Nu pot sa mai iubesc..

Nu imi vine sa cred ca am pronuntat fraza asta. Dar este ceea ce simt. Sunt prima data cu voi pe forum, desi va citesc de mult timp.. Va impartasesc si povestea mea, cat pot de scurt, pentru ca la 25 de ani simt ca am trait o viata intreaga. Pentru ca nu este altcineva care sa ma inteleaga.

In urma cu multi ani, cand eram aproape un copil, am cunoscut pe barbatul cu care am stiut ca voi trai toata viata. Ne-am indragostit de cum ne-am vazut, au urmat emotii dupa emotii, trairi cum nu am crezut ca exista pe lumea asta, cu dragoste curata si devotata. Au trecut cativa ani, am decis sa ne casatorim, nimic nu putea fi mai presus de iubirea noastra. Eram inca un copil cand am aflat ca iubirea aceea adevarata, despre care citisem in carti, exista. Tot un copil eram, desi trecuse destul timp, cand am aflat ca iubirea pura ramane vesnica. Intr-un accident stupid, l-am pierdut pe logodnicul meu. Pentru totdeauna. Au trecut de atunci aproape trei ani..

In urma cu un an, am cunoscut pe cineva. Un baiat frumos, educat, inteligent, bland, care suferise si el enorm dupa ce fusese parasit de prietena lui cu care era tot din adolescenta, care il inselase.. Un baiat pe care ratiunea mea l-a primit de indata. Dar inima.. Am incercat sa ma apropii mai mult de el, sa incerc sa depasesc stadiul de afectiune fara tresariri, fara dorinte puternice.. Dupa un an, nu stiu daca vreau sa raman langa el, nu pot sa simt ca vreau sa fie tatal copiilor mei.. mi s-a intamplat de cateva ori sa intorc capul spre el si sa nu imi dau seama ce cauta el langa mine...

Poate e prea devreme sa simt mai mult, poate ca nu mai am resurse pentru asta. Poate ca nu am gasit persoana potrivita. Imi doresc sa fiu fericita (cine nu-si doreste?), dar imi e frica sa ma uit si in oglinda de teama ca nu imi recunosc ochii mei vioi si plini de altadata, linistea mea si inima mea deschisa si plina de dragoste de oferit...

Dar nu stiu pe cine sa intreb si cu cine sa vorbesc. Familia mea e in provincie, eu sunt in Bucuresti. Am prieteni, dar m-au ajutat enorm atunci, si-au sacrificat luni de zile ca sa stea langa mine, sa ma scoata din negura in care cazusem. Ei ma inteleg, dar nu le pot spune in fiecare zi ca nu pot fi fericita, desi imi vine sa strig cat pot de tare ca ma simt goala, trista, aproape singura...

Ramonika spune:

Draga mea,

Imi pare rau ca ai trecut prin ce ai trecut, stiu ce inseamna sa pierzi pe cineva drag. Eu cand aveam aproape 20 de ani l-am pierdut pe tata....
Stiu ce frumos e cu unica, prima, eterna si frumoasa poveste de dragoste... ai fi fost foarte norocoasa daca ti s-ar fi intamplat sa te casatoresti cu logodnicul tau. Nu a fost sa fie insa...
Cred ca te grabesti cu afirmatia ta ca nu vei mai putea iubi niciodata. Ai intalnit doar un barbat dupa logodnicul tau. Te-ai gandit vreodata ca acel barbat nu e potrivit pentru tine sau ca nu e alesul tau, de aceea nu simti ca ati putea construi un viitor impreuna?
Cred ca, pentru a face o afirmatie atat de grava si generalizatoare, ar trebui sa cunosti mai multi. De abia dupa ce ai sa cunosti 3-4-5 barbati, sau chiar mai multi si daca nu iti va placea nici unul, atunci mai vorbim, insa trebuie sa mergi mai departe si sa te reindragostesti. Nu ai ce face... Pe logodnicul tau nu il vei putea aduce inapoi oricate lacrimi ai varsa. Si sa stii ca e pacat sa iti irosesti tineretea, cei mai frumosi ani din viata, plangand. Cred ca cei 3 ani de „doliu” sunt destul. Gandeste-te ca nici el nu si-ar dori probabil sa te vada la 50-60 de ani singura si neimplinita.
Asa ca profita de varsta frumoasa pe care o ai, pentru ca atunci cand vei da din nou de gustul vietii, iti va parea rau ca ai pierdut timpul. Intr-adevar, este necesara o perioada de refacere, insa 3 ani mi se pare destul.

