probleme de cuplu din lipsa de bebe

Sau nu tocmai din lipsa de bebe ci din cauza stresului prin care trecem, a emotiilor, a problemelor. Dragostea ramane, nevoia de a fi impreuna la fel insa aceasta tensiune creeaza parca o distanta ...
Vi se intampla si voua la fel?

thea_m spune:

Mickey cred ca daca intre voi exista iubire, intelegere si respect, dupa cum spui, veti trece peste greutati. Nu uitati ca, in ciuda dificultatilor, viata este frumoasa si merita sa va bucurati de fiecare clipa care va este oferita. Traiti-va prezentul, faceti planuri de viitor, dar nu lasati problemele sa va indeparteze. Atunci cand visul vostru se va indeplini, poate va veti gasi doi straini. S-ar putea sa refaceti legatura sau nu. Noi nu avem probleme de genul acesta, poate nu ar fi trebuit sa-ti raspund, dar nu vroiam sa te simti singura si nebagata in seama.Pentru a nu-l stresa pe sotul meu cu diversele probleme legate de dorinta mare de a avea un bb intru pe forum si gasesc multa caldura si intelegere.
Sper ca asta sa te ajute si pe tine.
si visul vostru sa devina realitate cat mai curand

Teodora

Catalina spune:

Da Mickey, si mie mi se pare ca se intampla la fel si la mine. Nu este ceva gen certuri zilnice dar parca ne traim fiecare durerea in sinele nostru si nu impartasim pentru ca ar deveni si mai dureros (idee gresita, stiu ca e bine sa comunicam). Sotul meu prefera sa nu prea mai discutam, cred ca saracul e cam dezamagit si, de cand analizele lui sunt ok, se stie cine e vinovatul ... si nu prea mai vreau nici eu sa discut.
E o problema destul de grava si trebuie multa rabdare si intelepciune de la Dumnezeu sa rezolvam cum trebuie ...

Catalina

utocatalina spune:

MickeyD...imi pare rau sa aud ca nu toate stau ca pe roze la tine...dar eu pot sa spun...ca desi la inceput am crezut ca alergaturile si analizele legate de dorinta de a avea un bb cad in primul rind in sarcina mea...si ma gindeam ca voi depune efort de una singura...totusi s-a dovedit exact contrariu...adica si el se preocupa si nu stie cum sa faca sa "execute" tot ce trebuie...si nu numai ca trebuie ci si ca vrea...eu nu stiu de cind incercati sa aveti un bebe...dar discutati..vorbiti de cum ar fi viata in 3 cind va veni.... rideti...glumiti...chiar daca fiecare luna se lasa tot cu rusi si nu cu bebe...daca reusiti sa mai rideti in 2...si sa va simtiti bine...nu este nimic pierdut...este doar o perioada mai grea prin care treceti...sunt sigura ca daca vrei il vei ajuta si pe el sa nu se instraineze...arata-i dragostea ta...iar bebe va veni si el...cind ii va fi scris sa soseasca...te pup....

Sa nu depunem armele si vom reusi! Cata

Elise spune:

Mickey,

La mine cred ca e cam la fel - dar asta pentru ca eu nu ma pot stapini sa vb. de bb tot timpul: ce o sa facem , cum o sa facem cind o sa-l avem, cum sa-l cheme....etc.

Iar barbatul meu, saracu', mai simte si el nevoia sa vb. despre altceva: barbatii sint mai pragmatici.
Daca ii spun sa-si faca spermograma, o face.
Daca e sa presteze, o face.
Dar cu visatul sta mai prost: si nu intelege ca pentru mine asta e un mod de a nu dispera.
Lui ii e foarte greu sa-si faca planuri ref. la ceva ce inca nu exista.

