Cand te dezamagesc prietenii...
Raspunsuri - Pagina 5
Clopotzel spune:
Candy,
te inteleg atat de bine....
Nu stiu ce sfat ar fi cel mai bun>
Un lucru e clar: nu iti sunt prieteni, iar despre bani si modul lor de a reactiona...stii ce ma intreb: cum-de mai rabda pamantul astfel de oameni. Sa stii ca eu am ajuns la o concluzie: asa inteleg unii relatia de prietenie sa profite, sa iti traga tepe adanci..si apoi ei isi vad linistiti de viata iar tu...ramai in urma si 
In situatia ta...(mi-ar place sa spun ca exista sanse sa-ti returneze datioria)...eu nu cred ca vei mai vedea acei bani...am avut si eu priteni din astia...
Doamne cum pot fi unii, cum ii mai rabda pamantul de atata minciuna, rautate...
Cei mai buni prieteni ascultã
ceea ce nu spui.
narcisa spune:
Si eu am un gust amar, citind relatarile voastre. Si noi am pierdut prietenii(de familie, aici veniti din Romania). Si cel mai rau, cel putin asa mi s-a parut mie, cnd treci prin asa ceva, te tot intrebi cu ce-ai fost tu vinovat. Insa eu am unele principii, idei fixe, luati-o cum doriti: ma doare cit ma doare, si cind am dat persoanele respective la o parte, nu ma mai uit inapoi, indiferent de ceea ce se intimpla. Ma supar greu, dar si cind ma simt umilita s-a terminat, si definitiv. Poate este cel mai bine asa. In astfel de situatii, de cele mai multe ori, sunt ambele parti vinovate, uneori faci lucruri, fara sa-ti dai seama ca deranjeaza. Cel mai crunt mi se pare sa uiti de unde ai plecat, si din pacate, aici peste hotare, se intimpla deseori in momentul in care reusesti sa-ti permiti mult mai mult decit in Romania. Pacat.......trist, dar adevarat.
toate cele bune
narcisa x 
Kehleyr spune:
Povestea craciunitzei bate tot, parca e comedie neagra 
.
Nu stiu daca aveti nevoie si de parerea mea, eu fac parte din minoritatea fericita care nu a trecut prin intamplari de genul celor descrise de voi. Nu imi pot inchipui cum este sa ti se intample asa ceva. Desigur, uneori prietenii nu s-au purtat cum ne-am fi asteptat, au mai existat barfe sau rautati, dar si noi la randulk nostru nu am fost perfecti. Cred ca trebuie doar sa stii exact la ce sa te astepti de la un om si sa nu ceri de la o relatie mai mult decat poate celalalt oferi.
Singurele persoane pe care te poti cu adevarat baza intotdeauna sunt familia. Eu in familie imi includ si nasii pentru ca am avut extraoridnarul noroc al unor nasi deosebiti, cu care desi nu ne vedem prea des ne intelegem de minune, si de la care avem numai lucruri bune de invatat. Poate suna copilaresc, dar asa este.
Eu va doresc tuturor noroc si nu mai puneti la suflet rautatile altora, ca nu merita.
CorinaM spune:
Buna ziua la toata lumea,
am citit cu interes tot ce ati scris si ma consider un om cu adevarat norocos. Am prieteni adevarati, unii nu m-au dezamagit niciodata, iar cu unul am avut unele divergente, care datorita prieteniei s-au rezolvat si ne-au si intarit legatura.
Prietenia, un subiect frumos si complex.
Ca sa nu credeti ca am prieteni de putin timp, specific ca am 40 de ani. Acum nu trebuie confundati prietenii cu amicii sau cunoscutii sau colegii ar fi cea mai mare gresala. Prietenul este cel care -ti sta alaturi la bucuri si si mai ales la tristeti, la bine si mai ales la rau.
Am simtit din plin prezenta prietenilor atunci cand sotul fiindu-mi bolnav de leucemie, au incercat cu disperare sa ne ajute si dupa ce el a murit mi-au fost realmente alaturi. M-au sustinut m-au ajutat nu m-au lasat singura nici macar o clipa pana nu mi-am revenit si sa stiti ca am fost foarte dificila si rautacioasa atunci.
