Lectie de dragoste
Lecție de Dragoste
Psih.Eusebiu Tihan, Psih. Laura Ghiza
In lucrarea Casatoria versus Divortul
Dragostea este o muzică a cărei frumusețe nu se pierde.
Este durerea plină de dulceață. Este un sentiment ce odată experimentată, nicicând nu poate fi uitat.
Dacă vrei să afli despre Dragoste, ar trebui să-l întrebi pe cel ce venerează Dragostea, să întrebi privighetoarea ce s-a îndrăgostit de trandafir ori să întrebi fluturele ce-și sacrifică viața pentru flacără fără să ezite.
Să nu cercetezi asupra Dragostei la alte persoane decât la îndrăgostit, căci doar el singur îți poate spune toate cele despre Ea.
Dacă vrei să zărești o scânteie de iubire ar trebui să privești în ochii unuia intoxicat de Iubire. Atunci tu vei vedea cum intelectul, rațiunea, cunoașterea, mintea și gândirea au fost măturate departe și s-au topit în Oceanul Dragostei.
Nu este deloc ușor a înțelege Iubirea, căci acest natural și măreț Adevăr nu poate fi descris în cuvinte.
Este un sentiment ori o emoție pură și delicată, ce poate fi experimentat doar de cel ce iubește. Este dincolo de capacitatea limbajului ori a stiloului de a o descrie în vreun grai omenesc.
Este imposibil de a-i reduce măreția și căldura la dimensiuni temporare. Nu este posibil de a descrie pe măsură în oricare dintre cuvintele cunoscute de om, grandoarea și sublimul caracter al Dragostei.
Curenții Iubirii ce îi emană îndrăgostiții sunt răspândiți și influențează fiecare colțișor al lumii. Odată întâlnit vreunul din acești curenți, orice inimă este înclinată spre a se contopi în Oceanul Dragostei.
"Dragostea este adevărata trăire, este o adevărată rugăciune, este adevărata uniune".
Iubirea este deșteptată atunci când curenții Dragostei ne cuprind inima.
Ce este Dragostea?
Este o întrebare a cărui răspuns este în mâinile îndrăgostitului. Nimeni altcineva nu poate înțelege nici măcar o mică fracție din ea.
Dacă am să încerc să descriu mireasma parfumului a unei persoane din deșert, indiferent ce descriere împodobită sau elocventă vei oferi nu voi fi în stare să transmit mirosul. Dar cuiva căruia a fost câtuși de puțin în contact cu florile și crângurile, îi voi face o descriere limpede. Cel ce a simțit aroma îi va fi ușor să identifice.
Experiența ta este doar pentru tine însăți și percepția ta va fi colorată de atitudinea ta, de starea minții, de eforturile depuse de tine în Dragoste.
Fiecare dorește Iubirea. Dar ridică-te deasupra imaginii lucrurilor, căci ce a rămas între tine și iubire?
Uneori, când Dragostea începe să devină netedă, vraja este îndepărtată iar viața devine monotonă și rutinată. Este nevoie de un șoc pentru a rupe monotonia.
Uneori în viața îndrăgostitului intervine, câte o perioadă de dezamăgire. Aceasta este de dorit. Ea are un scop. Oferă șocul. După un timp petrecut în dezamăgire, intensitatea dragostei crește.
Fiecare îndrăgostit are în fața sa o aventură măreață. Acest fapt trebuie să ni-l amintim atunci când norii ascund soarele.
Această Cale, Calea Dragostei nu este pură teorie. Este o cale adevărată, un veritabil drum ce trebuie străbătut implicând desigur SINCERITATE. Nimeni nu poate pătrunde porțile adevăratei Iubiri atât timp cât mintea își dorește lucruri ieftine. Cea mai mare trebuință pentru progresul pe Calea Dragostei este să ai o inimă curată. Nu te poți aștepta ca un rege să intre într-o încăpere murdară. Nici măcar un câine nu stă într-un loc murdar. Atunci, cum să te aștepți ca Dragostea să pătrundă într-o inimă cuprinsă de pofte, mânie, lăcomie, egoism?
Când un copil învață să meargă, fiecare căzătură este un pas spre a învăța să meargă. Copilul nu începe să meargă de când s-a născut. El trebuie să treacă prin diferite etape pentru a învăța să meargă.
Similar, îndrăgostitul are de trecut printr-o mulțime de etape înainte de a învăța să iubească cu adevărat. La început, mental, refuză cu desăvârșire. Uneori există atâta neliniște în corp încât îți vine să fugi, să lași totul baltă. Mintea își pune în față tot felul de piedici, își înfățișează persoana iubită sub tot felul de aspecte. Ignoră-le. Sunt hățișurile ILUZIEI. Norii se vor împrăștia. Soarele va rămâne în toată splendoarea sa. Bobocul Dragostei se va deschide.
Toate acestea sunt pași pe Calea Dragostei. Nu poți elimina aceste etape. Uneori suntem adevărați copii și cum bine știm, înainte de a putea alerga, copilul nu poate elimina anumite trepte ale învățării, precum să se întindă pe jos, să stea în șezut, să cadă. Dar fiecare pas este spre înainte.
