"Romania pitoreasca"

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

"Romania pitoreasca" | Autor: papadie

Poate e mult, poate e putin. E povara pe care o duce in spinare cel plecat de acasa. Dorul nebun de casa. E atunci cand tonurile de gri se transforma in pastel cald, rotund si miros a paine coapta. E atunci cand bunica fierbea grau pt pomenile mortilor, e atunci cand mama ma incuraja sa merg pe drumul meu. E atunci cand l-am lasat pe frate-meu in gara si m-am dus. Intr-o gara mica de piatra, o gara sugubeata de munte.
O sa va pun aici pasaje scrise de noi toti de-a lungul anului trecut.

Fotografii postate de desprecopii:
1. Apa Moldovei, Maria ta!

www.desprecopii.com/jurnal/images/pano.jpg" border="0">

2.Merele bunicilor si nepotul de aur:-)
www.desprecopii.com/jurnal/images/mere1.jpg" border="0">

Celelalte fotografii aici:
http://www.desprecopii.com/jurnal/vara2003.htm

Oameni si locuri

Postat de Lucia

"Un loc minunat l-am vazut acum doi ani intr-o calatorie in interes de serviciu. Nici nu stiu daca imi pot gasi cuvintele sa descriu ceea ce am vazut. Am plecat de la Constanta spre Navaodari si de aici, nu va pot localiza exact unde (m-am uitat si pe harta, dar nu gasesc), am mers exact paralel cu un canal al Deltei pe partea dreapta si pe partea stanga era o fasie lata de flori de diverse culori, un degrade de la mov inchis la roz deschis, iar maideparte o fasie alba de nisip fin, ca la mare. Era o imagine mirifica; canalul verde aramiu, florile mov si nisipul alb. Drumul se continua ca intr-un fel de safari si surpriza cea mare abia dupa o ora de mers se arata. O limba mare de nisip: in fata marea superba, in spate Delta Dunarii cu vegetatia ei luxurianta iar pe limba de nisip cateva cherhanale lipovenesti. Pelicani, lebede, lisite, pescarusi si mult mai multe specii de pasari pe care nu le-am recunoscut erau in lumea lor nealterata, asa cum numai bunul Dumnezeu a creat-o. Neatinsa de mana omului, o lume virgina pe care natura a creat-o asa cum a stiut ea de frumos si bine. Va spun ca era un peisaj de vis ! Apusul de soare a fost ceva ireal; soarele a iesit din canalul verde si dupa ce a alintat covoarele de flori cu lumina si caldura lui s-a scufundata in marea cea prietenoasa. Fasia aceasta de plaja era cu un nisip ultra fin si departe se contopea cu marea cea involburata

L.Popa "

postat de Julie:

"Calatorie subiectiva la Husi

Cand mergeam acolo, mergeam cu trenul. O calatorie lunga, de vreo
opt ore. Sub nasurile noastre lipite de geam - in ciuda interdictiilor mamei - se perindau stufarisul, apoi luciul Lacului Brates, un sir lung si monoton de sate (si gari care se numeau "halte") asezate pe o campie destul de plicticoasa... Urma apoi un tunel lung ca o noapte - in tren se aprindeau luminite slabe, apoi, in timp, trenul si-a pierdut luminitele si aprindeau oamenii lanterne...apoi lumanari... La una din ultimele calatorii imi amintesc o femeie in varsta facandu-si o cruce solemna si spunand "Apara-ne, Doamne! Ca daca o chica tunelu' ista, apoi ne-o canta popa suuus! in varfu' dealului!".

Urma apoi o schimbare de tren si apoi inca una. Ultimul tren era altfel decat primele doua: mai mic, mai vechi, mai vesel, mai viteaz! Avea compartimente, iar cele de clasa I aveau canapele de plus albastru cu un fel de cearsafuri albe pentru cine ajungea cu capul acolo sus... Noi insa tot lipite de geam - cu inima batand tare si incercand a prinde si absorbi tot ce vedeam. Dealuri, apoi paduri. Adeseori cate o caprioara, ori un fazan - naluci? aevea sa fi fost?
Apoi ne simteam urechile paraind de la urcus si nu dupa mult timp incepea sa se vada Raiul nostru. Jos, intr-o vale, scaldat intotdeauna intr-o lumina ca de miere. Cand pe o parte a vagonului, cand pe alta. De ce asa - am inteles mult mai tarziu, insa in primii ani, cand cuvantul "serpentina" imi era strain, eram convinsa ca e numai magie la mijloc...

Pe peron ne astepta de cele mai multe ori Bunelu' (pe care in mod ciudat Mama il striga "Tata") si de foarte multe ori il vedeam de sus, si alergam dintr-o parte in alta a vagonului chiuind, si ii faceam semne sa il anuntam ca am venit. Era inalt si drept, parca il vad si acum, acolo, pe peron, si cand in sfarsit ne vedea, ridica bratul intr-un salut mut.

Ajungeam acasa (unde ne intampina Bunica) intr-un autobuz hurducator, pe un drum care serpuia printre case si gradini. Cele mai frumoase gradini.
Casa bunicilor mei avea soba de teracota care duduia iarna, avea un perete fermecat prin care vorbeam cu prietena mea de atunci, Ina, si avea o gradina in care ma pierdeam, asa cum numai casele de bunici pot avea.In noptile de vara ascultam greierii ori prindeam broaste (cica raioase), desi nu am indraznit niciodata sa pup vreuna ca sa vad daca se preface in print... In gradina bunicilor am semanat si banuti, ca Pinocchio, sa vad daca imi iese vreun copac din ei...

Langa casa era o biserica (Sfantul Dumitru?) a carei turla adapostea bufnite care veneau din cand in cand sa ne priveasca. Clopote si toaca precum a bisericii Sfantul Dumitru nu cred ca am sa mai aud vreodata.

