Topic Science Fiction/editia DESPRECOPII

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 5

ovidiu bufnila spune:

Dragonul Norilor
short story de
Ovidiu BUFNILA

Spuneti-mi adevarul. Oricât ar fi de groaznic. L-am infulecat pe Don Giorgio din Sardella. L-am sfârtecat pe agolaiabul din Trenton. L-am facut harcea-parcea pe scrilabul din Gobumbe. Nu e tunetul ploii. E rasuflarea mea. Nu sunt muntii albastri, e spinarea mea iesind dintre nori. Nu e amurgul, sunt ochii mei cei rai aruncând flacari.
Ei bine, spuneti-mi ca am pârjolit tinutul Waldorei si ca am ars corabiile din Punta del Sol.
Nu-mi ascundeti adevarul, va bântui visele. Nu va las sa dormiti, navalesc printre nori, ma nasc din nori pe nepusa masa si va stric petrecerile, va alung prietenii si va fac praf procesiunile duminicale.
Va e sila sa stati cu mine la masa. Va certati intre voi atunci când trebuie sa hotariti care se va jertfi. Va ascundeti copilele.
V-ati batut joc de poeziile mele. Vi le-am lasat scrise pe niste pietre magice iar voi v-ati urinat pe versurile scrise de mine cu atâta candoare.
Voi m-ati chemat din nori. Eu sunt tot ceea ce uriti mai mult. Sunt sodomia, sunt certurile si ura voastra. Sunt intreaga murdarie. Dar ce stiti voi despre intreg? Ce stiti voi despre magicul Unu?
Câte pagini ati umplut cu incercarile voastre asupra lui Unu! Cum l-ati mai chinuit in fraze pompoase!
Dar ce stiti voi despre profunzimile lui Unu?
Nu va puneti pe plâns. Puteati sa va pierdeti timpul cu o mie de nimicuri. Dar as fi vrut sa infruntati necunoscutul, ati urlat ca Unu e mort si ingropat si ati decretat secolul luminilor punând Utopia sa munceasca.
Dar Utopia e ca o floare!
Am adulmecat-o in timp ce ma prelingeam printre nori intrupându-ma din fricile voastre, din ranile voastre pline de puroi.
V-ati batut joc de versurile mele si le-ati pus pe seama unui biet nebun si ati incercat sa le stergeti cu lesie pentru ca erati invidiosi.
Cum sa nu mori de invidie când propria ticalosie naste o atât de incântatoare metafora, când frica gaseste ritmul dovedindu-ti ca fanfara si orechestra sunt injghebari neputincioase si palide.
Nu va puneti pe plâns, o sa va infulec. O sa va fac sa cunoasteti Utopia, dar va fi prea târziu pentru voi. Nu va certati in zadar si nu renuntati la premiile voastre literare. In van va dati de ceasul mortii. In van ma lingusiti declarându-ma cel mai important poet al secolului. O sa va inghit pe nemestecate si o sa va diger incet. O sa va amestecati unii cu altii. O sa fiti o singura fiinta. Ea singura, aceasta fiinta, va accede la adevar descoperind intregul. Nu pentru multa vreme, caci spre seara, dupa ce voi da drumul furtunii, ma voi lipsi de voi aruncându-va in ocean sub forma unor picuri nevolnici si cumplit de plictisitori.
Nu plângeti, nu cersiti indurare. Uite, sirenele imi mângâie solzii si-mi recita poeziile si-si mângâie sfârcurile a hârjoana.
Taina lui Unu?
Viteza e taina lui Unu.
Dar ce spun eu, ubicuitatea.
Sunt un dragon poet si, mai mult decât atât, sunt un filozof remarcabil.
As putea sa va tin o lectie asupra totalitatii, dar fregatele ma cheama sa ne giugiulim. Cum? Am putea descoperi Absolutul? Naivilor, e neimportant.
Hap, hap.