Chiar și eșecurile noastre ne conduc spre reușită cu condiția să continuăm.
Cel ce nu vrea să alerge, acela nu va cădea niciodată, cel ce vrea să iubească cu adevărat acela va cunoaște adevărata Dragoste. Motivul tău există, intenția există, sinceritatea există pentru a realiza țelul și, desigur, căderile inerente sunt de asemenea acolo.
Cine se poate menține pe Calea Dragostei în mod egal? Chiar și trupul nostru este rezultatul atâtor confluențe. endocrine sau psiho-sociale, spuneți-le cum doriți, iar acestea sunt o parte a destinului.
Lucrurile nu rămân niciodată stabile în această lume instabilă (Și de ce ar rămâne?). Bucuriile și tristețile vieții se derulează potrivit destinului nostru iar acest ciclu este în parte responsabil pentru eforturile și eșecurile noastre, pentru intensitatea sentimentelor noastre. În ciuda acestora, îndrăgostitul își menține eforturile și lasă restul în mâinile lui Dumnezeu. Îndrăgostitul nu trebuie să se simtă descurajat, dezamăgit de eșecuri și căzături. Ele ne oferă posibilitatea de a ne încerca puterea, capacitatea și resursele.
Și să nu uităm că un adevărat îndrăgostit niciodată nu se plânge. El iubește. Se simte cu adevărat bogat. Căci bogat este numai acel ce păstrează cu tărie în inima sa, dragostea pentru semenii săi.
Această lume, cu suferințele ei, este o remarcabilă substanță de curățat. A trăi în această lume înseamnă a învăța, mai curând ori mai târziu lecțiile dure ce înconvoaie ego-ul nostru și ne învață că umilința este necesară înainte ca iubirea să se poată naște. Aceasta ne va fi de un mare ajutor în a duce o viață cinstită, de a nu răni sentimentele nici unei ființe.
Un lucru ce îl vom învăța este, trăiește și lasă să trăiască. Jumătate din nefericirea noastră vine din sentimentul că oamenii ar trebui să fie mai buni decât sunt în realitate.
Ar trebui să învățăm să acceptăm imperfecțiunile acestei lumi, ale oamenilor și să încercăm să ne corectăm noi înșine, în loc de a ne face merituoși la lucrurile mai bune.
Dacă noi înșine desconsiderăm greșelile, lipsurile noastre, atunci nu suntem în poziția de a-i învăța pe alții cum să facă bine. Dar dacă într-adevăr avem dragoste în noi, ce este în jurul nostru va fi automat bun, va fi "contaminat" tot fără să spunem un cuvânt. Atunci, totul ne vine înapoi ca ajutor, ca sprijin în tot ceea ce facem. Astfel, dragostea este chiar înlăuntrul nostru.
Cel ce iubește cu adevărat nu își permite să-și irosească timpul frământându-se pentru probleme mărunte. Chiar lucrurile ce atârnă greu numai au puterea de a-i tulbura ori să-l facă să-și piardă echilibrul. Îndrăgostitul iubește. El nu se mâniază. Dacă poți realiza ce dăunător este chiar și un singur val de mânie pentru sănătatea fizică cu atât mai mult pentru spirit, nu vei mai căuta nicicând vreo valoare a acelei pagube.
Adesea, îndrăgostitul afirmă că este cel mai mizerabil om de pe (lume) pământ. Dar cred că un îndrăgostit este unul dintre cei mai binecuvântați și mai norocoși dintre oamenii ce trăiesc pe acest pământ.
Privește în jurul tău, îndrăgostitule! Din milioanele de suflete tu ești unul din cei câțiva ce au găsit uitata Cale a Dragostei.
Înlătură-ți ciudata atitudine a minții. Este ușor să fii fericit și zâmbitor. Ca și cum te-ai încrunta ori te-ai agita. Nu-ți trebuie decât puțină gândire clară. Și nu uita nicicând că, îndrăgostiții sunt cavaleri ai Luminii.
Dragostea este cel mai de preț lucru din viață. Ea înfrumusețează sufletul. Prin dragoste sufletul capătă strălucire și lumina ei răzbate de pe chipul celui îndrăgostit.
Atunci când devii un îndrăgostit, adevărata bătălie a început. Te lupți cu tine însuți. Te reconstruiești. Este o bravă și hotărâtă bătălie. Să nu disperi ori să dezertezi din "postul" tău. Dăruiește-ți Dragostei, trupul, mintea și sufletul. Bătălia este insuportabilă dar recompensa este măreață, la fel, victoria este sigură. Tu vei învinge iar ego-ul tău va fi complet supus. Dragostea este cu tine, oriunde te-ai afla, ca să te ghideze, deci nu lăsa disperarea și deznădejdea să te cuprindă.
Când o să-nțelegi iubirea, lacrimile Te vor copleși
Lacrimi de iubire și de bucurie.