate, aici nu am avut parte de sfatur competente si cred ca daca ma ajutau si ma invatau infirmierele aveam mai multe sanse sa am lapte acum. Duminica mi-au dat fetita in salon cu mine, iar sotul meu si cu mine ne-am ocupat cu ... mulsul. Am reusit sa scot pentru 2 mese integral de la sani, mi-am desfundat canalele... dar cu un mare chin, caci deja aveam ragade de la ea.
Luni, in sfarsit, am plecat acasa. Am crezut ca turbez sa stau de miercuri pana luni in spital, dar eram constienta ca trebuie sa ma pot misca intai ca sa pot avea grija de copil.

Asta a fost epopeea spitalului. Acum o traim pe cea de-acasa! Daca am avea si aici doctori si asistente, chiar nu as mai avea nici o grija... Dar asa, inca ne speriem cand stranuta sau sughite :)

DL. Nayel a fost foarte atent, operatia a decurs foarte bine, curatura e "broderie". Sotul meu zice ca arata ca un zambet! ieri am fost la cabinet si mi-a scos firele si a fost foarte multumit.

Va las acum, cred ca am cam exagerat cu scrisul...
Numai bine tuturor!

Anca Micaela

crinuta spune:

Draga Anca, povestea ta se aseamana mult cu a mea.
E adevarat ca ai vorbit cu Nayel despre nasterea mea?
Ti-au placut paturile din sala postoperatorie?
In ce salon ai stat?
Cum mai e cu laptele?

pupici

Crinuta si Rayan

crinuta spune:

Anca, daca ai intrebari, aici suntem.
Vroiam sa te sun, insa mi-e teama sa nu te deranjez.

pupici

Crinuta si Rayan

Anca Micaela spune:

Am stat in salonul 14, in primul pat din stanga. Mi-a placut tare patul; mai mult decat atat, mi-a folosit foarte mult, ca sa ma pot ridica dupa operatie.
L-am intrebat pe dl. dr. daca seamana cazul meu cu al tau, Crinuta si mi-a confirmat. Nu m-a intrebat nimic, dar a facut ochii mari.
Referitor la lapte, ma bucur ca apare cat de cat - chiar acum vad ca a trecut prin bluza si abia astept sa se trezeasca puiutul sa o pun la san. Cred ca ia cam 10-20 ml la masa... Imi dau seama dupa laptele praf pe care il bea in continuare. Ma bucur ca e (desi nu imi mai vine sa beau ceaiurile alea)...
Va pup,
Anca Micaela