Arhistefy spune:

Cu drag,
Mihaela

ovidiu bufnila spune:

Dansul Norilor
short story de
Ovidiu Bufnila

Ewaldo s-a dus in Adamville sa vada dansul norilor. Acolo l-au pus sa plateasca niste taxe si Ewaldo s-a infuriat foarte tare si s-a jurat ca o sa-i reclame la guvern pe tipii din Adamville, dar ei nici macar nu s-au sinchisit.
Afacerea le mergea de minune, iar Ewaldo nu era decât unul dintre milioanele de calatori care veneau in Adamville.
Ewaldo si-a cumparat o carabina si l-a amenintat pe tipul de la hotel, apoi l-a luat la ochi pe primar si, l-a urma de tot, s-a jurat ca-l impusca pe sambelanul dansului, unul gras si rotofei si cu o limba foarte ascutita.
Un vânator de capete din Gonga l-a impuscat pe Ewaldo drept in cap. O femeie din Quatrono i-a ascuns trupul ciuruit de gloante si, fara sa stie nimeni, l-a ascuns in gradina publica unde se desfasura dansul norilor.
Ewaldo a inviat pe la sfârsitul lui septembrie si femeia l-a luat de barbat si apoi au plecat in luna de miere pe tarmul oceanului sa priveasca balenele vorbitoare care veneau in fiecare an sa vesteasca viitorul muritorilor.
Vânatorul de capete din Gonga s-a tinut dupa cei doi purtându-le sâmbetele si vrând sa puna capat miracolului despre care incepusera sa vorbeasca fermierii si pescarii si chiar niste oameni politici care treceau pe acolo intr-un turneu electoral.
Ewaldo purta la gât ghirlande de flori si se tot saruta cu iubita sa când vânatorul de capete i-a ucis pe amândoi cu trei focuri de arma. Pricoliciul de la arsenalul din Adamville mi-a povestit ca Ewaldo, fratele meu, a fost razbunat de o balena vorbitoare, care l-a inghitit cât ai clipi pe vânatorul de capete si l-a scuipat dincolo de cercul polar unde a fost facut harcea parcea de un urs polar.
Eu merg in fiecare an sa vad dansul norilor, dar fotografia fratelui meu si a sotiei sale nu-mi slujeste la nimic. O pun sub nori si aprind lumina, dar nu se intâmpla nimic. Seara, când oceanul se aprinde, ma intâlnesc cu pricoliciul cel limbut care-mi indruga verzi si uscate despre miracolele pe care dansul norilor le-a facut in Galeba sau in Bankusai. Eu nu-l contrazic.
Bem bere pe plaja si privim norii cum danseaza salbatec punând pe jeratic atâtea mii de calatori care asteapta ca si mine sa se intâmple un miracol.

ovidiu bufnila spune:

Eu trebuie sa va multumesc! Tuturor!

quote:
Originally posted by Arhistefy

Cu drag,
Mihaela

ovidiu bufnila spune:

Mamicile-enciclopedii, burticile miraculoase si oceanul-plin-de-universuri
eseu de
Ovidiu BUFNILA

Oare nu suntem noi fiinte fabuloase apartinatoare domeniul acvatic, fiind acest domeniu o profunzime a oceanului plin de universuri? Si nu sunt oare mamicile fermecatoare enciclopedii?..............

Nota lui Bufnila:
Astea ar fi primele idei ale acestui eseu pe care vi-l dedic si care va vedea lumina lumii pentru prima oara aici, in aceasta lume minunata. Sunt convins, undeva in adancurile mele, ca timpul nu este nici pe departe liniar sau circular ci valurit. Cred ca femeile sunt asemenea unor fabuloase mari si oceane valurite in chip misterios in marele ocean plin de universuri. Va datorez acest eseu. M-ati inspirat. Am venit sa daruiesc niste mici proze. Nu m-ati huiduit. Nu m-ati luat cu maturoiul. Sunteti incantatoare.
Va pretuiesc.

ovidiu bufnila spune:

Commedia dell'arte
sau cum se desparte Ovidiu BUFNILA de Marile Gnoze Metafizice increzatoare in Timpul Liniar

