Topic Science Fiction/editia DESPRECOPII

n/a spune:

Short fiction.



IN MEMORIAM
ERICK CHAMPAGNE

by Vera Bouchard




M-am trezit in rasete zglobii de copii in dimineata aceea...Aerul era incarcat de veselie si febrilitate si ma simteam mai nerabdator ca niciodata. Afara se auzeau rasete si muzica si chiuituri. Cumva mi se parea ca intreaga lume se pregatea de sarbatoare.

Am refuzat sa mananc in dimineata aceea..., care se anunta atat de speciala. Nu ma mai gandeam la nimic altceva decat la rasetele si strigatele de bucurie pe care le auzeam de afara. Si muzica...muzica era dumnezeiasca! Ma facea sa uit si foamea, si durerea si tristetea acestei lumi.
M-am ridicat in picioare si am incercat sa intrezaresc printr-o crapatura a usii ce se intampla afara ..sa vad de unde venea toata bucuria aceea, sa zaresc trompetistii, fanfara, sa vad cine batea toba atat de ritmat, sa zaresc multimea vesela de oameni pe care o presimteam in apropiere...Dar n-am vazut nimic . Nimic din toate astea. In fine, nimic impresionant. Numai un barbat.
Un barbat scund si slabanog stand mandru in praf.
Am auzit zavorul usii tragandu-se inapoi . Usa s-a deschis larg cu un scrasnet de rugina. Soarele m-a izbit drept in ochi si m-a orbit pentru cateva momente.. In confuzia creata am alergat afara din cameruta mea si am auzit inca o data strigatele multimii. Cand am redeschis ochii am vazut oamenii. Mai multi oameni decat am vazut vreodata in viata mea. Mult mai multi oameni decat mi-am imaginat vreodata ca ar exista pe fata pamantului. Si toti erau adunati in jurul meu. Ca un zid. Si ma priveau curiosi dansand si strigand. Toti petreceau in jurul meu. Toti erau fericiti si radeau. Toti, cu exceptia unuia.
A omului care statea singur in praf.
Pieptul ii era umflat si privirea lui ma sfida.
Omul acela...
Privirea aceea...
Dimineata aceea...
M-am apropiat de el mandru si increzator. M-am apropiat de el si l-am privit asa cum ma privea el. Barbatul statea singur in praf si ochii lui ma ardeau. Multimea a explodat in urale. Tobele au inceput sa bata tot mai tare si barbatul ma privea tot mai sfidator si mai arogant.
Apoi s-a facut liniste. Barbatul mi-a fluturat prin fata ochilor o fasie de carpa rosie. Bucata de panza tremura in bataia vantului ce ridica mici norisori de praf. Pieptul i se umfla tot mai tare in timp ce se apropia de mine.
Am tipat. Am vrut sa-l atentionez. Dar el se apropia tot mai mult. Tot mai mandru. Tot mai amenintator.
Mi-am aplecat fruntea si am alergat spre el cu toata furia mea. Dar inainte sa apuc macar sa-l ating...a disparut. Apoi am simtit o durere. Si am vazut picaturi de sange. Sangele meu.
Multimea urla tot mai tare. Durerea devenea tot mai insuportabila.
Apoi am zarit o sclipire metalica in lumina soarelui. O bucata de otel stralucea intre umerii mei.
Mi-am intors privirea spre usa prin care iesisem. Dar usa era zavorata in urma mea.
Apoi am inteles ca asta nu mai era un joc. Era o lupta. Cum au indraznit sa-si inchipuie ca as fi dat inapoi?!Ca as fi fugit sa ma ascund?!
Toate usile si toate zavoarele din lume sa fie larg deschise si eu n-as fugi din fata acestui barbat care sta stramb in praf cu palarioara lui penibila!
Imi aplec din nou fruntea si lovesc infuriat praful cu piciorul. Imi adun toate puterile si ma indrept cu toata viteza spre omuletul caraghios.
Din nou dispare! Si din nou durerea aceea ascutita. Si din nou sange. Tot mai mult sange. Fara sa ma opresc ma intorc si-l surprind pe omuletul caraghios cu palaria lui penibila stand cu spatele. Acum e al meu! In sfarsit! De ce n-a ramas printre oamenii fericiti din multime? De ce n-a ramas sa cante cu ei, sa danseze cu ei? De ce a trebuit omuletul asta caraghios sa distruga aceasta unica si speciala dimineata cu bravura lui prosteasca? Acum va regreta toate acestea...
Multimea urla si ma incurajeaza...
Deodata simt o sulita strapungandu-mi gatul.
Un omulet in costum de hartie colorata a aruncat sulita...
A venit sa-l salveze pe barbatul insolent cu palarioara lui stupida...
Gust praful...
Ma doare...
Multimea urla din ce in ce mai tare...
Tobele bat si trompetele suna...
Oameni fericiti se imbratiseaza dansand...
Trandafiri umezi cad in praful inrosit din jurul meu...
N-am stiut cat de bucurosi pot fi oamenii in jurul unui mormant ce se sapa...
E ultima lectie pe care o invat acum, cand mor...


