Frustrarile unei tinere sotii

ralualexandrei spune:

In primul rand nu exista varsta pt a fi matur sau imatur,in al doilea rand din cele scrise de ea se intelege ca e un om care stie ce vrea,e normal si firesc ca atunci cand atingi un tel in viata sa-ti stabilesti un altul si sa-ti doresti mai mult ,sa-ti doresti sa fie perfect,sa tinzi spre perfectiune chiar daca stii ca nu o vei atinge niciodata,dar macar vei fi mai aproape de ea.Eu asa sunt si consider ca daca oamenii n-ar fi asa,atunci nu ar mai exista evolutie.De ce sa zic mersi ca nu ma bate sau ca nu bea sau ca nu se duce cu altele cand eu l-am ales tocmai din cauza asta dar si pt ca am vazut in el un tovaras de viata,jumatatea mea,omul pe care il voi iubii pana dincolo de moarte si care imi va raspunde cu aceiasi moneda?De ce sa ne multumim cu putin cand noi dam mult?Vreau sa primesc cea ce dau, si Sol isi doreste acelasi lucru.Bravo Sol aveti grija de voi si incetul cu incetul(sunt convinsa ca vei stii cum)il vei face sa te inteleaga si sa fie totul cum iti doresti.

Andra

Fiquelle spune:

Azi, citind despre problemele fetelor, am inteles ca se poate si mai rau decat este la mine... dar daca las lucrurile nelamurite, s-ar putea sa ajung sa constat ca am langa mine un strain, caruia nu-i pasa deloc de ceea ce simt...
Sotul meu vine foarte tarziu in fiecare seara, la 8-9 e devreme, uneori venea saptamani intregi la 11...in rest ma ajuta in casa, mai ales acum, ca sunt insarcinata. De multe ori seara sta cu ochii in televizor si eu vorbesc cu el, el se enerveaza ca pierde sirul actiunii, eu ma enervez ca nu-mi acorda destula atentie si tot asa...Dar ne impacam noi, se lasa cu pupaturi de ambele parti, doar atat, ca mai mult nu se poate...
Eu cred ca indiferent ce tip de problema au cei doi membri ai unui cuplu, cel/cea care are ceva de spus sa ia un ton foarte serios si sa il cheme pe celalalt in alta camera(teren neutru) si pe un ton serios mergand spre grav sa ii comunice faptul ca situatia respectiva nu ii este convenabila. Fara lacrimi, slabiciuni, implorari. O femeie tare e admirata de un barbat, chiar daca nu o recunoaste. O apropie de lumea in care este el obisnuit sa traiasca/munceasca. Nu strica nici putina indiferenta. Barbatilor le plac femeile care nu ii pupa...stiti voi unde. Ei prefera sa cucereasca, sa imblanzeasca femeia, fie ea chiar si sotie. Altfel, s-a dus interesul. Asa cred eu!
Probabil voi primi cel putin 10 mesaje cu "injuraturi". Mentionez ca nu am facut referiri la nimeni care a postat aici, am spus doar ce fac eu... si sotul meu zice ca sunt o "rautate". Daca mai vreti ponturi, mai spun...

crissandrada spune:

Multe din ce spui tu mi se intampla si mie.Eu am 24 de ani, sunt studenta in anul IV la ID ,am o fetita de 2 ani fara o luna si de o luna am inceput serviciul.Cat am stat acasa a fost cum a fost dar de cand am revenit la servici e dezastru. Noi stam la socri mei(ei sunt plecati din tara)si le facem casa undeva langa oras.Sotul meu se ocupa de constructie. Este toata ziua pe drumuri:la servici, la antrenament(face karate), la casa in constructie. Eu acasa ma ocup de toate: gatit, curatenie, copil, invatat, cumparaturi,plimbat, joaca, etc.Am stat impreuna inainte de casatorie aproape un an dar pe atunci nu aveam asa multe responsabilitati, nu eram asa stresati, dragostea era mare. Si acum este dragoste ,pasiune, romantism dar parca nu mai imi arde de nimic. Totusi ceva este diferit decat la tine :el este tandru, romantic, si oricat de obosit ar fi isi gaseste timp pentru mine(adica sa facem dragoste)dar uneori mie nu-mi mai arde. Si la mine tot eu sunt cea care tac si inghit si las de la mine pentru a fi armonie si intelegere pentru ca copilul sa se simta bine si in siguranta. De cate ori spun ce ma deranjeaza ajungem sa ne certam si imi spune ca pentru noi munceste. As putea povesti multe dar nu e cazul.Am scris pentru a-mi usura sufletul si daca te ajuta cu ceva sa vezi ca mai sunt ca tine si sa speram ca intr-o zi vom fi pe deplin fericite.

mariailin spune:

Draga mea Sol, cred ca te inteleg cum nu se poate mai bine. Si sotul meu seamana destul de mult cu al tau. Suntem casatoriti de aproape 4 ani si de doi avem un baietel. Cam acum 2 ani de zile am cerut si eu ajutorul forumistilor nostri cu o poveste asemanatoare. Tot ce pot sa-ti spun e ca trebuie sa inveti sa-l accepti asa cum e si sa nu te mai consumni pentru ceea ce ai vrea tu sa fie si nu e. Poate si el se asteapta ca tu sa fii altfel, sa-l intelegi, sa nu-l cicalesti.

Din experienta proprie stiu ca acceptarea e cea mai buna solutie cand vrei sa faci lucrurile sa mearga. Atat timp cat stii ca te iubeste pe tine si pe copil (desi nu-ti spune in fiecare zi si din proprie initiativa) trebuie sa iei lucrurile asa cum sunt ca sa poti sa fii fericita si sa te bucuri de ceea ce ai nu sa plangi pentru ceea ce nu poti avea. O sa-ti fie mult mai usor.

Sorin al meu lucreaza de dimineata pana seara, cand vine se aseaza la televizor sau la computer. Sunt momente cand are rabdare sa se joace cu copilul, momente cand il vad ca nu are chef. Nu mai consider ca e o tragedie. Sorin m-a ajutat cu copilul numai in primele trei luni cu baita in sensul ca punea apa in cadita si o arunca. A schimbat scutece ocazional in rest a fost responsabilitatea mea dar cand am spus ca nu mai pot am angajat bona.

Acum cand copilul a crescut ii este mai usor sa comunice cu el este mult mai implicat chiar daca nu-i dedica tot timpul liber lui. Stiu ca il iubeste si ca ne iubeste si asa este el. Asa poate el sa ne arate ca ne iubeste. Daca vreau ceva de la el trebuie sa cer (flori, cadouri, sex...in fond nu poate sa-mi citeasca gandurile.
Solutii nu exista, eu nu cred ca poti schimba un om, sa-l dresezi sa-ti aduca flori cand tu te uiti urat, sau sa zambeasca cand nu-i permite starea sufleteasca.

Eu m-am impacat cu mine si l-am acceptat asa cum e si de atunci nu ne mai certam atat de des si mai ales eu sunt linistita si nu-l mai stresez nici pe el nici pe copil. Mie mi-au trebuit 4 ani sa inteleg ca sotul meu nu e si nici nu pot sa-l transform ca pe o marioneta.

Sper sa-ti gasesti linistea intr-n fel sau altul
Cu drag,
Maria

elizam spune:

Draga, Sol.Eu ma confrunt cu problema ta de 6 ani si jumatate, varsta fetitei mele. Am 32 de ani si suntem casatoriti de 8 ani.Am un sot minunat, ma iubeste, dar nu stie sa se apropie de fetita noastra. Am ajuns sa cred ca exista barbati care nu sunt facuti sa fie tatici. Nu si-a dorit copilul si nici nu vrea sa mai avem alti copii. Eu sunt foarte ocupata, fiind profesoara, dar nu il pot convinge sa-si asume mai multe responsabilitati in cresterea copilului. Am gresit si eu foarte mult, incercand sa le fac pe toate, sa il suplinesc si pe el in activitatile copilului.Acum am un copil rasfatat, care nu ma asculta. Ca sa compensez duritatea lui si comportamentul distant i-am oferit fetitei mele prea multe, am rasfatat-o si am protejat-o mereu de pedepsele lui. Stiu din experienta mea didactica : rezultatul dezechilibrului dintre cerintele parintilor are ca rezultat un copil pierdut, dar eu nu pot fi mai autoritara.
Nu cred ca il vei putea schimba, dar poti sa imbunatatesti situatia. Eu am reusit in ultima vreme sa-l implic ceva mai mult. Oricat de mila mi-a fost de fetita, i-am pus in situatia de a se descurca fara mine. Am de invatat pentru examenul de grad si pur simplu i-am neglijat. Acum ei se mai duc impreuna la plimbare, in parc sau la MacDonalds. Nu stiu care va fi rezultatul, dar trebuia sa incerc ceva, pentru ca am obosit sa fiu o mamica singura. Trebuie sa schimbi si tu ceva, altfel ajungem sa ne imbolnavim, si atunci cine ne mai creste copilul?
Eliza

sol spune:

va multumesc mult pentru cuvinte.desi nu am mai scris,am citit totul.

imi pare aru ca sunt mmulte femei in situatie asemanatoare cu a mea.din fericire pentru mine lucrurile au luat o intorsatura favorabila.dupa discutii si puneri in vedere a priceput.e drept ca exista si reminiscente ale comportamentului sau dinainte de casatorie,adica lipsa de responsabilitati,de griji,de tot...dar sunt infinit mai putine momente cand ies la suprafata.

copilul a mai crescut,cateva luni,chiar saptamani,conteaza enorm.altfel se prezinta un copil de un anisor fata de unul de 5 luni.

