Timiditatea ma omoara!
Timiditatea ma omoara! | Autor: anangel_lexi
M-am hotarat sa scriu aici pentru ca simt ca am din ce in ce mai multa nevoie de un sfat pentru problema mea. De cand ma stiu am fost extrem de timida, poate chiar exagerata. teroarea mea cea mai mare au fost telefoanele. Ori de cate ori aveam de dat un telefon, chiar si rudelor (cu exceptia bunicilor, in general persoane cu care vorbeam mai rar la telefon) iesea cu scandal si pana la urma TREBUIA sa sun dar tremuram toata. Din pacate problema mea nu si-a gasit rezolvarea nici acum, la varsta asta (25 de ani). La servici am de dat multe telefoane, dar pur si simplu N-AM CURAJ! Ma sperii, incep sa ma balbai, devin incoerenta, imi caut cuvintele...Din pacate nu doar telefonul este o mare problema. Nu sunt sociabila, nu sunt vorbareata...tot din cauza timiditatii. Iar azi...azi l-am ranit cum nu se poate mai mult pe cel pe care-l iubesc din toata inima. Pentru ca, intr-o banca fiind, vorbeam cu el la telefon si m-a intrebat daca-l iubesc, i-am zis da dar a zis ca vrea sa auda cuvantul magic. Ei bine, NU AM PUTUT sa-i spun ca-l iubesc de fata cu lumea. Mi-a fost rusine. Iar acum imi e si mai rusine de gestul meu si ma doare pt. ca stiu ca l-am ranit mult pe el.
Ce sa fac, cum sa fac sa ma schimb, sa fiu mai indrazneata, sa am mai mult curaj! NU MAI VREAU SA FIU ASA!!!!!!!!
I wish I were an angel...
Raspunsuri
buli spune:
eu nu-s timida, dar tot n-as fi putut sa-i spun ca-l iubesc cu toata lumea ascultind.
in rest ... incearca sa vezi si tu vorbitul la tel ca pe o joaca.
Anca si 
Matei (1 ianuarie 2004)
gasca MAO
va dorim Craciun fericit 
mamica dulce spune:
in primul rand trebuie sa fii convinsa ca nu cade cerul pe tine daca vorbesti!!Desi nu am fost niciodata considerata o timida,eu simt ca am fost,ca inca sunt.Eu mi-am depasit problema asa (acum ani de zile,eu tot 25 de ani am acum)
Cand a fost cazul sa vorbesc,am facut-o,chiar daca simteam ca se uita toata lumea cas la mine,sau mi se parea ca nu e interesant ce spun,..chestii de genul asta.Am exersat pana am reusit!La un moment dat simteam ca ma detasez,ca parca eram undeva sus si ma uitam la mine cum dau din gura si spun ce cred,ce gandesc,fara balbaieli,ezitari si teama.Ajunsesem la un moment dat sa caut eu conjunturile in care sa vorbesc,in care sa ma exprim.Si nu uita..spatele drept,capul sus,privit in ochi interlocutorul,fara gesturi ce denota stres si nesiguranta (sa-ti frangi mainile sau un pix,sa eviti contactul vizual etc) (dacae vorba de telefon,vizualizezi pentru inceput,pana te obisnuiesti)Eu zic ca e chestie de vointa.
Sa stii ca merge,trebuie doar sa-ti impui si sa ai vointa sa duci la capat asta.Numai prin exercitiu se rezolva.Deschizi gura si spui,chiar daca simti ca se crapa pamantul sub tine.Nu patesti nimic,pe bune:)
Bine ca eu am avut probleme din astea in anumite situatii,cel mai des in cercul de colegi,nu tin minte sa fi fost timida unde m-am dus cu treaba.Ma imbrac cum vreau,sunt expansiva si vesela...dar uite ca momente din astea cand ti se incurca limba in gura am avut si cred ca toata lumea are.
si sa stii..cu telefonul nu esti singura..de exemplu eu URASC sa las mesaje inregistrate ,inchid fuga-fuga:)..pentru ca mi se pare ba ca vorbesc cu accent (deh,moldoveanca din mosi stramosi)ba ca n-am voce radiofonica...nu stiu daca o sa-mi treaca vreodata,dar nici nu ma stresez pe tema asta.
succes mult!!
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=mamica%20dulce
poze noi cu puisorul(1 an si 7 luni)
http://f2.pg.photos.yahoo.com/ph/anca20_ro/album?.dir=/5ee0
Cristina_C spune:
Te vindeci de timiditate constientizand ca, fiind mai indrazneata, nu ai decat de castigat. Te simti mai bine-n pielea ta daca scapi de complexe. Construieste-ti o imagine pozitiva, despre tine insati. Cultiva-ti respectul de sine. Aceasta noua imagine o vor vedea si ceilalti si raporturile tale cu ei se vor imbunatati. Impune-te in fata altora, nu te lasa intimidata de ei, nu-s cu nimic mai buni decat tine. Nu-i pacat sa te considere timida? De ce sa creada asta despre tine? Sa stii ca si eu am fost timida, mai ales in adolescenta. Am luptat sa ma schimb si am reusit. Dar ai grija sa nu cazi in extrema cealalta, adica sa nu devii prea ingamfata. Dinexces de zel asa am patit eu de cateva ori. Nici asa nu-i bine, trebuie gasita o cale de mijloc. Succes si fruntea sus!
Cristina
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Cristina_C
Leditia spune:
Anangel draga mea,pai sa vi la mine sa-ti dau eu de la mine putin tupeu,ca uneori am prea mult..
Acum serios vorbind,cred ca problema timiditatii se rezolva in timp,asta cred ca tine si de educatia primita(ex.la mine,daca te prind cu vreun baiat te omor cu mainile mele..asta imi toca tata la cap zilnic..si eu nu mai puteam de ce zicea el..)Adica voiau sa ma izoleze,sa nu ies nicaieri,sa stau numai cu nasu-n carti,insa n-au reusit si eu sunt destul de sociabila insa am si eu momentele mele de timiditate si incerc sa trec peste ele.Eu sunt un pic timida la inceput pana vad omu'pt ca am impresia ca daca as fi eu l-as soca,sau nu stiu cum..si mai intai testez terenul..si apoi nu mai am nici un stres.Mai am o prietena tot asa si incerc sa o fac sa gandeasca altfel ,sa fie altfel,ca sa fie multumita de ea.Deh..e cam perfectionista ca si subsemnata si facem terapie impreuna
..Fiecare din noi am avut cate un moment de balbaiala,important e sa nu devina frecvent si sa incercam sa trecem peste.
Dar cred ca pofta de mancare vine mancand si prin urmare trebuie sa-ti faci curaj de cateva ori ca sa prinzi gustul si sa fi altfel,adica mai indrazneata,prinde bine mai ales in zilele noastre.
Eu sunt mai zapacita de felul meu..si n-am nici un stres daca vorbesc cu sotu' si ii zic ca-l iubesc la tel si sunt undeva..Noi,adica eu si frate-miu ne zicem te iubesc cand terminam discutia la tel,tata imi zice la fel si trebe sa-i zic ca altfel e mai rau ca un copil mic,..si lista poate continua.Insa cred ca nu e problema asa mare si mai cred ca la varsta ta se poate rezolva usor..incet,incet.
Stii daca tot esti timida,imagineaza-ti ca esti singura in incaperea aia,inchide ochii si imagineaza-ti ca esti singura.Nu trebuie sa te jenezi cand spui te iubesc chiar daca esti intr-o institutie.Ce-i asa de rusinos in asta?Iubirea e frumoasa si in nici un caz rusinoasa.
Te pupic dulcic.
Sa ai grija de tine.
mara03 spune:
quote:
Initial creeata de anangel_lexi
M-am hotarat sa scriu aici pentru ca simt ca am din ce in ce mai multa nevoie de un sfat pentru problema mea. De cand ma stiu am fost extrem de timida, poate chiar exagerata. teroarea mea cea mai mare au fost telefoanele. Ori de cate ori aveam de dat un telefon, chiar si rudelor (cu exceptia bunicilor, in general persoane cu care vorbeam mai rar la telefon) iesea cu scandal si pana la urma TREBUIA sa sun dar tremuram toata. Din pacate problema mea nu si-a gasit rezolvarea nici acum, la varsta asta (25 de ani). La servici am de dat multe telefoane, dar pur si simplu N-AM CURAJ! Ma sperii, incep sa ma balbai, devin incoerenta, imi caut cuvintele...Din pacate nu doar telefonul este o mare problema. Nu sunt sociabila, nu sunt vorbareata...tot din cauza timiditatii. Iar azi...azi l-am ranit cum nu se poate mai mult pe cel pe care-l iubesc din toata inima. Pentru ca, intr-o banca fiind, vorbeam cu el la telefon si m-a intrebat daca-l iubesc, i-am zis da dar a zis ca vrea sa auda cuvantul magic. Ei bine, NU AM PUTUT sa-i spun ca-l iubesc de fata cu lumea. Mi-a fost rusine. Iar acum imi e si mai rusine de gestul meu si ma doare pt. ca stiu ca l-am ranit mult pe el.
Ce sa fac, cum sa fac sa ma schimb, sa fiu mai indrazneata, sa am mai mult curaj! NU MAI VREAU SA FIU ASA!!!!!!!!
I wish I were an angel...
parca m-ai descris pe mine!!!! la mine chestia cu telefoanele s-a mai atenuat dupa ce m-am angajat, ca si eu aveam mult de vorbit la telefon, si parca dupa un timp nu mi-a mai fost chiar asa groaza...
da' cu vorbitul in societate nu ma pot obisnui nicicum...si nici nu cred ca exista leac...
eu pur si simplu sufar din cauza asta si ma simt complexata. da' ma mai salveaza sotul care e un vorbaret si jumate concluzia: ia-ti un sot vorbaret...
in ceea ce priveste chestia cu "te iubesc" la telefon, eu zic ca o sa te inteleaga iubitul daca te cunoaste cat de cat. eu nu pot sa-i spun sotului "te iubesc" de fata cu alta persoana, fie ea si mama mea. e o chestie prea intima ca sa o spun in compania altora...
