ei, sotii nostri

Dragelor, in afara de problemele noastre de sanatate, sau cum vreti sa le numiti- anatomice si fiziologice,legate de conceptie, cred ca multe mai avem de luptat si cu incapatinarea sau lipsa de intelegere a sotilor nostri pentru eforturile si dorinta nostra enorma de a avea copii.Postez acest subiect pentru descarcare si sfaturi. Incep eu, nu ca sa ma plang ci ca sa gasesc poate o solutie" tactica" : argumentele mele se lovesc de un zid: nu copil pt ca: zice el: printre altele: 1.nu ma vei mai iubi; 2. Nu avem mijloacele necesare pt a-i asigura o viata fara griji; 3. parintii nootri sunt bolnavi si f batrini si au nevoie acum si pe viitor de sprijinul nostru material si moral; 4. ne afecteaza carierele ambilor etc, etc. Nu-i asa ca vi se pare cunoscut? Help, drgutzelor ca fara materia prima de la el si fara sprijinul sau ma prabusesc, incet si sigur!
ruxmax

Cristinna spune:

Ruxandra..mie imi par cunoscute aceste argumente,dar nu pt ca mi le spunea sotul si pentru ca erau ale mele,pana cand intr-o zi m-am trezit ca vreau urgent un copil...si asa uite-ma ca de 2 luni incerc si inca nimic. Cat despre argumetul sotului tau " nu ma mai vei iubi"..de asta nu este nevoie de un copil:)..se poate intampla si fara..iar celalalt argument referitor la bani e absolut neconcludent,crede-ma,este de fapt doar fel de eschivare. Eu iti spun ce m-a facut sa-mi schimb parerea despre a avea un copil (argumentele sotului meu) 1. pot sa incetez sa te iubesc si fara a avea un copil 2. daca toata lumea si-ar programa copiii dupa posibilitatile financiare,populatia ar fi in scadere drastica 3. anii trec si dupa o varsta s-ar putea sa te trezesti singur si fara a mai putea face ceva in sensul asta (adica creste posibilitatea de a nu mai putea concepe asa usor un bebic) si nu in ultimul rand un copil este cea mai stransa legatura dintre o femeie si un barbat.
Stiu ca voi parea un fel de lup moralist, dar pana la urma teama mea de a avea copil si vesnicul slogan "nu sunt inca pregatita" s-a transformat intr-o dorinta imensa de a avea un bebe.Acum nu-mi doresc altceva decat ca visul meu sa se transforme cat de repede in realitate .
Sper sa reusesti sa-l convingi pe al tau sot..si sa fi si tu o viitoare mamica cat de curand.
Cristinna

Anca Wish spune:

Draga mea, cred ca-i sperie responsabilitatea. La o ecografie transvaginala mi s-a spus acum 1 an ca s-ar putea sa fiu insarcinata. faceam deja tratament de un an pentru fertilitate. A fost alaturi de mine si a facut tot ce i-a zis dr., dar cand a auzit, s-a bagat in dormitor si 3 ore nu a iesit de acolo.
S-a dovedit a fi alarma falsa si dupa ce am fost sigura de asta, l-am intrebat de ce a reactionat asa?
Stii ce mi-a raspuns? Ca ii este frica ca nu o sa fie un tata bun, ca o sa fie pe locu' doi (putin egoism) si ca acum cand ramanem fara bani, nu e nici o problema..dar cu un copil ce se face EL?
Pune-l in fata faptului implinit si o sa fie fericit.
Nu te ingrijora. Cred ca e normal.
Sunt doar niste copii mai mari. Cresc odata cu bebe.
Bafta!

Dena spune:

Ruxmax, as fi curioasa sa aflu ce varste aveti tu si sotul tau. Cred ca acest "amanunt" este important. Impartasesc ideea ca un copil e bine sa vina la timpul lui. Cred cu tarie in ceea ce se cheama planificare familiala. E pt binele familiei, dar mai ales al copilului. In orice familie sunt prioritati. Nu pot sa spun mare lucru (nu am suficiente date), dar s-ar putea ca sotul tau sa aiba dreptate. Si chiar daca nu are ... sa stii ca si sotii,ca si sotiile , sunt oameni si , mai cu seama pt faptul ca marea parte a responsabilitatii familiei le revine, trec prin stari contradictorii, uneori anxioase si se tem de perspectiva de a avea un copil chiar daca nu intotdeauna le este comod sa o recunoasca. Atunci tine de arta sotiei in a il motiva sa mearga mai departe. Insa asta nu presupune a-i face o surpriza si a-i pune un copil in brate, ci a discuta repetat, a dezbate subiectele fierbinti si a lansa scenarii pozitive asa incat sa reuseasca sa il convinga.


Denisa si bebica din burtica - 24 sapt.
"Nu ai pierdut daca ai cazut. Vei fi invins cu adevarat daca nu te ridici." G.Funakoshi

Dena spune:

Rumax, am vazut ca tu ai 32 de ani. In cazul acesta, cred ca usor, usor trebuie sa duci o munca de lamurire cu sotul tau... poate nu acum, nu maine, poate nici la anul, dar destul de curand trebuie sa ii faceti loc si lui bebe in viata voastra. Intreaba-l ce propune. E important sa stabiliti daca vrea sau nu vrea copil. Dupa care in cazul in care raspunsul este pozitiv, e bine sa disecati situatia. O cariera cere munca de o viata. In mod normal pe la varsta asta ati pus deja fundatia, deci nu va fi afectata considerabil de venirea lui bebe. Cat priveste parintii... cu siguranta au dumnealor strans ceva pt "zile negre",mai innoada pensiile, mai vand ceva din ce au strans o viata... doar nu se lasa pe mana voastra din punct de vedere material. Deschide cat mai des discutia cu sotul tau si lasa-l pe el sa vina cu idei despre viitor, pe care tu sa le poti comenta sau ajusta dupa cum consideri ca e mai bine. Da-i exemple de prieteni sau cunostinte care s-au descurcat in situatii similare. Trebuie sa gasesti o cale sa ajungeti la un numitor comun. Succes!

Denisa si bebica din burtica - 24 sapt.
"Nu ai pierdut daca ai cazut. Vei fi invins cu adevarat daca nu te ridici." G.Funakoshi

Felicity spune:

Inteleg aceste amanari....ca nu e acum timpul, ca nu-s bani, cariera va suferi. Pe toate mi le-am pus si eu, fara sa le discut cu sotul meu, care poate le-a gandit si el. Eram foarte fericiti si suficienti unul pt celalalt. Insa ai dreptate, ajungi la un moment dat, care poate e legat de varsta, cand vrei cu tarie sa ai un copil. Daca nu se intampla imediat, atunci incepi sa te invinovatesti ca n-ai facut-o mai devreme. Sotul meu a fost foarte cooperant, avand si noi o varsta, eu 34 el 36, insa cand am pierdut sarcina pe mine m-a apucat o depresie...pe care el n-a inteles-o. Ma sustine in continuare insa nu cred ca trebuie sa ne asteptam sa gandeasca ca noi. Mie mi-e clar ...e greu sa inteleaga ca o femeie pana nu devine mama.. nu se va simti implinita pe deplin desi poate profesional e in varf. Insa poate tocmai micile diferente de gandire dintre noi ne face sa ne iubim si sa fim alaturi unul pt celalalt.
Nu cred ca un copil ucide dragostea dintre parteneri. Normal ar fi sa fie invers. Oricat amani sa ai un copil, niciodata nu va fi un moment ideal. Si din cate nu iti iese din prima, a doua, a treia luna, cu atat iti doresti mai obsesiv.
Eu iti urez sa ai incredere in tine, si sa incerci sa discuti cu sotul cat de important ar fi pt tine sa devi mama. Poate la inceput nu va intelege, dar in timp va constinetiza nevoia ta de a darui viata.
Va urez la toate bebelusi sanatosi cat mai curand.

enina34 spune:

Mda...sotii nostrii...imi permit sa intru si eu in "vorba" pe acest subiect pentru ca sunt o veterana din perspectiva casatoriei si a problemei conceperii unui copil...noi avem 15 ani de casatorie in carca, si pot spune ca, nu de pomana se spune ca omul trebuie sa se casatoreasca dupa ce intelege exact ce inseamna responsabilitatea de a trai in doi si de a raporta totul la NOI nu doar la EU.Ne-am casatorit cand eram ingrozitor de tineri(la 20 de ani) si am crescut practic impreuna...nu pot spune ca a fost o casaotrie dintr-o mare iubire, ci mai de graba din motivatiile pe care cei 20 de ani ti-le da:placerea de a fi impreuna, dorinta de a pleca din casa parinteasca etc...In fine,cert este ca lucrurile nu au devenit atat de roze precum ne-am fi aspteptat noi. Faptul ca el era student si eu la fel, ca nu aveam un venit personal ci eram intretinuti de familie,toate acestea si inca pe atat de multe, ne-a condamnat sa amanam momentul in care ar fi trebuit sa avem un bebe. Apoi, pe la 26 de ani, eu am inceput sa fac un tratament pentru sterilitate, pt ca m-am trezit ca sunt traumatizata si depresiva din cauza ca, in jurul meu mai toate cunostintele incepusera sa aiba copii iar la noi, nu aprea nici cel mai vag semn ca ar putea sa se intample asa ceva. Deci, inarmata cu mult entuziasm si cu o speranta uriasa m-am supus tuturor investigatiilor necesare pentru a depista motivele neputintelor mele de a avea copil(in acea vreme eram suficent de naiva incat sa cred ca sotul meu poate face copii si ca singurul vinovat sunt eu. Deci ATENTIE FETELOR!! nu porniti la nici un drum pentru a avea un copil pana nu faceti anlize si sotilor vostrii, altfel, va puteti trezi in situatia mea)investigatii care s-au finalizat cu o laparoscopie celioscopica pentru desfundarea trompelor si cu asigurarea medicului ca...vom avea copil!! Insa, trecand 4 luni de incercari, sau cel putin de tentative (pentru ca sotul meu a fost f f reticent la un "program" sexual in vedrea reusitei, spunandu-mi ca, el nu este robot si nu este dispus sa execute "programe artistice" pentru asa ceva, ca daca se prinde asa bine, daca nu...mai e vreme sa putem avea copil, iar in cazul in care eu voi continua sa fiu pricina lipsei aparitiei in viata noastra a unui copil, se va duce sa faca cu o alta femeie copil si mi-l va aduce sa-l cresc!!!INTERESANT NU??!)M-am hotarat sa merg la dr. SOARE in Parhon (eu lucrand acolo in acea vreme) si sa ii fac sotului meu o spermograma. Nu va mai povestesc ce uragan a trebuit sa infrunt in momentul in care i-am spus sotului in ce consta aceasta analiza si cum poate fi prelevata ea. In fine, cer este ca, cu chiu cu vai, am reusit sa-i "smulg" sotului analiza si sa o facem.Si...SURPRIZA!!@!!! Sotul meu avea NECORSPERMIE!!!aM CREZUT CA-MI PIERD MINTILE...nu va mai spun de reactia lui...parca eu eram de vina pentru toata nenorocirea asta..prima data cand i=am explicat despre ce este vorba nu m-a crezut!..Pur si simplu nu a vrut sa creada ca este adevarat, motiv pentru care a fost de acord sa mai faca o spermograma, care, bineinteles ca i-a iesit la fel...si ..de aici a inceput calvarul!! Au urmat luni de zile in care am tras de el sa mearga la consultatii si sa faca tratamentele..ajunsesem sa-i bag cu forta pe gat pastilele...Insa, cum