printre ingeri

"Claudiu mic nu mai este"....
vorbele imi rasuna de ceva vreme in urechi, imi ingreuna sufletul, imi umplu ochii de lacrimi si ma determina sa-mi tot string copilul in brate cu teama si sa ma intreb ' de ce, Doamne?";
atit a mai avut putere sa spuna la telefon tatal copilului, Claudiu-mare, de acolo, de la clinica din Italia unde batalia pentru viata fiului lui s-a terminat cu o infringere;
nu l-am cunoscut pe copil (numai pe tatal lui,o ruda din familia mamei)...dar imi imaginezi ochii mari plini de "de ce mami, de ce tati?" ce descopereau lumea povestilor, a muzicii si desenului animat, a topoganelor si a zimbetului...cum numai zimbetul de copil la sapte ani poate fi; minuta mica tinuta strins in mina puternica a mamei, a tatalui...pe care nu-i mai striga nimeni "tata. mama" ; mama, medicul care n-a reusit sa scoata din gheara mortii cel mai drag pacient: fiul ei;
vestea a cazut ca fulgerul in urma cu citeva luni: leucemie; si de atunci pentru cei doi parinti tineri, pentru bunici si pentru cei din jur a inceput lupta: cu adunatul fondurilor necesare, cu birocratia ticaloasa din Romania, cu clinicile care sa accepte copilul pentru transplant; primul transplant in Italia i-a facut sa spere din nou; al doilea insa...sufletul plapind n-a mai rezistat si s-a stins;
colectivul de la spitalul din Italia i-a ajutat pe parinti sa-si aduca copilul in tara, sa-l inmorminteze aproape de casa...atit le-a ramas;
soarta...birocratia ce-a lungit timpul de asteptare reducind sperantele...dezastrul din medicina romaneasca...Dumnezeu stie..cert e ca acesti parinti au pierdut batalia pentru viata copilului;

Dumnezeu sa te odihneasca, Claudiu-mic, iar pe parintii tai...sa-i ajute sa indure viata de acum incolo.



"Noi suntem trecatori ca iarba câmpului, numai muntii stau pe loc. Numai limba si datinile ramân sa vorbeasca despre trecerea noastra pe pamânt."