Si, si , hombre, hombre
Baila, baila
Hay que bailar de nuevo
Y mataremos otros
Otras vidas, otros toros
Y mataremos otros
Venga, venga
Venga, venga a bailar...


Omule, omule
Danseaza, danseaza,
Hai sa dansam din nou...
Si sa ucidem altul...
O alta viata, un alt taur
Hai sa ucidem altul...

Ben Ami spune:

Lumea lui Ben Ami (short shot story SF)

D(o)ar ZEI!
by Ben Ami

„Tu iarta...
Lasa-l sa curga in mine si scalda...
Scalda-mi tot trupul in violetul sentimentelor tale,
Cu rosii scantei, pe buze aprinde-mi dulcea Culoare,
Strange-te in juru-mi... cu albastra-ti Lumina
Ca Sufletul meu in adancul Zeitei sa vina!”
Ela1

In clipa in care m-am trezit am inceput sa inteleg. Fara pic de logica, de ratiune. Stiam pur si simplu. I se putea intampla oricui. Mi se intamplase mie.
Parea ceva neverosimil. Nu conteneam sa ma intreb… de ce tocmai eu? Inainte fusesem ca oricare altul. Normal, fara doar si poate. De atunci insa, trecusera cateva ore bune si nu incetam sa ma minunez afland noi si noi lucruri. Lumea prinsese culoare, parea alta. Eu eram altul. Aveam impresia ca cineva o facuse dinadins. Ca sa ma deruteze, sa profite de tainele sufletului meu.
Parca nefiind indeajuns de straniu, imi mai veneau si tot felul de ganduri ciudate. Toata copilaria mea fusese aruncata undeva, departe, intr-o lada de gunoi. Dar, oare, avusesem o copilarie? Nu ma pomenisem dintr-odata matur? Imi era frica.
Nu era bine sa fii matur. Asta am aflat-o de la EI. De la ZEI.
Stateam ascuns in realul acela imens bantuit de viziuni inselatoare si le ascultam vocile. Le interpretam iluziile. In felul meu… Nu trebuia neaparat sa cred ca visez, dar as fi preferat sa fi fost asa. Multe zgomote se zvarcoleau prin preajma, iar EI – ca un facut – vorbeau numai prostii. Cel putin atunci, eu asa credeam!
Erau doi ZEI maturi. ZEITA Pepsica – imi aducea aminte de cineva, dar nu eram prea sigur, fiindca nu erau amintirile mele – si ZEUL Cocacol.
ZEITA era o frumoasa… Mi-ar fi placut sa impartasim iluzii. Sa-i miros de aproape parfumul violet care ma innebunise inca din prima clipa. Sa-i fac putina curte.
Lumea LOR m-a atras usor. Am alunecat pe luciul unui real impodobit cu simboluri magice. Erau atat de diferiti, gandirea lor era atat de complicata! Era de parca cu asta imi imaginasem din totdeauna ca voi avea de-a face. Oriunde m-as fi dus si orice as fi facut intalneam glasurile LOR. Simteam tot. Cand am fost chemat la impartasirea intru organic am avut impresia ca iluzia s-a frant. Dar era doar o parere. Continuam sa le inregistrez – fara sa depun nici cel mai mic efort – toate dialogurile… Chiar si iluziile.
Cred ca abia atunci a inceput sa mi se faca cu adevarat albastru. Cand mi-am dat seama ca, desi sperasem – in adancul sufletului – sa fie un vis urat, realitatea se transforma intr-o deziluzie. Ma invadase o ceata alba, lipicioasa, prin care-mi era imposibil sa ma orientez. Cuvintele o strabateau si continuau sa-mi racaie intimitatea cu gherutele lor mici de gheata… Reuseau sa ma inspaimante.
Dupa ce m-am impartasit intru organic, m-am izolat din nou de grup. Remarcasera apatia mea, lipsa de zel.
Nu i-am contrazis cand m-au etichetat ca rezidual. Aveau dreptate mai mult decat isi puteau inchipui. Numai ca uneori nu-i mai puteam suporta, nu le mai rabdam senzatiile de culoare putreda… Toata viata si-o petreceau imaginand viziuni, pe care le descompuneau, mai apoi, in doar cateva adieri fara de importanta. Jocuri pervertite de imagini hipnagogice. Aiureli hranitoare de iluzii. Suflete minuscule…