De asemenea aceeasi prieteni mi-au fost alaturi cand am luat hotararea sa am un copil fara a fi casatorita. M-au incurajat si m-au sustinut in hotarare si ce este mai important si mie si Gabitei ne sunt alaturi in momentul defata. Va vorbesc despre niste oameni minunati care stiu cu certitudine ca m-ar sustine la greu. Este reconfortant gandul sa stii ca ai pe cine te baza.
Sa nu credeti ca am o multime de prieteni. Prietenii adevarati sunt numarati pe degete. Statutul de prieten este greu de atins. Am 5 familii prietene si este vorba de 14 ani de prietenie si 6 prietene singure, din care cea mai veche prietenie este de 33 de ani din clasa I-a.
Despre aceasta din urma asi vrea sa va vorbesc, este cea cu dezamagirea.
S-a intamplat In anul 2 de facultate fiind si eu foarte amorezata in acea perioada, primul meu iubit, stiti sentimentul. Mihaela prietena mea a avut o tentativa de a-i face cunostinta iubitului meu cu o colega a ei cu care zicea ea,el s-ar potrivi mai bine decat cu mine. Am sarit ca arsa, doar stiti ca dragostea e oarba. Mihaela mi-a vrut binele a vazut acolo unde eu nu vedeam, dar nu am inteles decat ulterior asa ca furioasa i-am dat intalnire prietenei si am rupt prietenia care ne lega de 15 ani pentru un tip. Dupa 2 ani m-am despartit de respectivul deoarece chiar nu ne potriveam, de nici o culoare nici macar fizic, el fiind cu un cap mai mic decat mine. Treaba cu nepotriveala am relizat-o dupa ce mia mai trecut din dragoste. Noroc ca totusi o legatura de convenienta am avut intelepciunea sa pastrez cu Mihaela. Nu are rost sa ma mai lungesc , ideea e ca ne-am impacat, a venit totul natural de la sine erau prea multe care ne legau. Mi-a fost alaturi in perioada grea de boala a sotului meu, chiar daca era in Grecia (s-a casatorit cu un grec) e.t.c. Eu i-am fost alaturi cand sotul ei a murit de un infart idiot lasand in urma doi gemeni de 3 ani.
Fetelor, Mihaela este in tara in vacanta si ne-am intalnit de cateva ori cu copii, ieri au fost in vizita la noi. Din pacate pleaca din nou maine, asa ca astazi la 18,00 vom fi impreuna la o terasa fara copii dupa noi pentru 1,5 ore ale noastre si ma bucur din suflet.
Prietenia adevarata are puterea sa ierte si sa uite si mai ales sa lupte.
Sper ca nu v-am plictisit prea tare, dar alegeti-va prietenii cu grija, nu trebuie sa fie multi ci buni.
Cu drag
Corina
aschiutza spune:
Eu am un mare "talent" de a ma entuziasma de oamenii pe care ii cunosc si desi le vad partile rele sa cred ca partile bune snt preponderente si mai importante. Si apoi incep sa investesc in prietenie, dau din timp si din fortele mele... ma bucur sa intilnesc oamenii, le sunt alaturi in clipele grele, ajung sa ii consider prieteni din cauza a tutror amintirilor si a fortelor pe care le-am investit si deodata constat ca pt ei nu sunt nimic, doar o cunostinta oarecare de care nu isi mai aduc aminte sa o mai invite sau sa o mai intrebe de sanatate. Si uite asa de ani de zile ma zbat sa imi fac prieteni, incerc sa dau din mine ce e mai folositor pt ei, si observ ca de fapt nu reusesc nimic. Sa nu credeti ca la usile oricarui om bat. Am o intuitie care ma tine de o parte de oameni cu care chiar nu am nimic de a face. Eu sunt extrem de fidela si nnu ajung la povestiri intime cu oricine, de aceea ma doare cind in cei in care am avut incredere nu isi mai aduc aminte de mine. Si credeti ca invat ceva? Cum descopar urmatorul om valoros, incep sa ma avint cu entuziast la creearea unei relatii si apoi ramin din nou depresiva ca nu am suficienta valoare ca oamenii sa ma doresca prietena lor.
