Povestea pantofilor de bal cu o mie de perle.
Povestea pantofilor de bal cu o mie de perle. | Autor: qsar
Daca ati fost cuminti si v-ati pregatit ghetutele, Mos Nicolae v-a adus ceva:
Povestea pantofilor dansatori brodati cu o mie de perle
Se spune ca, odata, demult, intr-un regat indepatat, traia un om foarte-foarte bogat. Avea case mari cu atat de multe camere ca nu le mai stia numarul, sute de servitori, gradini minunate si calesti stralucitoare. Dar cea mai mare avutie a omului cel bogat era fiica sa. Sotia lui plecase la ingeri putin dupa ce adusese copilul pe lume. Dupa ce a nascut, tinandu-si in brate fetita spusese doar:
- Ia te uita! Fetita mea are parul blondut si stralucitor, asemeni chihlimbarului. Si-un zambet atat de dulce. Dulce ca mierea. O va chema Ambra-Dulce.
Si zicand acestea, inchise ochii si-si dadu duhul. Iar omul cel bogat ramase sa o creasca singur pe Amabra-Dulce, ravasand asupra copilei toata dragostea sa. Angaja o doica sa aiba grija de ea zi si noape. Fetita avea camerele ei, servitorii ei, caleasca ei... Orice-si dorea micuta, era de-ajuns sa-i spuna tatalui, iar acesta ii daruia inzecit. In zadar ii spunea doica ca prea o rasfata pe fica sa. Omul cel bogat nici nu putea sa se gandeasca sa-i refuze vreodata ceva. Si de teama sa nu pateasca ceva comoara lui de fata, ii aducea acasa orice si-ar fi dorit asa ca Ambra iesea rar in lume, doar sa se plimbe cu calesca pentru cateva ceasuri.
Si trecura asa anii, fetita crescu si se facu domnisoara. Era frumoasa, cu parul de culoarea chihlimbarului, cu ochii stralucitori si cu pielea ca sideful. Si era atata de rasfatata! Traia in casele cele mari, inconjurata de servitori si profesori de pian, de limbi straine sau de dans si maniere alese. Negustorii de giuvaieruri, cei de matasuri ori de alte lucruri rare si pretioase se imbulzeau la porti, sperand sa fie macar odata primiti de Ambra, sa-i arate marfa lor scumpa adusa de peste mari si tari.
Dar domnisoara Ambra se plictisea. Degeaba tatal ei ii indeplinea orice dorinta. Degeaba servitorii ii urmau toate poruncile. Degeaba negustorii ii aratau cele mai stralucitoare pietre nestemate sau cele mai fine matasuri, mai subtiri decat panza de paianje. Degeaba intrega lume s-ar fi rotit in jurul ei, ca domnisoara se plictisea sa dea toata ziua porunci sau sa-i spuna tatalui ei sa-i mai cumpere ba o caleasca noua, ba un sirag de margaritare, ba... De la o vreme ii venise o toana mai ciudata. In cinstea numelui pe care mama sa i-l daduse, ceruse ca toate camerele sa-i fie zugravite in culoarea chihlimbarului, toate mobilele si draperiile, toate hainele ei ba chiar si hainele servitorilor, toate bijuteriile, tot ce-o incojura sa aiba culoare chihlimbarului. Ba ceru sa i se faca si o trasura noua, de aceeasi culoare. Iar cofetarului sau personal ii trimise porunca sa-i faca numai prajitui cu miere si de culoarea chihlimbarului. Si toti se supusera. Numai doica refuza sa-si schimbe hainelei cu unele de-o culoare atat de neobisnuita, numai ca sa-i faca pe plac nazuroasei domnisoare.
-Asculta Ambra-dulce, ii spuse doica intr-o buna zi. Te stiu de cand erai doar un bebelus. Ti-am fost mereu alaturi si ai crescut sub ochii mei pana ai ajuns mare. Te iubesc ca pe copilul meu, dar nu pot sa mai sufar sa te vad cum iti petreci viata in rasfat si huzur, fara sa tii seama de nimeni si nimic. Nu poti avea chiar tot ce-ti doresti. Exista o lume frumoasa dincolo de peretii camerelor tale. O lume pe care tu nu o stii si de care te tii departe. Orasul cu forfota lui. piata de flori sau cea de zarzavaturi, padurile de la marginea orasului, lacul, livezile, muntii. Esti domnisoara de-acum; va trebui in curand sa iesi in lume sa cunosti alti oameni in afara de servitorii care nu indraznesc sa-ti iasa din cuvant sau de negutatorii care vor sa-ti vanda scumpeturi. Oameni bogati si mai putin bogati, mai veseli ori mai tristi, castigandu-si painea zilei cu truda, sarutandu-si copii pe frunte la culcare. Trebuie sa vezi si sa cunosti tot ce se afla dincolo de aceste ziduri intre care traiesti. Si poate ca asa il vei cunoaste pe cel care ti-e harazit sa-ti fie sot.
-Doica, cum indraznesti sa ma infrunti? Ai noroc ca m-ai crescut altfel i-as spune tatalui meu sa te alunge de la casa noastra. De ce nu vrei sa-mi faci voia? Cat despre lumea de care-mi tot zici, daca o voi dori, tata imi va cumpara-o. Iar daca voi dori un sot, pot sa ma marit chiar cu printul, fiul regelui, daca doresc. Cine m-ar putea refuza la cat de frumoasa si bogata sunt? De ce vrei sa ma superi, doica? Tu nu ma mai iubesti?
-Faci cum vrei, draga mea. Eu iti spun toate acestea tocmai pentru ca te iubesc. Si poate ca-ntr-o zi vei intelege. Dar sa stii ca printul nu-si va lua o sotie rasfatata si nazuroasa ca tine. Vei vedea. Si sa mai stii ca, oricat de bogat este tatal tau, nu-ti va putea cumpara chiar tot, caci nu toate sunt de vanzare. Acum ma duc. Daca vei avea nevoie de sfatul meu, sau de-o mangaiere si-un cuvant bun, ma gasesti in casuta cea mica de la marginea parcului. Ramai cu bine copila.
Si buna doica pleca, lasand-o pe Ambra in mica ei imparatie de culoarea chihlimbarului.
Tocmai atunci sosi un mesager purtand o veste care o bucura nespus pe Ambra. Printul invita la palat toate fetele de maritat caci se pregatea sa-si aleaga mireasa. O singura conditie puse. O va alege pe aceea care va veni la bal incaltata cu pantofii dansatori brodati cu o mie de perle.
-Ah, a meu va fi printul! Eu ma voi marita cu el! Sa vad daca va mai cuteza cineva sa-mi vorbeasca asa cum a facut nesuferita de doica. Si chemandu-si slujitorii, le porunci sa mearga sa-i aduca pantofii dansatori ca sa se pregateasca de marele bal.
Mos Nicolae este cam somnoros. Acum se duce sa-si faca o cafea si se-ntoarce putin mai tarziu sa va spuna povestea pana la capat.