Arta prieteniei

Trebuie sa recunosc ca m-am inspirat pentru titlul subiectului de la descantec cu "arta educatiei".

Nu stiu daca e bine ce gandesc eu, dar din ce am mai citit si din ce vad la Diana mea se pare ca dupa varsta de 5-6 ani copiii lasa jucariile si incep sa lege prietenii mai "serioase".

Care era ideea, cat de sociabili sunt copii la varsta asta?
Cum ii ajutam noi pe cei mici sa fie sociabili?

As putea spune despre Diana mea care are 5 ani si 8 luni acusi ca e sociabila si ca are prieteni de varsta ei, dar si de varste mai mici sau mai mari.
Poate e undeva la inceput, as dori sa mai invat din experientele altor mamici cu copii mai mari sau de ce nu poate stiti ceva autori care au scris despre asta.

Am observat ca de cateva luni Diana nu mai vrea sa participe la orice fel de intlaniri cu copiii pe care ea ii stie ca sunt mai zvapaiati sau care nu sunt pe placul ei sau nu stiu cum sa spun. Nu stiu daca e normal sau daca incepe sa se contureze in mintea ei o selectie.
Si ce e mai rau sau poate nu e rau iti spune in fata ce simte si daca nu ii place ceva nu conteaza cine e, adult sau copil. Nu conteaza daca e in romaneste sau in engleza ea spune pur si simplu ce simte. Nu e rusinoasa de fel. Eu personal nu stiu de ce sa ma leg.
Nu cred ca se poate pune in locul celuilalt inca?
Voi ce parere aveti?

Va multumesc anticipat.

2xCiufulici

Andrada spune:

In privinta sinceritatii eu i-as spune ca exista sinceritate buna si sinceritate care se pastreaza pentru acasa.
De exemplu daca declara ca e necomfortabila cu Maricica care scuipa cind vorbeste aia e sinceritate buna, chiar daca sentimentele Maricicai sint ranite. Pentru ca pe copilul nostru il afecteaza la modul personal (aici am dat un exemplu extrem cind Maricica ii face rau fara sa vrea, nu mai vorbesc de cazul in care Maricica il scuipa cu intentie...).
Sinceritatea care se pastreaza pentru acasa (sau in soapta)se refera la modul de exprimare in spatiul comun fata de subiecte care nu agreseaza personal si e de genul: copil in aeroport: Mami de ce tanti e grasa, a mincat prea mult? Poate ca intr-adevar tanti e grasa pentru ca a mincat mult, dar asta nu se face sa vorbesti de fata cu tanti, pentru ca tanti va fi ranita in sentimente fara rost. Acasa insa poti vorbi despre faptul ca e o observatie buna, moduri sanatoase de alimentare...etc.
A

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

elena_ltd spune:

Ciufulici, cam la fel se comporta si fiica-mea in relatiile cu copiii. Cred ca fata ta e pe drumul bun. E absolut normal sa aiba preferinte. Diplomatia se invata si ea in timp, conteaza mult discutiile cu copilul si modelul personal. Sincer iti spun, ma abtin sa fac observatii nefavorabile referitoare la un copil, de regula, cand imi displace un comportament si vreau ca si ea sa-l sesizeze, ma refer punctual la comportamentul cu pricina, ca nu cumva sa trezesc o antipatie sau o reactie de respingere fata de copilutul respectiv.
Mai rau a fost cand Oana, fire independenta si autonoma de felul ei, s-a lipit de Filip, coleg de gradinita, careia ea ii spune Filipoi in semn de mare recunoastere a masculinitatii lui feroce. Cum Filipoi are curajul sa linga zaharul de pe toate briosele de la gustare, cum foloseste cu mandrie cuvintele si expresiile "interzise", cum isi impune simpatiile pe principiul "azi nu ma joc cu Richi ca ii curge mucii si nici tu sa nu te joci", eeeee, aici am avut si am de lucru. Nu-ti mai spun ca am venit de cateva ori de la gradi cu ochii in lacrimi pentru ca domnul Filipoi nu vroia nici s-o salute pe Oana, iar ea suferea ca un caine bleg.
Am facut greseala imensa sa condamn intr-un fel comportamentul inculpatului si rezultatul n-a fost altul decat sa aud argumente si mai solide in favoarea superbului si legatura cu el sa fie si mai stransa. Il apara de ziceai ca fuge maine cu el in lume.
Nici povestile cu morala, nici exemplele tematice n-au avut succes.
De ce scriu toate prostiile astea oarecum doar tangentiale cu ce ai scris tu? Ca sa spun ca "arta prieteniei" nu e vorba in vant, si cum gasim echilibrul intre toleranta si pretentia fireasca de selecta anturajul potrivit e greu tare, tare. Si vreau si eu sa aflu.
Raman fidela principiului de model personal.
La un moment dat, cand m-a deranjat ca plodul unor amici, mai mare ca fiica-mea, o batea aiurea in tramvai, iar aiurita de fii-mea o incasa si dadea si ea cu pumnii si picioarele, fara ca parintii sa ia atitudine, am luat plodul personal de mana, l-am dus in fata batausului si i-am spus "Acum o sa plecam acasa pentru ca o bati pe Oana in loc sa va jucati. Data viitoare sunt sigura ca o sa va comportati amandoi mai frumos, dar acum Oana o sa plece acasa".
Faza asta a mers, iar Oana a invatat ca trebuie sa ridice pretentii de bun simt in orice relatie, oricat de mult i-ar placea persoana si ca nu trebuie sa inghita de dragul ei orice.
Mai putin cu Filipoi insa... uf, cica "Eu nu dau in el ca imi place de el".
N-am dat solutii, dar hai cu exemple si idei ca poate ne orientam mai bine.

Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici