pentru toate mamicile inimoase din lume

A fost Monica la Balotesti (pt cine e deja plictisit de subiect poate sa sara peste el) si a dus pachetele. Mi-a povestit exact cum a fost si , cu permisiunea ei, am sa postez si aici ca prea e frumos:

Te pup, Cristina ! O sa îti povestesc în cele ce urmeaza de-a fir a par cum a fost întâlnirea de sâmbata cu familia din Balotesti. Ia-ti o cafea si shezi oleaca. Cred ca stii stilul meu, trebé sa povestesc totul cu lux de amanunte, altfel nu ma pricep J
Joi am sunat la numerele pe care mi le’ai dat si am aflat ca pachetele de la voi au ajuns. Am vrut sa le ridic în aceeasi zi, dar, sub influenta evenimentelor (asa cum ti’am spus, chiar în ziua aia mi-au furat toate, toate actele, neshte bani si telefonul mobil L), am hotarât sa mai amân putin. Ca sa fiu sincera, toata povestea cu actele furate a fost urgent trecuta la categoria « asta e ! se putea si mai rau !» astfel ca în aceeasi zi sotul meu m-a dus la un spectacol la Sala Palatului J
Vineri seara, în drum spre casa, înarmata cu o copie a buletinului pe care am gasit-o pe la birou, am plecat cu sotzul meu sa recuperam pachetele. Am nimerit întîi într-un sediu de unde nu se eliberau pachete, am fost îndrumati peste drum, ne-am dus cu copia bolentinului în dintzi, ne-au fost eliberate pachetele, toate cele 3, intacte. Am ajuns acasa, am urcat pachetele si le-am depozitat pe hol în prima faza. Vine Vladutz, vede cutia aia mare cu poza cu bicicloantza, începe sa faca crize sa-i dau jucaria, îi explic ca nu sunt jucarii, sunt doar nishte hainutze pentru neshte copii saraci.. « Da’ trebuie sa vad », insista el…S’a urcat calare pe pachete, nu mai vroia sa se dea jos, îl ia Nutzi (tante care are grija de el) de’o aripa shi se duce sa’i arate nu sh ce si noi ducem val vârtej pachetele în balcon. La fel de repede a uitat shi Dudutz de ele.
Sâmbata la prima ora ne faceam programul ca de obicei, ce avem de facut, încotro o luam, care la piata, care la shmotru…(Ti-am spus ca hotarâsem sa amânam cu o sapt. vizita la Balotesti). Suna frate-miu (cu care de doo sapt. suntem vecini): “Sor’meo, azi sunt singur (nefasta erea la serv. toata ziua) . N’aveti nemica de facut azi ca sa’l lasati pe Dudutz cu mine?” «Pai nu prea, stam pe lânga casa…multam de intentie oricum… »
Dupa ce închid sotzul meu ma întreaba daca nu vreau totushi sa mergem la Baloteshti. Zic « de ce nu ? ». Sunam fratele, între timp facem razie printre lucrushoarele lui Dudutz shi printre jucarii, facem shi noi un pachet, vine fratele, preia copilu’, ieshim cu totzii, Dudutz întreaba unde plecam cu Renault’ul lui, îi spunem ca’l ducem la reparat J, ne dam pupici de despartire, încarcam portbagajul si pornim.
Facem o halta la mine la birou sa imprim mailul de la tine cu adresa exacta, sa cumparam un film si sa luam din masina noastra parcata la subsol pachetzoiul de la colega mea (tzi’am spus ca mi-a adus o colega hainutze multe shi nishte cizme de la baietzelul ei de 12 ani).
Suntem, în sfârshit !, gata de plecare. Aveam nishte emotzii…..moaaamaa, parka mergeam la examen!
O zi tare frumoasa, cald shi mult soare…Ajungem la Baloteshti. Oprim în strada principala (pe DN) si întrenbam o tante care cred ca venea de la câmp de undeva cu un copilash de mâna : « Stiti cumva unde e str. I.C. Bratianu ? » Sta, se gândeshte putin, dupa care zice “Nu shtiu, maica” ‘Dom’ ingineeer, striga ea la un nea’ care meshterea ceva pe la poarta, la fro doo case, dom’ ingineeeeer, shtiti unde e str…?” Se gândeshte shi Dom’ inginer si în final zice ca nu shtie… « Da’ familia Macoviciuc…va spune ceva numele ? » insist eu. « Aaaaa, Macoviciuuuc…facetzi dreapta la prima, meretzi pâna în capu’ strazii… »etc. Merem noi mai departe, pe drumul indicat, mai întrebam o pushtoaica…shi nimerim fara probleme pe str. I.C. Bratianu, la nr. 19.
Oprim în fatza portzii, coborâm (îmi tremurau genunchii ca naiba). O casa saracacioasa, un chioshc lânga gard în care aveam ulterior sa înteleg ca vând legume pe care le cultiva în curte (aveau, de altfel, si o placa agatzata pe poarta mare pe care scria stângaci « vindem morcovi, cartofi… » shi nu mai shtiu ce…)
Ne foim câteva secunde, vedem ca nu’i sonerie, ma întreb ca idioata cum sa procedez, de parca n’ash fi trait la tzara, fara sonerie la poarta, si apare o tante în fundu’ curtzii. Ii fac semn sa vina. Se îndreapta spre noi, deduc ca e mama copiilor, ca era tânara, haoleoooooo, îmi tremura genunchii ca dracu, se apropie, deschide poarta si se uita mirata la noi. O figura placuta si zâmbitoare de altfel. O femeie tânara dar muncita din greu, se vedea de la o poshta. Incep io sa ma bâlbâi, îi spun cum ma cheama, ca fac parte dintr-o mare comunitate de mamici, îi zic doo vorbe despre DC, despre articolul aparut în ziar despre familia lor, despre faptul ca o mamica inimoasa care acum sta în Germania a vazut articolul si s-a mobilizat împreuna cu alte mamici tot din Germania si au strâns câte ceva pentru ei, ca am adaugat shi eu câte ceva de la puiul meu si ca o colega de birou le-a trimis shi ea un pachetel, shi ca noi suntem solii tuturor acestor suflete mari ……… uuuuufffffff….. …….rasuflu ushurata shi întreb daca sunt acasa copilashii. Imi spune ca fetitzele sunt acasa shi unul din baietzi. Celalalt era plecat prin sat. Nu apuc sa spun ca ash vrea sa-i cunosc ca ne pofteshte sa mergem în casa. Intram în curte shi pâna sa intram în casa îmi povesteshte jenata ca o ruda de-a ei care avea o cunoshtintza nu shtiu unde (n-am prea priceput combinatia) a insistat sa-i publice povestea. Mi-a spus ca a facut-o într-o doara, de gura aleia, ca oricum nu prea i s-a parut corect, ca ei sunt, e drept, saraci, dar cel putin sunt sanatoshi cu toti. Mi-a spus ca a mai primit câteva pachete din tzara în urma articolului.
Intram în casa printr-o terasa mica de tot, ticsita si aceea cu o gramada de acareturi. Intram într-o camera micutza, încalzita, nu murdara, dar foarte, foarte saracacioasa. Si ce vad ? Doua fetitze absolut SUPERBE. Sunt deosebit de frumoase !! Blonde, cu parul ondulat, bine dezvoltate. Ramona, una dintre ele, ceva mai micuta decât Ana-Maria. Aveam sa înteleg mai târziu ca Ramona a stagnat un an de zile, dupa care au constatat ca nu-i prieshte apa de la fântâna din curte..
Ana-Maria, cea mai înaltutza, are ochii verzi si e putin mai îndrazneatza decât Ramona. Ramona, în schimb, asha micutza cum e, are o fatza ghidusha, mereu pusa pe shotii, e rumena în obrajiori, priveshte cu coltzul ochiului shi zâmbeshte shmecheros. E ceva mai timida decât sora ei si sta mai mult agatzata de mama ei.. Sunt FOARTE FRUMOASE amundoua. Mai era în camera shi Vasi (Vasile), baiatul mai mic. Frumushel tare shi el shi foarte timid. Statea smerit lipit de masa. Mai era shi bunica (mama mamei) – o femeie batrâna shi suferinda cu picioarele (mi s-a spus ca ea va avea grija de copii de sapt. viitoare, când mama lor va reîncepe serv., dupa cei 2 ani de CIC) si o tânara, o vecina care am dedus ca le este shi ruda.
Am spus din nou povestea pe scurt, cine suntem shi de ce am venit…nu prea au priceput mare lucru…batrâna ne tot întreba de fapt de unde suntem, venim din Germania sau de unde J iar sotzul meu a început sa care pachetele din mashina. Le-a adus pe toate în camarutza aceea. Si am început sa le desfacem. Vasile a luat un joc (habar n’am cum se cheama.. acela cu butoane….cu care faci tot soiul de combinatii ca sa iei puncte….chiar nu shtiu cum se cheama !!!) si cu el a ramas pâna am plecat ! N’a mai vrut sa se uite la nimic J A probat doar o pereche de cizme de care a fost absolut încântat, în rest nu-si mai lua ochii de la jocul ala…O bodoganea pe mama-sa când îl mai întrerupea J
In rest, ce sa va spun…au fost absolut încântati !! Mama era deosebit de fericita pentru haine shi încaltzari…fetitzele pentru jucarii shi dulciuri…Se îndragosteau subit de câte o jucarica, mergeau la bunica shi-i spuneau ca cu aceea va dormi la noapte pe pernutza… J
Multe, foarte multe haine, încaltzari, dulciuri …extrem de multe jucarii….Ana-Maria se încaltzase cu nishte papucei si nu mai vroia sa-i dea jos…Mama le-a desfacut o punga mare cu nishte figurine (erau parca nishte vacutze) shi fetitzele nu pricepeau ca sunt de mâncat, le întindeau bunicii shi’i explicau ca sunt jucarii J
Am facut poze multe cu ei. Ne-au servit cu câte un ness (la sfârshit o sa’ti povestesc mai târziu ce am patit de la el) pe care eu l-am detectat ca fiind extrem de tare, prin urmare am baut doar vreo doo guri, sa nu refuz oamenii. M-am jucat cu fetitzele, am vorbit cu mama lor, cu bunica.. Am înteles ca tatal nu lucreaza, ca se descurca doar cu salariul ei, ca peste iarna le este ceva mai greu, în rest vând legume la piatza din comuna, ca baietzii nu învatza prea bine dar nici ultimii din clasa nu sunt, ca toti copiii au fost sanatoshi, au vazut medicul doar la vaccinari…In fine…cam asta este povestea lor. Am înteles ca Vasile se ocupa cu mare îndemânare si grija de fetitze atunci când este nevoie si parintii au mare încredere în el. La plecare a aparut si Sorin, baiatul cel mare, care mi s-a spus ca e mai golanash. Frumushel shi el, tare frumushel ! Am cerut sa facem o poza cu totzii, cu toti copiii. Am ieshit totzi afara, în fatza casei. Hihihi, Sorin a dat înainte fugutza shi shi-a dat jos caciula, s-a urcat pe un scaun sa ajunga la oglinda shi s-a pieptanat J Am facut poza, baietzii au disparut în casa, sa vada si cel mare ce au primit, iar noi ne-am îndreptat spre poarta, cu mama shi fetitzele.
Le-am pupat, mi-au multumit, V-au multumit !, le-am spus sa se roage de sanatatea voastra, mi-a dat cu fortza doo borcane de dulceatza de gutui facuta de ea (hihi, sa vezi ce-o sa zica unii ca « m-am scos » la afacerea asta) si am plecat spre casa.

