O experienta personala...pe care nu o regret...
Raspunsuri - Pagina 2
karmen spune:
quote:
Uit ca ei vor muri...mai devreme sau mai tarziu...si cand imi amintesc...imi piere brusc rasul ...si ei ma intreaba ce am...de ce nu mai rad..pentru ca uite ...tocmai acum in jur toata lumea rade de nu stiu ce chestie amuzanta...
Dv. ce le-ati raspunde?
Gabryel,
Acesti copii chiar daca sunt bolnavi si condamnati la o viata mai scurta, au dreptul la fericire mai mult decat orice copil sanatos. Ei sunt in criza de timp, asa ca nu-i lasa sa vada tristetea din ochii tai, sa nu uiti ca ei vor muri (dar cine nu moare, mai devreme sau mai tarziu?) si sa nu-ti piara zambetul de pe fata. Tocmai acest zambet le prelungeste viata si ii face sa fie puternici, sa lupte. Ei nu au nevoie de compatimirea nostra, de lacrimile vazute in ochii nostri. Au destula tristete in suflet si atatea neimpliniri... Hai sa-i lasam sa viseze si sa nu le alungam fericirea!
Carmen Ghilescu
vikinga spune:
Este una din cele mai emotionante postari pe care am citit-o vreodata pe acest forum. Am citi inca de aseara dar am ramas fara cuvinte, ca si Marius pot spune ca e una dintre cele mai grele intrebari vreodata primite.Tu faci un lucru extraordinar, te apreciez enorm si as fi fericita daca ai ramane aici pintre noi pe 
Sunt copii nevinovati, sunt copii frumosi si inocenti care au acest tragic destin.... Ce putem noi face e sa le luminam zilele si sa-i ajutam sa se simta normali si mai fericiti. Oftez si ma gindesc ce as putea sa spun mai mult..Sunt fara cuvinte in fata unor astfel de destine.. Le-as zimbi acestor suflete inocente dar la fel acest zimbet ar dispare amar in coltul buzelor.. Dar macar ei nu ar trebui sa vada.Vikinga& bb Aldo http://community.webshots.com/user/vikinga109
Gabryel spune:
Stiti ce ma uimeste? Ma uimeste ca am avut rara ocazie (cu siguranta nu multi o au) de a intelege cum e posibil ca cineva sa ia in grija un copil cu handicap fizic sau psihic. Multi fac adoptii..dar cati dintre ei prefera in locul unui copil sanatos...pe unul cu handicap? Cine sunt acesti oameni si ce suflet au ei de prefera sa adopte copii cu deficiente si sa ii creasca cu dragoste si pe unii sa ii recupereze in procent foarte mare?
Va spun cu toata sinceritatea ca nu as ezita nici un moment (si Dumnezeu imi e martor!) sa ma implic in cresterea si educarea unui asemenea copil bolnav de sida. Un moment emotionant pentru mine a fost si atunci cand intr-o discutie unii din ei mi-au zis ca le-ar fi placut sa le fiu tata. E ciudat pentru mine...dar cred ca Dumnezeu stie exact ce face cand te "arunca" in asemenea conjuncturi. Pur si simplu...la un moment data iti dai seama ca vezi lumea altfel, ca ceea ce parea foarte important inainte acum e doar ceva insignifiant.
Inainte de aceasta experienta ma uitam...mai bine zis...evitam sa ma uit pe strada la acei oameni care impingeau un carucior in care se afla ceva..diform...si pe care il privea & mangaia cu dragoste. Eram mirat de acei straini care dupa ani de zile in care au venit in Romania cu ajutoare plecau la ei in tara cu un copil care aici nu avea nici cea mai mica sansa sa traiasca...Luau de obicei ..tot ceea ce era mai crunt...mai diform...si cu mai putine sanse de viata...
Imi e frica pentru ei. Imi e frica ca boala ii va face rai. Unii au accese de rautate. E o realitate pe care nici ei si nici parintii sociali nu o pot ascunde.
Devin rai pentru ca ii doare. Ei incep sa perceapa realitatea si mai ales consecintele crude ale bolii. Imi este groaza de momentul in care cei mari vor simti nevoia imperioasa de isi incepe activitatea sexuala. Nu sunt psiholog si nu ma pricep sa vorbesc cu ei in termeni de specialitate. Are cine sa faca asta.
Nicu are 16 ani...e brunet si are o constitutie atletica care cu putin sport care putea fi dezvoltata si el isi doreste foarte mult sa mearga undeva la o sala de sport sa faca orice...numai sport sa fie..dar din pacate acest lucru ii este interzis de medic.
Sa va povestesc despre Nicu si prima lui dragoste: o fata de peste drum de casa unde locuieste el. Pur si simplu innebunise. sarea gardul sa o caute, parintii nu mai stiau ce sa faca cu el si traiau mereu cu frica sa nu se intample ceva rau cu el...sa il bata cei de prin zona care stiu ca acolo locuiesc copii bolnavi de sida si chestii de astea. Eu nu stiam ca e treaba serioasa cu dragostea asta a lui...si il tot vedeam cu gandu` in alta parte si in final mi-a zis despre ce e vorba si ca nu il supara ca fata aia nu voia sa fie prietena lui ci il deranja ca ea nu vorbea deloc cu el. atunci eu i-am zis o chestie care l-a pus pe ganduri in mintea lui de copil: "mai Nicule tu te-ai gandit ca poate fata asta e ...muta?" Sincer nu stiu cum mi-a venit sa ii zic asta ..dar va rog sa ma credeti ca el chiar a luat in calcul varianta asta...si am tot vorbit noi pe tema asta...si eu i-am explicat ca exista oameni care au o frica de cei din jur, de straini si mutzesc...si isi dau drumu` la gura numai cu cei cu care locuiesc si chestii de astea...intelegeti Dv. Ei..s-a tot gandit el..si pana la urma a ajuns la concluzia ca e prea valoros ca sa se incurce cu o "muta"...
A fost o alarma falsa...dar ma tem pentru perioada cand alarma va fi adevarata si vor incepe sa aiba relatii sexuale...poate fara sa ii protejeze pe ceilalti..nu stiu cum va fi..dar imi e frica si pentru cei sanatosi si pentru ei si pentru tot ce inseamna spect sexual legat de ei.
Scuzati-mi palavrageala...Sunt nou pe aici..si de fapt ma intreb ce caut mai exact prin zona asta. N-am copii, experienta cu nou-nascuti etc.
_
_
In fiecare zi ii povestesc lui Dumnezeu planurile mele iar EL...zambeste!
Sabina spune:
Esti aici pentru ca iubesti!
Bine-ai venit!
Marius,
Cu drag,
Sabina & Sofia Galagia
Anamaria-Livia spune:
Nici nu trebuie sa regreti aceasta experienta "personala". Asemenea ocazii ne fac se devenim mai buni, si cred cu tarie ca numai Dumnezeu ne indruma sa facem asemenea pasi, pentru a oferi bucurie si caldura celor care au nevoie, si pentru a o primi inzecit inapoi. Orice zāmbet si vorba buna adresata unei fiinte in suferinta ne lumineaza sufletul si ne deschide catre puritate sufleteasca. Vedem prea multe mārsavii si murdarii la fiecare pas, trebuie sa ne purificam intr-un fel...
Gabriel, esti un inger pe pamint, trimis ca sa aduca fericire bietelor sufletele.
Cu toata admiratia,
oana cretu spune:
Chiar ca am ramas fara cuvinte, dar cu un mare nod in gat si cu ochii plini de lacrimi.
Ce le-as raspunde? Of, Doamne, grea intrebare...Nu le-as spune nimic, i-as strange tare in brate, ca si cum ar fi ultima oara cand as putea face acest lucru.
Te admir, Gabriel, te admir pentru ceea ce esti, pentru ceea ce ai in suflet si pentru ceea ce daruiesti.
Vino printre noi si impartaseste-ne si noua din viata ta de zi cu zi printre acesti copii care nu au avut norocul sa aiba o viata normala ca altii, dar care au norocul sa te aiba pe tine langa ei, sa le faci o viata frumoasa, chiar daca ea este mai scurta.
Te pup!
oana si bebitza din burtica 
(20 saptamani)
"Si maine mai este o zi..."
http://community.webshots.com/user/oanacretu..."