Elise

MickeyD spune:

Fetelor

In primul rand multumesc pentru raspunsuri. Fiecare dintrea acestea are cate cava care ni se potriveste si noua ca si cuplu. La noi problema este a sotului. Are azoospermie. E adevarat eu am mai mult timp sa stau pe net si sa caut tot felul de raspunsuri si solutii. Nu e vorba insa de certuri. Ci acea liniste. Lipsa dorintei de a mai face ceva cu adevarat.
Comunicam, si facem tot ce trebuie in privinta asta, impreuna. Insa pur si simplu uneori problemele preiau controlul. In plus, noi avem un catel care (din lipsa de altceva) e ca si copilul nostru. Am aflat de curand ca are cancer. Uneori probabil se intampla prea multe lucruri rele si nu le mai faci fata.
Pentru mine DC este un punct de sprijin. Lucrurile pe care le-am aflat aici m-au dus poate pe cai mai bune in tot acest proces, sfaturile si incurajarile, pur si simplu nu pot sa spun cat de mult valoreaza. M-am gandit astfel sa postez si un asemenea subiect, poate pentru ca atunci cand treci prin asa ceva sa stii ca mai exista oameni ca tine, ca au reusit sa mearga mai departe si ca exista o luminita la capatul tunelului.
Noi in vremea cand facea spermograme tot timpul si analize de urinta post ejaculare, viata sexuala devenise ceva obligatoriu in anumite perioade, apoi interzisa ... e un ritm greu de pastrat, fara sa se intample ceva acolo ...

utocatalina spune:

MicheyD...ia un pupic de la mine si niste flori si ai incredere in tine si in el ca veti depasi momentul asta....E weekend....si trebuie sa te bucuri de el...

Sa nu depunem armele si vom reusi! Cata

asi spune:

Draga MicheyD si noi am trecut prin aceleasi probleme ca si tine.Sotul meu si eu suntem OK cu analizele.La noi problema era ca nu sa aflat nici un doctor sa ne spuna cauza infertilitatii.Au trecut aniii fara nici un raspuns.Anul trecut in februarie a murit socrul meu de cancer pulmonar.A fost o tragedie pentru ca era un om special.A fost o pierdere imensa pentru amandoi.Apoi am inceput sa nu mai ne simtim atrasi unul de altul.Ba chiar se preconiza o reletie platonica din cauza programului de , nu mai exista atractia si placerea aia speciala.Era rutina.
Intr-o zi i-am spus sotului meu ca am toate informatiile legate de adoptie si ca avem programare la directia de protectie a copilului.Asa am ajuns la Razvan, fiul nostru.L-am luat acasa la 4.5luni.Are acum 11 luni.E atat de minunat (zice sotule meu) ca nici daca il faceam noi nu iesea mai bine.Acum ne rugam sa doarma mai mult ca sa mai avem si noi timp de ceva.
Familia sa intregit.Avem pentru ce trai.Stiu ca nu toata lumea poate sa adopte un copil dar merita macar sa incerci si vei vedea ca nu e totul pierdut.
noi suntem fericiti!

shylili spune:

mickey primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa incerci sa nu mai fii asa dezamagita; stiu ca e usor de spus si greu de facut dar putem sa ne educam sa avem o atitudine pozitiva
este normal ca el sa se simta la randul lui deprimat; barbatii insa au obiceiul sa inchida in ei problema si sa discute doar necesarul legat de ce ii "arde", pe cand noi femeile simtim nevoia sa vorbim cat mai mult, sa analizam, sa planificam si asa mai departe
ma uitam la barbatii care asteptau sa faca spermograma: parca erau in clasa I la prima lucrare; sotul meu imi zicea ca e o senzatie tare ciudata,si daca ai avea probleme te-ai simti complexat
intr-un fel sau altul sa stii ca e valabil si pentru femei: eu una am momente in care am ciuda efectiv pe mine, simt ca-l dezamagesc cand ii zic ca trebuie mers si luna asta la farmacie
pana la urma cred ca toti trebuie sa realizam ca nu e ceva ce depinde doar de vointa noastra; mai e un procent care depinde de Dumnezeu si aici poti doar sa te rogi si sa ai credinta
ii doresc sanatate catelusului tau si cred ca treceti amandoi prin momente dificile; e greu sa vezi o fiinta pe care o iubesti ca sufera
asi m-a emotionat povestea ta : mi se pare minunat ce ati facut si mai ales ca aveti acea multumire si implinire; cam asta este si planul nostru: facem ce e posibil omeneste si daca nu se intampla nimic o sa ne cautam ingerasul gata adus pe lume; te pup si va doresc sa fiti sanatosi si fericiti si sa va bucurati de el

nounou spune:

MickeyD, te inteleg atat de bine! Cand am aflat noi prima oara de azoospermie, in 2002, am simtit ca tot universul meu s-a prabusit! Imi doream nespus de mult un copil, inca de pe vremea cand eu insami mai eram inca unul ... mult mai tarziu am aflat si de ce, era vorba de incercarea de a indrepta greselile pe care parintii mei le-au facut cu mine fiind eu insami parintele pe care nu l-am avut .. asadar facusem o fixatie pe asta si nu-mi imaginam viata altfel decat ca mama a cel putin doi copii. Inainte de a avea chiar o relatie stabila cu omul care mi-a devenit sot (suntem prieteni din clasa a noua!) imi spuneam ca eu nu ma voi marita decat ca sa fac un copil(evident, la varsta aceea nu avem multe posibilitati de a evalua psihoza asta). Dupa care m-am bucurat foarte mult ca acest copil, caruia ii adaugasem in vis si un frate/sora, va creste intr-o familie frumoasa, iubit si protejat de ambii sai parinti ..
Asadar, azoospermia a picat ca un trasnet! Doctorita chiar ne-a spus, dupa ce a efectuat si biopsia testiculara diagnostica, cu rezultat tot 0: "puteti sa va mergeti si la alti doctorii, care or sa va cheltuiasca banii si o sa va chinuie cu tot felul de tratamente, dar asta nu va schimba realitatea: nu puteti avea copii impreuna" ... am fost atat de daramati (nu ajunsesem inca pe DC!!) incat aproape un an de zile ne-am afundat constant intr-o depresie care ne eroda incet, dar sigur, relatia .. nu ne mai faceam planuri, clar nu ne mai doream sa facem dragoste (mai ales el), nu vorbeam despre asta, ne instrainasem ... de fapt, toate aceste efecte erau din vina mea, insa el se simtea vinovat si neputincios in a 'muta muntii din loc' .. Dupa care, eu nerenuntand la obsesia mea, am adus vorba de analize (zoonozele initial), pentru a ma pregati pentru inseminare cu donator .. doctora care ne-a facut analizele (Dna Copelovici, toata stima!) ne-a indreptat spre dr. Soare (Dumnezeu sa-l ierte!), care a descoperit primul milion de ! Parca ramasesem deja insarcinata, atat eram de bucurosi, era renasterea SPERANTEI, era o NOUA VIATA! Din acel moment ne-am deblocat practic, ne-am regasit reciproc, am prins aripi .. relatia noastra s-a luminat din nou, am simtit cat de imporanti suntem unul pentru altul si cum nimic nu va putea schimba asta! Acum, dupa un FIV nereusit, stiu ca cel mai important lucru este ca ne avem unul pe celalalt si ca, indiferent cum, chiar prin adoptie, copiii pe care ii vom avea vor fi fericiti alaturi de noi si ne vor ferici, caci impliniti suntem!
PANA LA URMA, TOT CE NU TE DOBOARA, SIGUR TE INTARESTE!
Sfatul meu personal: vorbiti cat mai mult unul cu celalat despre ce simtiti!

Anca Wish spune:

Mickey, sunt o persoana care anul trecut pe vremea asta suna la tribunal sa vada cat e taxa de divort. Traiam intr-un stres continuu.
Motivul? Neimplinirea si insistentza dr. de a presta la comanda.
Totul a fost bine 2 ani. Adica, sexul ca comanda mergea. Pana intr-o zi cand al meu sot a izbucnit. N-a mai putut.
Atunci, i-am scos ochii, mi se parea ca sunt nedreptatita, ca doar mie imi pasa.
M-am rugat la D-zeu sa-mi arate calea buna. Si mi-a aratat-o. M-am mai calmat si am trecut cu bine peste inceputut asta de an cand toate prietenele mele (6 la numar) au ramas gravide iar eu ma chinuiam prin spitale. Asta este.
Am inteles ca nimic nu e intamplator si ca bebe va veni cand va veni timpul. Iar acum...ultimul dr. ne-a propus acelasi lucru: monitorizare si implicit sex la comanda. Adica s-o iau de la capat si cu o informatie in plus: TPC-ul e negativ.
In concluzie, frectie la picioru' de lemn!
Am refuzat categoric.
Am povestit aici patania mea, poate te ajuta si poate gasesti similitudini.
Nu trebuie sa iutam ca inainte sa avem problemele astea, ne-am casatorit din dragoste.
Un


anca...poate intr-o zi
http://community.webshots.com/user/ancawish