Din pacate cei care mi-au ramas fideli, sunt departe, in tara, ne vedem o data pe an cel mult iar aici ma simt singura si rupta de toti.
Caci chiar dac sotule prietenul cel mai bun, cum spun multi aici, tot am nevoie de o voce feminina cu care sa povestesc si sa schimb experientele tipic feminine ( si care pe orice barbat il calca pe nervi ).
Sper ca in timp voi invata fie sa-mi fac prieteni cu adevarat, fie sa invat sa traiesc intr-o lume plina doar de cunostinte si fara prieteni de inima.
"Binecuvintat sa fie deci/ ca traiesc si ca ma duc spre moarte" Esenin
Pucku spune:
Prietenie..nu stiu ce-i aia. Am crezut ca am prieteni facuti in liceu/facultate dar cum am venit in Canada nu m-au mai cautat. Una dintre le care o declaramprietena mea cea mai buna imi spune ca nu are telefon fix ca sa o pot suna, iar colegul de banca si-a schimbat pana si adresa de mail.
Bun am zis ca daca nu-i iam pe ai mei sa-i iau pe ai sotului, dar stupoare eu nu consider oameni astia prieteni.
Prima familie se ofera sa stam la ei cand venim in Canada la o ora cu masina de Toronto, si care ne fortau sa venim in Toronto sa vizitam, ca de apoi nu mai avem tipm, dar cand ii rugam sa ne aduca cu masina se eschivau. La fiecare drum de Toronto stricam 50 $ + numai pe trasport. Ne-au dat sfaturi de genul ca engleza se invata din carte iar cursurile oferite gratis aici sunt o abureala. Am fost foarte fericita cand am plecat din casa lor si ne-am mutat la a noastra.
Cu a doua familie e cam asa, venim avem nevoie de un girant sa putem cumpara o noua masina, asta dupa ce prima masina a murit, si am vandut-o pe nasturi. Fiindca mai aveam un imprumut la banca aveam nevoie de un girant ca sa ne asigure banca imprumutul. La cine sa apelam? Prietenul sotului din liceu/faculta/coleg de servici si tot tacamul. La care stiti ce ne raspunde? Ca nu ne semneaza actele ca daca eu ma hotarasc sa ma despart de sotul meu el cum isi recupereaza bani in caz de ceva? Am ramas tablou si cu un gust amar
Intre timp ne-am luat masina noua, aici nu aveam nevoie de girant, garantor sau alte nebuni, dar nu inceteaza sa ne spuna ca ce alegere proasta am facut ca ne-am luam masina noua- aici la o masina noua platesti foarte mult asigurare, mai mare decat rata masini
Plus ca la momentul cu masina trebuia sa nasc dintr-o zi in alta, nu aveam timp de pierdut, amanat, am avut nesansa sa am contracti false si bani de avans la masina sa-i cheltuim pe inchirierea uneia sa vina sotul la spital
Bleah nici nu vreau sa-mi amintesc, bine ca au trecut toate.
Ar mai fi multe de spus despre cei care i-am considerat la diverse momente prieteni dar nu are rost sa le insir. La noi nu a fost vorba de bani dati cu imprumut la mijloc, dar cateodata as prefera sa fie asta motivul despartiri si nu cele adevarate
Pupici de la noi
Corina si Stephanie- 18.04.04
Important nu este ceea ce ti se intampla, ci felul in care reactionezi
lorena_andreianu spune:
Si eu in Ro tot din cauza banilor m-am certat cu cea mai buna prietena. Cum spunea cineva dintre voi mai inainte, am considerat ca banii aia imprumutati a fost pretul care a valorat prietenia noastra...
Altfel, de cand sunt aici, nu am deloc prieteni intimi (amici da, dar doar atat) si am reusit totusi sa dau de niste oameni deosebiti (mai scria cineva: un amic ne-a girat pentru casa fara sa clipeasca si, mai ales, fara sa ceara nimic in schimb) si, ce sa zic?! mai creste increderea in oameni! Sunt cazuri exceptionale, dar sunt!