Pe drum am început sa ma plâng ca ma înteapa inima ; de emotii, ma gândeam eu. Sotzul meu shi mai shi ! Ii erea un raaau…de ziceam ca nu mai ajungem acasa. Am realizat brusc ca nessul a fost de vina, pe care el l-a sorbit pâna la ultima picatura (puaahahaha) si care era extrem, extrem de tare. Saracii oameni, cred ca de frica sa nu zicem noi ca e apa chioara or fi pus juma’ de cutie, ca erea negru ca dracu’ ! Si unde mai pui ca noi nu bem decât ocazional cafea, ca sa nu spun deloc.
Ajungem în carter la noi, intram la supermarket sa facem ceva cumparaturi daca copilu’ tot nu erea cu noi, sa profitam, si acolo ne îmbie o tante cu neshte bucatzele de pâine cu salata de peshte pe ele (faceau reclama). Foamea pe noi cât casa ca, deh, plecati de la 10 de’acasa, erea de’acuma ora 14…Iau eu o bucatzica, mmmmmmmm, tare buna, încearca shi sotzul meu, pune mâna, încearca sa o ridice spre gura shi vede ca’i tremura mâna mai ceva ca la boala Parkinson, da peshtele pe jos shi baga în gura doar pâinea, pe mine ma umfla râsu shi fac pashi sa nu vada lumea ca e cu mine J J My God ! Chiar trebé sa mergem acasa urgent ! Inainte sa leshinam amundoi !
Cam asta e povestea nessului.

