Ce inseamna, cu adevarat, mama singura

Dragele mele,

Eu as vrea sa vorbesc cu persoane care sunt, intr-adevar, mame singure. Sa aflu si eu cum se descurca ele, sa ma mai imbarbatez si eu ca nu sunt singura pe lumea asta care creste un copil fara barbat. Asta vreau. Vreau sa ma sfatuiesc cu mamele singure despre cum punem problema tatalui in fata copilului, despre cum reusesc sa mearga si la servici, sa si ingrijasca copilul etc.

Hai sa vorbim despre lucruri care, intr-adevar ne intereseaza.

Si am putea incepe cu o intrebare la care sa dam fiecare raspuns: Care vi se pare cel mai dificil aspect in viata de mama singura?
Mie, una, cel mai greu mi se pare ca trebuie sa iau decizii singura asupra vietii unei persoane care, desi e copilul meu, este total diferita de mine. Nu am cu cine sa vorbesc, asta mi se pare cel mai greu de suportat. Voi cum stati cu deciziile? Cu cine va sfatuiti?

Veve spune:

04. Incercati sa combateti idei, nu persoane
Incercati sa combateti idei, nu persoane. In momentul in care un mesaj degaja un atac la persoana - mesajul va fi sters de catre moderatori iar, in fuctie de gravitatea atacului, utilizatorul va fi sanctionat.
...iar daca ai comentarii despre alt subiect,te rog sa le faci la subiectul respectiv!
Multumesc!


Irina,veve & croko

casandra spune:

Parintii tai te pot ajuta? Tu mai ai frati, surori interesati de viata ta? O familie numeroasa, intelegatoare, cred ca ajuta in astfel de cazuri.
Imi imaginez ca e tare greu.

gianina-alina spune:

cum iau deciziile? singura si destul de greu( cel putin la inceput) .
dar mie nu asta mi se pare cel mai greu ci raspunsul la intrebarea " unde e tata"" cind vine sa-l vad" " de ce nu este cu noi acum(in diverse momente care pentru ea sint importante)"si altele pe aceeasi tema.
teama de decizii trebuie sa-ti treaca pentru ca (zic eu) asta e rostul parintilor in general.si in situatia data tu esti parinti.
apoi eu cred ffffff mult in instinctul si intuitia mamelor ....deci insist asupra faptului ca este GREU dar nu asta-i cel mai greu lucru .
ps. imi place mult tema asta
andreea si eu

bebetica spune:

Nici un efort nu este prea mare pentru copilul meu.

Deciziile imi apartin atata timp cat eu fac absolut totul pentru armonia si confortul din casa si din viata mea.

Am incredere in fortele mele si sper sa ii dau copilului meu o educatie sanatoasa lasandu-i in acelasi timp oportunitatea de a se evidentia prin propriile atitudini.

Uneori este greu .... dar asta nu inseamna ca trebuie sa constientizez asta foarte mult fiindca s-ar putea sa denaturez prioritatile si sa raman in urma .

Ceea ce imi displace foarte tare este atunci cand sunt neputincioasa in fata unor ochisori mici si intrebatori care destul de des simt lipsa tatalui si care intreaba ridicand din umeri "ta-ta ?".

Este strigator la cer ca "tata" a uitat complet si iremediabil de propriul copil. Nu stiu cum il tine pamantul dar poate ca este atat de fericit acolo unde se gaseste incat pur si simplu "a uitat".

Nu vreau sa arunc cu pietre in nimeni, cu siguranta nu voi avea nici un fel de satisfactie daca acel cineva va avea mustrari de constiinta intr-o zi ...... prefer in schimb sa savurez fiecare moment petrecut alaturi de bb-le meu si sa-mi pastrez pe mai departe principiile de viata si de conduita morala indiferent de incercarile la care voi fi supusa.

Asadar, haideti sa lasam neajunsurile si sa ne canalizam pe o atitudine cat mai pozitivista si poate asa toate se vor aseza la locul lor.

Orice sut in fund este un pas inainte.

Mizez pe verticalitate, pe micile bucurii de fiecare zi, pe speranta de mai bine si pe increderea caci cu siguranta exista printre noi si oameni responsabili si cu suflet cald.

Ioana si al ei STEFAN DIMITRI
http://babycenter.shutterfly.com/osi.jsp?i=67b0de21b371605805da

ankalaura spune:

Buna Vio!
Am vazut si mesajul tau de la "bone". Ai gasit intre timp pe cineva?
Pomenesc despre asta pentru ca reversul unui serviciu bun este ca timpul care iti ramane de petrecut cu bebe se reduce considerabil. Si noi suntem in aceeasi situatie.
Pentru ca primul sfat ar fi sa incerci sa iti petreci cat mai mut timp cu copilul tau. Eu nu sunt singura, din fericire, ba chiar am un sot cum rar intalnesti, care ma ajuta enorm! Totusi, avem o femeie care ne ajuta la curatenie, ca noi sa putm iesi cu fata in parc.
Avem si o bona, care va incepe din septembrie (vorbesc si eu acum, mama care de o luna e fara bebe, ...)
Cati ani are fata ta?
De cand esti singura?
Ce stie ea despre tati?
Verisoara mea este insa mama singura. Fata ei are 4 ani si jumatate, este un copil exceptional, inteligent, spontan, cu imaginatie. Insa nu isi cunoaste taticul. Pana cam acum un an, nu a interesat-o, probabil ca nu constientiza absenta tatalui. Verisoara mea a divortat cand fata avea un an. Iar de atunci, copilul nu si-a mai vazut tatal, pentru ca nici pe el nu-l interesa statutul lui de tatic. Acum, insa, tot ceea ce face, este legat de "tati". "Ma duc la gradinita cand o sa vina tati". "Fac 5 ani cand o sa vina tati". "Tati o sa imi aduca bicicleta". Absolut TOT ce face si ce spune este legat de "tati". La gradinita a vazut ca ceilalti copii au "tati". Este prea mica pentru ca mama ei sa ii explice adevarul. Inca trebuie sa o "pacaleasca", cu jumatati de adevar.
Verisoara mea insa o duce foarte prost. A avut un serviciu destul de prost, si-a incercat norocul cu munca la negru prin alte tari, evident ca s-a intors cu mai multe datorii decat plecase. Banii nu inlocuiesc parintii, dar tu trebuie in primul rand sa fii multumita ca ii poti oferi copilului tau lucrurile de care are nevoie.
Cat mai des copilul trebuie sa fie inconjurat de alti copii, tu de prieteni, de frati, surori, parinti (daca ii ai aproape). Mai ales cat este frumos afara. Profita si du bebe la strand, la leagane, in parc,... Fa-i bucurii marunte. Nu stiu cati ani are... Du-o la teatrul de papusi, citeste-i seara, invat-o cantecele si poezii, si nu se poate ca din tot universul asta de poveste sa nu gasesti un fir din care sa incepi sa ii explici.
Oricum partea cea mai complicata ramane raspunsul la intrebari. Va fi greu pentru tine, pentru ca tu trebuie sa ii oferi dragoste cat doi. Rabdare cat doi, samd...
Banii nu sunt un scop, dar sunt un mijloc, dupa cum se stie. Cand noi avem diverse probleme, ma gandesc ca totusi sunt copii care n-au hainute, care n-au jucarii, deci noi suntem niste fericiti.
Cat despre verisoara mea, decat cu un tata indiferent si absent, mai bine lipsa!
Ia partea buna a lucrurilor!