Daca ma cocotam intr-un copac, vedeam Dealul Dobrina, intunecat, impadurit. Intotdeauna, daca ploua, ploaia venea de la Dobrina.
Mai aproape de noi era Motocul. De acolo se auzea, vara, muzica de fanfara.
Pe Dealul Motoc mergeam primavara sa culegem flori si untisor pentru salata. Inca se mai vedeau butuci de vie salbaticita, ruinele unor case si era acolo si un cimitir parasit. Parintii si bunicii discutau intre ei in soapta, cu buzele subtiate, lucruri de-ale oamenilor mari, auzeam cuvinte fara prea mare inteles, ca de pilda "colectivizare".

Pe un deal alaturat Motocului se vedea, din orice punct al orasului, un plop inalt, urias, an dupa an la fel - la fel fusese, mi-a zis Mama, si pe vremea copilariei sale. Am urcat o data pana la plopul ala si l-am imbratisat - parea ca nici zece oameni nu ar fi putut sa ii cuprinda trunchiul.

In cealalta parte a orasului se intindeau podgorii nesfarsite, randuri fara numar de vita de vie. Si fabrici si uzine... [...]"

postat de reiki:

"Desi nu am talent la scris am sa va povestesc si eu cite ceva despre Plaiul Foii si despre Curmatura ambele cabane fiind situate la poalele Pietrei Craiului.
Cind eram la liceu mergeam des pe munte si unul din locurile preferate unde mergeam este Piatra Craiului. Un munte mai putin batut de turist dar deosebit din multe puncte de vedere. Piatra Craiului este vecin cu masivul Bucegi, un munte cu doua coame, Piatra Craiului Mica si Mare. Este in forma de L, linga latura mica este orasul Zarneti. Din orasul Zarnesti se merge pe un drum pietruit 12 km pina ajungi la cabana Plaiul Foii. Drumul strabate o vale larga si ai impresia ca nu se mai termina, cel putin asa era pentru noi cind caram in spate rucsaci grei plini de mincare, cu cortul si paturi pe ei.
Tot drumul poti sa admiri muntele in toata maretia lui. Sunt momente din zi cind soarele sau lumina ii da o imagine artificiala, ca si sum un pictor s-a jucat cu el si l-a colorat in nuante de gri. La un moment dat valea se ingusteaza si dupa citeva sute de metri se largeste din nou si apare si cabana.
[...]
Odata ajunsi la cabana ne apucam sa instalam corturile si adunam lemne de foc. Faceam un cerc sau semicerc din corturi iar in centru faceam focul. Faceam fripturi, mincam si ne adunam in jurul focului si stateam pina noaptea tirziu si cintam, spuneam bancuri. Acolo a fost si prima mea betie, trebuie sa recunosc. Ma suparasem pe prietena mea...
Cintam cintece de munte si jucam "jocuri de cabana". Admiram muntele pina apunea soarele si noaptea cerul. Nu stiu daca ati vazut vreodata stelele noaptea de pe munte. Este cu totul atceva daca le vezi de acolo. Nu este nici o lumina in jur, lumina care vine de la ele este mai "intensa" si combinata cu linistea muntelui iti lasa ochiul si mintea la visare. Acolo se vede clar Calea Lactee.
Dimineata se dadea desteptarea si o adunatura pestrita iesea din corturi si mergea la apa sa se spele. Apa rece ca gheata... chiote, fete udate, baieti fugariti...

Din fosta cabana nu a mai ramas doar amintirea. Acum este o cabana noua, renovata, cu tot confortul. Preturile nu sunt foarte mari. In fata cabanei au largit valea si au facut un pod peste care poti trece cu pasul. In apa au plasat niste rate de plastic care par foarte reale, ma intrebam de ce oare or fi ratele astea atit de linistite. !?! :)) Parcarea este dincolo de apa. In dreapta cabanei este un foisor unde poti face gratar si un loc cu mese acoperite. Curentul electric vine tot de la generatorul care merge cu ajutorul apei.
Cam asta este ... poate despre munte si cabana Curmatura am sa va scriu altadata.

Reiki

PS. Tot acolo am fost cerut in casatorie dupa ce cu doua luni in urma o cerusem eu si am fost refuzat. Atunci a fost una din zilele mele cele mai fericite."

postat de Ady:

"Ati fost vreodata la Gura Portitei? E o liba de pamant, lata de vreo 1km, intre lacul Razelm si mare. Acum cica s-a mai construit cate ceva pe acolo, e mai curat si mai elegant, dar acum 4 ani cand am fost ultima oara, era raiul pe pamant. Mergeai 1 minut si nu mai vedeai nici tipenie de om, doar tu cu marea, cu gandurile tale, cu sufletul plin, cu vantul in par si cu scoici in suflet. Ca asa e marea frumoasa. Sa o asculti cum iti canta si cum te dezmiarda, fara strigate si muzica data tare din patura in patura.
Tu si marea fata in fata. Sa poti sa ii vorbesti, sa poti sa o privesti, sa poti sa o simti aproape de sufletul tau. Sa cauti cu privirea Mica sirena si sa crezi ca o vezi pe un val, sau ca ii auzi cantecul.
Noaptea pluteau pe mare serpi de foc verde. (Erau de fapt niste microoorganisme fluorescente, care se vedeau clar cand se spargeau valurile si aratau ca niste serpi)
Stateam la foc pe plaja si cantam la chitara si povesteam pana dimineata cand soarele aprindea un foc imens pe suprafata marii, sa o incalzeasca si pe ea dupa noaptea care trecuse.
Stai inima in loc si nu mai plangeti ochi de dor, ca anu` asta tot mergem sa vedem Portita
Inchipuiti-va ca ajungeti dimineata. Jurilovca, satul de unde iei vaporasul ca sa ajungi la Portita, e un sat de pescari, linistit dimineata, caci toti barbatii sunt pe mare, la pescuit. Soarele abia incepe sa incalzeasca, miroase puternic a mare (mirosul acela sarat, de alge si de peste). La micul debarcader cateva vaporase dragute. Te urci in unul, tratezi cu "capitanul", astepti sa mai vina cateva persoane ca sa se umple, timp in care stai la plaja pe puntea mica si admiri imensitatea de apa dulce, pe care nu ti-o puteai imagina atat de aproape de mare. Stufaris pe margini, barci pescaresti, apa albastra stralucind in soare, si ce e cel mai frumos, numai ghicesti marea nu poti sa o vezi. Stii ca e acolo, undeva departe, unde parca zaresti malul celalalt al lacului, dar nu esti sigur. Abia astepti sa pleci. O ora si ceva dureaza traversarea. Apoi cobori si, din cauza cladirilor, inca nu poti sa vezi marea. Si lasi aqcolo bagaje si tot si fugi dupa cladiri sa vezi: chiar exista? Si in fata ta, la un pas de ceea ce pana acum semana cu Delta, se intinde marea, nu "neagra", ci albastra si stralucind. Cateva corturi, cateva casute.
Seara poti admira apusul in lac. Rasaritul din mare si apusul in lac. Nu e frumos?

Robi si Ady"

postat de oLo:

"Ady!! m-ai facut sa plang!!!

Eu de fel sunt din Tulcea, dar parintii mei, dupa ce am plecat la facultate, s-au mutat la Jurilovca (iar de cand am plecat eu in Franta, s-au mutat la Bucuresti). Aproape toate vacantele de vara le-am petrecut la Jurilovca! Ce frumos e satul. In caldura verii, ce fain e sa mergi la scaldat in Razelm! Sau sa stai la umbta unui copac si sa privesti lacul, lebedele, pelicanii si cate si mai cate minunatii! Sau sa mergi cu bicicleta pe camp, pana la Capul Dolosman, unde se termina Razelm si incepe Golovita si sa te plimbi printe ruinele cetatii grecesti de acolo.
Sau ce frumos e sa te scoli cu noaptea-n cap, inainte de rasaritul soarelui, sa pregatesti bagajul, si sa pleci cu barca in stufaris, la pescuit. Cata liniste!!! Simti ca esti pe alta lume!
Bineinteles ca am fost si la Portita! Ani de zile! E alceva decat pe 'Litoral'. Esti la mare dar parca esti intr-o carte de povesti. Cand ii povesteam sotului meu cum este, (pustiu, pasari si pesti, stufaris, marea de-o parte, lacul de cealalta) se ingrozea (el e bucurestean get-beget, si la mare mergea la 'hotel'. Cand l-am dus prima data s-a indragostit de Portita! Ultima noastra vacanta din Romania am petrecut-o la Portita (cand ne-am intors de acolo, am plecat a doua zi in Franta). Am stat doua saptamani acolo, cu cortul pe malul marii. Numai noi doi. A fost un VIS! Nu cred ca voi mai ajunge vreodata la Portita. Acum e prea departe :( Ma multumesc cu amintirile si fotografiile!

Cu mult dor,
Mihaela"

postat de Bobita:

"E dimineata de tot, sa fie 5 a.m. in luna iulie. Ne imbarcam in masina toti patru si o luam usor spre autostrada. Trecem de Pitesti, incepem sa coborim Dealul Negru, apoi Calimanesti-Cacilata si ajungem pe Valea Oltului.
Super, ai senzatia ca mergi pe apa, ca muntele cade pe tine (uneori chiar si la propriu.
Am trecut si de asta, trecem prin Sibiu, Alba Iulia, Turda si in sfirsit dealul Feleacului pe care il urcam si coborim fara probleme.
Apoi luam drumul spre Gherla, lasind Clujul in urma, si pe la km 55 pe sosea ce leaga Clujul de Gherla si Dej, in satul Livada, am cotit la stinga pe Valea Ormanului.
Pret de 15 - 20 de minute serpuiesti pe un drum de tara cu ceva piatra pe el, printre dealuri pline cu plantatii de porumb, griu, cartofi, pruni albi, fin, mai intilnesti si stina, iar dupa o cotitura se zareste intrarea in Orman.
Tii drumul drept, treci de vatra satului si incepi sa urci pe Berec.
pe drum de pamint, cu putina piatra doar la inceput. Cind ajungi in virful Berecului o splendoare neimaginabila: jur imprejur verdeata, iarba ca si cum ar fi gazon, porumul inca necopt, de un verde aprins, parcele cu griu sau orz de culoarea spicului copt, copiii jucindu-se in voie fara grija ca "Vine masina", gaini, curci, ratze ce umbla toate pe Berec nestingherite poate doar de cite o tzarca (pasare rapitoare care maninca pasari), porci, purcei de 1 saptamina pina la cei mai grasi (100 kg) se scalda in tina de linga fintina, cai priponitzi pe Berec pascind in liniste, si uimitor dar fiecare stie unde ii este casa.
Toate acestea intr-o liniste extraordinara, fara poluare, se aud doar animalele si strigatele copiilor.
Pe partea dreapta a Berecului gospodarii de ardeleni adevarati, in fiecare curte gasesti cite o mica sera in care cultiva rosii, castraveti, aici se coc mai tirziu si cam tot ce ii trebuie omului. Cuptorul de piine din spatele fiecarei case parca te indeamna la masa.
Si iata vine seara, si de dupa Berec coboara ciurda, vaci si bivolitze se opresc fiecare la casa ei, apoi mulsul si o cana de lapte cald tocmai muls te indeamna la somn. Dar de unde, abia atunci incepe joaca cea mare, copii mai mari, de la 8-9 ani in sus isi ajuta parinti la munca, si abia seara au timp de joaca, ba un fotbal, ba plimbat cu bicicleta, ba o pitita.
Iar pentru noi, cei de la oras e un loc mirific, fara griji, cu mincare adevarata, fara E-uri, fara poluare, si atita liniste, uitzi si de TV si de toata aglomeratia din oras, nu itzi mai vine sa pleci. Dar concediul se termina siiiiiii , iar in masina......"

postat de papadie:

"Acum trei ani am pierdut 3 trenuri spre mare. Am hotärât sa-l luam pe urmatorul si sä ne ducä unde-o o vrea. Am fost binecuvântati cu noroc de soarta. Trenul era spre Putna -una dintre destinatiile acelei veri nebune. Am ajuns pânä la un moment T zero si acolo am debarcat...trenul nu mergea în acea zi chiar pânä la destinatie. Am luat-o cätinel la pas cu izoprenul atârnând spânzurat de rucsaci si cu un milion de luminitze în priviri. Ne bucuram de orice capitzä de fân sätui de neoanele marelui oras. Desi credeam ca o sä batem ulitzele stingheritzi poate de câte un câine sau de orätänii am gasit pe drumurile de tzarä o aglomeratie de metrou. Femei cu basmale negre, babe cu câte-un dinte încârligat, tzärani arsi de soare, rupti de muncä, cu câte o tzuiculitzä la bord. Veseli si binevoitori. Toti curgeau spre Putna. Am hotärât sä luäm "prânzul" pe o bornä kilometrica :-))) Asa mi-a spus mie un bun prieten si un scriitor mare: "Atunci când o sa mänânci rosii si brânza pe borna kilometricä sä vii si sa-mi spui ca esti româncä" Ei bine am facut-o si i-am spus-o cä stiu cum respirä România si cum miroase a ceapä verde:-) Am completat, ce-i drept, festinul cu douä ouä de tzara si niste salam oräsenesc. Si am luat-o iar la pas cätre Putna. Era 15 august. Ziua hramului Mânastirii. Acum întelegeam de ce toatä suflarea de tzärani adevararati, de tzärani de la oras cu ie si pantofi cu ciucurasi, de ce carutzele si mertzanele mergeau într-acolo. Am facut si noi de câteva ori cu mâna la "ia-mä nene" dar locurile erau ocupate de la sha pânä la coada cärutzei (sa-mi fie rusine am uitat cum se cheama parul äla!). A oprit, färä sä-i cerem, o masina mai arätoasä. "La Putna?" "Da, da". Ajunsi acolo am încercat sä plätim soferul...Fatal error era sheful de post si noi i-am întins bani de fatza cu colegii lui, politistii. Ne-a concediat cu un gest scurt din articulatie. De banii aia ne-am luat mici si cafea Jacobs de la "Expresu'" din Putna :) Chelnerul ne-a mirosit instant desi nu aveam nici un fel de accent "în ce stat locuiti?" Stupoare, stupoare:-)) Am aflat ca el vara obisnuia sa plece cu biserica nu stiu care in Ohio sa taie lemne. Eram asadar vecini.(Ne-a citit dupä tricouri :D) Ne-am împrietenit si ne-a vândut si un pont: sunt câteva familii care practicä turismul rural si, culmea, ne-a multumit ca vizitam Putna. Am poposit la una dintre casele transformate frumos în han. Curat, apä calda, paturi bune si oameni frumosi. Exact lângä mânästire. Am vizitat, am aflat povestea moastelor, am pupat icoanele si nu am îndraznit sa mergem mai departe. Dupä canoanele locului eram cam desträbalati :în pantaloni scurti si cam "päcätosi" ;-) Adoua zi ne-am dezmeticit bine am multumit gazdelor si am plecat undeva sa gäsim un loc de cort. Pe malul apei, în buza dealului, cu o cusma de padure în cap. V-am scris toata poliloghia asta sa va povestesc , de fapt, cä in creierii noptii am auzit tropot de cai. Ca în filme, ca-n povesti... O herghelie întreaga de cai läsati liberi alergau în susul apei. Am iesit uimiti din cort. Luna mare pica pe caii alergând. În frunte era unul alb, toti ceilalti erau cäprui ca niste ochi frumosi.
In dreapta izvor, în stânga pädure, lânga noi caii tropotind si nechezând ca niste iele nebune. Mergeti la Putna oameni buni! Plecati de acolo, cu siguranta, mai frumosi si mai bogati. Mie mi se face pielea gäinii de emotie."

postat de ubi:

"Cetatea Sighisoarei. Sositi dupa un drum extrem de relaxant (o sosea impecabila intre Brasov si Sighisoara si un peisaj de vis prin padurea Bogata) am avut surpriza unei cazari mai mult decat rudimentare: caminul unui liceu modest din oras. Afluxul mare de turisti a facut ca in anul asta sa gasesti cu mare greutate un loc de cazare. Dar ce conteaza, suntem alaturi de prietenii nostri dragi si ne distram. [...]Intrarea in Cetate se face deci pe sub arcada Turnului cu ceas (64 m inaltime), simbolul orasului Sighisoara si implicit prin singurul gang ramas in folosinta pentru pietoni (al doilea a fost transformat in inchisoare si camera de tortura pentru condamnatii la moarte…Brrr!). Ceasul din turn este prevazut cu doua cadrane uriase si cu o instalatie rotativa cu papusi din lemn pictat, reprezentand divinitati greco-romane. Insatalatia se misca la orele 24, aducand la fereastra dinspre Orasul de Jos, figurina specifica zilei care incepe. Asa ca trebuie sa fii iute si treaz pentru a vedea spectacolul de la ora aceea inaintata. Acoperisul a fost distrus de marele incendiu din 1676 si reparat de mai multe ori dobandind ultima infatisare abea in anul 1894 cand vechea invelitoare a fost acoperita cu tigle multicolore smaltuite. Daca ai curajul sa urci scarile pana in varf, vei fi rasplatit din plin cu panorama orasului. Merita!
Noi insa am luat-o la dreapta, pe langa Biserica manastirii (singurul edificiu ramas in picioare din ceea ce pe vremuri alcatuia complexul manastiresc al calugarilor dominicani si al calugaritelor franciscane, daramat de catre maghiari in secolul al XIV-lea.), Primaria orasului, biserica Romano-catolica si ne oprim la primul bastion: al Cizmarilor. In fata lui, pe un petec de verdeata sunt cateva leagane pentru copii si o scena de teatru. Cu mic cu mare, turistii asteapta o reprezentatie cu “papusi si oameni vii”: Hansel si Gretel. Pe turn troneaza o reclama Connex cu un coif : “E bine sa fii sub acoperire…”. Parintii pot sta linistiti.
Ne indreptam pasii catre Piata Cetatii - fost centru comercial, inima vietii sociale si locul de judecare al proceselor. Aici se afla „Stalpul infamiei” de care erau legati cei care savarseau faradelegi (in special furturi). Acum e mult mai pasnica iar turistii se strang incet, incet la concertele de muzica si dans. Din piata, pornim inapoi catre Turnul cu ceas pe o straduta mica si ocupata de tineri ce fac tatuaje cu 10.000 de lei dar reusim sa zarim printre ei, intrarile la Casa cu Cerb (recent renovata si transformata in restaurant) si casa Vlad Dracul. Principele roman, tatal lui Vlad Tepes, a locuit o vreme in Sighisoara fara a lasa insa o urma clara a acestei treceri. Un portret gasit in aceasta casa a scos-o din anonimat. [...]Sus deci, se afla Biserica si Scoala din Deal, Turnul Aurarilor si cel al Franghierilor. Primul turn a fost construit in punctul cel mai inalt al intregii cetati si era legat de Turnul franghierilor printr-un imens zid de aparare. Cu timpul, legatura dintre cele 2 turnuri se distruge, Turnul aurarilor cade trasnit la inceputul secolului XIX si ce mai ramane din el e transformat in sala de gimnastica a Scolii din deal, fiind si printre primele din Transilvania. Astazi, el este capela mortuara a cimitirului Evanghelic aflat intre cele 2 turnuri. [...]Duminica revenim in Piata. Ansamblul Amaryllis e acolo si danseaza. N-as vrea sa se termine si pentru ca ei au simtit asta, ne-au invitat la dans. Ma prind si eu in cercul pe 3 randuri. Sunt “marginea”. Din megafon se aude: “2 pasi inainte, se invarte centrul, se rasuceste interiorul, acum marginea, faceti o reverenta…2 pasi inainte, 2 la stanga, 2 la dreapta, salutati frumos”. Centru si interiorul este o pereche de tineri exuberanti. Incerc sa nu ma fac de rusine in fata lor si printre zambetele starnite de “reteta” spusa la megafon ma concentrez sa nu gresesc. Ooops cred ca l-am calcat pe “centru”, dar nu-i nimic, nu e competitie; e un loc in care m-am simtit foarte bine.
Drumul spre casa nu ne tenteaza deloc. In fond este intoarcerea spre civilizatie, stres si mult praf. Tragem de timp si pe drum ne oprim la Rupea sa vedem cetatea . Construita in etape si pe o stanca de bazalt, cetatea a fost folosita prima data in 1324 cand oamenii locului s-au refugiat din calea regelui Carol Robert de Anjou. Astazi din ea nu au ramas decat ruinele dar merita sa urci dealul pe cararea ce taie tintirimul satului in 2, sa vezi o particica de istorie."

postat de lai:

"Fiecare loc pe care l-am vazut mi-a ramas in suflet. O amintire deosebit de frumoasa o am din vara in care am fost in Maramures. Am stat cateva zile in gazda intr-un satuc de langa Borsa. Desi tot la mine in tara, am ramas fascinata de stilul de viata de pe acele meleaguri, la ani lumina de lumea mea bucuresteana. Oamenii mi-au parut sanatosi, frumosi, cu forta si energie, dintr-o bucata, cu suflete frumoase, drepti si directi, la vorba si la port. Dimineata gazda noastra pregatea pentru noi si pentru sotul ei un “mic” dejun cu oua si slana, omul ei se ducea la munca in padure si avea nevoie de energie. Ascultam povestile ei, de cele mai multe ori despre cumnati, veri, unchi si matusi, povesti cu copii, povesti fara copii, povesti cu destine, cu accidente, cu cei plecati la oras, cu domnisorii veniti in gazda, cu carciuma din sat pe unde se mai pierdeau oamenii din cand in cand. Dupa ce sotul pleca, ea se ingrijea de cele de pe langa casa, munca deloc usoara, curtea lor era pe o coasta abrupta de deal, asa incat, ca sa alergi animalele sa te ingrijesti de ele trebuia sa urci si sa cobori serios si nu de putine ori in fiecare zi.

Intr-una din dimineti ne-am asternut si noi la urcus, directia.. Pietrosu Rodnei (2303m). Privind de jos, muntele neclintit din fata noastra parea sa ne zambeasca din coltul gurii, condescendent, cum oare sa ne punem noi cu el, sa-i trecem pragurile cele mai inalte, sa ajungem pe culme, culmea culmilor, si inapoi, si astea toate intr-o zi?!.. Am purces la drum. Ca mai intotdeauna, greu la inceput, pana prinzi ritmul de mers, pana te accepta muntele in intimitatea lui. Curgeau apele pe noi, iar tovarasul nostru de drum pe o bucata de traseu, localnic, ne privea ingaduitor si ne amintea ca muntele scoate raul din om. Si adevar grai – caci toate ramaneau in urma, griji si intrebari si dureri, si pe masura ce urcam ma simteam mai senina si mai aproape de acel ceva, aveam sa-mi dau seama abia mai tarziu, mai aproape de Dumnezeu. De cate ori merg pe munte, intotdeauna ajung la un moment dat sa ma separ cat de cat de ceilalti din grupul meu si sa urc o vreme singura cu gandurile mele, cu dialogurile mele interioare, cu Dumnezeul meu. Tarziu, mult mai tarziu, am ajuns la un platou – si de acolo, ultima portiune, fara padure, fara vegetatie, o carare care serpuia pe panta abrupta pana la ultima sa de la baza varfului, pe fata muntelui, goi, dezveliti de orice protectie, aruncati in fata luminii, a lumii, fara a ne mai putea ascunde in spatele vreunui trunchi ori in noi insine, ci in sfarsit fata in fata cu adevarul. Am urcat pana sus, am intalnit in cale un fluture, superb, linistit, poposind o clipa pe o piatra, o minune descoperita noua, am continuat, am ajuns in varful lumii. Care se asternea la picioarele noastre, pantele muntelui prelingandu-se pana in vale, muntii de dincolo de vale, din Ucraina, alte varfuri in jurul nostru, si noi acolo, senini si puternici, stropul nostru de vesnicie.

