Este normal ca un copil de 3 ani sa nu asculte?

Aveti probleme cu copilul?
Copilul meu rasfatat nu mai asculta deloc.
Am incercat sa-i explic ca nu este frumos cum vorbeste (uneori), ca nu este frumos sa dea in parinti si ca nu este bine sa manance in fata calculatorului in timp ce se joaca.
Nu intelege si stie ca il iubesc si daca este obraznic.
I-am tras si palmute la fund dar tipa si el cum poate si-si arata pumnisorii..
Este normal, este rau?

diana904 spune:

Ioana, cred ca este normal sa nu asculte. Nici eu nu ma inteleg cu ea, si asta dureaza cam de la 3 ani (acum are 4). Nu are aceleasi simptome ca al tau, adica vorbeste frumos, nu da in noi....dar pur si simplu ne ignora...ca si cum nu ne-ar auzi atunci cind ii cerem ceva ce nu vrea sa faca (aude f bine de altfel, am testat-o!).IAr daca tipam la ea sau ii dam o palmuta la fund, mai rau se incapatineaza si nu face ceea ce trebuie.

Karla spune:

Noi incercam sa-i explicam intotdeauna cand il certam de ce-l certam..Dar uneori ma intreb daca ziua cand e cu bona se procedeaza la fel.
Apoi nu suntem consecventi eu il cert si el se duce la tacsu' ca sa fie pupat si invers.
In cartile despre copii scrie ca pe la varsta asta isi manifesta criza de personalitate si devin neascultatori ca sa vada daca parintii ii iubesc oricum. Oare asa este? Medicii oare ce spun?
Medicul meu n-are pareri..si mi-a spus sa nu-mi fac probleme..
Dar eu vreau sa stiu ce ma fac daca de acum (3ani) nu ma asculta?

mirelam spune:

Ohoooooo si inca ce probleme!!!
Ne-a disperat. Este atat de obraznic si de neascultator ca uneori imi vine nu stiu ce sa-i fac.
La mine problema este ca nu asculta nici de vorba buna, nici de bataie. Si ce ma deranjeaza cel mai rau este ca ridica mana si la mine si la sotul meu. De bunici nu mai zic...pe ei nu-i asculta sub nici o forma.
Imi pusesem mari sperante in gradinita dar deocamdata nu vad nici o imbunatatire a comportamentului lui. Educatoare zice ca acolo este cuminte si sa stam fara grija ca...."are personalitate".
Asa ca, am sa raspun si fetelor care l-au vazut la "Eroul Saptamanii" si m-au intrebat daca-i cuminte cum pare: Andrei al meu e ca in zicala "Pisica blanda zgaraie rau"

Mirela

diana904 spune:

Fetelor, vad ca avem aceeasi problema, si, cum sint romanca, ma bucur si eu ca moare si capra vecinului!!
Culmea e ca a mea e cuminte la bunici, numai pe mine ma face sa ma ! Ma gindesc ca poate face asa acasa din cauza lui Tudor, pe care, de alfel il iubeste tare mult....ma gindesc la acel stress la care e supus un copil micutz atunci cind apare un fratior.Noi am incercat sa nu se simta data la o parte, sa ii acordam la fel de multa atentie, dar, poate uneori se simte neglijata, poate asta e felul in care cere ea sa i se acorde mai multa atentie. Mi-am pus f serios problema asta, am citit intr-o gramada de carti...de citeva saptamini parca a inceput sa fie mai intelegatoare, dar a inceput sa aibe tot felul de spaime, ii e frica de intuneric de ex. Voi ati patit asa ceva?

mihael spune:

Si eu am aceleasi probleme cu fetita mea in varsta de 3 ani si 4 luni. Nu mai vrea sa ne asculte deloc. Am incercat sa-i explicam ca nu e bine ce face, am certat-o, a mai luat si cate o palmuta peste fund dar fara rezultate. Cam de o luna nu mai vrea sa mearga nici la gradinita, de obicei o duce mama mea la gradi si ii face niste scandaluri monstru dimineata. Ieri am dus-o eu cu sotul meu si nu a comentat dar cand ne-am dus dupa ea am aflat ca a facut un scandal mare la gradi, s-a certat cu educatoarea si i-a facut si pe colegii ei sa planga si foarte greu a reusit sa o calmeze. Educatoarea a spus ca nu a mai vazut asa ceva niciodata. Medicul de familie spune ca e din cauza varstei si ca o sa-i treaca. Poate se comporta asa pentru ca stie ca o sa aiba un fratior? M-am gandit sa merg la un specialist (psiholog sau psihiatru) sa-mi dea un sfat, sa-mi spuna ce sa fac, cum e mai bine sa ma port cu ea. Voi ce spuneti?

Karla spune:

Eu nu sunt de parere sa apelam la un specialist pana nu epuizam toate metodele "ortodoxe" de care dispunem. La mine cred ca este problema de a aplica mereu aceeasi metoda -pentru ca eu, bona si sotul meu ne comportam diferit fata de diferite situatii si nu suntem consecventi pentru ca nu ne putem pune de acord in privinta reactiilor la prostioarele copilului.
Chiar si bona are propriile ei pareri (are 58 de ani) despre educatia copiilor si nu prea tine cont de parerile noastre. Nu stiu cum se comporta cu el cand nu suntem noi...
As vrea sa-l duc la gradinita-poate se schimba putin. El este un copil f destept pentru varsta lui (3 ani), dar are (cum spuneti si voi) "multa personalitate" E bine ? E rau?

mirelam spune:

Ioana, iti doresc sa ai succes cu gradinita.
Eu, dupa cum spuneam, n-am reusit mare lucru. Nu s-a schimbat mai deloc. Face niste fite la gradinita, mama mama, mai rau ca acasa.