Cum sa uiti? Eu am uitat de nenorocirea intamplata doar tinandu-mi mintea ocupata. Nu-ti lasa mintea goala ca ajungi sa innebunesti, ci gandeste-te mereu la alte lucruri, nu lasa momente ziua in care sa nu ai ce face. Lucreaza ceva, citeste, uita-te la TV, vorbeste cu cineva. Eu asa am facut, pentru ca altfel cred ca nu faceam fatza. Aveam coshmaruri noaptea, ma trezeam plangand, offfff.... nici nu vreau sa mai imi amintesc (au trecut 6 ani de atunci).... insa acuma sunt bine mersi....multumesc lui Dumnezeu...
Stii vorba aia, timpul le rezolva pe toate... timpul si speranta....

ana maria spune:

E absolut natural ce ti se intampla. Ai suferit o trauma generata de pierderea iubitului tau. Mai ales ca s-a intamplat fara sa-ti poti lua "la revedere " de la el. Eu cred ca nici acum nu accepti ce ti s-a intamplat. Cred ca ai nevoie de un ajutor specializat care te va face sa poti trece peste necazul tau (trimit PM). Viata ta trebuie sa continue...

Ana Maria

Succes si s-auzim numai de bine!!!

dana_ene spune:

Julie, trista postarea ta...

Imi pare rau ca nu te pot ajuta altfel decat spunandu-ti ca este adevarat proverbul "niciodata sa nu spui niciodata", pentru ca mie mi s-a intamplat asta.
Si...poate ca te va ajuta comunicarea cu membrii !

Bun venit in comunitate !

Daniela si puiul Oana Maria (nascuta pe 2 septembrie 2003)
http://community.webshots.com/user/oana_maria100
http://community.webshots.com/user/oana_maria200 POZE NOI !!!!!!

spic de grau spune:

Stiu ca iti e greu sa lasi in urma amintirea primei iubiri, mai ales cnd acesta a plecat dintre noi. Trebuie sa incetezi sa te mai gandesti "cum ar fi fost daca nu se intampla..ce s-a intamplat" - ptr ca sunt sigura ca de multe ori ti-a trecut prin minte aceasta intrebare.

Spui ca ratiunea il "primeste" pe cel care e acum in viata ta. Il ..iubesti cu mintea si nu cu inima?.. Gandeste-te ce ai simti daca nu ati mai fi impreuna, daca l-ai vedea cladindu-si un viitor alaturi de o alta persoana. Iar daca te va durea, atunci inseamna ca ptr voi nu e totul pierdut. Daca te "lasa" rece..atunci inseamna ca dragostea ce o resimti ptr el e departe de a fi una "maritala", si e doar frateasca, de amicitie.. iar in cazul asta cred ca cel mai corect ar fi sa fi (fiti) sincer(i) si sa va continuati drumurile..separat.
Faptul ca nu ati mai fi impreuna nu ar insemna ca nu puteti ramane prieteni.

Luminita si DAVID - 11.03.2004

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34758" target="_blank">Povestea nasterii lui David

"Il y a des fleurs partout, pour qui veut bien les voir" (Henri Matise)

val77 spune:

sa sti ca si mie mi s/a intamplat acelasi lucru
baiatul pe care il iubeam enorm si cu care urma sa ma casatoresc plecat in libia sa munceasc sa putem sa dam avansul la o casa dupa 2 saptamani de la plecarea lui am fost anuntati ca a murit intr/un acident de masina
au durat alte doua saptamani pana a venit in tara, nu l/am putut vedea pentru ca parinti nu au vrut sa deschida cosciugul in ideea ca este mai bine sa ne amintim viu de el
iti dai seama cat de greu nmi/a fost sa accept faputl ca a murit mai ales ca nu/l vazusem
dupa doi ani l/am cunoscut pe actualul meu prieten , care m/a invatat sa zambesc din nou sa fiu vie si sa pretuiesc viata asa cum este ea........ cu bune cu rele merita traita
in primul rand nu/ti pierde speranta

julie-jolie spune:

va multumesc mult pentru ce imi spuneti. o sa incerc sa va raspund pe rand.. si sper sa nu va plictisesc..

ramonik: inteleg perfect povestirea ta despre pierderea tatalui tau. imi pare rau ca ti s-a intamplat. si stiu cat doare. si eu mi-am pierdut tatal la 11 ani..
si da, poate ma grabesc cu afirmatia asta. nu spun insa ca nu voi mai putea iubi.. spun doar ca nu pot iubi acum.. stiu ca el nu ar fi vrut sa ma vada asa, neimplinita, nefericita. cand ne alintam noi, ne spuneam tot timpul ca atunci cand vom fi batrani si unul dintre noi va pleca, celalalt sa planga cat are de plans, iar apoi sa faca bine sa invite la un cico pe primul mosnegut/babuta pe care il/o vede la oficiul de pensii. :)

ana-maria: ti-am raspuns pm.. multumesc.

dana: nu spun niciodata, dana, dar nu stiu ce sa spun ca sa inlocuiesc acest niciodata. nu pot sa spun acum, sau maine. prefer sa nu spun, sa nu ma gandesc, sa nu gandesc, sa muncesc, sa ies cu prietenul meu si.., mai nou si mai trist.., sa ma prefac ca mi-e bine..

spic_de_grau: am incercat sa ma gandesc cum ar fi daca prietenul meu si-ar construi o viata alaturi de altcineva. nu m-a durut imaginea asta, dar nici bine nu mi-a facut. nu stiu ce sa spun. nu il percep "marital", cum ai zis tu, pentru ca, am mai spus, nu simt ca as putea trai toata viata cu el. poate e devreme sa ma gandesc la asta. poate nu.

val: nu mi-am pierdut speranta. eu inca sper. dar cum poti spera cand, atunci cand am o secunda libera, ma gandesc ce fericiti am fi fost. nu stiu daca si tu te gandesti asa. dar eu simt ca nu mai
exista in lumea asta cineva ca el.

aschiutza spune:

Ca el nu vei gasi intr-adevar pe nimeni, pt ca fiecare e unic. Dar trebuie sa fii deschisa sa cunosti alti oameni. Cu siguranta vei gasi pe cineva cald si care sa te inteleaga...