dupa un concediu frumos,plin de satisfactii de fara nici o retinere,d nici un fel,lucrurile sunt impacate.

ne iubim mult.si stiu ca impreuna putem!orice!

este insa si foarte adevarat ca atunci cand se creeaza un concurs de imprejurari este mult mai usor sa iti spui ca tot raul ti-a cazut pe cap.clipe ca aceasta exista in viata fiecaruia dintre noi.asa ca inca o data va rog sa ma iertati daca am parut poate prea nefericita,prea batuta de soarta,prea,prea...eram suparata!imi pare bine insa ca astfel ne-am ascultat intre noi,ne-am spus pasurile,ne-am dezvaluit lucruri intime si ne-am incurajat intre noi!
va multumesc si va stimez pe toate!

danone spune:

Draga mea, sa stii ca dupa parerea mea (desi nu vreau sa te dezamagesc) aceasta stare este caracteristica multor barbati, desi trebuie sa recunosc ca sunt si cateva, dar doar cateva mici exceptii.
Ei sunt barbati dupa parerea lor si asta conteaza cel mai mult.Chiar daca nu ai prea mult timp mi-as dori sa-mi scrii si sa mai stam de vorba; cred ca ne potrivim intr-o oarecare masura desi pentru mine a trecut mai mult timp decand a inceput aceasta comportare ca si cand noi nu existam.Adresa mea de email este mt_daniela@yahoo.com.

Danelutza spune:

quote:

---

Originally posted by sol


copilul a mai crescut,cateva luni,chiar saptamani,conteaza enorm.altfel se prezinta un copil de un anisor fata de unul de 5 luni.

dupa un concediu frumos,plin de satisfactii de fara nici o retinere,d nici un fel,lucrurile sunt impacate.

ne iubim mult.si stiu ca impreuna putem!orice!

---

Chiar ma intrebam ce-ai facut in concediu si ma bucur ca atzi rezolvat problema.

Iubitzi-va mult ca viatza e scurta.

Ramba spune:

Eu sunt intr-o situatie similara oarecum cu a ta.
Sotul meu are si el firma (pleaca la 9 dimineata si se intoarce de obicei la 9 seara). Avem impreuna o fetita de 2 ani.
Cand eram insarcinata, el m-a anuntat ca pana la varsta de 2 ani nu se va implica de loc in cresterea ei. Incetul cu incetul a inceput sa se ataseze, initial a fost incantat ca e frumusica si ca seamana cu el, lucru subliniat si de mine. Apoi seara cand venea acasa ii povesteam, chiar daca nu il interesa, lucrurile frumoase care le-a facut peste zi. De curand am incercat sa instiui un program fix duminica. Dimineata sa stea bunicii cu fetita, pentru a avea si noi un pic de intimitate, iar dupamiaza stateam toti trei impreuna. S-a tot plans sotul meu ca duminica este cea mai grea zi din saptamana, dar totusi i-a intrat in reflex.
El e o persoana destul de introvertita, singur la partinti - totul i se cuvine. Si mi-e destul de greu sa il inteleg, sa ii fiu pe plac.
Eu lucrez la o alta firma (parerea mea este ca nu este bine ca sotii sa lucreze in accelasi loc), deci aduc si eu bani in casa (nu foarte putini), dar pentru el acestia nu valoareaza nimic. In plus fac si menajul. Pana de curand am avut pe cineva care statea cu copilul si ma mai ajuta cu curatenia, dar acum am cam ramas singura. Bunicile stau cu fetita cat sunt la serviciu, dar mai mult (curatenie, mancare, calcat rufe) nu prea fac si nici nu pot sa le cer. Sotul meu nu face nimic in casa (considera ca faptul de a aduce bani este suficient), daca se strica ceva il pune pe tatal lui sa repare...
Comunicarea intre noi e aproape de zero (din punctul meu de vedere), oricate eforturi am facut sa o imbunatatesc.
Am momente in care atitudinea lui ma deprima, dar sunt constienta ca nu pot sa il schimb si incerc sa imi gasesc alte surse de bucurie (nu reusesc intotdeauna).
Sper ca timpul sa ne rezolve problemele, ale mele si ale tale, Sol.
Incearca sa il apropii de copil, facandu-l pe sotul tau sa fie mandru de urmasul sau. Daca se aseamana la fire cu al meu s-ar putea sa mearga.
Cat despre celelalte probleme, cand le voi rezolva pe ale mele iti voi scrie, si viceversa sper.
Bafta!!!

iselin spune:

bravo Ramba! macar esti optimista!

proabbil esti genul careia nu i se scufunda corabiile niciodata!
si eu cred ca barbatii nu se schimba, doar in timp pot fi convinsi de un gangurit, de un zambet sfant de copil, de un pupic inocent...
probabil nu le place neaparat rolul de tata cat cel de prieten.