Mi-am inchipuit ca – dupa tot ce facusem pentru grup cu o zi mai inainte – meritam putina intimitate. Dar, oare ce facusem cu o zi mai inainte?
Amintirile mi se tarau prin fisurile sufletului. Ma smulgeau din arborele neamului meu nestiutor, din trunchiul comun al grupului. Imi ingreunau starea – presupunand ca mai aveam vreuna - care-mi impaca temerile aparute pe marginea abisului… unde-mi pierdusem cumpatul.
Ma simteam teribil de singur, de refuzat.... Desi nu stiam de ce, de catre cine sau in ce fel. Vroiam sa pun ordine in senzatiile care-mi tot patrundeau in minte. Aveam disperata nevoie de o stare de dragoste. Doream sa fiu ajutat, inteles, tratat cu respect. Chiar si cu teama. Ori asta era ceva cu totul nou pentru mine.
*
Nu toate ideile LOR erau inteligibile. Unele nu aveau nici macar o mica adiere de asa ceva. Nu reuseau sa-mi comunice nimic din care sa pot innebuni. Continuam sa absorb senzatiile, pregatindu-ma pentru clipa cand le-as fi putut integra intr-o structura oarecare. Lipsea insa dorinta. Nu stiu de ce inca n-o invitase nimeni.
*
Nicaieri in real nu se face corelatia intre masa corpului (orice ar insemna acest termen) si coeficientul de inteligenta. Sunt stupefiat. Am dedus ca radioul este un aparat de masura al unei realitati inventate?
Religia lor se numeste Look. Am inteles ca, uneori, se inchina prea mult la idoli, aceasta fiind si cauza unor stari penibile. O secta foarte puternica, cu enorm de multi adepti, care se ghidau dupa principiul “Descurcate prin orice mijloace!” aveau sloganul: “Doar ZEI!”. Unul dintre simpatizantii acestei adevarate filozofii este si ZEUL Cocacol. N-am inteles de ce, fiindca nu zambeste niciodata, ori asta a ramas (de mult timp) semnul LOR distinctiv… Asa am auzit la radio.
Si la EI, ca si la noi dealtfel, religia ramane baza de la care pornesti atunci cand incerci sa coagulezi o imagine de ansamblu. Diferenta este ca la noi idolii sunt intotdeauna intorsi in primordial, pe cand la EI sunt ZEI lideri politici. Am ramas nedumerit, cu mintea insemnata de stupoare! Se ghideaza dupa orice altceva in afara de inteligenta. Chiar orice altceva!
*
E tare ciudat ca-i mai numesc ZEI. Este ca o boala care ataca mintea suprasaturata de iluzii.
Imi amintesc senzatiile dragului meu parinte: “- Tepos mic, lumea noastra (intotdeauna se infierbanta cand amintea asta) e facuta cum nu se poate mai bine (insa eu nu-i dadeam dreptate). Va veni si ziua cand noi vom conduce destinele marelui real, ziua cand ZEII (aproape soptea) se vor prabusi sub daramaturile propriei religii (insa eu nu intelegeam). Vor fi striviti precum grupurile care nu pastreaza farama de nebunie!”. Asa-mi adia, era un intelept! Fara de numar erau cei care-i cereau adierea nebuniei. Intr-o multime de iluzii se infierbantau cu totii. Nu stiu sa fii refuzat pe cineva. Nu simtea albastru, era un supravietuitor. “Direct responsabil pentru destinul grupului sau”, incantau cu toti. “Un mare intelept!”, intonasera, pana la intoarcerea sa in primordial, responsabilii grupurilor din volburile invecinate.
*
Azi, in timp ce concepeam o stare de dragoste cu frumoasa grupului din volbura tanara, iluziile imi fugeau la ZEITA Pepsica.
La inceput ma amuzau imaginile care mi se suprapuneau peste starea de dragoste. Apoi mi s-a facut rusine, iar durerea aceea intunecata s-a imprastiat prin toata farama mea de nebunie.
Cand imi dezmierdam partenera inchipuiam buclele ZEITEI cazand peste umerii rotunzi si parfumul violet invelindu-mi patima din suflet cu o crusta subtire, de gheata rosie.
