Obraznicie - o toleram? cum procedati voi?

Ma confrunt cu o problema!
fetita mea are 10 ani si dupa parerea mea a inceput sa devina obraznica, are ultima replica chiar daca nu are dreptate.
cum trebuie sa procedez, sa ma fac ca nu vad asta sau sa-i atrag atentia luand atitudine prin pedepse.
O sa treaca aceasta obraznicie; a luat modelul de la colegele ei.
va astept cu sfaturile voastre pretioase

Julie spune:

Depinde de... obraznicie.
Eu cred ca nu trebuie tolerata, dar trebuie actionat cu tact si in functie de fiecare situatie cu care ne ciocnim.
Ne oferi exemple mai clare?
J.

anchi spune:

Si eu am un baiat de 10 ani.
Cu cearta nu am rezolvat nimic, din contra...
De la o vreme vorbesc cu el deschis, despre orice, ca si cum ar fi un om mare.
De fiecare data incerc sa-l fac sa simta cat sufar cand face ceva rau, sa vada ca ma consum pt ce a facut. Si, nu in ultimul rand, ii cer parerea, il intreb cum ar proceda el daca ar avea un baietel nazdravan.
Noua abordare a problemelor a inceput sa dea rezultate.

delsim spune:

Parerea mea este ca nu te poti face ca nu vezi.
O sa creada ce este normala obraznicia ei, mai ales daca are satisfectia ultimului cuvant.Incet, incet o sa creada ca ea face regulile. Cred ca un copil ar trebui educat sa stie , sa-si recunoasca greselile sau atitudinile gresite.
Cum ai putea face asta?
Poate prin pedepse care o priveaza de un lucru sau de o actiune care-i place.
Dar vorbeste cu ea, ca de la om la om si explica-i ca tu nu vrei sa o pedepsesti, dar prin comportamentul pe care il adopta, te obliga.Si arata-i ca tu o intelegi pe ea, dar trebuie sa te inteleaga si ea pe tine.Si sa stie ca pedeapsa va inceta imediat ce intelege si-si reconsidera pozitia.Poate ca daca vede ca incerci sa o tratezi " ca pe un om mare" si negociezi cu ea , reactioneaza mai bine decat avand atitudini extreme.
Poate ti-am fost de folos.Oricum sa ne tii la curent.

VALIR spune:

Va multumesc, pentru mesaje
tocmai aici este problema, eu o iubesc tare mult si nu as vrea sa o pedepsesc si asa sunt mai aspra cu ea in privinta invataturii.
de fapt de multe ori nu isi da seama ca este obraznica, daca ridic tonul la ea,imi spune"dar, ce-am facut? ce-am spus?"
de fapt comenteaza acum la orice, mai ales in fata bunicii, dansa ii permite mai mult si a rasfatat-o, iar acum nu ii convine de rezultat.
pentru a-i demonstra vinovatia ii dau exemplul personal, este de acord cu mine dupa care uita si procedeaza la fel.
probabil am fost obisnuita sa accept tot de la cei din jurul meu.
uneori ma gandesc sa nu-i distrug personalitatea si poate de multe ori e mai bine sa stii exact ce vrei si sa nu te dai batut.
va pup

VALIR spune:

Va multumesc, pentru mesaje
tocmai aici este problema, eu o iubesc tare mult si nu as vrea sa o pedepsesc si asa sunt mai aspra cu ea in privinta invataturii.
de fapt de multe ori nu isi da seama ca este obraznica, daca ridic tonul la ea,imi spune"dar, ce-am facut? ce-am spus?"
de fapt comenteaza acum la orice, mai ales in fata bunicii, dansa ii permite mai mult si a rasfatat-o, iar acum nu ii convine de rezultat.
pentru a-i demonstra vinovatia ii dau exemplul personal, este de acord cu mine dupa care uita si procedeaza la fel.
probabil am fost obisnuita sa accept tot de la cei din jurul meu.
uneori ma gandesc sa nu-i distrug personalitatea si poate de multe ori e mai bine sa stii exact ce vrei si sa nu te dai batut.
va pup

tora97 spune:

eu fetelor, recunosc, sint mai intransigenta.. si imi apar "teritoriul" cu indirjire..

la noi se aplica regula "celor 3" adicatelea,
1. atentionare
2. amenintare
3. altoire
ca ntr un banc...
si inca un lucru.. dintotdeauna, am aplicat si respectat reguli... care ni le aducem la cunostinta una alteia (recunosc, mami are mai multe) si care nu se incalca..exemplu de reguli: nu se ridica tonul, ori mina, ori alt obiect asupra mamei sau a bunicii, nu se "raspunde", etc... astfel incit o data parcursi primii 2 pasi (indiferent ca asta s a intimplat in alte zile, oei ore) urmeaza automat "altoirea".. din pacate.. (dar nu va imaginati ca dau cu seriozitate, insa ncii nu o mingii)...

craciunitza spune:

Acest subiect imi aduce aminte de fetita unor prieteni, nu stiu daca este obraznica in sensul clasic pentru ca nu vorbeste urat, nu are gesturi urate, nu raspunde. In schimb, de cate ori ne intalnim nu avem loc de ea, se baga in discutie, comenteaza orice, refuza sa stea cu copiii, din cauza asta noi adultii ne ferim sa discutam relaxati, parintii fetei ii tolereaza acest comportament si chiar il incurajeaza pentru ca niciodata nu-i fac observatie, daca d-soara pleaca la nani isi ia obligatoriu unul din parinti cu ea, daca parintele dorit nu poate veni chiar atunci ea sta si-l asteapta, daca suntem cumva la masa ea isi alege inaintea tuturor bucata preferata scormonind cu degetele prin platou, toate astea sub ochii zambitori ai parintilor care fac totul doar pentru ea.
La un moment dat am intrebat-o pe mama fetei de ce-i tolereaza la 13 ani acest comportament si scuza a fost ca o neglijeaza mult si ca in putinele momente cand sunt impreuna nu are inima sa-i faca observatie.
Ei bine, noi am inceput sa rarim vizitele pentru ca acea fetita ne oboseste.

Nu certati copiii cand viseaza!

craluca spune:

Pe mine chestia cu "Ce-am facut? Ce-am spus?" ma scoate din sarite. Si pustiul meu are 10 ani si am aceleasi probleme ca si voi. Este o perioada peste care trebuie sa trecem si sa gasim mult tact si rabdare pentru asta. In nici un caz nu trec cu vederea asemenea obraznicii dar nici nu recurg la bataie. Nu l-am batut pe Alex si cu atat mai putin o voi face acum, cand are 10 ani, mi se pare rusinos sa ia bataie. Nu este lispa de respect, este mai mult teribilism, nevoia de independenta, aderarea la comportamentul grupului din care face parte ... Apelati la vorba dulce, ca mult aduce!

Mama Raluca, baiat Alex si bebita mica Ioana
http://community.webshots.com/user/craluca100

gabrielat spune:

Nu e bine intradevar sa le tolerezi obrazniciile.
Baiatul meu in ultima vreme imi cam face probleme. Tipa, se arunca pe jos. Nu vrea deloc sa ma asculte. Si doar e mare, are aproape 6 ani. Dar curios ca asculta de oricine altcineva numai de mine nu. Eu l-am si rafatat cam tare avand in vedere problemele pe care le-am avut cu el.
Dar chiar nu stiu cum sa mai procedez cu el. Daca-l cert incepe si el sa ma certe, daca-i mai dau o palmuta la fundulet incepe sa urle si mai tare. L-am pedepsit, nu i-am luat nimic din ce a vrut si tot nu ma asculta.
Nici nu mai stiu ce ar trebuie sa fac. Daca e taica-su acasa nu face nimic dar daca sunt numai eu cu el e jale. Si asta numai de vreo 2 saptamani.

gabi

elena_ltd spune:

Fetelor, eu am copii mai mici, dar m-am confruntat deja cu obraznicia primei nascute. Pentru mine a fost mana cereasca o carte numita "Copiii sunt din Rai" scrisa de John Gray. Foarte pe scurt, pasii recomnadati de el erau (scriu din memorie):
1. Intai de toate ascultam si incercam sa intelegem nevoile copilului. De multe ori (re)actioneaza neplacut pentru noi cand nevoile lor nu sunt luate in seama si tot de multe ori ne sta in putinta sa le traducem si sa le rezolvam.
2. Le spui clar si concis ce vrei de la ei in momentul respectiv, fara ton de ordin sau amenintare, de multe ori habar nu au ca asteptam un anumit comportament de la ei la o situatie concreta.
3. Motivarea - a nu se intelege neaparat "cumpararea" sau "premierea". De ex. "daca intri acum in casa, vom avea timp sa ne uitam si la tv impreuna sau sa-ti spun o poveste in plus".
4. daca nu merge si nu merge, am cerut, am verificat,am motivat si dl Goe tine mortis sa fie ca el, atunci inseamna ca e timpul sa-si ia o pauza, de obicei intinsa pe timpul unor minute conforme cu varsta, pentru fiecare an, un minut. Fii-mea are 4ani,ia 4 minute pauza in camera ei. Precizez ca nu-i dau semnificatia de pedeapsa si nici de "timp de reflectat asupra greselilor pe care le-ai facut!". E doar o pauza necesara ca sa ne calmam amandoua. Uneori, plec eu in alta camera.
5. Daca nici asta nu a dat roade, desi e greu de crezut, abia atunci sunt indreptatita sa ordon. Nu sunt adepta bataii. Am altoit-o si eu mai demult in cazuri extrem de rare, rezultatele au fost doar temporare, iar sentimentul meu de vinovatie si durere a fost groaznic.
Nu stiu cat de fidel si clar am scris, poate nu sunteti de acord, dar va spun sincer ca la noi s-au vazut rezultatele. Nu ca au disparut obrazniciile, dar s-au mai rarit si am sentimentul ca sunt mai usor de tinut sub control.
Va recomand cartea.

Elena, mama Oanei si a lui bb Mihai