Gabryel spune:
Vecinii mei (pe care eu ii numesc adolescentii-copii) sunt inversunati rau de tot. Pe cine? Pe sanatatea lor. La 13-14-15-16-17-18 ani lumea pare ca va fi mereu asa.
Si mie mi se parea asa si nu intelegeam de ce oamenii mari isi urau mereu sanatate. Stiau ei ce stiau, nu?
Ma uit la inversunarea cu care acesti copii pun tigara in gura, cu cat nesat trag din ea si cum "sudeaza" tigara de la tigara. Vad asta in fiecare zi si ma chinuie o intrebare: Nu cumva acesti copii fumeaza din cauza parintilor? Banuiesc ca acum unii dintre Dv. vor zambi si vor zice: Cum adica sa fumeze din cauza mea cand eu numa` nu l-am batut mar cand mi-am dat seama ca fumeaza? Poate e forma lor de a va atrage atentia ca au probleme. Ma amuza si ma intristeaza cand ii aud cum imi explica ca ei au probleme si cu tigara se calmeaza. Eu ii intreba daca dupa un pachet de tigari fumat in 8h isi gasesc rezolvarea problemelor lor...Fireste ca raspunsul e mai mereu negativ. Baietii se simt mai barbati iar fetele se simt emancipate. Adica pana la urma cu ce ar putea fascina un baiat... o fata de 14-15-16 ani care bea un ceai si consuma un fruct in timp ce prietenele ei trag cu nesat din tigara si beau cafea dupa cafea? Imi e mila de trupul ala care sufera asa o agresiune zilnica, minut de minut si ora de ora. Merg la sali de internet si vad chestiile astea permanent. Pustani care pufaie de zici ca is locomotive si fete care beau si ele o bere si mai fumeaza ca ..deh...asa "se cuvine".
Ma uit si la preocuparile pe care le au. In afara de jocurile pe computer nimic nu ii mai intereseaza. Mintea le este blocata la asa zisele strategii, arme virtuale si in general violenta. Sunt adolescenti pentru care o carte reprezinta doar chestia aia pe care sunt obligati sa o mai care la scoala si care se mai numeste si manual. Atat! In rest...ce importanta are ca acasa exista o biblioteca? E decor in sufragerie...Nu imi permit sa judec actinuile vreunui parinte pentru ca nu stiu ce e aia sa fii parinte dar permiteti-mi sa spun ca nu e firesc sa ii cumperi copilui tau un calculator (in prag de Capacitate ..ca sa invete), sa il blindezi cu toate jocurile posibile si imposibile si sa mai si astepti rezultate la invatatura. E foarte adevarat ca internetul ofera niste optiuni de nebanuit in informare si comunicare dar credeti ca pe ei ii intereseaza asta? Merg la o sala de internet unde sunt vreo 30 de claculatoare. N-am vazut pe nici unul captivat de vreun site despre geografie, istorie etc. cum ii vad captivati de jocuri. Nu vreau sa generalizez. Exista si copii interesati de ce e in jurul lor si care utilizeaza calculatorul ca un ajutor pentru scoala. Nu contest asta.
Unii din copii astia pe care ii vad la sala de net sunt spalatzei, curatzei, par bine hraniti dar pare ca le lipseste dragostea, le lipseste comunicarea cu parintii. I-am luat pe unii la intrebari despre cum e cu parintii lor si am ramas foarte surprins de replici. Parintii dau doar bani, mancare, haine si atat. Dragoste? Ce e aia? Unii nu au auzit de multa vreme un "te iubesc", "tin la tine" de la parintii lor. Unii din parinti sunt ocupati, altii sunt incapabili sa isi exprime sentimentele iar unii..pur si simplu...nu si-au dorit acel copil...
