Ce regretati ca nu puteti face?

Salut tare !
Cit am fost insarcinata si dupa aceea am tot citit prin carti, am tot primit sfaturi de peste tot ca trebuie sa faci asta si asta la diverse virste, ca sa te joci nu stiu cum cu copilul etc.
Si cind am fost acasa m-am speriat si m-am intristat cind am vazut cita atentie si grija primesc copiii singuri la parinti. Citeodata ma intristeaza faptul fiind singuri aici, nu reusim sa ne ocupam de ei asa cum se ocupa mamele cu un singur copil: sa ii ajuti sa mearga, sa te joci cu ei, sa stai dupa ei... Stiti si voi ca avind grija de doi deodata lucrurile sint mai stricte, nu-ti permiti sa lasi haturile din mina...
De exemplu: intotdeauna le dau de mincare simultan - ii pun in scaune si da-i si da-i. Si niciodata nu stiu daca le dau suficient.Imi pare rau ca nu am timp sa le gatesc, pentru ca avind un an trebuie sa stau mereu cu ochii pe ei.
Imi pare rau ca nu ne putem juca tot timpul, adica sa putem sta sa facem un joc, sa-i invatam lucruri...
Se intimpla ca si voi sa simtiti la fel ?
In alta ordine de idei: propunere: vreti sa facem un subiect separat pentru fetele care sint insarcinate si urmeaza sa nasca ? Tin minte cita nevoie aveam sa vorbesc cu mamici de gemeni inainte sa nasc, ce bine ar fi fost sa stiu unele chestii si sa nu le descopar pe pielea mea. Ce ziceti ?

elenacristina spune:

Buna. Fetitele mele sunt mari, au 6 ani. Si eu m-am adaptat foarte greu la aceasta situatie, de a nu le putea acorda atentia maxima. Cat au fost mici am devenit ambidextra :) le hraneam simultan:). Nu le puteam alinta cat as fi vrut... :( cand se trezeau din somn plangeau... mult, mult, erau la varsta cand voiau, fiecare s-o tin doar pe ea in brate, si pentru ca aveau acelasi program de somn, se trezeau amandoua odata si nu suportau sa le tin pe amandoua in brate deodata :( se impingeau una pe alta, tipau , de multe ori sfarseam prin a plange si eu cu ele. Au inceput foarte devreme sa mearga singure pe jos la plimbare, asta o trec la lucrurile faine. Pentru ca nu le puteam tine pe amandoua in brate, faceam plimbari lungi, lungi, pe jos. Acum mai am o fetita de 1 an si 8 luni si e o lenesa din punctul acesta de vedere, vrea numai in brate (ii place sa priveasca lumea de sus :)) - se da jos doar cand e ceva ce trebuie facut:)
Cele mari, gemenele, nu sunt asa de alintate, sunt mai reci, mai distante, au o tandrete asa, matura - poate si din cauza celei mici. Asta mica e o lipitoare: o pupacioasa si o iubareata.

Pupici

Ioana77 spune:

Si la noi tot cam asa e:
- mananca amandoi de-odata
- dorm in acelasi timp
- fac baie in acelasi timp
- plimbarea...idem

Uneori incep si eu sa ma tem ca nu o sa pot sa ii cunosc indeajus.
Am grija sa ma joc si pe rand cu ei. Cand unul isi face de lucru cu ceva si e f preocupat, il iau pe celalalt si ne pupam, "povestim", etc.

Cu siguranta ca nu putem sa ne ocupam de ei la fel cum face o mama cu un singur copil. Dar minunea de a avea un frate geaman compenseaza, zic eu, restul. Legatura dintre ei nu o pot avea fratii nascuti la date diferite.

Eu cand "prind" un geaman matur il iau la intrebari. Tot ce imi trece prin cap incerc sa aflu de la el.
Nu vreau sa le rapesc nici un moment de fericire, nici un moment de bine Arturicilor.

Doar impreuna, noi, mamicile de gemeni vom reusi sa aflam cat mai multe despre psihologia geamanului si astfel sa reusim sa ne purtam ca atare cu copii nostri.


Ioana,
mama Arturicilor YANN & PHILIP
28.01.2004_