si rabdarea omeneasca este limitata, intr-un final, am obosit..si l-am lasat in voia soartei..am incetat sa mai ma agit pentru el, pentru noi, am recazut in apatie si deprimare si mi-am spus ca poate nu ne este dat sa avem copil, ca poate platesc pentru cele 2 intreruperi pe care le fausem...Si iata-ne iara de unde plecasem..si uite asa..au trecut 10 ani...Sotul meu este un barbat echilibrat in general, este un om a carei inteligenta depaseste media, este un tip altruist si grijuliu cu familia lui si cu mine, nu as avea ce sa-i reprosez..in afara faptului ca...NICIODATA nu a fost perfect constient de diferenta intre DORINTA DE A AVEA COPIL pe care si-o manifesta verbal ori de cate ori vine vorba siPOSIBILITATEA REALA SI DEMERSURILE care tb facute pt a ajunge sa ai un copil...Pana mai de curand ajunsesem sa ironizez situatia noastra spunadu-i ca noi suntem ca acei nemti care s-au trezit dupa 8 ani de casnicie ca nu au copil insa, cand au fost intrebati de numarul raporturilor sexuale din timpul unei luni, au fost f f f mirati ca eESTE ABSOLUT necesar sa ai contact sexual pt a avea copil!!!Cert este ca de o luna, sotul meu INCEARCA sa inteleaga aceste necesitati si participa DOAMNE AJUTA la acesta reabordare a problemei infertilitatii noastre. Asadar, fetelor,ca o concluzie la aceasta epopee a mea, care sper ca nu v-a plictisit peste masura, pot sa va spun ca barbatii sunt complect diferiti in aspiratii si gandire decat noi femeile. Pentru un barbat este mult mai importanta cariera, banii,lejeritatea vietii de cuplu si comfortul unui camin in care sotia este motorul iar sotul este creierul. Brabtii sunt toata viata niste copii, ei trec de la mame la sotii, iar aparitia unui alt copil, mai mic si mai neajutorat decat el(sotul) in viata cuplului nu face altceva decat sa prabuseasca intreg universul minunat si miraculors in care barbatul traieste si sa fure locul I de pe podiumul din inima femeii. Brabtii confunda f f des dragostea de copil cu dragostea de sot si cu cea fata de parinti, pentru el devine frustrant sa cedeze in fata unui copil si ingrozitor mai frustrant sa isi asume responsabilitati indoite-pentru mama si copil!DE aceea in proportie de 99% barbatii sunt de acord doar declarativ cu aparitia unui copil in viata cuplului, insa , in momentul in care acest copil se si materializeaza, barbatii trec printr-un iad greu de priceput pt o femeie!!unii dintre ei fac eforturi memorabile si admirabile sa isi arate fericirea, altii, clacheaza si se distanteaza de sotii sau pur si simplu transfera toate responsabilitatile in carca femeii pastrand doar rolul de finantator al fameiliei!Cndva am cunoascut un om exceptional, un barbat, care mi-a spus niste cuvinte mari si intelepte:"Voi femeile aveti 9 luni avans in fata noastra, a barbatilor. Si asa va ramane tot restul vietii oricat ne vom stradui noi sa recuperam acest handicap" MULT ADEVAR A GRAIT OMUL ACELA!!Deci, fetelor, nu mai incercati sa-i intelegeti pe domnii si stamanii nostriici luatii asa cum sunt, fiti fericite daca macar se straduiesc sa va fie alturi si sa participe la chinul si lupta voastra si...sa speram..ca...in curand, cat mai multe minunate doamne de pe acest forum sa se poata mandrii cu IMENSA realizare a veitii lorVA SARUT PE TOATE!!

