Arte traditionale japoneze
Raspunsuri - Pagina 8
Irimell spune:
Printre picaturi...
Teatrul de papusi Bunraku, considerat a fi cea mai rafinata forma de teatru de papusi, este o combinatie de muzica (cintata la shamisen), recitare joruri si manevrare de papusi, fiecare din ele necesitind multi ani de practica
.
Papusile ce apar in spectacolele de teatru Bunraku sint construite la jumatate din marimea reala a unui om. Ochii lor se misca, sprincenele se ridica si se coboara in functie de sentimente, gura se deschide si se inchide, iar bratele si miinile se misca cu gratie. Fiecare papusa din spectacol este minuita de trei papusari imbracati in negru si fiind vizibili in timpul spectacolului.
Naratorul joruri e cel care povesteste intreaga actiune a piesei si in acelasi timp cinta, sopteste, tipa sau dialogheaza pentru toate personajele ce apar in piesa. Impreuna cu acompaniatorul de la shamisen, ei sint imbracati in kimonouri traditionale si se afla situati in partea dreapta a scenei, pe o platforma un pic mai ridicata.
Originea acestui tip de povestire cintata, joruri, isi are radacinile pe la inceputul secolului 15, cind pelerinii obisnuiau sa povesteasca intimplarile familiei Heike accompaniindu-se de lauta. Prin secolul 16, datorita aparitiei unui instrument asemanator shamisen-ului de azi, adus din Okinawa, naratiunea a fost imbunatatita ca expresivitate si sonoritate.
Shamisen-ul folosit in teatrul Bunraku, spre deosebire de cele folosite in cintecele traditionale, este mult mai mare si mai greu, dind o rezonanta mult mai ridicata si o gama mai larga de tonuri.
http://www.bunraku.or.jp/english.html
Si poze:
http://faculty.winthrop.edu/fletchera/images/Bunraku2.jpg
http://www.oikos.cc/pinocchio/aktuellt/BUNRAKU_1.jpg
http://members.lsa.net/mckeown/classroomprojects/japan/bunraku.html#photogallery
http://www.sfusd.k12.ca.us/schwww/sch618/japan/DanceDrama/shami01.jpg
"Odata ce ai incercat zborul, vei pasi pentru totdeauna pe pamant cu ochii ridicati spre cer, acolo unde ai fost, si vei dori mereu sa te intorci." Leonardo Da Vinci
Irimell spune:
O picatura de arta japoneza, istorie, muzica si altele, gasiti aici: http://www.pbs.org/empires/japan/
Vizionare placuta
!
"Odata ce ai incercat zborul, vei pasi pentru totdeauna pe pamant cu ochii ridicati spre cer, acolo unde ai fost, si vei dori mereu sa te intorci." Leonardo Da Vinci
DARAEL spune:
Si cand ma gandesc ca realitatea intrece acest frumos subiect despre Ikebana...
Si incredibilele poze... 
!!!
Singur, DARAEL
Ratacitor prin Lume
http://www.geocities.com/dara2el/
“A te invinge pe tine insuti este prima si cea mai frumoasa dintre toate victoriile.“ DEMOCRIT
orchid spune:
Foarte frumos subiect - felicitari
Irimell spune:
Pentru ca a venit deja frigul si iarna bate la usa si ca sa mai diversificam atmosfera, o sa va spun o poveste cu fantome, culeasa din folclorul japonez: "Yuki-Onna". Titlul se traduce cu "Femeia zapezilor" si se refera la o fantoma care ia de obicei chipul unei femei tinere si frumoase, ale carei mingiieri provoaca moartea.
Mosaku si Minokichi, doi taietori de lemne, traiau intr-un sat din provincia Mushasi. Mosaku era batrin, iar ajutorul lui, Minokichi, era un baiat de optsprezece ani. Zi de zi mergeau intr-o padure, aflata cam la vreo cinci kilometri de satul lor. Pentru a ajunge acolo, erau nevoiti sa treaca peste un riu lat, cu ajutorul unei luntre. Cu toate ca incercasera deseori sa construiasca un pod peste riu, nu au putut duce niciodata treaba la bun sfirsit. Caci nici un pod nu rezista torentului, cind se umfla apele riului.