Anca si papusica Eliza (26.august.03)

vioviju spune:

Noi inca nu am ajuns la intrebarea unde e tata?
Luca are 1 an si 8 luni si suntem singuri de cand BB a aparut in burta lu mami.
Dasi am avut o relatie lunga cu tatal copilului nu ne-am pus problema sa ne casatorim. Cand am ramas insarcinata mi-am asumat in totalitate raspunderea pt ca nici prin gand nu imi trecea sa fac avort.
Totusi, nu pot sa il condamn pe tatal lui Luca. El mi-a spus de la inceput ca nu e pregatit pt asa ceva si stiu ca munca e f importanta pt el. Desi am decis atunci ca fiecare merge pe drumul lui, cand eram gravida m-a ajutat destul de mult (moral si cu bani) dar nu a fost langa mine. Eu am avut probleme cu sarcina si am stat nemiscata 6 luni, mai mult in spitral decat acasa.
Acum trece rar pe la noi. Ma mai suna din cand in cand sa stie ce facem, dar atat. Luca seamana f mult cu el si e mandru de asta dar vad ca acest lucru nu ii influenteaza prea mult atitudinea.
Da eu sper ca atunci cand copilul o sa mai creasca o sa isi asume macar rolul de tata, chiar daca noi nu o sa fim impreuna. Am citit eu undeva ca la barbati instinctul patern apare abia cand copilul ajunge pe la 3 ani si poate comunica coerest. Sper sa fie asa.

Dar mie mi-e foarte greu pt ca trebuie sa ma gandesc la toate singura, ca trebuie sa muncesc prea mult ca sa avem bani si pt asta nu mai am timp sa stau cu el si imi fac procese de constiinta ca nu sunt o mama buna.
Eu am salariu bun, dar pt el muncesc 10-12 ore/zi si in week-enduri. uneori. Acum sunt foarte stresata ca m-a parasit bona si trebuie sa caut alta.
Nu, nu am gasit inca. Am vazut pe cineva la o agentie, e OK, dar parca nu pot sa spun asta cu tot sufletul. As vrea sa mai fie si alte optiuni. Mama mea ar vrea sa il ia dar sta undeva in judetul Valcea, foarte departe de mine si nici nu prea are conditii de crescut copil.

As vrea uneori sa-l sun pe taica-sau si sa-i spun de problemele noastre. Nici nu imi dau seama daca el constientizeaza prin ce trec eu. Pe de alta parte, poate ca nu am dreptul sa-i spun nimic de vreme ce el mi-a spus de la inceput ca acest copil e numai al meu.

tora97 spune:

mama singura sint de vreo 6 ani.. sincer nu am avut timpul necesar sa mi pun astfel de intrebari: imparteala intre serviciu, ceva treburi casnice (norocul meu este mama care gateste si o supravegheaza pe micuta)viata personala (nu vreau sa renunt la viata sociala, dar Thea ma insoteste de cele mai multe ori) Cel mai rau ma doare ca nu am suficient timp pentru a ma ocupa de ea.. sint atitea de facut, au nevoie de atit de multa atentie incit imi pare ca ziua mea ar trebui sa aibe cu mult peste cele 24 de ore
habar n am cum am facut sa ma descurc pina in prezent, dar privind spre viitor (Thea va incepe scoala) ma ia cu fiori pe shira.. imi pare ca abea de acum incepe partea grea... si inteleg proverbul: copii mici - probleme mici, copii mari - probleme mari

cit despre intrebarile referitoare la tatal sau, i am explicat ca uneori adultii nu se mai inteleg, bla, bla, bla.. iar in amanunte vom intra atunci cind va putea pricepe, caci in prezent creierasul ei nu poate procesa indeajuns o informatie mai sofisticata, lipsindu i baza informationala, etc.

dar recunosc uneori obosesc... este chiar greu sa fii parinte singur

pupicei grasunei

http://community.webshots.com/user/tora97

"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez
"Sunt doua feluri de a-ti trai viata...
Unul - de a crede ca nu exista miracole
Altul - de a crede ca totul este un miracol" Albert Einstein

mariagi spune:

si noi suntem singuri de anul trecut din martie.uneori nu mi-a fost usor,am avut si momente in care am cazut prada depresiei,dar m-am uitat de fiecare data in ochii lui Cosmin si am zis ca pentru el sunt in stare sa munt muntii din loc.si el merita tot ce mai bun.eu o am pe mama langa noi,care s-a ocupat de Cosmin de cand s-a nascut.sincera sa fiu,multumita sprijinului moral primit de la fete noastre de aici,mi-am schimbat mentalitatea.in definitiv noi suntem femei puternice,curajoase.si slava Domnului,copilul meu este extraordinar.nu intreba de taica-su.nu are nevoie de prezenta lui.si asata fara sa-i spunem noi ceva de rau.eu sunt de parerea ca mai tarziu,cand va fi mare o sa-si dea seama singur ce tata are.nu-l vorbesc de rau.dar sa stiti ca are deja o impresie formata.de cateva ori i-a promis ca-l duce in parc,la gradina zoologica si nu a mai aparut.copilul a tinut minte si i-a reprosat.si de atunci se poarta foarte rece cu el.nu intreba de ce nu suna tati de ce nu vine tati.ne-a zis odata ca el are 2 mame si nu mai are nevoie de tati.
cel mai greu mi s-a parut la inceput,cand mergeam cu Cosmin la Mac si acolo erau multi pui cu parintii lor.si am simtit o strangere de inima.o durere.dar mi-am dovedit ca sunt capabila sa-l cresc si fara tata pe Cosmin.

gaseste puterea in tine.si daca te simti slaba uita-te in ochii copilului tau.si zambeste!el este cel mai de pret lucru.


Maria & Cosmin

gianina-alina spune:

greseala mea cea mai mare a fost ca am aceeptat doua plecari si reveniri ale taticului care au cam bulversat-o pe puiuta mea .....
dar acum se pare ca ceva in sufletelul ei s-a rupt(cu privire la persoana lui)intreaba de el dar cind il vede-cam 1 data la o luna si jumatate- este rece cu el si la inceput refuza sa comunice!ea care este o vorbareata de-ti muta capul....
da la inceput, si inca mai am episoade din astea , ma durea efectiv sufletul cind ma intreba .....
am incercat sa spun cit mai mult din adevar (cel care poate fi spus acum) si cred ca sintem amindoua multumite de viata noastra de acum.
e greu....dar nu imposibil !si cred eu ca dragostea pentru ei ne da o putere de care nu credeam ca dispunem
ii acord extrem de multa incredere ei si la tot ce face ea povestim foarte mult si aproape peste tot sintem impreuna(-gradi si servici)
ea are o expresie: ca sintem "tzele mai tai"adica cele mai tari
in linii mari cam astea sintem zi de zi ... dar exista si fazele cind vede la televizor , pe strada sau mai stiu eu unde un tatic cu puiul....si atunci e NASPA "eu de ce nu ma joc asa cu tata?" "pe mine de ce nu ma da pa hinta" si altele....si apoi tot ea raspunde"cred ca-i ocupat tare si osa vina cind are timp, asa-i?"
ASTA-I partea cea mai grea.....restul:sintem intr-adevar femei puternice luptatoare si facem tot ce putem pentru copii nostrii...
va pupacim Andreea si eu

vioviju spune:

Luca si-a ales un tatic de la televizor. Pe Cabral. Cand il vede incepe: tata, tata. Uneori si in parc spune tata unui barbat. Ce imi place la el este ca alege numai exemplare masculine de exceptie.

Eu nu stiu ce sa fac. V-am spus ca tatal lui trece cam 1 data pe luna sa-l vada. Nu stiu daca sa il invata ca asta e tata. Mie asa mi se pare corect: sa stie cine e si cand va mai creste un pic sa ii explic ca tata munceste in alt oras si d/aia vine rar sa-l vada. dar il iubeste si se gandeste la el.
Nu stiu insa cat de bine e pt copil. Daca, la un moment dat, tatal lui va avea o familie, alti copii si poate nu va mai veni sa-l vada.

Eu ma ghidez dupa principiul sinceritatii, dar acum nu stiu ce sa fac. Copilul deja il recunoaste cand vine in vizita si cred ca acum e momentul sa iau o decizie, macar pt perioada imediat urmatoare (sa zicem 1-2 ani)

Ei?