Una peste alta…actiunea de sâmbata si-a atins scopul, m-am bucurat pentru bucuria facuta acelei familii, m-am bucurat sa vad ca pachetele au ajuns la oameni care într-adevar aveau nevoie de ele…in fine, a fost o actiune de succes. Daca vrei, un singur regret am. Sau poate e prea mult spus… Ar fi fost bine poate sa împartzim toate cele adunate în doua shi sa mai dam din ele shi altei familii pe care sigur am fi identificat-o noi cumva…Au fost totushi extrem de multe haine, mai ales jucarii…Nu stiu daca ar fi fost neaparat o idee buna ce spun eu…A fost foarte bine asha cum a ieshit pâna la urma…

Va multumesc din suflet voua pentru efortul facut, tie în special, Cristina, ca te-ai agitat atât cu burtica cu tot, colegei mele pentru ca s-a alaturat actiunii noastre si, daca-mi este permis, sotzului meu pentru ca a manifestat atâta disponibilitate si interes pentru actunea asta (stiu eu ce spun J)

Pupic,

Monica

(Scuze daca mai apar gresheli în redactare, dar zau ca nu mai am chef sa arunc un ochi)

Cristina, mamica cu burtoaie

dede spune:

Bravo! De fapt, BRAVO !!!
O fapta buna care vorbeste de la sine despre caracterul celor implicati.
Felicitari tuturor!

cl spune:

Exact ca si Dede, nu pot sa va spun decat BRAVO!
Claudia

mamica dulce spune:

Bravo,,ce frumoasa este povestea,am citit.o printre lacramioare si zambete...imi pare rau ca nu am aflat decat acum,la spartul targuluidar acum ca gheata e sparta ...e bine!!
Multa sanatate tuturor mamicilor si burticilor cu suflet bun!!

Anca si bebe Marc

Arhistefy spune:

Arhistefy

ruxi spune:

Bravo, felicitari! Imi pare rau ca nu am stiut nici de povestea lor nici de demersul intreprins de voi. Eu am niste hainute pentru copii pana intr-un an, crezi ca au nevoie?


Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 2 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA

cl spune:

quote:

---

Originally posted by tinatache

si aici sunt pozele:

http://community.webshots.com/scripts/editPhotos.fcgi?action=viewall&albumID=99484902

Cristina, mamica cu burtoaie

---

Eu nu reusesc sa le vad si nu inteleg de ce!
Claudia

tinatache spune:

cred ca acuma merge, deci aici sunt pozele:


http://community.webshots.com/user/tinatache


Cristina, mamica cu burtoaie

Anina_n spune:

Am citit cu emotie in suflet, de mi-au dat si mie, lacrimile. Incercam sa-mi imaginez tot ce-a scris Monica. Parca eram, si eu, acolo cu ei. Bravo si Felicitari !!!



Nina & Nina-Cristina (1 an si 10 luni)
http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina

joxy spune:

frumos... trebuie repetat,
caci fiecare avem pe acasa lucruri de la copilasi de care nu mai avem nevoie, nu ne mai plac sau nu le mai vin.

Cu respect,
Florin

Anina_n spune:

Am reusit sa vad si pozele. Ce fetite dulci si frumoase ! Si ce de lucruri au primit !
La cat mai multe actiuni de genul acesta !



Nina & Nina-Cristina (1 an si 10 luni)
http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina