Am pierdut o sarcina la doua luni

Problema medicala a fost clara. Am sangerat, mi s-a facut tratament nu s-a oprit sangerarea si dupa cateva zile - cred ca se si infecta - mi s-a facut chiuretaj. Concluzia doctoritei : Sarcina compromisa total - Sa nu regreti...
Cum sa nu regret!
Regret, enorm!
Nu a fost o sarcina dorita - chiar eu spuneam la un moment dat ca nu era necesar acum si ca imi cam incurca viata... Dar ma bucuram in sinea mea si desi am infruntat suspiciunile sotului care a fost in stare sa ma intrebe daca e al lui - stupida intrebare - si care m-a acuzat la un moment dat ca nu sunt o mama buna pentru baiatul care il avem deja pentru ce imi mai trebuie unul... Si chiar ca daca vreau sa il tin imi plateste pensie alimentara pentru amandoi copii dar el divorteaza... Ca apoi sa se linisteasca totul si sa incepem sa ne dorim copilasul asta... Dar la doua luni de sarcina cand totul parea sa se linisteasca ... s-a intamplat sa nu mai vrea Dumnezeu...
Nu inteleg!
Si ceea ce regret cel mai adanc e ca ii promisesem sufletelului din mine ca il voi proteja si ca il voi creste mare orice ar fi...
Si l-am pierdut si ma simt vinovata ca nu am avut cum trebuie grija de el...
Nu ma consoleaza numic - poate doar soarele meu cel mic pe care il am acasa - un baietel de cinci ani - si golul in suflet si in minte ramane...
Voi trece peste asta dar tot ma simt vinovata...
Va multumesc ca m-ati ascultat - citit.
DanaR

lavi02 spune:

1. Nu ai de ce sa te simti vinovata.
2. Daca tot ti-ai convins sotul - apucati-va de un bb.

Asa a fost sa fie.

DanaR spune:

Din pacate nu se poate asa repede... Mi s-a spus sa astept cel putin trei luni pentru ca risc sa patesc la fel... Trebuie sa se refaca organismul, chestii-chestii medicale...
DanaR

Danelutza spune:

Curaj Dana, eu mi-am dorit un bebelus si l-am pierdut din cauza ca am ridicat ceva foarte greu. Sotzul meu saracul se simtzea vinovat ca si cum mi-ar fi facut el vreun rau. Am stat trei-patru zile in pat, era septembrie 2003, afara era cald iar eu stateam cu jaluzelele trase, pe intuneric. Plingeam si ma rugam la Dumnezeu si il intrebam cu ce am gresit, de ce mi-a luat comoara cea mai de pretz. A patra zi mi-am facut curaj, m-am ridicat din pat, mi-am facut un dus, m-am aranjat putzin, foarte putzin. Cind a ajuns sotzul meu acasa a inceput sa plinga, si sa-mi spuna "Daniela am crezut ca te-am pierdut, ca n-o sa-tzi mai revii niciodata". Dumnezeu a fost de partea, iar acum sint insarcinata. Sper ca de aceasta data totul sa fie bine. Am ajuns sa nu ridic mai mult de un kilogram, asta de frica.
Curaj Danutza si pupici dulci.
Si nu dispera, undeva, sus in rai sint si bebelusii nostri care se joaca cu ingerii.

Daniela

Marina spune:

draga dana,
am fost la un pas de situatia ta la cea de-a doua sarcina. Cand era sa o pierd m-am tot gandit cum o sa ma simt eu stiind ca nu mi-am dorit bb 2 asa repede, ca am vrut sa fac avort etcc. Mai ales ca la prima sarcina mai aveam putin si saream intr-un picior. Oricum m-am simtit si ma simt in continuare vinovata ca nu am vrut bb 2 de la inceput.
Asa ca nu stiu ce sa-ti spun, doar sa te incurajez sa-ti urez multa putere si sa dea Domnul ca bb 2 sa fie sanatos.

aissa spune:

In 1996 am pierdut o sarcina la 3 luni. La fel ca tine, la momentul respectiv am avut impresia ca nu prea e momentul (eram inca studenta si stateam cu ai mei) dar am hotarat sa pastrez sarcina. Din pacate nu a fost sa fie si ce e mai grav pentru mine, de atunci nici nu am mai ramas insarcinata. Depresia de atunci mai are sechele si acum. Imediat dupa curetaj m-am tuns scurt si m-am vopsit blonda (aratam ca dracu'), m-am ingrasat din ce in ce mai mult (lucru care continua si acum) si plang lunar la momentul cand constat a nu stiu cata oara ca nu sunt insarcinata. Cred ca niciodata nu o sa trec peste acest moment. Sper doar ca in curand sa imi alin sufletul pentru ca ma pregatesc sa adopt un copil.
Asa ca macar bucura-te ca ai un "soare" acasa. Conteaza mult mai mult decat poti crede.
As mai avea ceva de spus, cu riscul de a te supara... Sotul tau, mi se pare ciudata atitudinea lui... Cum adica daca e al lui, sau ca divorteaza si iti plateste pensie pentru cei 2 copii??? Cred ca pe langa trauma avortului in cazul tau mai e si asta o problema. Imi face impresia ca relatia dintre voi nu prea e de natura sa te ajute sa treci peste moment. Incearca sa vezi ce e de facut. Eu nu as putea trai alaturi de un om care ar putea spune ceva de genul asta.

Poze cu noi

Cristina, sper o viitoare mamica de ghemotoc mic-mic

DanaR spune:

Da, Aissa ai intuit corect ! E intr-adevar o mare problema. Am varsat muuulte lacrimi in sarcina asta din problema care ai sesizat-o tu mai sus.
Ce pot sa spun : e nebun dar e nebunul meu?!? Nu - e chiar stupid un asemenea raspuns. Daca mi-ar fi spus cineva si au as fi reactionat la fel ca si tine NU STA CU UN ASEMENEA OM! Insa nu e asa usor, eu il respect, il iubesc si mai ales nu ii pot rupe inima copilului meu. El isi admira tatal asa cum este, chiar daca spre durerea mea uneori il face prost, tampit si avem asa un copil inteligent, sau il face sa sufere pedepsindu-l cum e mai dureros pt el. Ultima faza a fost chiar in seara in care am iesit din spital, cand eu aveam mai multa nevoie de liniste si nu mai suportam lacrimi. Pentru ca copilul l-a facut prost in timp ce se jucau - ceea ce a invatat tot de la el, pe mine Patric nu ma face niciodata proasta pentru ca eu nu ii adresez asemenea cuvinte - pedeapsa pe care a gasit-o sotul meu a fost de a-i arunca pe foc cartonasele lui dragi cu Yughy Yo - a se vedea reclamele de la cornurile cu Yughy Yo -. Sigur ca a inceput sa planga si eu la fel, pentru ca stiam ce mult tinea la cartonasele alea... Si fel de fel de faze din astea urate...
Poate nu trebuia sa povestesc toate astea...
Dar... si eu ma intreb, inima asta a mea oare cat va mai putea iubi si ierta... A doua zi dupa faza cu cartonasele i-am spus ca daca nu se schimba in comportamentului lui fata de noi nu e bine... Acum se poarta frumos, chiar il intrebam deunazi cat am fost insarcinata de ce nu m-a mangaiat si nu m-a imbratisat atat ca acum... Pentru ca s-a purtat urat sarcina asta cu mine... Acum, nu stiu ce sa spun... Nu stiu cat si pentru cat timp e din nou totul bine...
Va multumesc ca mi-ati citit randurile si scuze daca v-am intristat.E un "Cabinet Psi".... asa ma descarc si eu.
Problemele sunt multe si complicate si voi stiti ca si mine ca nici o familie nu e perfecta... Si eu ma opresc aici.
Va pup.
DanaR

Sabina spune:

Draga Dana, imi pare tare rau sa aud asa ceva.Nu am fost vreodata in situatia asta, insa imi inchipui cum poate sa fie de greu.
Dumnezeu din cer stie ca iti iubesti copilasul pe care L-a luat la El si sunt sigura ca in curand o sa va trimita alt sufletel langa voi.
te imbratisam,

Sabina si Sofia Galagia
www.desprecopii.com/forum/photo_album_cat.asp?sqldtl=834" target="_blank">Poze cu noi

Cele mai frumoase fete

adelamaria spune:

Draga Dana,

Stiu ca nu am nici o autoritate, nici un drept sa-ti dau sfaturi, dar simt nevoia sa-ti spun ceva: copii au ca prim model in viata parintii...Gandeste-te la soarele tau si nu-l lasa sa fie umbrit de comportamentul sotului...Sa dea Domnul sa nu creasca pentru a ajunge (inconstient)la fel ca el! Sigur ca el isi iubeste tatal, e normal, dar gandeste-te un pic pe termen lung, gandeste-te la ce exemple are in fata, la ce aude si ce vede!
Nu te supara pe mine, imi cer iertare ca iti rascolesc poate durerea, dar vorbesc din experienta...si pe mine ma doare...
Iar despre sarcina pierduta...si eu alaturi de tine...cuvintele sunt de prisos...Dar fii puternica, pentru ca ai pentru cine, bine?

Iertare inca o data...

paula2003 spune:

Imi pare foarte rau.

paula2003 & alexandra
http://pg.photos.yahoo.com/ph/alexa13tinta/