Oare se poate "invata" iubirea????

...iata o intrebare care ma framanta de ceva vreme, si pe care vreau sa vi-o pun si voua, prietenilor mei virtuali...

Credeti ca poti invata sa iubesti un om care iti este drag, la care tii, care te ajuta (de cele mai multe ori), care te respecta...ma rog, unde simti ca acele calitati sufletesti ce sunt importante, cred eu, cum ar fi bunatatea sau cinstea, predomina in fata "umbrelor" ce, mai mult sau mai putin orice om le are?

Off, DACA credeti ca acest lucru se poate, a "INVATA" iubirea, va rog mult, ajutati-ma si spuneti-mi de unde sa incep...
Sau este iubirea un dar Dumnezeiesc, ce exista sau nu, iar aceasta minune, a te indragosti, ne este DATA sau nu?

Eu nu stiu...
cu drag, Mirunda

"Copilului tau, atunci cand este mic, sa ii daruiesti radacini, atunci cand este mare, aripi".

MirelaV spune:

chiar de curand..cineva mi-a zis k si iubirea se poate invata
am stat si am meditat mult la asta..dar nu..nu cred..eu cred k simti sau nu simti
dar nu are nici o legatura lipsa iubirii cu prezenta respectului fata de o anume persoana..respectind pe cineva..te respecti pe tine..
cred k e mai important bunul simt si respectul..(am ajuns eu la concluzia asta..)

MirelaV
In viata 3 lucruri sunt irecuperabile: sageata pornita din arc, ocazia pierduta si vorba spusa pripit!

lai spune:

Nu stiu sigur.. dar cred ca da. Nu o iubire pasionala, nebuneasca, o indragosteala cu fluturasi in stomac, cu adrenalina crescuta si tot tacamul. Dar o iubire mai matura, mai echilibrata, bazata pe respect, pe aprecierea celuilalt, pe aprecierea a ceea ce suntem noi, poate mai buni, alaturi de celalalt. Nu stiu cum se cheama asta, poate nu se cheama 'iubire', dar cred ca este ceva mai durabil.. Eu sunt destul de tanara, nu sunt casatorita si nu am experienta de viata a altor fete de pe forum, dar din experienta mea, asa cred eu.. Cred ca trebuie sa existe si atractie sexuala ca sa fie totul bine, daca ajungi intr-o stare in care ai o reactie irationala de respingere sexuala a celui de langa tine, atunci e cam nasol. Dar daca asta exista, chiar daca nu cu focuri si artificii, atunci eu zic ca e bine.
Am auzit o zicala braziliana de curand, ceva de genul la bar toti barbatii sunt buni, dar cand ii iei acasa.. Adica la prima vedere multi barbati sunt incitanti, atragatori etc., dar cand ajungi sa traiesti cu unul iti dai seama ca e o binecuvantare sa gasesti un om bun, cu suflet bun..
Ce voiam sa spun cu asta era a propos de intrebarea cum "inveti", cred ca "inveti" apreciandu-l pe cel de langa tine (uneori si prin comparatie dandu-ti seama cati nu sunt asa), iubesti cat e de bun, iubesti cum se poarta cu tine, iubesti cum te iubeste, ii iubesti sufletul, iubesti siguranta si echilibrul pe care ti le ofera, iubesti relatia voastra, planurile voastre de viitor..si asa ajungi sa il iubesti si pe el. Sper sa am dreptate

Lai

Crystinne spune:

Mirunda, parerea mea personala este ca daca se poate invata "sa simti iubirea" probabil ca ia timp si mult efort ... si probabil ca vei ajunge sa crezi ca ai invatat.
Dar cred ca poti invata sa ajungi la niste sentimente apropiate de iubire si sa vezi omul de langa tine cu ochii unui indragostit.Poti sa ai respect, intelegere, devotament, admiratie, etc... la ceea ce la urma urmei - dupa parerea mea - in cel mai ideal caz, intr-o zi poti ajunge si intr-o relatie care a inceput cu sentimentul acela sublim de iubire.

De ce sa incerce un om sa invete sa iubeasca? Doar pentru a avea fluturasii in stomac si tot tacamul ... ? Wow... e adevarat ca asta nu se compara cu nimic, asa cum probabil nici sentimentul de mama nu se poate compara cu nimic (asa imi imaginez, eu inca nu sunt mama) Dar nu este la fel de sublim si momentul in care desi nu-l "iubesti" pe cel care iti este alaturi, il simti ca este ceea ce ti-ai dorit toata viata, este cel mai aproape de cel visat de tine, etc. dar pur si simplu nu apar fluturasii aia ciudati?!!!!

Eu am reusit sa gasesc ceea ce am cautat ani de zile, iubire, dar sincera, cred ca daca intr-o zi ar disparea si ar lasa loc la ce am scris mai sus, nu mi-ar pare rau.

Nu vreau sa ma abat de la intrebarea ta - prea mult cel putin -dar mi-am adus aminte; de curand am citit un articol despre tema , dragostea, cum ia nastere. Parerea specialistilor (psihologul american David Lykken) spune ca dragostea este pur si simplu un fenomen care ia nastere la voia intamplarii.El ia ca subiecte de studiu doi gemeni,cu aceasi baza genetica, dintr-un singur ou (sper ca asa se traduce "eineiige zwillinge") care au aceelasi mediu educational, tot comun, etc. El crede la inceput ca daca ei au gusturi comune sa zicem in 95% din cazuri, ar trebui ca si cele care pe care le aleg partenere, sa aiba intre ele ceva asemanari. Dar partenerele sunt f. diferite, si mai mult nici unul nu-si imagineaza ca ar fi putut sa se indragosteasca de cealalata. Acelasi lucru se intampla si cu studiul cu doua gemene.... In sfarsit... mai spun ei multe in articol, dar finalul este: Desi poti sa ai puncte comune te indragostesti pur si simplu din intamplare.

Asa ca dupa teoria lor, nu merge sa inveti sa iubesti. Dar poate daca esti langa, poate intr-o zi se intampla.

Off.... scuze ca m-am apucat sa scriu romane; uite ce fac eu la 1 noaptea! Oricum subiectul m-a interesat dintotdeauna!

conchita spune:

indragosteala e pe baza de feromoni care si astia se produc numai timp de doi ani in apropierea unei persoane la care ai reactionat, cum spuneam, feromonal (exista cuvantul?:)).
de aia se zice ca dragostea tine doi ani, de fapt e vorba despre indragosteala, atractie sexuala cu alte cuvinte. ca la inceput ce intelegem noi din respectivul, altceva in afara de faptul ca are ochii innebunitori, pielea frumos mirositoare si zambeste inteligent in coltul gurii? :)) retinem doar aparenta, daca o retinem si pe-aia. reactia e pur si simplu chimica, organica, de unde si za za zuum, moliile din abdomen. din cauza adrenalinei la cote inalte, simti ca ti-ai da si viata pentru el in primele luni, traiesti in extaz (de parca in roller coaster e altfel?:)), crezi ca ti-ai gasit sufletelul pereche, ca nu mai e niminea altul ca el. plutesti din cauza excesului de endorfina eliberata in organism, responsabila cu senzatia de fericire. acuma, astea sunt explicatiile stiintifice ale fenomenului, nu stiu daca sunt chiar cauza sau doar efectul a ceva mult mai inefabil.

cert este, din punctul meu de vedere, ca dragostea vine cand a incetat indragosteala, daca e sa vina. atunci cand se retrage lava la loc in vulcan si devii constient de cealalta persoana asa cum este, nu cum ai vazut-o initial orbita de molii :) asa cred eu, ca dragostea este un sentiment constient, lucid. nu neaparat unul rationat de genul ia sa vedem daca nenea merita iubit si, la final de lista, spui "da, merita, deci haide sa haidem, adica hai sa-l iubesc si eu". mai cred ca respectul fara sentiment nu e de ajuns sa poata fi numit dragoste. e prietenie, camaraderie, orice altceva. din moliile alea de la inceput tre sa ramaan macar aripile sau piciorusele, ceva acolo, intelegi? ca daca nu te emotioneaza prezenta lui pur fizic pe langa placerea cerebrala de a fi langa el...se cheama iubire platonica atunci :)) daca nu iti zvacneste inima de emotie cand ajunge acasa sau ii auzi vocea la telefon, chiar si dupa enshpe ani de casnicie...atunci se cheama rutina.

ce se invata IN dragoste (cand exista): acomodarea cu celalalt, acceptarea diferentelor, metode de comunicare, compromisul constructiv, negocierea in caz de criza...mai am nitel si scriu un tratat daca mai continui :)) adevarul e ca incerc si eu marea cu degetul in explicatiile astea, cine o fi reusit sa defineasca dragostea?

amuleta spune:

Cred ca iubirea adevarata "vine mincind". Cealalta ( focul si flacara) este doar infatuare. Omul iubeste la inceput din nevoia de intimitate si feromoni. Abia dupa un timp dragostea capata consistenta, atunci cind iti cunosti partenerul asa de bine incit poti termina fraza pe care el a inceput-o, te intelegi cu el din priviri, renunti cu fericire la fostele tale idealuri pentru a le urma pe ale lui, devii "un trup si un suflet" cu partenerul tau. Acest proces cere timp, rabdare si munca.
Profesorul meu de matematica din liceu, de o inteligenta sclipitoare de altfel, spunea ca "matematica se toceste". Indraznesc a spune la fel : iubirea se toceste.

alison7 spune:

quote:

---

Originally posted by amuleta
renunti cu fericire la fostele tale idealuri pentru a le urma pe ale lui, ...

---

In general sunt de acord cu ce ai scris, CU EXCEPTIA acestei fraze de sus. Adica de ce sa renuntam noi la fostele noastre idealuri pt. a le urma pe ale lor ????!!!!!! De ce sa nu fie si invers de exemplu??

tinatache spune:

chiar ma gandeam zilele astea, referitor la subiectul cu "finantele" ale Mihaelei, ca acolo unde este respect si bun simt insa nu e iubire inflacarata, o relatie poate dura o viata, insa unde e iubire fara respect... nu cred. Sau dureaza dar partenerii isi amarasc doar viata unul altuia. Si mie mi s-a intamplat de multe ori, liceeana fiind, sa mi se puna pata si apoi ma miram si eu cat de repede imi trece, dupa ce mi-am vazut sacii in caruta. In schimb cu sotul meu a venit asa treptat, chiar prima data cand l-am vazut tocmai era suparat ca ii umblase cineva aiurea la calc. si tragea niste injuraturi adevarate, chiar mi-am spus atunci: "ia uite-l si pe asta ce urat vorbeste". Mult timp nu i-am inteles actiunile, ma asteptam sa reactioneze altfel insa incet incet ne-am cunoscut reciproc si ne-am "modelat" unul pe altul. E drept ca eram si tinerei (18 ani). Si obisnuinta isi spune cuvantul la un moment dat. Ajungi fara sa-ti dais eama ca nu poti trai fara cel de alaturi, ca-ti lipsesc gesturile lui, tabieturile, poantele lui de care poate ai spus ca sunt de prost gust acuma ti se par cele mai bune din lume. Si, de ce nu, avem nevoie de ajutorul celui de alaturi, sa spunem oful, ce s-a intampalt peste zi, cu bune si rele. Asta sa fie oare iubirea? De fapt, ce e iubirea? E respect? obisnuinta? generozitate? uitare de sine? cate putin din fiecare?
Nu stiu ce as face in locul tau, mirunda, probabil ca fiecare decide cum il taie capul si inima. Indiferent de dicizia de acuma, intotdeauna vei avea un semn de intrebare: ce-ar fi fost daca...?


Cristina

tora97 spune:

conchita, ai dat o explicatie dementialaaaa... m am amuzat copios!!!
eh, acu ma bag si eu in vorba... nu vin cu o definitie, neneneeee.. ca nu as avea nici o sansa... dar da, iubirea se poate invata, in timp, pur si simplu te pomenesti ca celalalt iti lipseste, ii cauti mirosul, atingerea etc. este adevarat si ca tb musai sa existe respect, intelegere, etc..

dar, pe cinstite, iubirea inseamna totul...

Inteligenta fara dragoste, te face pervers
Justitia fara dragostem te face implacabil
Diplomatia fara dragoste, te face ipocrit
Succesul fara dragoste, te face arogant
Bogatia fara dragoste, te face avar
Supunerea fara dragoste, te face servil
Saracia fara dragoste, te face orgolios
Frumusetea fara dragoste, te face ridicol
Autoritatea fara dragoste, te face tiran
Munca fara dragoste, te face sclav
Simplitatea fara dragoste, isi pierde valoarea
Vorbele fara dragoste, te fac introvertit
Legea fara dragoste, te supune
Politica fara dragoste, te face egoist
Credintafara dragoste, te face fanatic
Crucea fara dragoste, reprezinta tortura
Viata fara dragoste... isi pierde sensul

Na, ca reusii sa bat cimpii si draga mirunda nu ti am dat un raspuns concret la intrebarea "de unde sa incepi".. ci doar ca da, iubirea poate veni usurel, usurel, fara sa ti dai seama te ai si indragostit pina peste urechi!!!

Ninja spune:

Pai ce e iubirea? O descarcare de dopamina si serotonina, un drog. Ce tine o casnicie imreuna? Un hormon numit oxytocin...

Daca mai incalc regulamentul, voi fi banatwww.click-smilies.de/sammlung0903/sauer/angry-smiley-036.gif" border="0">

louisea spune:

cred ca poti "invata" sa accepti pe cineva, sa te simti bine in compania acelei persoane dar nu sa "inveti" sa iubesti acea persoana..
iubirea e ceva special dar o relatie nu va trai niciodata doar cu iubire.. aleturi ea trebuie sa existe si alte pietre de fundament..