Ma simt vinovata
Raspunsuri - Pagina 2
ancuta06 spune:
Vikinga, cred ca ai scris mesajul precedent in timp ce il scriam eu pe acela, lung, pt ca nu l-am vazut.
M-ai intrebat de ce nu l-am luat de la doctor sa il ingrop. poate ti se pare prostesc raspunsul meu, dar pur si simplu nu am putut. Mi-am amintit inmormantarea bunicii mele, la care nu am mai putut asista. Aproape ca am lesinat. A fost ceva prea definitiv. nu am fost acolo cand au bagat-o in groapa, pentru ca nu am mai rezistat. Mi se face groaza si acum, cand imi amintesc. Pentru ca sa-l inmormantez m-ar fi afectat mult mai mult decat moartea lui. Nu cred ca mai pot asista, macar, la o inmormantare...e ceva ce nu pot sa descriu. Mi-e groaza, pur si simplu.
Am primit azi o "felicitare", ca nu stiu cum altfel s-o numesc, cu condoleante pentru Max, de la clinica unde il duceam in mod curent. De la cei care au facut, probabil, greseala ce i-a fost fatala. Nu stiu daca sunt cuvinte cu care sa descriu "ura" pe care nu am simtit-o niciodata in viata. Apreciam mai mult daca se abtineau.
Ancuta & 
Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family
ariadna33 spune:
Ai facut bine ca nu l-ai dat pe Max, iti dai seama cat de vinovata te-ai fi simtit acum? Am citit tot ce ai scris, si sunt convinsa ca Max a fost fericit cu voi. Cel mai mare traumatism pt.un caine este sa fie "dat" unor straini, daca sta o scurta perioada cu cineva cunoscut, e OK, dar daca-l dai... eu mai bine mi-as taia o mana decat sa-l dau.
Mi-aduc aminte, inca era caine pe strada cand, dupa o serie de maltratari la care a fost supus de alti vecini (a fost taiat, lovit) a venit un vecin la mine si mi-a zis ca-i da carne cu ace pt.ca l-a latrat intr-o dimineata, atunci am hotarat sa-i gasim un stapan. Am gasit un batranel care statea la curte si dorea un caine (de paza), l-am dus acolo, o saptamana l-am lasat sa se obisnuiasca, dar a fost pus in lant. Peste o sapt. ne-a sunat fiica batranelului, ca tata-su a plecat de cateva zile la Cluj, ca ea a venit in fiecare zi sa-i dea sa manance, a refuzat orice mancare si acum l-a gasit cu lantul infasurat de gat si aproape sufocat, sa venim sa-l luam.
Ne-am dus si l-am luat, saracul nici 'voce' nu mai avea, cat o fi scheunat el dupa noi, cand ne-a vazut a facut pipi pe el efectiv de bucurie, a sarit pe noi, nu pot sa va descriu ce a fost in sufletul meu.
Am zis, gata, il iau in casa la mine, a suferit destul. L-am spalat, l-am deparazitat intern si extern, l-am vaccinat si de 5 ani este cainele nostru. Noroc ca atunci cand l-am luat eram in sesiune si am stat o perioada cu el acasa, pana s-a obisnuit cu locuinta. Apoi, prima zi cand am plecat la servici mi-a spus vecina ca a scheunat, dar dupa aceea s-a obisnuit, a vazut ca venim inapoi seara. A fost cu noi la mare, la Corabia, peste tot.
A fost si bolnavior, ii crescuse o 'gogosica' deasupra ochiului, dar l-am dus la operatie si acum este bine.
Mik spune:
Ancuta,
Imi pare rau de catelusul tau si inteleg foarte bine ca nu ai avut forta sa te duci sa-l cauti. E o reactie normala si veterinarul si toata lumea te intelege.
Mik.
ancuta06 spune:
Mai povestiti-mi de catelusii vostri, daca vreti, imi place sa citesc intamplari cu happy-end.
Ancuta & Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family
mephala30 spune:
Si noi avem un catelus. Pe 10 decembrie a implinit 2 ani. Il avem de la 3 saptamani, de cand mama lui a murit brusc, lasand in urma 7 catelusi. Am petrecut si sunt convinsa ca vom mai petrece clipe frumoase impreuna.
In iunie am nascut, si primul gand a fost sa dau cainele, nu concepeam sa convietuim impreuna. Cu toata dragostea ce i-o purtam, recunosc ca l-as fi dat. Copilul are acum prioritate. Dar, cu mult tact, sotul m-a convins sa-l pastram.
Singurul lucru pe care il regret acum e ca nu mai am suficient timp pt. el, nu ne mai jucam impreuna...a suferit din cauza asta, dar s-a obisnuit sa i se acorde mai putina atentie.
Sper sa recuperam atunci cand bebe va creste.
Imi pare tare rau pt. catelusul tau.
Carmen siIustin(5.06.2004)
Album Iustin
Kehleyr spune:
Ancuta, tare mult m-a intristat povestea ta. Imi pare tare rau pentru ce s-a intamplat. Eu sunt convinsa sincer ca si daca pentru oameni nu o exista raiul sau viata de apoi sau ce o fi acolo, pentru animale sigur exista, pentru ca ele sunt mult mai bune decat oricare dintre noi.
Nu te mai simti vinovata, nu mai ai cum sa schimbi nimic, este atat de periculos sa te cufunzi in magia lui "adac as fi facut cutare, daca as fi spus cutare", dar de fapt niciodata nu stii dinainte ce se va intampla, nu poti sa faci altceva decat sa te porti asa cum simti tu ca este bine si corect in orice clipa.
Noi avem o catelusa de opt ani, care de cand am iesit eu din concediu de maternitate sta la parintii mei. M-am simtit cumplit de vinovata ca am dat-o, singurul lucru care ma consoleaza este ca ea nua suferit, ea a stat mult timp si cu parintii mei si inainte sa ma marit, ei o iubesc foarte, foarte mult si o rasfata ingrozitor, asa ca intr-un fel ii este mai bine cu ei. Dar cel mai vinovata ma simt ca nu o mai iubesc la fel ca inainte. Fara sa vreau, impotriva a ceea ce mi-am dorit si mi-am propus inainte sa se nasca fata mea, copilul mi-a acaparat atat de tare inima incat automat am avut mai putin timp pentru catel. Sper doar ca ea nu a suferit si nu a simtit aceasta schimbare.