Trebuie sa ma abtin. Sa nu care cumva sa afle si ceilalti ce cred despre EA. M-ar putea considera rezidual pentru conducerea grupului, ori al ritualului de impartasire a cunoasterii intru organic. Sa ma evite si chiar sa ma izgoneasca in volburile necunoscute ale marelui real…
Tot ce inseamna destin – iar termenul n-are sens fara apropierea lui de viitor – este considerat bizar (notiune preluata inconstient tot de la ZEI) si poti sa-ti structurezi singur taine pentru jocurile halucinante ale grupului. Nimeni nu te poate ajuta sa stapanesti acel strop de adiere primordiala, de nebunie.
Tainele adierii de supravietuire sunt sfinte! Cand ma voi apropia de marginea existentei reale, voi permite iluziilor sa adie liber. Dincolo de limitele tuturor volburilor… S-ar putea ca abia atunci sa pot inversa iluzii… Desi n-ar mai insemna mare lucru!
Nu asa se rasuceste realul. Nimeni nu-ti rascoleste iluziile ca sa-ti inteleaga adierile. Oricat de patruns ai fi de esenta supravietuirii ZEILOR.
Adevarul iluziilor si al senzatiilor, al tuturor imaginilor hipnagogice trebuie impus sub amenintarea intoarcerii premature in primordial. Eventual, in cel al ZEILOR… adica, niciunde! Cum as putea iesi la suprafata propriei mele realitati imbacsite de taine mincinoase si iluzii stupide? O, dulce blasfemie!
Imi pun intrebari la care raspund singur. Nimic nu-mi ajunge, nu ma-nnebuneste…
*
S-a facut noapte! ZEII pot face lumina sau intuneric,…insa nu vad in intuneric. De aceea au inchipuit jocul cu intrerupatorul… cel mai stupid joc pe care l-au putut imagina. Uneori ma mint ca le sunt superior, doar pentru ca nu fac distinctia neta intre lumina si intuneric. Ca EI…
Conducatorul grupului din volbura tanara m-ar evita daca m-ar simti imaginandu-mi asta. Este un fanatic al iluziilor. Senzatia pe care o adie, ori de cate ori faci imprudenta sa nu-l eviti, este culoare putreda... Descompunere organica… “Daca te poate trimite in primordial, chiar si in mod inconstient, iti poate fi si ZEU!” adie descompusul ala. Mi se pare o ineptie. Asta nu este filozofie. Orice tepos mic poate concentra, apoi respinge in real, o senzatie cu mult mai elaborata. Mai inteligenta. Imi doresc sa-i dezvalui amanunte ale unei intalniri cu ZEITA, sa-i adii…”Azi am mangaiat-o pe Pepsica! Cum de n-am trecut pragul realului in timp ce imaginam o stare de dragoste?”… Bietul descompus, ar putea turba inainte de a-i termina iluzia… Jocul nefiresc nervilor l-am aflat de la EA, il adia obsesiv imediat ce ZEUL Cocacol disparea in marele real… “Poate sa turbeze maica-ta!”, adia frumoasa, si-am zis ca-i joc. Simteam cum creste nebunia-n mine. Oare se hotarase sa-mi deschida calea spre intelegerea sfintelor taine?
*
Pana astazi, ZEUL mi s-a parut a fi un organic responsabil pentru micul sau grup. Chiar daca nu zambeste (ca idolul LUI) gandurile, care alta data imi trezeau iluzii straine de real, ii defineau cu precizie profilul moral (cum spun EI). Stiam ca este gelos si afemeiat - atuurile unui responsabil chiar si in lumea mea – dar nu credeam ca poate agresa organicul frumoasei Pepsica. I-a zis…”Uite, ai grija de palma asta!”, dupa care a lovit-o.
Multe ore au trecut de atunci, dar ZEITA tot mai are lacrimi in ochi.
Sa fie tot un joc sau prabusirea de care-mi transmisese dragul meu parinte?
M-am straduit sa-i adii iluzii violete, sa-i alin acea stare intunecata. N-am reusit! Pentru prima data in viata am inteles neputinta – senzatie albastra inecandu-mi mintea intr-un ocean primordial. Pentru mult timp… nu voi mai putea inchipui o stare de dragoste cu frumoasa din volbura tanara.
*
Au trecut trei zile de cand tot incerc sa comunic cu EA. Este telepatie, abia am aflat. Sunt multe cuvinte (ciudata notiune) care incep cu tele-… Le aflu de la radio.
Nu banuisem ca supravietuiesc cu greu. Ca peste tot - in marele real – sunt razboaie, foamete si boli. Ca mor cu milioanele… Am avut iluzii reziduale cand am inteles cat de multi sunt. Ma inselasem in fiecare zi a existentei mele. Invataturile inteleptilor nebuni erau incomplete. Adierile altor grupuri nu contineau niciodata atatea informatii. De cand am inteles asta… nu trece o zi fara sa-mi imbogatesc iluziile despre marele real.
*
Nebunia-mi intrece orice isi mai poate inchipui vreunul din neamul meu. Istoria ZEILOR se intinde pe o perioada de timp incomparabil mai mica decat a istoriei noastre. Inseamna ca sunt veniti din realul unui alt primordial (al unei alte planete, cum spun ei). Cum altfel poate fi, daca-si refuleaza iluziile miscatoare in filme, daca le inregistreaza in carti.
Poate ca-s tot jocuri, insa volburile inchipuite de ei sunt altfel si alte ZEITATI le stapanesc…
*
Astazi am consolidat trunchiul grupului devenind conducator, insa nu a fost asa cum imi imaginam altadata. N-au tinut cont de una dintre tainele sfinte – frumoasa din volbura tanara nu s-a alaturat inca grupului. Si-au inchipuit ca ma evita, iar eu nu le-am adiat ca lucrurile stau, de fapt, exact invers!
Peste un timp, profitand de noua situatie, m-am apucat, cu infinita grija pentru detalii, sa le inchipui tot ceea ce cunosteam despre ZEI. Tacerea care s-a lasat la ultima adiere a impartasirii cunoasterii intru organic a fost inceputul arborelui de glorie al neamului meu. Cel mai nebun intelept din istoria intregului primordial tocmai le deschisese calea catre stele. Volburile tuturor primordialelor asteptau stapanirea noilor ZEI… Dar tot nu eram impacat!
Mi-am parasit grupul neobservat de nimeni. Frumoasa mea Pepsica imi stapanea senzatiile rosii, dorintele violete toate. Vroiam sa-i comunic cuvinte. Sa-mi manifest nebunia. Sa-i explic cum radioul o minte, sa-i adii ca nuclearii, cei mai nebuni ZEI lideri politici sunt… in primejdie…
Blasfemie, taina sfanta a primordialului!
*
O iubeam. Cu o noapte in urma ii sarutasem violetele pieptului. Adiasem cuvinte poezii, violete si rosii. Lasasem iluziile albastre sa-mi sfredeleasca sufletul de tradator. Pentru o clipa sparsesem lanturile primordialului si ma amagisem cu libertatea organicului EI. O mirosisem, ii invelisem coapsele cu rasuflarile mele patimase.
Acum ma grabeam s-o intalnesc. Sa lupt impotriva celui ce-mi tortura frumoasa.
Mi-am ales momentul cu grija. EI mancau in tacere, fiecare la un capat al mesei, fiecare cu iluziile-ganduri bine ascunse intre aschii de suflet.
Atunci EL mi-a aruncat o privire. M-ar fi ignorat ca si pana atunci… daca nu i-as fi inchipuit o iluzie adusa din primordial. Bietul Cocacol… Nu si-a dat seama. Cand a facut-o atenta la aparitia mea, Pepsica a inceput sa tipe.
Ridicandu-ma de la masa… am sarit in fata EI si, inversand iluzia, am rasucit realul pe cealalta fata!
Satisfacut pentru prima oara cu adevarat, m-am rotit inspre Pepsica si am cuprins-o in brate.
Cat de rosie era!…
Am vrut s-o sarut, dar, pentru o clipa, am ezitat. Aveam atatea sa-i spun si totusi… stralucirea din ochii ei… mi-a adus aminte - mai intai - de frumoasa parasita in volbura tanara.

