prea multa munca strica ..... casnicia?
Raspunsuri - Pagina 2
SIMONABB spune:
AlinaT, asta e reversul medaliei. Daca vrei mai multi bani, renunti la mai mult timp petrecut impreuna, la iesiri etc.
Incearca sa intelegi ca e numai o perioada pina s epune afacerea pe picioare (perioada poate insemna si 6 luni dar si 3 ani - depinde de la activitate la activitate).
http://community.webshots.com/user/simonabb
claza spune:
Ieri m-am abtinut sa-mi dau si eu cu presupusu' - eram sa postez un mesaj de genul "si eu la fel, vai de noi, ce sa ne mai facem..."
Insa acum o sa scriu mesajul "si eu la fel", sa vezi de ce:
Consortu' tocmai a terminat niste cursuri. In ultimii 2 ani, pe langa ca venea de la birou la 7-8 seara, obosit, stresat etc., pe la 10 seara incepea sa maraie la noi: "Bey, da' voi nu va mai culcati odata!!... Ca am de invatzat". Doua sambete pe luna mergea la cursuri, in fiecare joi avea intalnire cu colegii de grupa (de la 7-8 seara pana la 10-11). In tot acest timp a avut si cateva proiecte imense si foarte solicitante la serviciu. Asa ca nu prea mai avea timp si disponibilitate pentru noi.
M-am gandit tot timpul sa-l las in pace, ca se chinuie destul cu serviciul/scoala, sa am rabdare si sa-l astept sa termine cu asta (dar nu-s vreo sfanta, asa ca tot am mai avut ceva frustrari si "ciocniri"
pe tema asta). Dar in general speram si eu ca "e numai o perioada", ca va avea din nou timp pentru noi atunci cand va termina scoala.
Imi pare rau sa-ti spun ca nu vad cine stie ce imbunatatiri miraculoase - si cred ca este tocmai pentru ca s-a invatat (iar eu l-am lasat sa se invete) ca eu trebuie sa ma ocup de tot ce tine de copil/casa, iar acum daca incerc sa-i cer sa se implice in aceste treburi zice ca m-am facut cicalitoare!
Si ca de ce pana acum am putut sa ma descurc, iar acum deodata nu mai pot?!
Asa ca sfatul meu de Stan-patzitu' este sa lamuresti acum problema cu el, si sa nu-l lasi sa se indeparteze de tine si de copil pentru munca lui...
_
iaca si noi
madadum spune:
si noi muncim foarte mult. sapt asta am ajung numai pe la 9-10 seara acasa. sotul meu vine in general in jur de 7 seara. cand termin eu mai devreme vine el tarziu si invers. cand ne potrivim amandoi la program, dam repede fuga la bunici sa o luam pe mara acasa si tot dupa 8 seara ajungem. insa muncim pentru ca vrem sa avem si sa facem mai mult pentru noi si pentru mara. avem femeie la curatenie, vine vinerea, asa incat in weekend totul este curat si pus la locul lui si noua nu ne ramane decat sa ne plimbam si sa ne bucuram de pitica. muncim pe rupte pentru ca vrem sa ne facem concediile la mallorca si nu la mamaia, petru ca vrem casa si nu apartament, muncim pentru ca vrem tot ce-i mai bun pentru mara, si aici ma refer la educatie, casa si tot restul... putinul timp pe care-l petrecem impreuna este cu atat mai pretios si mai placut cu cat ne vedem mai putin in timpul sapt cand de multe ori adorm vorbind. aproape toate probleme importante le dezbatem pe email. am trecut si noi prin scoala de care vorbea claza si nu este simplu. programul si ritmul impus de scoala este criminal. insa si satisfactiile sint pe masura.
ar fi placut sa stam tot timpul impreuna insa nu asa vin banii. crezi ca ati fi mai fericiti daca nu ati avea bani pentru a putea duce casa asa cum trebuie?
mada
cristina_g spune:
Draga Alina,
Din pacate iti inteleg nemultumirea, frustrarile... Nu incerc sa-ti dau sfaturi pentru ca cred ca fiecare situatie are nuantele ei si atunci rezolvarea problemei nu poate fi identica...Am sa-ti spun ce am facut eu intr-o situatie asemanatoare... Am inceput sa-mi evaluez variantele: divortul sau incercarea de a face lucrurile sa mearga... Am ales sa lupt pentru casnicia mea... Am inceput prin a-mi aminti pentru ce m-am casatorit cu omul de langa mine si trecand peste suparare (cu greu) am realizat ca intotdeauna i-am admirat puterea de munca, inversunarea si dorinta de a realiza ceva pe lumea asta,faptul ca isi doreste sa creasca, ca nu se multumeste cu putin, ca vrea o viata mai buna pentru el si pentru noi.Undeva pe drum a uitat ca noi avem nevoie de el, de prezenta lui, de-o vorba calda, de timp petrecut impreuna, de amintiri comune...am inteles ca asta-i treaba mea sa-l fac sa priceapa ca trebuie sa isi rezerve energie si timp pentru noi, sa nu ne transformam doar in colegi de apartament. Am inceput prin a-i spune ca il admir pentru ceea ce face, dar sa incerce sa se puna putin in locul meu si sa realizeze ca am nevoie de el. A fost putin contrariat si nu s-a rezolvat totul cu o discutie, au fost destule si a fost nevoie de multa rabadare pentru asta, in schimb am invatat impreuna sa gasim calea de mijloc si pentru asta de fiecare data ne spuneam ca avem atatea lucruri pentru care ne putem bucura incat ar fi pacat sa le uitam si sa lasam sa ne macine nemultumirile. In orice casnicie este nevoie de doi oameni, de mici compromisuri, de vise si de aminiri comune... Eu am avut cu cine, am reusit sa gasesc portita prin care cuvintele sa ajunga pana la el si ma bucur . Binenteles ca nu s-a schimbat cu totul, m-am mai schimbat si eu ( imi place sa cred ca am devenit putin mai inteleapta ),lucrurile ce ne leaga sunt mai multe si mai puternice decat cele ce ne nemultumesc... cred ca avem o casnicie reusita la care punem umarul amandoi, chiar daca uneori mai ies scantei. Nu-i suficenta comunicarea intr-o relatie de durata, insa daca este singura care lipseste, atunci lucrurile se pot rezolva. Daca va iubiti va veti intelege greselile si le veti indrepta.
Iti doresc putere, rabdare si intelepciune.
claza spune:
Tot io - simt nevoia sa revin cu o precizare: sigur ca toti muncim pe branci ca sa aiba copii nostri de toate! Sigur ca n-am fi mai fericiti daca "n-am avea bani sa tinem casa"! Dar modelul de familie in care tatal "aduce bani in casa" si mama spala/gateste/vede de copii mi se pare nu doar perimat, ci si distructiv.
Nu-si pune nimeni problema daca trebuie sau nu sa muncim, ci cum sa gasim echilibrul intre timpul si energia pe care le dedicam muncii si timpul care ne mai ramane pentru familie. Din pacate, de multe ori sotilor nostri se pare ca le este mai greu sa gaseasca acest echilibru - de ce? Si cum o scoatem la capat?
_
iaca si noi
piticasigogosica spune:
quote:
Originally posted by claza
Tot io - simt nevoia sa revin cu o precizare: sigur ca toti muncim pe branci ca sa aiba copii nostri de toate! Sigur ca n-am fi mai fericiti daca "n-am avea bani sa tinem casa"! Dar modelul de familie in care tatal "aduce bani in casa" si mama spala/gateste/vede de copii mi se pare nu doar perimat, ci si distructiv.
Nu-si pune nimeni problema daca trebuie sau nu sa muncim, ci cum sa gasim echilibrul intre timpul si energia pe care le dedicam muncii si timpul care ne mai ramane pentru familie. Din pacate, de multe ori sotilor nostri se pare ca le este mai greu sa gaseasca acest echilibru - de ce? Si cum o scoatem la capat?
_
iaca si noi
Bine zis Claza!!!!
Asta ma intreb si eu.Si ce ne facem daca intelegerea,compromisurile,dorinta de a lupta pentru familie vine doar dintr-o parte fiindca cealalta e prea ocupata sa inteleaga asta?!
pitica si gogosica
pitica
raviczki spune:
,...La fel simteam si eu cand stateam acasa cu fiul meu...:) (si asta a durat doi ani)...timpul trecea mai incet, calculam minutele in ghiduseniile si minunile cu care ma surprindea piticul meu, ...orele in care sotul meu lipsea pareau extraordinar de lungi....
Acum muncesc si eu...si desii orele cand suntem impreuna au ramas aceleasi s-au poate chiar s-au imputinat...timpul se scurgre mai usor...satisfactiile profesionale imi fac zilele mai frumoase, ne bucuram cat de mult putem de timpul cand suntem impreuna...dar si pierdem in acelasi timp..:(
E fantastic sa poti sa fi alaturi de copilul tau 24 din 24...si abia dupa ce n-o mai faci realizezi...ce loc de munca complex ai pierdut 
insa... asta e viata....
Noi incercam sa ne sincronizam putinul timp pe care il avem impreuna...si sa ne bucuram de puiul nostru...
Si apoi....cand exista in viata ta... totul e posibil...:)
sinzi_ana spune:
La noi e al doi-lea voiaj pe care il face sotul meu. 6 luni despartiti prima data, 6 luni si acum. Cu pauza intre de 4-6 luni. Noi am ajuns la concluzia ca nu merita sa sacrificiul asta. Mai bine bani mai putini si timp mai mult petrecut impreuna. Acum important este sa fi si relaxat, iar relaxat si cu inima impacata ca sa poti sa te bucuri de ceea ce ai esti cand ai buzunarul plin si viitorul familiei asigurat.
Daca reusesti sa gasesti o cale de mijloc sa le impaci pe amanadoua (catigi la loto), eu cred ca esti cu un picior in rai deja!
Sinzi 
si David
Poze NOI-NOUTE cu David la 20luni