Romania - plai de dor si ... jele !
Raspunsuri - Pagina 5
descintec spune:
quote:
Originally posted by mariaangeli_que
Hei,Rodica,sant tare curioasa daca nu cumva ne-am intalnit pe la Galbena,mama frumusete,ma bate uneori gandul sa ma mai intorc dar mi-e frica sa nu gasesc lipsa lanturile alea ca tare imi erau dragi,ce m-as fi facut fara ele ,nu imi dezlipeam mainile de pe ele
rade,ca maine poate sa fie si mai rau
anul trecut erau acolo, poti merge linistita
D.
descintec spune:
quote:
Originally posted by tata lu Toma
N-am abandonat dar sunt in pana de inspiratie.
vlad
un psuedoscriitor cautindu-si muza
adica ii e lene
D.
Nora spune:
quote:
Originally posted by descintecquote:
Originally posted by tata lu Toma
N-am abandonat dar sunt in pana de inspiratie.
vlad
un psuedoscriitor cautindu-si muza
adica ii e lene
D.
Descintec, off-topic: am vazut poza copiilor tai, sunt tare draguti si seamana mult unul cu altul
!Nora, mamica lui Andrei-Mihai(20aprilie 1999) si a lui Victor-Alexandru(12 iulie 2001)
poze noi la http://community.webshots.com/user/NoraCosmin
tata lu Toma spune:
...pai atunci "descanta-ma" ca sa-mi treaca ...
vlad - un taur nascut in anul maimutei
cl spune:
Tata lu Toma, lasa lenea la o parte si mobilizeaza-te, ca nu mai avem rabdare. Regaseste-ti muza si continua.
Claudia
mariaangeli_que spune:
anul trecut erau acolo, poti merge linistita
D.
[/quote]
Descantec de ce oare fata aia zambitoare in loc sa ma incurazeze ma sperie?
descintec spune:
huh..nu e un ranjet..stai sa mai incerc odata
anul trecut era acolo, poti merge linistita 
D.
tata lu Toma spune:
Reusesc, din nou, figura cu burdusitul masinii, ne luam ramas bun de la gazdele noastre si o pornim la drum, pe soselele patriei.
De data asta avem parte de asfalt cum trebuie asa ca acceleram spre Alba Iulia unde poposim la un … service auto pentru ca toba prietenului meu este sparta si face din ce in ce mai urat. Verdictul specialistului : trebuie schimbata. Deci Gabi ramane pentru cateva ore in “atiler” iar noi, restu’, purcedem sa colindam orasul care este aranjat,spalat si inflorit, iar catedrala este aproape complet renovata si chiar daca nu tocmai pe gustul nostru (parca sunt cam tari culorile alese), senzatia pe care o incercam, cutreierind zona, este una placuta. Iata ca se poate si asa : civilizat, indicatoare turistice, locuri de parcare, etc. Bravo !
“Noroc” ca meseriasul roman se misca cu un chef nebun, face si desface astfel incat avem timp berechet la dispozitie pentru preumblari.
Intr-un final toba cea noua e montata cum trebuie. La primul montaj facea zgomot mai dihai decat cea veche, la al doilea le-a iesit mai bine.
Infulecam ceva la un OMV si apoi o pornim repejor spre spre destinatia finala a zilei, adica Sighisoara.
Trecem in graba prin Blaj si apoi prin ceea ce a mai ramas din Copsa Mica si neagra, si ne facem intrarea in Sighisoara, grabindu-ne sa lasam bagajele la pensiunea in care vom innopta.
Nu cred ca mai e o surpriza pentru nimeni faptul ca una am vorbit, rezervat, reconfirmat si alta ne asteapta aici. Rezervasem doua camere cu baie (singurele dealtfel) si una fara baie. Ei bine gasim exact invers, adica una cu baie si doua fara. Urmeaza, evident, jalnicele lamentari mioritice dar hotaram, avind in vedere orele inaintate, ca pentru o noapte putem sa ramanem in conditiile date.
Descarcam masina si o pornim spre cetate. Inainte de a urca, pentru a prinde puteri savuram o pizza delicioasa la una din carciumioarele din centru si radem si cateva beri reci.
E plin de turisti romani si straini, precum si multa studentime anglofona care se perinda incolo si incoace, aparent, fara nici o tinta clara. Atmosfera e, asa cum o stiti, probabil adica, tare faina.
Intram in cetate si constatam, cu deosebita placere, ca lucrurile au inceput sa se miste. Destul de multe case sunt renovate, sau in curs de renovare, la multe ferestre sunt jardinière pline cu flori. Pictori, muzicanti, vanzatori ambulanti, tarabe cu suveniruri.
Parca, parca, incepe sa semene cu alte cetati medievale aflate in zone mai vestice ale continentului. Din pacate tiganii sunt, inca aceeasi … si aici si aiurea.
Strabatem agale stradutele inguste, urcam scara acoperita din lemn ce ne duce spre scoala veche, strigam in zadar dupa Toma care misuna mai ales prin locurile greu accesibile, bem o bere (cam scumpa) la Vlad Dracul, ne dam in leagane si tobogane, mai bem o bere, Toma se entuziasmeaza la fiecare bataie a ceasului din turn urmata de miscarea usor imprecisa a papusii cu infatisare de tobosar, si la lasarea serii coboram obositi catre pensiunea noastra iubita.
Din pacate nu reusim sa ne odihnim deloc pentru ca avem parte de o gasca tare galagiaosa care tranateste usi si rade in hohote pana spre ziua. Ce ti-e si cu conflictul asta intre generatii !
descintec spune:
vezi daca te-am descantat?
D.
tata lu Toma spune:
Pentru ca, nu-i asa, calatorului ii sade bine cu drumul, parasim dis- de- dimineata Sighisoara indreptandu-ne spre alte frumuseti ale patriei.
Reusim cu chiu cu vai, desi avem o harta destul de bunicica, sa ne descurcam in jurul Brasovului si sa gasim drumul catre Intorsura Buzaului.
Soseaua este atat de buna incat reusesc sa fiu prins de radar. Ce mai, in domeniul asta ne-am aliniat : camera video, film, dovezi incontestabile. Desi aveam peste 80, in localitate, scap cu “doar” 300 de mii, cu conditia sa-i achit in 48 de ore la orice primarie care-mi iese in cale.
Iau procesu’ verbal si actele si ma sui in masina unde ma ia Toma in primire :
- Ti-a dat actele ?
- Da !
- Da, de ce ai condus cu viteza ?
- Am gresit, n-am fost atent.
- Sa nu mai conduci decat cu viteza legala, bine ?!
- Bine, tati …
Drumul e in continuare OK, asa ca pot sa savurez peisajul superb, barajul, lacul de acumulare de la Siriu, Nehoiu. Cred ca Muntii Buzaului ar merita o dezvoltare turistica pe masura potentialului lor. Cine stie, poate, vreodata…
Satul Colti l-am descoperit, cu totul intamplator, in cautarile mele pe internet. De ce merita vizitat ? Pentru chihlimbar ! Da, chihlimbar.
Bineinteles ca in soseaua nationala nu gasesti nici un indiciu despre chestia asta. Exista doar un amarat de indicator rutier pe care il urmam si parcurgem cativa kilometri de drum, evident, Jalnic. Din cand, in cand, in rapele de pe marginea drumului se pot vedea “depozitele” de chilimbar. Dupa ploi abundente care spala malurile, locuitorii zonei cauta prin noroaie pietrele de chilimbar. Zacamantul este sarac si nu mai poate fi exploatat industrial, dupa ce, prin anii ’20, de aici se extrageau cantitati destul de mari de chihlimbar.
Ajungem in Colti si oprim in fata Primariei pentru a intreba despre Muzeul Chilimbarului amenajat de catre sateni. Primesc indrumarile si reusesc sa-mi platesc si amenda dupa ce insusi primarul, care intai ma priveste siderat, cand ii spun despre ce e vorba, imi face rost de ceea ce, aveam sa aflu, se numeste Agentul Fiscal. In fapt , e vorba de o domnisoara care-si face aparitia cu un “diplomat” in care se afla “Impozitele si taxele locale” adica chitantier, stampila, casa de bani, etc. Scena este usor suprarealista dar sunt bucuros ca am impuscat doi iepuri dintr-o lovitura pentru ca tot domnisoara “fiscala” ne spune ca putem merge la Muzeu pentru ca muzeografa tocmai a plecat intr-acolo.
Muzeul e de fapt la doi pasi, intr-o frumoasa si mare casa din lemn, construita special pentru a adaposti colectia, si este incredibil de bine amenajat si garnisit cu tot soiul de minerale, documente vechi despre exploatarea miniera, fotografii de epoca, magazin de suveniruri, etc. Din pacate, Toma nu e deloc impresionat de bogatiile patriei si protesteaza vehement la incercarile noastre de a mai zabovi nitel, asa ca eu ratez finalul vizitei si plec cu el ca sa ne jucam cu excavatorul.
Din cauza drumului prost si a pranzului care se apropie renuntam sa mergem si la asezarile rupestre aflate la doar cativa kilometri de sat, asezari ale caror poze le vazusem in Muzeu si care promiteau a fi interesante.
Lasam deci loc pentru o vizita ulterioara si intrebam, timizi, la Magazinul Mixt unde am putea sa ne potolim foamea. Aflam locatia si o pornim neincrezatori in indicatiile laudative ale vanzatorului.
Revenim in soseaua nationala si ne abatem vreo doi kilometri pe un alt drum laturalnic catre pensiunea cu pricina. Intram pe o poarta imensa si in fata ni se deschide imaginea incredibila a unui stabiliment impozant cu marmura, termopane, balustri, arteziene, lei, terasa pustie.
Coboram incetisor, sperind ca nu deranjam pe nimeni dar suntem imediat poftiti la masa unde avem parte de o masa copioasa. Inauntru decoratiunile scumpe dar de de acelasi gust superindoielnic sunt si mai multe si mai roz, asa ca la plecare nu contenim sa ne intrebam cine si pentru ce a ctitorit aici, in pustie. Am eu o varianta da’ nu vreau sa ma lansez in teorii asa ca spunem Sarut Mana pentru masa si ne vedem de drum.
Soseaua pe care v-am tot laudat-o pana acum devine brusc proasta si treptat din ce in ce mai proasta si aglomerata, asa ca ne hurducaim din ce in ce mai puternic incercind sa nu ratam intrarea spre Vulcanii Noroiosi, urmatoarea noastra escala.
Urmam indicatoarele catre Paclele Mari si dupa cativa kilometri “semiasfaltul” se termina si ajungem pe un drum cu pietris proaspat nivelat. Peisajul este ireal, uscaciunea din jur fiind strabatuta de albia secata a unui rau pe fundul careia se pot vadea darele albe ale unei sari. Surpriza cea mare vine atunci cand ajungem intr-o organizare de santier unde suntem priviti ca niste extraterestri si unde constatam ca drumul cu pricina se ASFALTEAZA. Ultima bucata este proaspat asfaltata si ne asigura intrarea triumfala in Paclele Mari. Parcam masinile langa un fel de popas turistic unde doua momai joaca table in acordurile asurzitoare ale unor manele clasice. Bineinteles ca locul nu e semnalizat in nici-un fel, asa ca poate fi usor ratat.
Cel mai fericit este Toma care intra cu frenezie in noroaiele cele mai proaspete, astfel incat in scurt timp incaltarile si hainele lui capata aceeasi culoare gri ca si peisajul. Reusim destul de greu sa-l stapanim in incercarile lui de a intra in chiar craterele de unde curge noroiul.
In jurul nostru “fierb” ochiuri mai mari sau mai mici, iar bulele formate de unele dintre ele se ridica cateva zeci de centimetri deasupra solului revarsind apoi rauri de noroi pe pantele din jur. De ce n-om fi, nene, in stare sa exploatam deloc ce ne-a oferit natura ? …
Surprinzator, la Sarata Monteoru, gasim exact camerele pe care le-am rezervat, niste gazde primitoare si o carciuma bine aprovizionata asa ca incingem imediat o cina pe cinste cu carnati de Plescoi, fripturi felurite, carafe cu vin rece de Pietroasele si clatite delicioase.
Cred ca o sa mai facem un week-end pe aici, ca tare-i bine !