De fiecare data cand mi-e rau si mi-e greu, vizualizez platoul acela si ultimul urcus, cararea pe care am pasit si acea mare de lumina, si cat de aproape m-am simtit de acei ce nu mai sunt printre noi, de ingerii mei pazitori pe care i-am regasit acolo, ma asteptau cu bratele deschise si m-au primit la sanul lor, sa ma impace, iar apoi m-au trimis cu blandete inapoi in vale, in lumea mea.

Lai"

postat de Rodica:

"Fetelor, eu tocmai am venit din concediu, de la MUNTEEEE!!!
M-am suparat ca d-lui avea nu's ce treburi si mie imi treceau zilele de concediu, si mi-am luat rucsacul, mi-am luat copiii, si m-am suit in tren. Directia? Busteni, si nu m-am oprit decat la Babele. Am stat patru zile la cabana. Trenul fo' 140 000lei, telecabina 90 000 o cursa, copiii sub 5ani nu platesc, asa ca am facut si economie!!!!
Am facut un drum la Pestera, doua ore coborare, pentru picioare de 3ani jumate; la intoarcere exista telecabina-si stiti sub 5 ani...
La Pestera am vizitat schitul si bisericuta din Pestera Ialomitei. Copiii au fost foarte impresionati, am intrat si in pestera cu lanterna, si de unde la inceput nu vroiau sa intre, pe urma nu mai vroiau sa iasa.
Intr-o zi am vizitat Castelul Peles: cabina 90 mii, maxi taxi Busteni-Sinaia 10 mii, taxa la castel 90 mii, copiii sub 5 ani....-noi facem 5 ani luna viitoare...asa ca...
Am facut si poze, si daca imi spuneti cum sa le sterg pe cele vechi din album, am sa le inlocuiesc cu cele de acum.
Copiii s-au simtit bine, s-au cocotat pe babe, si au alergat printre oi. -Nenea, cine le-a facut pe oile astea multe? cate oi ai? 10? au fost doar cateva din lungul sir de intrebari puse ciobanului ...
Va doresc vacanta placuta si folositoare pentru copii. Sa invete cat mai multe despre natura care ne iubeste....
Va pup, Rodica"

postat de lilach:

"Amintirile te rascolesc din cind in cind. Citeodata visezi,dar cu ochii deschisi iti scalzi ochii in talazurile care freamata si cit de linistitor poate fi. Ati incercat?
Imi aduc aminte cu placere de litoral = tinerete fara batrinete si viata fara de moarte -asta iti inspira la 15-20 de ani.Parca toata lumea e a ta. Mi-e dor...
Acum traiesc la Mediterana care sta bine infipta la poalele dealurilor,aproape ca o ating in fiecare dimineata. E frumoasa si totusi parca nu atit de profunda ca si Marea Neagra...talazurile aproape negre.
De nenumarate ori le-am povestit copiilor de litoral si de muntii cu zapada [inca nu au atins zapada]si de ani de zile ne roaga sa mergem iarna la munte si vara la mare. Inca nu ne-a iesit poate insa anul asta le vom face o surpriza si din Bucuresti plecam direct la mare.

ella& laura,andrei,andra"

postat de Viorella_Hoff:

"Vacantele noastre la tara la bunici.........nu degeaba il citeam cu sufletul la gura pe Duiliu Zamfirescu.
La 1 km de casa era o moara si, in dupa-amiezile de vara, cand toti ai casei dormeau, ma stercuram printre stupii lui Tataie si ieseam in campul cu maci.
Ma culcam usor in iarba si ascultam : albinele - zzzzz, moara- rrrrrrrrrr, pasarile cerului-cirip, cirirp, simteam mirosurile, de iarba, de grau, de mac, si niciodata nu adormeam, de bucuria clipei!
Un filmulet din sufletul meu , pe care il vad cu placere de cate ori mi-e dor!"

postat de Katink:

"Orasul meu de suflet este Constanta, acolo m-am nascut, acolo am crescut, am facut scoala, facultatea, acolo am fost profesoara, acolo sunt parintii si sora mea, acolo e marea... acolo sunt toate amintirile tineretii mele, asta nu ca as fi batrana dar de un an sunt pe meleaguri straine si tot la mare si la multe locuri din Constanta ma gandesc.
Mai ales acuma cand e vara... pai eu am fost o singura data in viata mea la piscina, iar aici nu imi pot imagina cum e vara fara mare, eu nu am fost la nici o piscina aici, am dat o fuga de o saptamana in iulie ca sa vad marea, normal si parintii...
Cateodata mi se face asa dor de tot ce este acolo ca imi dau si lacrimile, e greu departe de casa copilariei, de parinti...

Apoi Iasul mi-a mai placut, acolo a facut facultatea sora mea, Dreptul, de' e cea mai veche din tara si acolo si-a dorit ea cel mai mult, si acolo si-a petrecut si 5 ani din viata. Desigur am fost de multe ori la ea, ne-am plimbat, in fine, mi-a placut mult, Copoul, Gradina botanica, Palatul Culturii, sunt multe locuri frumose si am mers si in Tudor la niste colege de faculatate care stateau la caminele de acolo (sora mea fiind o fericita ca statea in gazda la matusa si unchiul tatalui meu)...

Si acum sora mea si mama sunt in Iasi, ieri l-au inmormantat pe unchiul tatalui, 76 de ani, bun om, arhitect, costruia Biserici, si acum la varsta asta tot asta facea, a murit cu creionul si rigla in mana, a murit facand ce i-a placut toata viata sa faca, Dumnezeu sa il odihneasca...

Sa ma scuzati ca am deviat putin de la subiect, dar cand esti la mii de km departare, e parca mai mare suferinta, asa cred eu..

Numai bine,
Katink"

postat de GabiG:

"Iubesc Timisoara, orasul unde am trait 26 ani. Este imposibil sa nu iubesti locurile de care te leaga atitea amintiri. Nu degeaba se zice ca nu-ti poti uita radacinile..."

postat de Margot:

"pentru mine tot Iasul este orasul de suflet, si voi regreta toata viata ca nu am ramas in Iasi dupa terminarea facultatii."

postat de iulia_grosman:

"eu cred ca Brasovul e cel mai frumos si mi-e tare dor de el"

postat de alba:

"Galati e pe primul loc m-am nascut si am trait acolo 13 ani !
Apoi tot "dulce tirgul Iesului"!!! Iubesc Iasiul pur si simplu,am fost doar de 2 ori acolo, e o atmosfera cu totul deosebita,ceva pluteste-n aer...in plus sunt cel mai mare fan al lui Ionica (Ionel Teodoreanu)...
Apoi urmeaza Sulina si Periprava.... ce timpuri frumoase am petrecut acolo, copila fiind.... abia astept sa le revad pe toate patru orase ale inimii mele si sa i le arat si copilului meu drag... "

postat de Alina:

"Orasul meu de suflet e Timisoara,acolo am terminat facultatea si am locuit vreo 9 ani. Cele mai frumoase amintiri,petreceri,distractii si vacante sunt legate de Timi"

postat de tinatache:

"La suflet mi-e Iasi-ul, acolo am facut facultatea, am cele mai frumoase amintiri, acolo mi-am intalnit sotul acum 11 ani si am si locuit acolo cativa ani buni. Singurul regret pe care-l am e ca nu-l pot vedea de cate ori vreau eu..."

postat de mamica_dulce:

"orasul care mi-a ramas mie in suflet...sunt de fapt doua
este vorba de Cluj in care mi se pare ca si aerul miroase altfel dar parca mai aproape de inima mea e Mangalia..si in alte circumstante
m-as fi stabilit acolo dupa facultate..as fi gasit eu o posibilitate.
..paradoxal este ca pe mine ma atrag de fapt orasele mari,cu oameni multi ,zgomot si agitatie, gen metropole si uite ca pana una-alta m-am indragostit de un orasel mic si cochet de pe malul marii,marea care ramane prima mea dragoste."

postat de Alex_2003:

"Imi tresare inima de bucurie cand citesc o multime de mesaje in care este mentionat minunatul targ al Iasilor si in acelasi timp imi este inundata de tristete ca sunt departe de el.
Desi sunt nascuta in Suceava pentru mine acasa va fi intotdeauna la Iasi.Acolo mi-am petrecut cele mai frumoase clipe ale vietii in perioada facultatii , acolo l-am cunoscut pe sotul meu acum 10 ani , acolo am facut primii pasi in inchegarea unei familii , acolo ne sunt prietenii , acolo ne-a ramas sufletul.
Imi aduc aminte cu placere de ziua in care ma intorceam din vacanta , coboram din tren si simteam bucuria revenirii "acasa".
Te inteleg Margot ca regreti ca ai parasit acest oras al amintirilor frumoase dar pentru mine este mult mai greu - departarea.
Mi-e tare dor de tot ce inseamna acest minunat oras.
Gianina"

postat de papadie:

"Bucuresti, Bucuresti fratele meu estiiiiiiiiiiiiii
Dragul de Bucuresti oras vechi, oras "la sosea", oras cu crai de Curtea Veche...
Oras modern cu miros de tei, oras cosmopolit si destept!
Bucuresti oras cu miros de oras.
Laptaria lui Enache, Hanul lui Manuc, Gambrinus...Bucuresti unde urlä deopotriva si patefonul si cd-romul. Bucurestii cu cersetorii care isi fac munca cu patos si smechereala, unde tot omul de bine isi gaseste ceva de facut...Bucurestii in buza primaverii cand se vad Bucegii (din Casa Presei ), Bucurestii aramitzi de toamne, Bucurestii cu parfum de boemie!!!
Leul de mare cu pestele-n gheare:-) N-am mai intilnit genul asta de magazine pina acum:-)) Lipscanii....anticariatele,vechiturile cu sentimente. Piatra cubica si povestile Crucii de Piatra. Bucuresti un oras care se misca, respira si face piruete.
Capsa, Piata Matache Macelaru'...orasul cu lautari care fac sa se perpeleasca micii pe tzambal. Orasul cu Ateneu! Orasul meu de suflet"

postat de jeff:

"Prieteni dragi,

Am citit, recunosc cu mare intarziere, un mesaj venit din America de la Garofitza, in care aceasta vorbea pe forumul despre copii despre minunata Romanie si mai ales despre orasul Campina.Nu mi-am putut retine lacrimile de emotie cand am citit acele randuri, mai ales pentru ca sunt 100% campineanca si m-am decis in consecinta sa va scriu.

Am calatorit foarte mult in strainatate si as putea sa va povestesc pagini intregi despre castelele Loarei, despre minunatul Paris, stralucitorul Monte Carlo, palaja de la Cannes, peisajele mirifice si aerul curat al Alpilor elvetieni, operele nepieritoare ale genialului Gaudi rasfirate prin intreaga Barcelona, despre palatele maurilor din Granada, emotia ce te cuprinde cand vizitezi acel loc sfant din Portugalia care se cheama Fatima, dar daca ar fi sa aleg locul in care sa traiesc fiecare zi din viata, acela ar fi negresit Campina.

Am vizitat copil fiind intreaga Romanie, in excursii organizate, alaturi de parintii mei dragi. Nicaieri nu este ca acasa, nicaieri cerul nu este mai albastru ca la noi, niciunde culorile naturii nu sunt atat de minunate, oamenii atat de buni si frumosi ca aici. Am avut nenumarate ocazii sa ma stabilesc in Elvetia de exemplu, dar am considerat ca asa cum este Romania, cu partile ei bune si mai putin bune, este tara mea pe care o iubesc neconditionat si pe care daca as parasi-o as simti ca-mi pierd legaturile energetice cu pamantul si ca mai devreme sau mai tarziu as sfarsi intorcandu-ma.