_
In fiecare zi ii povestesc lui Dumnezeu planurile mele iar EL...zambeste!
oana cretu spune:
Of, Gabryel cata realitate ai scris tu in ultimul mesaj...Dar stau si ma gandesc de multe ori si imi dau seama ca parintii nici nu realizeaza ce fac cand in prag de Capacitate le cumpara un calculator, si eventual le pune si internet, ca sa aiba copilul o cale de comunicare cu prietenii...Cred ca si din inconstienta fac acest lucru, cred ca si eu as fi facut la fel peste ani, cand copilasul care il port in burta va vrea si el un calculator...Dar aici e marea problema: sunt multi parinti care au deja calculator si copilul devine dependent de el. Dar am observat si exceptii, chiar pe acest forum am cunoscut o fata care are o fetita la scoala, are calculator in camera ei, ei au in camera lor, dar internetul nu il conecteaza la ea decat dupa ce are lectiile facute, verificate de ei, bineinteles. Si calculatorul la fel, nu este deschis decat dupa ce are totul pregatit pentru a doua zi la scoala. La prima faza m-am amuzat, dar apoi m-am gandit ca acesti copii vor ajunge ceva in viitor, si mi-am adus aminte cum ai mei parinti seara de seara ma ascultau la lectii...Intr-adevar, iti dau mare dreptate! Si bine faci ca pui astfel de mesaje aici, unde sunt parinti de copii mici, marea majoritate, si nu numai, ca le deschizi ochii, asa cum si pe mine m-ai pus pe ganduri...Sa nu ma mai arunc in viitor cu gandul ca o sa joace jocuri cu masini cu tatal lui...Merci!
oana si bebitza din burtica (20 saptamani)
"Si maine mai este o zi..."
http://community.webshots.com/user/oanacretu..."
Gabryel spune:
In dimineata aceasta mergeam spre serviciu prin Parcul Tineretului si se apropie de mine o fetita. Ma asteptam sa ma intrebe/roage orice mai putin sa imi zica: Domnule, va rog sa-mi dati ceva de mancare!
Am ramas putin consternat si in cateva secunde am "scanat" persoana: spalata, haine bune, nu mirosea a canal sau a aurolac etc.
O intreb ce e cu ea. Imi zice ca ii e foame si ca a dormit in noaptea precendenta in parc. Ma uit la ea si incerc sa inteleg cum de a ajuns in situatia asta. Incepe sa imi povesteasca despre tatal ei care o bate si care bea si eu ascult si nu ma minunez. Nu ma mai minunez. E asa firesc sa aud povesti d-astea. Nu e nici prima si nici ultima oara cand aud asa ceva. Voi reveni asupra subiectului relatiei dintre parintii violenti, alcoolici si copii.
Ileana (asa o cheama) are 15 ani si 8 luni si se gandeste sa se angajeze undeva. A intrat la Colegiul Sf. Sava si din toamna ar trebui sa mearga la scoala in clasa a 9-a. Discutia noastra a continuat...Nu exista deocamdata o rezolvare a problemei ei pentru ca a refuzat sa o ajut. Ajutorul meu insemna in primul rand anuntarea Protectiei Copilului si a Politiei pentru a face o ancheta acasa. Ea nu a vrut asta pentru ca isi iubeste parintii si vrea inapoi acasa. dar acasa e batuta si nu vrea sa mearga. Si totusi vrea acasa...E un paradox. Am reusit sa obtin de la ea numarul de telefon de acasa si numele tatalui ei. Poate se rezolva totusi. Despartindu-ne mi-a promis ca se va duce acasa. I-am lasat numarul meu de mobil...rugandu-ma sa ma sune daca ii va fi greu sau va fi in pericol.
Iubiti-va copii, incercati sa le zambiti cand simtiti ca va enerveaza, ascultati-le planurile, visele... si mai ales...priviti-i cand dorm.
_
In fiecare zi ii povestesc lui Dumnezeu planurile mele iar EL...zambeste!
Alina Maria spune:
Draga Gabriel,
Desi ma bucur ca ti-am citit mesajele ma doare prea tare ca sa mai revin. Si eu vin dintr-o familie cu cinci copii , tata betiv si multe alte probleme care de fapt m-au intarit si m-au facut sa fiu cine sunt astazi. Am un sot minunat si asteptam un copil.
De fiecare data cand merg in Romania vad si aud multe lucruri despre care vorbesti tu si sincer doare .Acum locuiesc intr-un orasel mic , curat si linistit si-mi vine greu sa ma gandesc ca totusi sunt multe greutati acolo acasa .
Te rog mult spune-mi si lucruri mai inbucuratoare , hai sa nu facem totul atat de negru, trebuie sa mai fie si o raza de soare , nu ?
Iti doresc multa putere si credinta ca D-zeu este unde trebuie sa fie !
Alina si bebe 17 saptamani +
alina