ovidiu bufnila spune:

Noile Forte de Crestere Science Fiction
sau cum se valuresc noii scriitori

Aroganta, lipsa de program, iluzoria glorie, nemoartea prin act cenaclier sau insular, falsa retorica despre moartea cartii, subretele sau malagambistii literari care trec drept critici cu staif sunt doar câteva din elementele unui carnaval al imaginarului.

Placerea gurmandului literar, naravit si insuficient, maestru declarat al referintei, pare sa fie doar executia in piata publica a scriitorului care, chipurile, ar trebui sa indeplineasca un ritual al scrisului. Scriitorul trebuie sa faca orice numai sa incapa in meschinele canoane si regulamente instituite de Augusta Oficiala, oricare ar fi ea, sau in molatecele sau vulgarele texte chipurile critice.

Scriitorul ar parea ca este o trompeta inspirata a vremurilor ce vin, este Salvatorul si Invatatorul. Malagambistii literari considera chiar ca scriitorul e conductor de tren gata, gata sa traga semnalul de alarma spre vestirea apocalipticilor evenimente.
Gurmandul arogant se hraneste din vechile canoane critice impartind cu manie sau dispret bonuri valorice de glorie sau de prosperitate literara.

Spiritul critic e mort si ingropat in paginile de hartie in timp ce multimile sunt guvernate de mituri desuete si nefunctionale. Multimile traiesc moartea propriului lor imaginar dantuind fantomatic, ingurgitând evenimentul, nestiind ca sistemele liniare sunt defuncte si ca Secretul este de fapt o Complexitate.

Spiritul critic este vaduvit de ani de zile de un spirit critic viguros si eficace. In schimb, noul val de scriitori sunt etichetati, incondeiati sau tratati paternalist de critici desueti pentru care istoria s-a oprit de mult din mersul ei maiestuos si tragic.