Bum! Bum! Lume, lume! Rap! Rap! isi rupe mâinile tobosarul tropaind cu cizmele-i noroite pe scândurile proaspat geluite ale scenei. Bum.
- S-au strâns cu zecile de-alde gura-casca, sosotesc vocile din culise.
- Arlechino! Arlechino! Urla târgovetii infierbântati.
De-a tumba, Arlechino. Druuum. Si cortina cade in urma-i. E suplu Arlechino. Si viclean.
- Aha! zice parsivul.
- Aha! dau târgovetii ochii peste cap.
- Aha, ahaaaa!
- Aha, ahaaaa! isi dau in petec târgovetii.
Rânjeste Arlechino, gata-s, invârte-i dara! Si-si umfla pieptul si bate cu pantofioru-i curcubeu, tacere. Infiorata, gloata sâsâie, acu-i acu! Tacere.
- Spune povestea...
- Aaaa! soptesc infiorati burtosii târgoveti.
Dar lasa povestea Arlechino si sare de pe scena si sarut-o fata din multime. Lesina tânara si, hop, multimea-i da cu gura. Ca vrea povestea, sa urce iar pe scena.
- Spune povestea cu bravul Pantalone...
- Dar nu e brav! strig-un târgovet cu palmele trompeta-n dreptu' gurii.
- Cine-ndrazneste? Se-ncrunta Arlechino. Tu?! Ei, hai, curaj! Tu sufletu-ti despoaie!
Dar târgovetu' isi pleca rusinos privirea in pamânt. Si ceru-i innorat. Si rage un magar. Si garda regelui sta snop mai sus de birt. Sa vaza care-i da cu gura. Dar lasa!
- Nu-i brav numitu' Pantalone, ai?!
- Dar zi povestea!
Si Arlechino face-un gest curtenitor si, iata, cortina se ridica si-apare Pantalone. Peruca-i strâmba si merge-mpiedicat. Si târgovetii râd, vezi bine.
Colombinaaa! Colombinaaaa! ridica glasul Pantalone.
Si alde gura-casca asteapta s-apara fata, dara. Unde-i, Pantalone, unde-i? Da din umeri ofticosu, o tine pentru el, i-e teama ca vine Capitano si-o fura c-un sarut. Sta soarele in spatele umflatului nor ce-a stropit acum un ceas Turnu' Fierarilor.
- Cu broaste-a plouat! Gâfâie unu'.
- Ba c-orologii mari, de-argint, sa mor de nu-i adevarat!
- Fugiti de-aici, au coborât din cer ingeri o droaie si nici macar un strop!
- Dar taca-va gura, zau, aici ne spun povestea! se-nfurie cumplit o calfa de zidar.
Arlechino-i fugarit de Pantalone. Au ei o pricina. Dar lumea-i rabdatoare ioc. Vreo câtiva bat din buze si-alearga sa se pricopseasca, zau, cu-argintatul orologiu cazut din cer. Nu-i doar unul, tot bâiguie-un tâmplar, sunt sute. E darnic Domnul!
- Nu-i Dumnezeu, sopteste-o precupeata. E o forta ascunsa-n stele, pe cuvânt, a zis spiterul.
- Minte si-o va sfârsi pe rug! se-nfoaie alta precupeata.
- Taci soro, drept grait-a bunul de spiter, e-o forta. Ce mai, nici aburu' nu-i mai presus de ea!
- Care abur, proasto?!
- Proasta esti tu! Aburu' care pune in miscare papusa construita de spiter. Danseaza papusa si spune stihuri. Am auzit-o glasuind.
- Taca-va gura! racneste-un mustacios de spadasin aflat intâmplator in piata. Nu-i forta necurata! Pe legea mea, e chiar atractia lunara!
Se imbulzeste lumea chiar in fata. Parsivul de Arlechino maimutarindu-l pe bietul Pantalone tot cere Colombinei sa se arate. Fiori strabat multimea. De prin vazduh, chemata, chicotitoare, se lasa leganându-se de-o umbreluta. Crucindu-se, un târgovet ii da cu huideo, caci diavoleasca-i arta saltimbancilor! Si-o precupeata-i tine hangul si lumea toata.
- De ce va-nversunati? intreba cu glas firav micuta Colombina.
- Tu din vazduh te-ai intrupat! Morocanos ii striga spadasinul.
- Ei si? E cu pacat?