Intr-o seara friguroasa, cind Mosaku si Minokichi se intorceau acasa, fura surprinsi de o naprasnica furtuna de zapada. Ajunsera la coliba luntrasului, dar aflara ca acesta plecase si isi priponise luntrea pe celalalt mal. Si pentru ca era prea frig pentru a trece riul inot, cei doi taietori se adapostisera in coliba, socotindu-se norocosi ca se aflau sub un acoperis. Nu aveau cu ce aprinde focul, iar tot mobilierul era compus din doua rogojini. Inchisera micuta usa, folosita totodata si drept fereastra, si se intinsera pe rogojini, avind drept acoperamint doar pelerinele lor de ploaie, facute din pai de orez. La inceput frigul nu ii chinuia prea tare si crezura ca in scurta vreme furtuna va inceta.
Batrinul adormi numaidecit, dar Minokichi ramase multa vreme treaz. Asculta suieratul vifornitei, care lovea in usita de lemn. Era o furtuna infricosatoare. Din clipa in clipa se facea tot mai frig, iar Minokichi, sub pelerina lui de pai tremura din tot trupul.
In cele din urma il cuprinde somnul.
Se scula trezit de fulgii de zapada care ii cadeau pe obraji. Usa colibei era deschisa si in 'lumina zapezii', in odaita, vazu o femeie in alb. Era aplecata asupra lui Mosaku si ii sufla peste chip...Rasuflarea ei era aidoma unui abur alb si stralucitor. Deodata, ea se intoarse catre Minokichi si se apleca spre el. El incerca sa strige, dar nu putu scoate nici un sunet... Femeia necunoscuta era tot aplecata asupra lui, iar fetele lor aproape ca se atingeau... Vazu ca e tare frumoasa, dar se infricosa de cautatura ochilor ei. Femeia se uita lung la el, apoi ii zise surizind:
-Socotisem cu cale sa va omor pe amindoi, si pe tine si pe batrin, dar, fiindca esti atit de tinar, mi se face mila... N-o sa iti fac nici un rau, Minokichi, caci esti flacau chipes...Baga de seama, insa, daca o sa povestesti vreodata cuiva, fie chiar si mamei tale, ceea ce ai vazut in noaptea asta, o sa aflu si o sa te ucid. Nu uita vorbele mele!...
Apoi se intoarse si iesi.
Minokichi se simti atunci din nou stapin pe miscarile sale. Dintr-un salt, se scula si se napusti sa priveasca afara...Femeia in alb disparuse si zapada patrundea in rafale in coliba. Tinarul inchise usa, avind grija sa o intepeneasca cu mai multe bucati de lemn!...Isi zise ca, fara indoiala, usa fusese deschisa de vint si ca ceea ce luase drept chipul unei femei nu era altceva decit lucirea 'luminii zapezii'. Totusi, nu era cu totul linistit. Il striga pe Mosaku si fu inspaimintat cind batrinul nu ii raspunse. Atunci intinse miinile si bijbiii in intuneric...Atinse chipul inghetat al batrinului taietor de lemne...
Mosaku murise...
In zori viscolul inceta.
Luntrasul se intoarse la coliba sa dupa rasaritul soarelui. il gasi acolo pe Minokichi, intins fara suflare linga cadavrul batrinului Mosaku. Baiatul fu bine ingrijit si isi reveni iute in simtiri, dar zacu multa vreme bolnav din pricina urmarilor acelei nopti de viscol. Moartea fostului sau stapin il indurera tare mult, dar nu povesti nimanui despre vedenia pe care o avusese. Odata intremat, se apuca din nou de treaba. In fiecare dimineata se ducea singur in padure si se intorcea pe la asfintit, cu greaua sarcina de lemne pe care avea sa o vinda mama sa in oras.
Intr-o seara, la un an dupa acea intimplare, cind Minokichi se intorcea acasa, trecu pe linga o fata care mergea pe acelasi drum. Era inalta, subtire si tare frumoasa. Ea raspunse la binetele taietorului de lemne cu o voce dulce, aidoma ciripitului de pasare. Se apropie de ea si intrara in vorba...
...va urma...
"Odata ce ai incercat zborul, vei pasi pentru totdeauna pe pamant cu ochii ridicati spre cer, acolo unde ai fost, si vei dori mereu sa te intorci." Leonardo Da Vinci