Spiritul critic e mort si ingropat dar criticii desueti se intrec in catalogari gomoase si sentinte arogante. Noua Cruciada a Imaginarului are nevoie de nerv. Spiritul Critic are nevoie de Fortele de Crestere care se afla sub semnul disolutiei nu prin lipsa de asociere vremelnica ci prin lipsa unui discurs viril si devastator

De ani de zile penibilele barfoteci insulare sau cenacliere, in marginea infantilismului, tin loc, anecdotic, spiritului polemic cuceritor, sanatos. Niste nimeni se bat cu palma pe burdihan pleznindu-ne cu metafore si acreala, mai nou si in net, prin diverse site-uri. E libertate dar nu e spirit critic revolutionar. E fandom dar nu e curaj. E momentul istoric al individualitatilor puternice, obsesii mortale pentru spiritul colectivist.

Neavenitii si impostorii s-au aciuat la sanul Imaginarului gadilandu-l si tembelizandu-l prin act asa-zis critic paternalist, prin constructii hilare, prin structuri narative vulgare. Sa te umfli de ras cum mai chinuie niste nimeni referentialitatea de parca noi, adevaratii razboinici ai imaginarului, am fi niste ageamii si niste sugari.

Dar acesti critici prafuiti ne pun, chipurile, talpa-n gât vrând sa ne invete cam ce va sa zica scriitura. Fortele de Crestere au poate o ultima sansa de a revolutiona Spiritul Critic. Fortele de Crestere au o ultima sansa de porni Noua Cruciada a Imaginarului .

Sta in savoarea scriiturii lor, in libertatea lor de expresie, in superbia fiintarii lor sa inceapa Revolutia Imaginarului. Altfel, toti acesti minunati tineri, se vor bucura de o scurta nota in pagina istoriei fandomiale.

Fervoarea lor, prospetimea si curajul de a sparge Falsii Idoli si de a arde falsul spirit critic care-i guverneaza penibil sau gomos, in prefata cartilor sau in Internet, sunt atât de pretioase in aceasta minunata cruciada. Li se vor opune unii, prin varii mijloace, prin spirit de gasca sau prin act arogant, paternalist si lesinat.
Ei si?
Cantecele de sirena, perverse si inselatoare, ideologiile prafuite si tamaierea ar putea fi oare pericole pentru Fortele de Crestere? Fervoarea Cruciadei le va arde caci organizarea superioara a enciclopediilor se face prin fracturi si bifurcatii in timp ce sentimentalismul si dulceata criticului desuet sunt ale evolutiei si ale desertaciunii care duc sublimul si spiritul critic in pustiu.

Incercatul inceput de mileniu pune intr-o alta lumina imaginarul si relatia lui cu campurile magnetice. Fie aceasta o metafora care desemneaza campul enciclopedic aflat intre Privitorul-Lectorul Ideal. Campurile enciclopedice sunt cele care formeaza si sustin Imaginarul iar Fortele de Crestere ar putea porni o cruciada pentru recuperarea Enciclopediei. Enciclopedia nu este o Suma, dar contine un inventar enciclopedic.

Fortele de Crestere l-ar putea intui, ar putea porni cu ambitie in cautarea lui. Sigur ca l-ar putea inventa inventariind instructiunile Enciclopediei. Ar lupta pentru distrugerea ei, pentru subminarea unei perfectiuni semantice prafuite pregatind rasturnarea Puterii Vechiului Imaginar si metamorfozandu-se apoi in Noii Constructori.

Fortele de Crestere si-ar putea construi Lideri, si-ar putea hotari Eroi intr-o lume a Complexitatilor. Fortele de Crestere trebuie sa lupte intr-o cu totul alta lume si sa puna la cale noi instructiuni ale Enciclopediei. Cruciada Fortelor de Crestere ar putea fi nu doar Revolutie a Spiritului Critic.

Cine se teme de vartejurile semantice ale Enciclopediei aflate in miscare haotica se va tine cu dintii de un iluzoriu promontoriu conceptual. E perfect posibil ca Ovidiu Bufnila, semnatarul acestor randuri, sa fie el insusi desuet intr-o buna zi. E perfect posibil sa fie contestat. Mai mult chiar, e probabil ca va fi uitat.
Din acest punct de vedere, aceste randuri sunt o provocare si nu o predictie sau o profetie. Poate ca vom explicita intr-o buna zi Propozitia Simultaneitatii care cuprinde atat predictia cat si profetia.


