Cand un compromis mic devine unul mare?

V-ati intrebat vreodata cand un compromis mic devine un compromis mare ?
Cand trebuie sa spui STOP ? Cand trebuie sa decizi ca nu se mai poate?
Exista limite ale fiecaruia dintre noi sau exista limite "standard" peste care nu se se mai poate trece?
De unde stiti cand se umple paharul? Cum trebuie sa reactionezi intr-o casnicie daca in timp ce va certati el iti spune "imi pare rau ca ne-am cunoscut" sau "poti sa faci ce vrei dar taci odata!".
Poti sa mergi mai departe cand simti ca sufletul tau este sfaramat?

vilma spune:

Daca te simti ranita, obosita de atatea eforturi, iar relatia merge tot mai rau, eu cred ca trebuie sa spui STOP.
Mie, daca mi-ar fi spus asa ceva, a doua zi as fi cautat un avocat.
Te intrebi probabil cum s-a ajuns la asta. Probabil ca amandoi ati contribuit, asa e de obicei. Dar daca nu se mai poate repara nimic, e cazul sa-ti iei avant spre o schimbare.
Ioana, sfatul meu e sa nu-ti amarasti zilele cu ganduri negre pe care de obicei nu ai cu cine sa le impartasesti. Taie nodul si priveste-ti prin comparatie viata viitoare cu ceea ce a fost. Pune in balanta si decide pentru tine.
Numai bine.

Raluca spune:

Cred ca daca s-a ajuns la astfel de cuvinte e momentul ca cineva sa spuna STOP si sa o ia fiecare pe drumul sau. Dificil.. dar cred ca atat cat tine de noi trebuie sa faci astfel incat sa te bucuri de fiecare dimineata traita alaturi de familie, prieteni, etc... Cand insa si a vorbi cu omul de langa tine a devenit imposibil....schimbi omul!

Raluca

Violeta spune:

Mi-au venit in minte cuvintele citite nu de mult intr-o carte: "alunga jumatatile de zei si lasa sa intre in scena zeii!"
Eu am trecut prin cele descrise de tine, credeam ca in fiecare casnicie exista compromisuri la un moment dat, ca e mai bine sa iert decat sa-l pierd, ca viata mea ar fi sumbra daca as spune STOP...dar, intr-o zi inima ranita s-a revoltat, a aprins beculetul din mintea mea ce se afla in bezna si...AM AVUT CURAJ.
As fi ipocrita sa spun ca imi este bine singura, dar nu mai vreau sa traiesc niciodata in compromisuri, cel putin nu ca acelea. Eram ca o papusa cu sfori, trase de propriile-mi temeri.
Sunt mult mai linistita acum, adica fericita.
"Dragostea pe care o daruim este singura pe care o pastram."

Violeta

Sorina spune:

Un compromis mic devine unul mare atunci cand tot ce ai mai bun in tine, tipa dupa adevar, lumina si recunoastere.
Daca ii pare rau ce te-a cunoscut, el pierde. Pentru ca dupa parerea mea fiecare om care iti intra in viata, cu bocancii sau cu balerinii, iti lasa urme, bune sau rele. Si din fiecare experienta invatam ceva. Sau...ma rog, ar trebui sa invatam ceva.
Cred ca deja constientizezi ca acel mic compromis se transforma intr-unul mare, macar pentru faptul ca ai postat acest subiect.

OanaBee spune:

Bineinteles sunt compromisuri si compromisuri si limitele nu pot fi decat personale, zic eu. Va veni si clipa cand vei sti ce sa faci.
In cazul meu intr-o buna zi mi s-a ridicat un val de pe ochi, m-am simtit detasata si mi-am dat seama ca nu-l mai iubesc. Mi-am facut bagajul si am plecat fara sa ma uit o clipa in urma.

Pe de alta parte daca tu crezi ca inca mai e dragoste de salvat intre voi, nu renunta! Stiu ca e mai usor de zis decat de facut, dar incercati sa va separati pt. o perioada de timp (ca sa vi se cicatrizeze ranile) si apoi sa o luati de la zero.

roxanal spune:

spune-mi unde pot sa-ti scriu in siguranta
RoxanasL

Roxana L

Laura V. spune:

Sunt de aceeasi parere cu Oana Bee. Limita pt. cat pot sa induri numai tu o poti stabili si sigur vei stii cand s-a umplut paharul. Unii dintre noi suportam mai multe, altii mai putine si fiecare avem sistemul propriu de valori. Sunt lucruri pe care spui ca nu le-ai accepta niciodata si cand ti se intampla consideri ca trebuie sa treci peste ele pt. ca omul de langa tine este si el supus greselii si pe deasupra il mai si iubesti. In schimb, cand incep jignirile nu prea mai este cale de intoarcere, pt. ca s-ar putea sa ajungi sa-ti pare si tie rau ca l-ai cunoscut iar sufletul tau sfaramat sa nu se mai lipesca niciodata.Poate ideea cu separarea este o solutie (insa nu o rezolvare)care va v-a face pe amandoi sa va revizuiti greselile (poate ai si tu partea ta de vina).

Karla spune:

Multumesc mult tuturor,
Datorita voua am decis sa incerc sa comunic cu el si sa vad unde si cand s-au stricat lucrurile...Astfel incat in loc sa-i intorc spatele si sa pun capat acestei casnicii am plecat amandoi intr-un loc linistit, am lasat copilul cu bona si ne-am ascultat reciproc. Am descoperit ca si el sufera si imi reproseaza ca eu m-am distantat de el de cand a aparut copilul, ca nu mai sunt tandra, ca am devenit orgolioasa si egoista, ca numai el se trezeste la 6 dimineata si pregateste totul (Asa este..) ca in fiecare sambata imi aduce flori iar eu nu-i mai pregatesc de mult o cina in doi...(da..)etc.
De asemenea considera ca prioritatile mele nu sunt stabilite corect:pun pe primul plan copilul (lucru cu care este de acord), pe al doilea loc cariera, si pe al treilea loc parintii mei. "Eu pe ce plan sunt?" m-a intrebat el..
Probabil am avut un an ingrozitor (schimbat oras, schimbat servicii, schimbat bone, etc) si am crezut ca se darama lumea cu mine cand mi-a adresat cuvintele alea grele...

mihuta spune:

ceea ce dovedeste ca un compromis e prea mare doar atunic cand ceea ce sacrifici devine mai important decat ceea ce castigi.

Trebuie sa cauti in spatele cuvintelor, asa cum ai facut tu.
IMi pare foarte bine ca s-a rezolvat situatia.

danat spune:

Eu zic ca un compromis mik devine MARE atunci cind incepi sa il conshtientizezi shi sa te gindeshti la el in fiecare zi. Daca, in afara de faptul ca il faci, mai itzi maninka shi timp pretzios din viatza.... inseamna ca s-a facut MARE!
Compromisuri facem cu totzii, noi zicem ca sunt mici... incepand de la mersul zilnik la un job care nu ne mai multzumeshte, sau atunci cind ne reprimam io shtiu ce fraze mai dure intr-o discutzie cu cineva, ma rog, sunt multe okaziile cind tot facem compromisuri peste compromisuri. Important este sa nu le lasam sa ajunga MARI, sa nu ne manince ele pe noi, sa nu ne conduca ele viatza... Iote-ma shi filosoafa

danat