motive de ingrijorare????

Dragi prietene,

Fetita mea in varsta de 2 ani si 1 luna are un comportament destul de ciudat pentru noi, parintii. Toti cunoscutii ne spun ca nu avem de ce sa ne facem probleme insa, stiti si voi cum e, cand e al tau si il ai tot timpul langa tine, orice mica deviatie comportamentala te face sa fii in garda.
Pe scurt, copilul meu este f. rau, neascultator, foarte activ, cu o personalitate de fier, autoritar, energic, agresiv (uneori chiar violent cand ajungi sa te vaiti, parca i-ar provoca placere suferinta celorlalti), face crize de isterie cand nu obtine ce vrea (cam rar ca nu pot sa ii tin piept la toate crizele si atunci cedez), se tranteste pe jos, urla pana i se invinetesc buzele, fara nici o lacrima, nu intelege importanta expresiei "nu e voie", nu sta sa asculte cand i se axplica, cand ti-e lumea mai draga si orele mai nepotrivite incepe sa tipe (din drag doamne, fara motiv, doar pentru ca stie ca noi ne enervam si ca e un lucru interzis) si lista ar putea continua...
Sa scriu si despre lucrurile bune: Andreea este extraordinar de inteligenta, face chestii care ne uimesc si pe noi si pe ceilalti din jurul nostru (si ei parinti), este f. tandra (in momentele ei bune si repet, numai cand vrea ea), deosebit de sensibila cu animalele.
Am dus-o la chilcare, joi a fost prima zi si am stat cu ea sa o supraveghez, cu mine sau fara mine ar fi fost acelasi lucru, nu s-a jucat cu ceilalti copii, nu s-a aliniat la programul educatoarei, nu a mancat, a alergat de colo pana colo prin toate camerele, a tras de toate jucariile si a iesit cu tractorasul printr-un zid de carton. A doua zi, vineri, a fost singura. Nu a plans nici o secunda dupa mine si a avut acelasi comportament (mai putin chestia cu zidul). La plecare face crize de isterie ca nu vrea sa plecam, abia reusesc sa o infig in carut si sa o leg, de imbracat o imbrac pe drum, din mers si pe bucati.; in timpul asta urala si-si smulge parul din cap de se uita toti la noi de parca am fi rapit copilul. Am incercat sa vorbesc cu ea, sa-i explic ca ne intoarcem si ca mergem intr-un loc mult mai frumos, degeaba, in timpul crizelor nu poate fi conytolata, parca i se infuda urechile si cu cat incercam sa dialogam cu ea cu atat devine mai colerica. Am cam ajuns la capatul puterilor, deja sunt persoane care au inceput sa ne evite si unii din ei ne erau prieteni... :((
Si totusi copilul meu e atat de dragalas, cu as putea sa o ajut?!

Cea care spera

Daisy spune:

Chiar nimeni nu ma poate ajuta cu un sfat?

Cea care spera

Marina spune:

draga daisy...probabil ca o sa-ti raspunda karmen sau fetele care se pricep mai bine dar eu in locul tau as aplica (de cateva ori in situatii de criza am si aplicat) solutia ignorarii. Tipa urla foarte bine. In casa o ignor pur si simplu si cand se linisteste ii trag si o cearta cu pildeiar afara o las sa-si faca numarul cu tavalit, tipat si alte alea. Am avut si noi situatii de astea dar nu de lunga durata si am trecut cu bine de ele. Maria face 2 ani in dec.

Leditia spune:

Nu am eu copii,insa am prietene cu copii,am avut grija de niste copilasi(ai prietenelor) si in plus aveam discutii nenumarate pe aceasta tema la pediatrie..mame de la mine din clasa care erau disperate ca copii se dadeau cu capul de pereti daca nu obtineau ce voiau,sau faceau praf cate un raft din magazin (la jucarii) daca nu le luau o jucarie..isterii de nu mai stiau ce sa faca saracele.Si cel mai bun remediu e ignoranta.Daca-i cedezi el va avea acesta arma impotriva ta si te va santaja in continuare.Iti spun ce zicea pediatra noastra"Se da cu capul de pereti?Lasa-l sa se dea..nu-i da importanta,chiar pleaca din camera..el n-o sa se raneasca singur pt nimic..face asta doar sa te faca atenta si sa-i faci pe plac".Insa ai grija sa nu-ti pierzi cumpatul si sa tipi sau sa dai in el..asa ai agrava si mai mult situatia.
Acum eu te sfatuiesc sa vorbesti cu pediatra ta caci sunt convinsa ca ea s-a confruntat cu astfel de probleme si poate are mai multe sfaturi..mult mai competente.
Eu iti doresc multa putere si sper din tot sufletul sa rezolvi aceasta problema.
Mai am o chestie..dar tu n-ai auzit de criza copiilor de 2 ani?Ca mie asa-mi suna..si asta trece cu timpul daca are parte de-o educatie buna si de multa dragoste.
Numai bine.
Leditia.

Leditia spune:

Era vorba de criza varstei in perioada celor 2 anisori..scuze am recitit si am zis ca poate interpretezi gresit...
Numai bine.
Leditia.

Andrada spune:

Daisy, copilul tau nu e nici rau si nici neascultator. Poate face boacane si prostioare, te poate ignora citeodata, poate ar vrea sa isi impuna punctul de vedere, dar NU E RAU!
Incearca sa acorzi mai mult timp momentelor critice: schimbatul activitatilor, momentul plecarii venirii...etc. explica-i in amanunt cum o sa dureze ziua ei, pregateste-o de vizitele prietenilor tai, spune-i mereu care e rolul ei si ce trebuie sa faca
Copii de doi ani inca se joaca "in paralel cu ceilalti copii". Este evident ca nu a alergat sa isi faca prieteni sau sa urmeze o rutina complet straina ei in prima zi.
Incearca si acasa sa ii explici (repetat) programul de la gradinitza, la ce trebuie sa se astepte ea si apoi la ce se asteapta ceilalti de la ea. Copii raspund cu frustrare la nesiguranta si necunoscut.
Cind o iei de la gradinitza, nu lua brusc, la inceput eu ma asezam jos si mai citeam o povestioara sa-i fac trecerea mai lenta, apoi cerea el acasa. E clar ca Andreea e un copil inteligent, si tocmai de aceea are nevoie de informatii cit mai multe. Cind se enerveaza sau tipa, iarasi aseaza-te linga ea si spune-i ca o intelegi ca e frustrata dar nu poate avea jucaria...etc. Stiu ca par vorbe cum le spun, dar zau ca functioneaza!
Cred ca la doi ani, cheia la noi a fost rabdare si atentie le dorintele copilului.
Mi-aduc aminte odata, extenuata dupa o ora de vreau acolo, ba nu dincolo, vreau ceva, ba nu vreau altceva...etc, m-am asezat cu miinile in poala ca mamaia si am inceput sa pling. S-a speriat teribil si parca-l vad, tremurator m-a intrebat de ce fac asa si ca am cute in frunte. I-am zis ca nu mai stiu ce sa fac... a inceput sa tipe disperat: ba stii, mami tu stii, mami stii, spune-mi ca stii.
Nesiguranta noastra si comenzile contradictorii ii fac frustrati, vulnerabili, speriati...etc
Deci eu asta cred, ca reactia ei e una de teama si nesiguranta. Ea cumva stie ca tu nu mai ai resurse/metode/putere si reactioneaza cu violenta. Copii nu exploateaza slabiciunile noastre decit pentru a isi demonstra pentru ei ca sintem tari si ca putem avea grija de ei. E nevoia de protectie, chiar daca pare contrariul. Insista pe faptul ca o sa ai grija de ea mereu, ca mereu vei veni sa o iei...
Andrada

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelalte stele

Cris_N spune:

Buna

Este vorba de asa numita criza a copiilor intr 1-3 ani

La 1 an, aerul dezaprobator al parintilor si interdictiile lor, il infurie pe micut.
Aproape de varsta de 2 ani, prin furiile sale isi afirma personalitatea. Este un mod de a spune: "Atentie! Eu exist si pot sa spun: Nu vreau!". Copilul observa ca este diferit de ceilalti si isi construieste astfel propria sa identitate.
La 3 ani, aceasta tornada a furiei se potoleste, fara a se indeparta intru totul, copilul neavand inca abilitatea de a-si exprima furia prin cuvinte

Ce-i de facut?

Renuntati la a-i spune: "Tu esti rau!". El va va crede. Mai degraba referiti-va la ceea ce simtiti in acele momente: "Felul in care te porti ma face sa sufar", "Eu nu accept aceste atitudini".

Acceptati ca el sa-si strige furia, fara a interveni cu forta. Are nevoie de cuvinte pentru a se linisti. Un simplu: "Vad ca esti furios. Stiu ca suferi si imi pare rau" este o dovada ca l-ati inteles.

Cautati sa aflati ce anume l-a infuriat: "Ti-a fost teama ca te las singur?", "Ai avut o zi grea?". Il ajutati astfel sa-si recunoasca sentimentele sale si sa le exprime in cuvinte.

Este atat de manios incat loveste cu pumnii? Cautati sa intelegeti de ce se manifesta asa - este un mod de a va cauta apropierea! Luati-l in brate, evitand loviturile. El se va linisti putin cate putin.

Incepand de la 2 ani, propuneti-i sa-si reverse furia asupra unui lucru neinsufletit, rezervat numai pentru a incasa loviturile "furiosilor" din familie.

Poate fi foarte manios cand e obosit! Daca e imposibil sa se odihneasca putin, propuneti-i o activitate in acelasi timp distractiva si relaxanta: sa deseneze, sa modeleze, sa se joace.

De asemenea mai multe informatii gasesti la
http://www.desprecopii.com/info.asp?id=630

Succes

Cristiana si BB Andreea http://community.webshots.com/user/cristiana_negrila
http://community.webshots.com/user/andreea_negrila

didita spune:

E greu sa ramai indiferent cand cpilul urla ca din gura de sarpe, lumea se aduna roata in parc sa vada de ce tavaleste bietul ingeras pe jos... si totusi e cea mai buna solutie. A trebuit sa o aplic si eu. Secretul este de a explica copilului inainte ca are voie sa nu fie de acord cu tine sau ceea ce trebuie sa faca, ca faptul ca se da in spectacol nu va schimba cu nimic faptul ca nu are voie sa faca prostii si ca de indata ce va termina cu circul ve-ti putea din nou face lucruri interesante.
Am aplicat acceasi metoda si pt adormitul seara singura in patul si A MERS!!
Mult curaj!

roxanal spune:

Draga Daisy, nu mai spune niciodata ca este un copil rau, o sa inceapa si ea s-o creada si se va comporta ca atare...deci : s-o luam de la inceput ..ceea ce tu numesti aceste crize de isterie sunt oarecum normale la un copil caruia voi, adultii, i-ati dat puterea din casa in mainile ei fragile de 2 ani, ea va conduce ca pe niste papusi, va supune vointei ei, fara drept de apel..problema este ca va creste crezand ca este corect ceea ce face si asa va proceda si pe viitor, ceea ce ar aduce-o in pozitia de a fi respinsa mai tarziu...asa ca puneti mana de la mana si luati ceea ce i-ati oferit cu atata marinimie...foarte important este ca toti adultii care intra in contact direct si permanent cu ea(parinti, bunici, bone, educatoare, etc) sa se manifeste in aceste limite impuse...deci atunci cand o sa inceapa sa urle ca nu-i oferi ceva sau nu-i indeplinesti o dorinta, se ia copilul de o haripa si se trimite intr-o camera, singura(daca are camera sa este foarte bine acolo) si este lasata sa urle pana se potoleste, spunandu-i foarte clar ca nu revine printre voi decat dupa ce se potoleste..dupa potolire(care poate dura chiar si 1-2, fara exagerare, nu va speriati, nu i se intampla nimika) i se explica foarte calm si neutru ca a facut un lucru rau, atentie, nu ca a fost rea, ca s-a comportant intr-un mod neacceptabil de catre voi si ca nu-i este permis ceva anume(tu stii ce-i face placere, poate un desen animat, o ciocolata, etc_, insa tineti-va de cuvant, chiar daca ea se roaga de voi si eventual promite ca nu mai face, nu va lasati induplecati..si asa procedezi de fiecare data...daca sunteti afara, las-o sa urle cat ii pofteste inima dar pedepseste-o prin luatul acasa(daca este o pedeapsa ptr ea-adica ii place sa stea afara)...la gradinita, e normal sa faca asa, nu-si doreste decat sa puna in aplicare si cu altii ceea ce este atat de mandra ca face acasa, cu voi, si o sa fie tare nedumerita ca nu o sa mearga, ptr ca n-o sa stea nimeni dupa ea acolo, sunt convinsa si va fi marginalizata...in schimb trebuie sa va petreceti mai mult timp spunandu-i cat de mult o iubiti, ce inseamna ptr voi, etc..tati tb sa aiba si el un rol foarte activ in toata povestea asta si trebuie sa te sustina, ca altfel, n-ati facut absolut nimik, ba din contra, va fi mai rau...conteaza foarte mult si atitudinea voastra, cat de mult va enervati, cat de mult va poate manipula(cred ca mult din moment ce-ati ajuns in aceasta situatie)..insa ideea foarte importanta este ca fetita este mica si aveti sanse mari s-o aduceti pe calea cea buna...eu cu Maria am inceput o terapie comportamentala la varsta de 3,5 ani si acum are 5,10, deci n-au trecut decat 5 luni si este deja alta persoana..a fost greu, dar am reusit si inca n-am terminat, cand voi termina o sa fie un copil echilibrat care nu va avea nici un fel de probleme, nici macar in adolescenta..se merita...daca vrei mai multe detalii scrie-mi un mail la roxana@digicom.ro
succes...si apropo, asta nu va trece de la sine, crede-ma...i-ati dat, fara voia voastra expresa niste semnale distructive, asa ca aveti grija

Roxana Lilea,mama Mariei 3 ani si ceva

acs spune:

Am si eu cu Maria o problema oarecum asemanatoare. Adica nu vrea sa accepte ca plec la serivici. Nu e vorba ca plange cand plec, asta stiu ca se poate sa treaca mai greu (stiu de la alti parinti) si n-ar fi chiar o problema. Dar, a plans tot weekend-ul si a facut "crize" pe tema serviciului. Am incercat sa o potolesc asa cum spune RoxanaL, adica sa o las in camera ei sa planga si sa ignor tipetele. Dar pentru Maria nu a fost o solutie buna. E foarte incapatanata si e in stare sa planga (cu intreruperi) o zi intreaga si tot ca ea sa spuna. Cred ca am gresit ca am apelat la metoda cu lasatul in camera (oare e prea mica sa procedez asa?), pentru ca nu numai ca n-am rezolvat nimic, dar am reusit s-o obosesc foarte tare. E-adevarat ca Maria e un copil foarte bun, ascultator, dar si foarte incapatanat. N-am avut probleme mari cu ea, dar sunt lucruri pe care nu vrea sa le accepte. Am observat ca e mult mai bine cand reusesc sa-i distrag atentia de la ceea ce o intarata si sa discut cu ea cand trece de "punctul culminant" al enervarii.
Cu toate astea cred ca ceea ce spui tu, Roxana, este de bun-simt. Si as vrea sa stiu mai multe despre modul in care reusesti sa o stapanesti pe fetita ta. As vrea sa pot prelua din experienta ta si sa adaptez pentru Mariuca.

Multumesc si nervii tari!
Manuela