Campina este asadar un loc superb din Romania, un coltisor fantastic de frumos care merita vizitat de orice roman. Este asezat in mijlocul unui lant de dealuri supcarpatice, ferit de intemperii si temperaturi extreme. Din strada se vad muntii Bucegi si oriunde te-ai afla esti inconjurat de natura. Este unul dintre cele mai cochete si mai curate orase din tara, cu cel mai mare numar de intelectuali pe cap de locuitor, cu cele mai multe zile insorite din an - acestea nu sunt exagerari ci date statistice. Este un oras vechi (prima atestare documentara il plaseaza pe la 1300) unde cultura s-a impletit cu natura si-au rezultat un mic paradis romanesc pe care va invit din tot sufletul sa-l vizitati pentru a va convinge. Casa de vacanta pe care am construit-o la Campina impreuna cu sotul si parintii mei (locuiesc in timpul saptamanii la Bucuresti) se afla intr-unul dintre cele mai frumoase zone ale orasului - Campinita, un cartier cochet, cu case frumoase si curti pline de flori (toti campinenii sunt pasionati de flori) cartier care adaposteste doua mari muzee ale tarii: Castelul lui Hasdeu si muzeul marelui Grigorescu. In fiecare sfarsit de saptamana ma plimb cu fetita mea pe stradutele din orasul nostru si parca descopar iar si iar locuri si unghere noi, pline de farmec, cate un zid sau un monument mic pe care nu-l mai vazusem, stardute care duc in locuri pline de frumusete. Trebuie sa va spun ca acest orasel binecuvantat beneficiaza atat de spatii recreative in plina natura, cat si de cele amenajate cu mult bun-gust si fantezie de campineni. Astfel orasul este incercuit de paduri, de dealuri si delusoare care de care mai frumos si imbietor la plimbare.

La marginea orasului exista un loc fantastic - destinatie favorita a campinenilor la sfarsit de saptamana - care se numeste "Fantana cu ciresi" , un deal verde unde cresc ciresi batrani, amenajat cu gratare, leagane, bancute, mici restaurante si chiar o scena, unde in zilele de sarbatoare de canta muzica usoara sau populara.

Campina are un minunat bulevard, care coboara in trepte amenajate cu statui si balconase pana la raul Prahova. Cu toate ca bulevardul este unul dintre cele mai frumoase locuri ale orasului, parintii mei mi-au povestit ca pe vremuri era de vis, existau pe tot parcursul bulevardului adevarate ghirlande de trandafiri si un chiosc unde canta fanfara.

Printre altele, orasul are un lac superb, invaluit in mister - Lacul bisericii - despre care legenda spune ca pe fundul acestei ape se afla ingropata o biserica, scufundata cu toti credinciosii aflati in ea la slujba in timpul unui cutremur devastator ! Un intreprinzator inspirat a renovat excelent un restaurant pe malul acestui lac, creand pontoane unde poti servi masa si terase luminate feeric in noptile de vara.Campina are biserici ortodoxe, catolice, sinagoga, cinematograf, teatru, trei piscine, terenurti de tenis cum nici la Bucuresti nu se gasesc si unde s-au tinut diverse competitii nationale si internationale (inclusiv tenis sub balon, adica pe un teren acoperit iarna) si nenumarate posibilitati de distractie. Clubul copiilor isi desfasoara activitatea intr-o locatie de vis, in varful unui delusor intr-un fost conac boieresc unde copii campineni picteaza icoane pe sticla si canta dumnezeieste colinde de craciun intr-un cor format de o prietena de-a mea, cor care este cotat ca al doilea minisong .

Inchei lunga mea scrisoare povestindu-va o intamplare banala dar care a trezit in mine trairi pline de emotie: ma plimbam intr-una dintre duminicile trecute cu fetita mea prin curtea imensa a Castelului Hasdeu. Era o vreme superba, iar soarele trimitea ultimele sale raze calde catre pamant. Fetita mea alerga si se juca cu frunzele moarte ale arborilor seculari din parcul castelului. Deodata am zarit sub un copac batran niste fructe mici si galbene si am crezut ca sunt mere padurete. M-am aplecat si am cules unul si mi-am dat seama ca nu erau mere salbatice ci gutui. Da erau gutui mici si catifelate cu un iz dulce de toamna care zaceau imprastiate pe jos. Am desfacut baticul fetitei de la gat, l-a innodat la colturi si am cules impreuna, invaluite de o bucurie inxplicabila, de pe jos ca intr-un cosulet fructele acelea minunate care mi-au trezit aminiri vechi din casa bunicilor de pe vremea in care eram la fel de mica ca si fetita mea iar bunica - Dumnezeu s-o odihneasca in pace - taia feliile de gutui si le punea pe plita la copt. Gandul mi-a zburat mai departe si m-am gandit ca poate acele fructe minunate pe care le-am cules cu atata dragoste din gradina lui Hasdeu au crescut dintr-un pom sadit chiar de mana lui...
Melania Floarea"

postat de Laura_Oprescu:

"Campina este orasul unde a crescut sotul meu ,unde locuiesc inca mama si fratele si toate rudele noastre...si mie imi place orasul..cunosc toate zonele de care ati povestit...si noua ne povestea soacra mea ca pe bulevard erau orchestra duminica si era superb..casa sotului meu era chiar pe bulevard inainte vreme..insa aceea zona are un bulevard numit Lt.col.Adrian Oprescu in memoria socrului meu, ofiter genist mort in Revolutie la Otopeni...in Campina ma simt acasa si imi place..iar Campinita e superba!...
Laura"

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

Ira spune:

Foarte frumos, mi-a placut mult de tot!
Unele le mai citisem.
Pozele sunt superbe!

cu drag, I.

tlaura spune:

Frumos... Iar mi s-a facut dor... Cand zic si eu sa nu ma mai gandesc, ca acolo oricum e mai rau, imi aduceti voi aminte, si iar mi se face dor... offfff!

Laura, mama lui Andrei

DARAEL spune:

Poate de aceea nu am plecat inca din tara...
Multumim papadie ca ne aduci aminte de radacini !

DARAEL & Maria-Daria (35 W)

“A te invinge pe tine insuti este prima si cea mai frumoasa dintre toate victoriile.“ DEMOCRIT