Dar las-o! Uite-l pe mândrul Capitano cum rasare dintr-o secreta infatisare-a scenei. Ba-i scena, ba-i castel, ba coasta-mpadurita. Nebunii saltimbanci au gust de hârjoneala. Iar bietul târgovet isi rupe gâtu-n doua zgâindu-se la scatolceala lor. Caci Pantalone il arde pe Arlechino iar el, parsivul, ca din intâmplare, un sut ii trage lui Capitano, bravul.
- Strapunge-l! Fa-l praf! se-nfierbânta calfa de zidar cerând pe scena moartea-ndraznetului nebun.
Capitano nu-l ia in seama si-alearga in urma micutei Colombine sa-i cucereasca bataia inimii speriate. Iar Pantalone-atent se umfla-n pene, zice:
- Un capitan?! Aha! Dar mâna el sa-mi ceara si-om mai vedea! Trufia si prostia cu un pret prea greu se cer a fi platite! Viteze, infatiseaza-mi-te chiar acum!
Din picioare, naravasi, bat târgovetii. Ar vrea o chelfaneala ca-n piesa de ieri seara. Ha, frumos a fost, arlechinul mort era si bine pus la saramura! Oh, mincinosul! A luat-o pe cocoasa! Dar azi, acum?! Ce-i cu-aiureala asta? Tot se codesc, tot poarta vorba saltimbancii! Si Pantalone acesta ce-i? Isi lasa fata curtata de-un curajos de mucava? Pai sa-l vedem la lupta!
- Lupta! Strig-un macelar frecându-si palmele-lopeti.
Naivul! Omule, priveste-n jur, nu-i lupta ce-o tot ceri! E numai viclenie, sperjur, tradare in lumea ce te inconjoara!
- Sa-l puna la pamânt! Tot striga macelarul.
- Bolândule, ai vrea strivindu-mi piciorusul sa te inalti, sa vezi mai bine?! Sa-mi vina slujitorii sa te scarmene, pazea! ii striga o copilita al carei mijloc de albina e strâns cu o curea din piele adusa din Orient.
Si lumea râde-nveselita. Doar sub arcade doi gardieni soptesc misterioase vorbe. Cum ca din saltimbanci din când in când s-ar slobozi un suierat. Ba chiar si mici strafulgerari. E abur, zice unul din gardieni. Taci, ne-aude cineva. E Necuratul, ma crede pe cuvânt. Si tac. Si-si zdranganesc pumnalele in teaca.
- De unde vii tu draga Colombina?! se hotaraste sa-si joace rolul parsivului de-Arlechino.
- Din Luna vin! sopteste ea.
- O, dar ma minti! Credeam ca vii de dincolo de sat!
- Nici nu visezi! Din Luna vin si-am auzit de tine!
- Ma magulesti!
E proasta piesa, zice-un târgovet. Ca minte Colombina, mâncat-au Luna-n faptu' serii vreo doi trei vârcolaci. Si-apoi cum s-ajunga ea in Luna? Doar nimeni nu e prost.
- Capitano, o crezi?!
- Din Luna sau din Soare sa vina ea, eu mâna i-o voi cere, acum, neintârziat!
Dar Colombina-l calca pe picior, nu asta-i spusa, le-a incurcat vezi bine betivanul. De la o posta simti c-a dat pe gât o bute. Si-l ia, in graba, de-o ureche, micuta Colombina si, iures, pe-ntreaga scena, iute. Sa râzi? Sa plângi? Se-ntreaba târgovetii si mai c-ar sterge-o acasa sa se culce. Mai e si mâine-o zi! Dar vai! Priveste! Intepenita, Colombina da ochii peste cap si-un abur straveziu pluteste iesindu-i din orbite. Sa te crucesti, ce naiba! Se-avânta cei doi gardieni si-agita pumnalele. Lumea se da in laturi speriata. Pe scena, pe scena, striga. Si o explozie de lumina in plin vazduh. Si-un uruit.
- Nu-s oameni! Striga unul din gardieni.
- Nu-s!
- Si aburul ii paraseste!
- Tin-te bine, se misca scena!
- Priveste, funii o trag in cer!
- Inca mai vezi Pamântul?!
- Inca dar vezi, o mare de-ntuneric ne cuprinde.
- Nu mai vorbi, uite cum pierde aburu' din tine!
- Nu-s nici eu om?!
- Vezi, bine, nu!
- Atunci? sâsâie speriat gardianul.
- Atunci?
- Tu cine esti?
- Nu m-am nascut, voi fi.
- Vorbeste prostii, sopteste papusa-gardian.
Si-urcând in cer, in cercuri largi, gardianul-cel-adevarat se arunca in jos purtând in loc de-aripi, cortina.