Considera viata ca pe un sir de camere. Ca sa intrii intr-una trebuie sa inchizi usa la alta. Pastreaza trecutul frumos si amintirea calda dar nu lasa ca trecutul sa iti intunece viitorul. Gindeste-te, ca de undeva din cer te priveste prietenul acela si te vede atit de trista... Sunt sigura ca daca ar putea sa-ti dea un sfat, ti-ar spune ca-si doreste sa-ti gasesti linistea linga un alt barbat.

Eu am crezut ca nu voi mai iubii pt ca pe mine m-a ranit sufleteste un barbat si m-a parasit pt alta tocmai cind imi murise mama...Si uite am gasit un om cald si bun si care ma accepta asa cum sunt. Uneori ma gindesc ca l-a cautat mama pt mine si a facut in asa fel ca sa ne intilnim . Saracul rezista sa imi spuna de zeci de ori pe zi ca ma iubeste si ca va fii linga mine intotdeauna cind imi va fii rau.

Nu te forta sa iubesti,insa incearca sa nu cazi in tristete si in ginduri negre. Fii deschisa spre oameni! Si nu cauta in ei pe cel pierdut!


Impotriva prostiei, zeii insisi lupta in zadar

Nora spune:

Si eu am iubit mult mult pe cineva si s-a intamplat sa ne despartim. A fost o despartire dureroasa, cu multe intrebari ramase fara raspuns, cu multe lacrimi. Si am suferit ca un caine 3 ani, am plans dupa el si nu trecea o zi fara sa nu ma gandesc la el. Sa fim din nou impreuna era perfect imposibil si am acceptat asta. Am incercat sa ma implic in alte relatii, dar toate esuau dupa cateva luni de incercari...Imi explicam toate aceste esecuri prin neputinta mea de indragostire...

Si a venit intr-o buna zi cu soare printul meu frumos, pe cal alb (un Moskwich vechi de 20 de ani dar era alb) si m-am indragostit iremediabil de el. Si am lasat trecutul sa ramana in umbra. Imi amintesc si acum cu mare drag si nostalgie de aceea iubire pierduta, dar imi iubesc sotul din tot sufletul, acum ca-n prima zi, suntem o familie fericita, avem doi copii minunati si-i multumim in fiecare zi Celui de Sus pentru asta!!!

Iti doresc din tot sufletul sa-ti gasesti fericirea si sa nu-ti pierzi speranta! Viata e minunata iar, uneori, iubirea da navala peste tine atunci cand o astepti mai putin. Pastreaza iubitul pierdut in sufletul tau, dar mergi mai departe!

Nora, mamica lui Andrei-Mihai(20aprilie 1999) si a lui Victor-Alexandru(12 iulie 2001)
poze noi la http://community.webshots.com/user/noracosmin

Ioana Sora spune:

Am iubit imens pe cineva si uite ca ne-am despartit. Pentru mine, a fost o tragedie. Incerc sa pot iubi din nou, dar nu cred ca mai pot. Nu stiu. Poate e prea devreme. Insa... acum totul trece printr-un filtru, nu mai e precum prima iubire. Cand l-am cunoscut, nu ma gandeam in nici un caz ca imi voi petrece viata alaturi de el si cum ar trebui sa fie si nu ma gandeam in nici un caz ca relatia noastra va ajunge la un sfarsit si ca cineva va suferi. Nu ! Dar asta e prima iubire, nu ? Acum, cand unosc pe cineva, ma gandesc imediat: defecte/calitati, ar fi capabil sa ma raneasca ? Oare cat va dura relatia noastra ? Oare el e cel potrivit ? Oare n-o sa sufar din nou ? Oare alaturi de el o sa imbatranesc ? Totul a devenit brusc foarte rational. Rationalul domina sentimentele... cel putin la mine.

claudiachirila spune:

Julie, stiu ca a fost grea incercarea prin care ai trecut, dar incearca sa gandesti pozitiv. Timpul le va rezolva pe toate. Incearca sa fii mai deschisa pentru o relatie. Poate de barbatul cu care esti acum nu va leaga decat suferinta prin care ati trecut. Sau poate asta va poate apropia. Nu dispera. Dar incearca sa fii mai optimista, caci subconstientul nostru lucreaza si ne influenteaza mai mult decat credem.
Curaj si viata merge inainte