Trebuie sa trecem cum putem peste astfel de caractere... si depinde de noi cum "primim" toate loviturile vietii.
Va pupam.
si bb Radu (DPN 20 oct.) - Centre Hospitalier de Saint-Cloud
laurajr spune:
Despre prietenii si pierderea lor as putea scrie o zi intreaga deoarece sunt f. dezamagita. Eu inteleg ca oamenii se schimba si poate ceva ce te-a atras la o prietena cand aveai 15 ani acum la 33 ani nu mai exista , ca daca ai afaceri ai f.multe contacte si obligatii , dar sa renunti la prietenii de 20 ani doar pt ca ceilalti au mai putini bani, asta nu o mai inteleg . Noi am fost 4 prietene din liceu, cat am fost plecate la facultate am tinut legatura, ne-am impartasit primele iubiri, am participat la nuntile si botezurile noastre chiar ne-am si botezat copiii intre noi ca sa intarit legaturile, sunt o parte si cumnate intre ele. Prietenia intre noi nu a fost ceva sufocant , aveam si alte cercuri cu care socializam dar lucrurile de suflet sau un sprijin stiam ca gaseam la ele.Dar dupa o perioada au inceput sa apara diferende financiare , eu mereu le-am imprumutat pe toate cu bani fara pretentii de dobanda sau termen fix, dar cand am avut si eu nevoie de bani si de niste giranti, era asa gol in jurul meuuu....
.Apoi au aparut alti prieteni in viata lor din partea carora aveau certe avantaje asa ca nu s-au mai obosit sa ne mai caute si pe noi decat daca ramaneau in pana de bani si nu aveau tupeul sa ia de la prietenii lor banosi ( ca sa nu afle probabil ca si ei se imprumuta).Duminica, ce gratare, ce mers intr-o plimbare ( noi nu avem masina si ceilalti au )...asa ca eu si sotul meu am ajuns la concluzia ca poate nu ne este dat sa avem prieteni de suflet , ca poate fiecare varsta are alti prieteni si noi inca asteptam ca poate vom gasi si noi niste OAMENI ADEVARATI.
Dar tare greu este sa vezi oameni care se intalnesc si fac impreuna cu ei si copiii chestii interesante si tu nu ai cu cine...orice s-ar spune uneori familia nu-ti ajunge si ai nevoie si de altii in jurul tau .Totusi mai am inca sperante...
Danutza spune:
Dragilor membrii DC,
Va raspund pentru ca si eu am fost dezamagita de "prieteni"...aceia numai prieteni nu erau.Si nu doar o singura data, de mai multe ori.Dar, dupa atatea dezamagiri, m-am lecuit.De fapt...cred ca nu exista prieteni, exista interese.Intr-adevar...prieteniile intre familii nu duc la nimic bun. Eu si sotzul meu ne simtzim bine asa, noi trei....de fapt nici nu stiu cand am mai avea timp...presupunand ca as mai fi dispusa la prietenii de acest gen.Ca nu sunt deloc.
In ceea ce priveste banii, cu sigurantza vor ramane motiv de invidii, certuri, suparari.Sa va spun ca noi am dat cuiva...ca doar n-o sa-i numesc prieteni, 1200 $, din acre cu chiu cu vai am recuperat 100 $, iar restul...mi-am luat gandul de la ei?
Danutza & 
Raina
dianamaria spune:
Dragelor si dragilor,
urasc extraordinar de tare sa-mi fac dusmani pe banii mei! caci si daca le dai si daca nu le dai tot se oftica. Asa ca noi dupa cateva (multe) "experiente" de genul asta cu diversi "prieteni" ne-am lecuit: nu mai dam bani cu imprumut!.
Si prieteniile noastre nu s-au stricat numai de la bani, ci si cand ne-am schimbat masinile, casa, ne-am mai luat una-alta... pentru ca nimeni nu vede cat muncim noi, ca ne-am carat copilul cu noi la birou toata vacanta lui, ca...
Avem niste amici cu care ne simtim bine dar ce-i rarut e mai dragut si cred ca nu e bine sa fi "cu sufletul in palme"!
Pupici prieteni ,
Diana