Andreea & Tudor (9 dec. 2003)
noi cu poze noi :)
mmag spune:
Alexandra,
si eu eram "timida". Cand ieseam in oras cu sotul meu, il puneam pe el sa intrebe cat costa una sau alta. Dar stii de ce? Pentru ca-mi era urat sa-mi raspunda in sictir vanzatoarea.
Cand intram cu el in magazinele de electrotehnice, muream de rusine - chiar daca nu avea chef sa cumpere ceva, intreba vanzatorii cum functioneaza, ce componente are, cerea cartea tehnica, le desfacea si sucea pe toate partile si apoi pleca relaxat si satisfacut ca a obtinut INFORMATIA. Tot ceea ce simteam eu, era privirea vanzatorilor in ceafa mea - era foarte stresant.
Toate aceste sentimente de vinovatie erau din prea multa "buna crestere" - sa nu deranjez eu pe cineva (care de fapt era acolo la dispozitia mea), sau vai, cum sa-i spun in public ca-l iubesc?! Dar ce-o sa zica lumea?
Stii ceva, LASA GRIJILE SI INCEPE SA TRAIESTI!
Ce poate fi mai minunat decat sa spui "TE IUBESC!"? Spune-o ori de cate ori ai ocazia. Maine poate fi prea tarziu. Sunt persoane care ar vrea sa strige asta, dar nu au cui.
Invata sa traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta.
Daca ai fi stiut ca este ultima data cand poti vorbi cu persoana iubita, te-ai mai fi rusinat sa spui cu glas tare ceea ce simti?
OK, poate am cam luat-o razna TOTUSI VIATA ESTE EXTRAORDINARA!,
MERITI SA O TRAIESTI LA SUPERLATIV!
mmag spune:
Cred ca te-ar ajuta mult daca ai citi cartile:
"Secretele succesului" de Dale Carnegie si
"Arta dezvoltarii relatiilor interumane" de Les Giblin
- le gasesti la editura Curtea Veche.
Magda
Kehleyr spune:
Alexandar si Mara, ce interesant, asa cum v-am vazut eu pe forum pe amandoua nu mi-as fi inchipuit niciodata ca sunteti timide 
. Pai fetelor, daca aici aveti curajul sa vorbiti, sa va exprimati, sa va dati cu parerea, de ce nu si la telefon? Ca doar e acelasi lucru, interlocutorul nu te vede .
Lasand gluma la o parte, si eu ma inscriu in tabara voastra. Urasc sa dau telefoane, mai ales cand trebuie sa felicit rude sau prieteni cu care vorbesc rar, urasc sa trebuiasca sa sun sa ma interesez de diverse lucruri. Dar imi dau seama ca am numai de pierdut, si ma mai si bate sotzul la cap si rade de mine 
, daca suntem prin magazine pe undeva si ma fac mica si mi-e rusine sa vorbesc cu vanzatoarea. Atunci imi iau inima in dinti, ma gandesc ca nu se poate intampla nimic iremediabil, ca nu ma intereseaza daca interlocutorul rade pe sub mustata de mine, ca la urma urmei eu sunt o persoana multumita cu mine insami si nu am de ce sa fiu timorata. Nu stiu daca sunt coerenta dar poate ajuta la ceva .
Revenind la problema concreta a Alexandrei, daca prietenul tau te cunoaste cu adevarat, o sa inteleaga 
. Eu nu ii spun sotzului nici in intimitate "te iubesc", incerc mai degraba sa i-o arat prin gesturi...
mara03 spune:
quote:
Originally posted by Kehleyr
Alexandar si Mara, ce interesant, asa cum v-am vazut eu pe forum pe amandoua nu mi-as fi inchipuit niciodata ca sunteti timide
pai kehleyr de ce crezi ca-mi e asa drag DCul? ca pot fi eu, ca pot spune ceea ce gandesc...si uite-asa mi-am raspuns singura la intrebarea pusa de mine la un alt topic!
Andreea & Tudor (9 dec. 2003)
noi cu poze noi :)
anangel_lexi spune:
Mara, din punctul de vedere al sotului vorbaret am noroc! Prietenul meu vorbeste si pentru mine:))) Si tot asa, la maagazin, chiar daca eu vreau sa cumpar ceva, il rog pe el sa vorbeasca ("nu ma duc eu, intrasba tu, te rog") si se conformeaza! I-a trecut pana la urma supararea, pentru ca simte ca il iubesc si ii arat asta cat de des pot. Dar i-am promis ca voi incerca sa fiu mai indrazneata de acum incolo.
Draga Kehleyr, pai pt. mine telefoanele nu sunt acelasi lucru cu forumul. Aici scriu, nu ma aude nimeni, si daca gresesc ceva sau nu ma exprim bine, sterg si scriu din nou.:))
I wish I were an angel...