A lupta in campurile de batalie enciclopedice inseamna a te pregati fie pentru deziluzie, fie pentru jertfa in corpul Noii Biblioteci, in corporalitatea Retelei Virtuale.
A fi insurgent inseamna a refuza, a starni haosul pentru a-l guverna. Insurgenta este o stare fundamentala a viului in exercitiul sau sub presiunea campurilor magnetice. Insurgenta e cuprinzatorul iar spiritul e necuprinsul tentat de a cuprinde.

Noii Cruciati vor descoperi ei singuri Templul Realitatii Virtuale si Noile Legi Digitale si Noua Carte. Altfel vor sfârsi in vulgaritate si micime, fiind in cele din urma inghititi de hulpava Enciclopedie care, metamorfozata in câmpuri magnetice, tinteste catre desfasurarea ei ca si camp material care asigura suportul interpretarii. Arta Privirii este a insurgentei si premerge interpretarii si descoperirii iar Noua Carte s-ar putea dovedi, in cele din urma, aceeasi unica alcatuire fictionala.


Fortele de Crestere pot arunca o altfel de privire Enciclopediei, provocand-o si deconstruind-o pentru a o stapani vremelnic. In aceasta consta taina. Iar adevaratul drum, care duce de cele mai multe ori in pustiu, e drumul catre miracol.

Fortele de Crestere ar putea infaptui Miracolul Noii Enciclopedii chiar daca aceasta ar fi superba lor jertfa si un act aparent minor in imensitatea universului plin de universuri.



Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.

qsar spune:

Amatorilor (si profesionistilor) in ale SF-ului:

Acest subiect a depasit binisor cele zece pagini la care in mod normal se pune lacatelul si se deschide un nou subiect-continuare. Asa ca-mi fac datoria si va invit la www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=30574" target="_blank">Atelier Science Fiction


In atentia celor care publica productii literare proprii: va rog sa cititi www.desprecopii.com/info.asp?id=disclaimer" target="_blank">disclaimer-ul DC deoarece unele dintre cele mai recente materiale publicate aici apar si pe un alt www.neogen.ro/" target="_blank">site, la un alt Topic Science Fiction/editia NEOGEN, site care are la randul sau anumite conditii de utilizare printre care:

quote:

---

Responsabilitatile utilizatorului

Ca utilizator sunteti responsabil de propriile actiuni precum si de consecintele pe care acestea le pot avea, in urma publicarii materialelor pe care le incarcati, puneti la dispozitie in mod public pe contul pus la dispozitie de companie.
Va obligati sa nu faceti urmatoarele lucruri :
a) sa publicati material cu drept de autor, daca nu sunteti autorul sau daca nu aveti permisiunea autorului de a publica materialul respectiv;

Proprietatea materialelor si informatiilor introduse pe site-urile Neogen.ro

Neogen SA nu va pretinde un drept de proprietate asupra materialelor pe care le furnizati companiei (inclusiv observatiile si sugestiile) sau pe care le postati, incarcati sau trimiteti oricarui site al Neogen.ro. Totusi, transmitand aceste materiale, dvs sunteti de acord sa acordati Neogen SA permisiunea de a utiliza materialele inclusiv sa le: copieze, distribuie, transmita, publice, reproduca, modifice si sa traduca; de a mentiona numele dvs in legatura cu materialul pe care l-ati transmis; si dreptul de a cesiona la randul ei toate aceste drepturi oricarui partener Neogen SA.
Nu se vor pretinde si nici acorda nici un fel de compensatii pentru utilizarea materialului in felul aratat mai sus. Compania nu are obligatia de a posta pe site sau folosi in orice mod materialul furnizat de dvs; compania are de asemenea dreptul sa stearga materialul dvs in orice moment si fara a avea nevoie de un motiv in acest sens.

---

Multumesc,
Q