Mirela

Ioana_C spune:

Si Alexandru ( 3 ani si juma) are aceleasi simtome, dar eu sunt linistita... incepand cu 3 ani, copilul incepe sa-si dea seama ca este o individualitate, si testeaza aceasta noua descoperire... Daca pana acum el cu mama erau una, acum isi da seama ca poate face si altceva decat vrea mama, si chiar asta face. Bineinteles ca testeaza si limitele, sa vada pana unde poate ajunge. La mine e la ordinea zilei "NU", "NU VLEAU" si "BA NU". Dar cu rabdare...multa, multa... cu pedepse ajungem sa ne intelegem...La mine tine f. bine pedeapsa cu privare de dulciuri... se cuminteste instantaneu. Chiar la gradinita a avut o perioada in care nu am mai vrut sa manance deloc, iar perioada asta a durat o saptamana, pana l-am lasat intr-o seara fara nimic dulce si fara suc. De a doua zi mananca tot! de se mira si educatoarele ce s-a intamplata cu el!!

mumulina spune:

din pacate, nu am timp sa va povestesc in ce mod ne terorizeaza pe noi fetita ce mare (4 ani si 10 luni). la gradinitza e fff cuminte, ordonata, vorbeste f. frumos, copil model, ce mai! acasa... opusul la ce am scris mai devreme. bataia e exclusa, desi cateodata i-am mai tras o palmutza la fund pe care am regretat-o dupa. asta nu inseamna ca nu-mi vine sa o ciufulesc, mama-mama!
cred ca important e ca toti cei care se ocupa de copil sa se puna de acord asupra modului in care se comporta cu copilul si in care il educa, sa se stabileasca niste reguli pe care toti sa le respecte. si la noi bunicii sunt mai ingaduitori si asta e foarte rau ptr ca nu suntem cu totii consecventi in aplicarea regulilor pe care le-am impus noi ca parinti.
apoi cred ca nu trebuie sa ne enervam, ca am observat ca le face mare placere sa ne scoata din minti. asa ca rabdare multa!
ma gandeam ca acest comportament poate sa fie si modul in care ei ne transmit ca nu sunt multumiti de felul in care ne ocupam de ei, de faptul ca nu le dam suficienta atentie (ptr ca acest comportament a aparut la fiica-mea de cand am nascut a doua fetitza si nu am mai avut timp suficient si ptr cea mare.
nu stiu ce sa mai zic... mai studiem problema. daca cineva o gasit vreo rezolvare a problemei sa ne dea de stire (pana nu o luam razna de tot).

,don'soara Alex si bb Teo

Lucia spune:

Sa va spun si parerea mea de mama a unui strumf de cinci ani, pe care ii implineste sambata. Cand l-am adus in toamna de la mama de la tara era un dezastru si nu din cauza rasfatului aplicat de mama ci din purul motiv ca ii lipsisem eu foarte mult si parca se razbuna pe mine acum. Tipete, pumnii primiti cu toata puterea, tavaliri pe jos si tot asa. Acum lucrurile s-au inscris pe un fagas cat de cat mai bun, iar in cazul lui gradinita a facut cum s-ar spune minuni. In afara bagajului mare de cunostinte pe care l-a obtinut a devenit mai matur si unele lucruri pe care nu le intelegea acum sunt deja pilde date de el opilasilor mai mici. A invatat multe de la gradinita si uneori nu vrea sa mearga dimineata fiindca zce ca este foarte ocupat la gradinita si oboseste mult. Dar dupa ce ajunge acolo zice "Mami nu trebuie sa plangi cand mergi la gradinita ca doar inveti atatea lucruri frumoase aici!" Ca sa vezi ce filozofeaza omuletul cel mic. Uneori mai gresim si noi si lucrul acesta mi l-a spus o bunica, profesoara, care acum creste nepotelul care este in clasa I. Il duce la scoala, face lectii cu el si mi-a zis ca are mai multa rabdare cu el decat a avut cu copilul ei. Atunci venea de la servici, nervoasa, obosita si de multe ori atitudinea ei nu era cea corecta fara sa-si dea seama. Acum, zice ca sta si il asculta, ii da sfaturi si ca amana orice treaba sau lucru pe care il are de facut pentru ai arata ca el este important. Si asa este de cate ori nu venim de la servici nervosi si suparati, obositi iar copilul vine la noi sa ne intrebe ceva, sa ne jucam cu el sau sa ne povesteasca ceva de la gradinita. Asa ca m-am decis atunci cand intru in casa sa las la usa orice stres sa fiu cu mintea limpede atucni cand sunt solicitata de copil sa nu simta ca nu pot fi alaturi de el. Mai tarziu ne pare rau, asa cum doamnei ii parea rau ca nu a facut la fel cu baietelul ei fiindca atunci nu si-a dat seama ca cel mai important lucru este educatia copilului tau.
M-am lungit cam mult dar e bine sa invatam de la cei mai in varsta si sa incercam sa oferim copiilor un mediu ambiant in care sa nu fie loc de manifestari ciudate, ale lor, pentru a ne atrage atentia ca sunt si ei pe "acolo"