RUXMAX spune:

Da dragelor, merci, dar azi am 33 si sotul 42 si doar 7 luni de casnicie. Ce pot sa fac, daca as avea doar eu probleme de fertilitate ar fi ok( vorba vine) dar el e "vinovatul" asa ca tarat prin medici si spitale e o perspectiva respinsa din start de el. De fapt habar n-am daca pot face copii, pt ca nu am incercat(cu altcineva)...Doamne, ce complicat e totul! Copii mari-sotii nostri, de ce sa renunte la starea asta, nu?

enina34 spune:

RUXMAX,eu iti spun multi ani inainte si personal si pentru casnicia voastra!! Nu varsta reprezinta problema sotului tau si a ta, noia avem 36 si 37 de ani...si am intalnit cupluri in care ea avea 27 si el 47...deci...nu conteaza vasta in mod special..ci...MENTALITATEA SI EDUCATIA...Daca intr-adevar un barbat isi iubeste partenera si ii pasa de dorintele si aspiratiile ei, mai ales daca INCEARCA macar sa inteleaga ceea ce o motiveaza pe femeie sa faca un copil, atunci, cu toate "franele "mentale care apar si cu toata diferenta de varsta, sau posibilitati materiale etc....barbatul va avea maleabilitatea si inteleagerea si va participa mai mult sau mai putin la dorinta femeii.Asa cum ti-am mai zis, barbatii sunt fiinte ingrozitor de egocentrice, pentru ei tot universul se rezuma la bani, bani, bani, masina,job,si confort psihic de genul:atentie din partea femeii in procent de 100% si acceptarea tuturor micilor lor "scapari" ca pe ceva de la sine inteles si de la Dumnezeu lasat pt barbati.In general mentalitatea consta in aceea ca majoritatea barbatilor considera femeia un fel de anexa sau "sclava" a dorintelor masculine, putin fiind aceia care ii atribuie femeii cu adevarat rorul si locul cuvenit in societate si in viata. Chiar daca in zilele dea zi ni-se tot fluturta pe sub nas si in mai toata mass-media ideea de egalitate a femeii cu barbatul in toate imprejurarile si conditiile, in realitate lucrurile nu par sa fi evoluat prea mult fata de acum 100-200 de ani cand femeia era doar un "ornament" si o anexa a barbatului. Si, chiar daca majoritatea femeilor de pe acest forum sau de aiurea nu pot si nu vor sa recunoasca ca viata in doi nu este merteu atat de roza si de minunata cum se "afiseaza" pretutindeni, stim bine din experientele personale si din ceea ce putem vedea in culisele cuplurilor cunoscute sau prietene ca exista o gramada de comjpromisuri si de denaturari ale adevarului. Cunosc cupluri care afiseaza o feicire de invidiat, insa, daca iti arunci o privire discreta dincolo de aceste fatade minunate descoeri ca exista multa suferinta din partea femeilor, multe umilinte si multe acceptari tacite date in primul rand de situatiile materiale ale acelor femei si mai apoi de cutumele si convenientele cu, care ne-am obisnuit.In concluzie, tot ceea ce pot sa-ti spun este ca, va trebui sa dai dovada de o maxima diplomatie si rabdare si sa folosesti timpul ca pe cel mai de pret aliat al atu. Eu asa am procedat, pt ca barbatilor nu le place sa li-se impuna ceea ce trebui sa faca, ci mai degraba este bine sa le fie ..."sugerate" solutiile si sa fie lasati sa ia (aparent) singuri deciziile. Tie iti ramane sa incerci sa-i "sugerezi" sotului tau sa incerce sa isi faca anumite analize pentru sanatatea lui, sa-i spui ca la varsta lui pot aparea tot felul de probleme legate de potenta, de fiziologia aparatului uro-genital si de aceea e bine sa faca investigatii din timp. Si apoi, poti discuta cu medicul si poti sa-l rogi sa ii "strecoare "ideea ca ar avea nevoie de un tratament usor pentru asi mentine sanatatea genitala, tratament care sa includa si ceva care sa-i mareasca fertilitate. Asta in cazul in care el ar avea ceva probleme legate de fertilitate. In rest, daca este sa ramai insarcinata si el va continua sa-ti prezinte acele "impedimente" care va impiedica sa faceti un bebe, ramane sa te tii tare pe pozitie si sa nu cedezi facnd o prostie si renuntand la copil.Iti garantez ca in momentul in care isi va tine in brate minunea va uita automat de toate aceste "impedimente" pe care le-a invocat si va fi extrem de mandru de MAREA LUI realizare!!Deci, eu iti doresc sa ai multa putere si abilitate si Dumnezeu sa iti arate calea cea mai buna spre reusita!!

Lali spune:

Asa este, sotii nostri sunt niste copii mari.
Dupa parerea mea, mai ales daca au fost copii cu succese la scoala, sau mai alintati tind sa confunde sotia cu mama care ii cocolosea mereu... Al meu asa a fost si i-am spus de cateva ori ca nu sunt mama lui, ca suntem doi parteneri egali intr-o relatie liber-consimtita, deci raspunderea pentru familie si casa, de la bani si pana la spalatul vaselor trebuie impartita egal.
Spun asa A FOST pentru ca s-a schimbat (da, da este posibil). Insa sa nu credeti ca eu l-am schimbat! Nuuuuuuu....
Dupa aproape trei ani de incercari nereusite si tratamente in sfarsit visul meu s-a implinit: in ianuarie voi fi mamica!
Totul a inceput de la " du-te singura la cabinetul ginecologic, ca mie nu imi place nici sa-l vad pe doctor" sau chiar " stiu ca te-ai chinuit sa iti iei temperatura toata luna, dar fix azi si maine eu trebuie sa plec din localitate" si s-a terminat cu sotul meu tinand in mana testul de sarcina pozitiv cu lacrimi de bucurie in ochi. S-a transformat, incet, incet l-a prins si pe el „microbul „ de a avea un bebe....
Acum ma ingrijeste ca pe oua rosii, imi pupa burtica non stop, mai des decat ma pupa pe mine, ba mai mult maine merg la control si cand l-am intrebat daca nu ii stric vreo intalnire daca vine si el mi-a spus: Tu si copilul sunteti mai importanti decat firma . Iar in casa face treaba din proprie initiativa, de nu imi vine sa cred!

Deci se poate! Nu disperati, venirea unui copil poate duce la schimbari mai mari decat ne-am asteptat !


Lali si licuriciul ei 17+
Dr. Anca, Municipal

enina34 spune:

EXCELENT LALI!!!!!Sa dea Dumnezeu sa ai un sanatos si sa va bucurati impreuna de el!!!!Deci...fetelor...SE POATE...si in privinta copilului si in privinta sotilor!!