viata grea de mama
Raspunsuri - Pagina 2
Tareia spune:
Buna fetelor,
ma bucur ca am mai gasit surori de suferinta. Ma simteam cam pe dinafara printre atatia parinti superfericiti.
Eu cred ca e foarte important sa recunoastem ca trecem prin niste experiente foarte dificile comparativ cu viata noastra de dinainte de a avea un copil.Pt. ca daca nu o facem acum in mod sincer,toate frustrarile se aduna si vor exploda mai tarziu sub tot felul de forme. Eu o vad pe mama mea acum,dar nu as vrea sa dezvolt problema asta, fiecare o poate vedea in parintii sai.
Dana, stii si au am facut copilul de tanara, dar cred ca asta nu ne impiedica sa ne realizam,ba dimpotriva. Cred ca adevaratele realizari personale vin mai tarziu in viata, iar copiii nostri vor fi mari atunci si noi vom avea mai mult timp sa ne ocupam de noi.Nu te ingrijora. Eu drept sa-ti spun imi fac griji pt. prezent, viitorul cred ca va arata mult mai bine.
Gaby, si eu ma gandeam daca as mai fi in stare sa fac un copil. Daca as locui impreuna cu parintii mei probabil ca da. Dar stim cu totii ce inseamna sa locuiesti impreuna cu parintii.
Anis eu zic sa nu fi trista, ca Dumnezeu stie de ce face unele lucruri. Poate pur si simplu nu ai putea rezista fizic. Crede-ma e tare greu.
Ei uite ca am avut astazi timp sa scriu atata!! Noroc cu sotul meu care ma ajuta.
Multumesc celorlalte fete pt. incurajari.
Samurai-lady spune:
Draga Tareia
,
Puiutii nostri au cam aceeashi varsta....Kenutz are akum 10 luni
si e un nazdravan
.Si eu sunt departe de ai mei si
am doar socrii in Japonia.Cat a fost Ken micut nu m-a ajutat soacra
cu nimic,baitza sau altceva.Venea doar cateodata pe la pranz si imi
aducea mie de mancare
.
Cel mai greu mi-a fost primele 3 luni pentru ca bebe plangea noaptea.
DAR......ziua nu faceam nimic.Curatenie facea sotul cand venea de la
servici.Cumparaturile-tot sotul.EU doar pregateam cina si mancarea
mea -la pranz.
Acum Ken e maricel si pot spune ca am timp berechet si pentru mine.
Dimineata,pe la 7,inainte de a se trezi bebe,pun de cafea si citesc
DC vro 2 ore
.
Pe la 9 se trezeste bb,ii dau papica:cereale,fructe,branzica.
Pana la 11 si ceva imi termin treburile prin casa,fac curat etc.
La 12 e pranzul lui bebe si apoi iesim la plimbarica.
Plimbarea tine cam pana la 2 sau 3 dupa-masa.
Deci...am timp pentru mine pentru ca Ken adoarme dupa vro ora de plimbareala
Dupa ce adoarme merg si io pe la biblioteca,librarie,cumpar o carte buna.......beau o cafea pe o terasa sau mananc pranzul.Daca se trezeste intre timp,il duc sa vada ratustele sau ne plimbam pe malul
raului.
Am o droaie de prietene,toate cu bebei cam de aceeashi varsta,cu care
ies in oras,la gradina zoologica sau doar la plimbare.
Apoi avem zile cand ne intalnim fara bebei,doar noi de noi.
Incearca sa faci ceva impreuna cu bebe,sa mergi de ex.la o expozitie de jucarii sau stiu eu........incearca sa-ti faci prietene care au bb de varsta apropiata.
Incearca sa-l lasi pe bebe la o cresa makar o data pe saptamana pt.2-3 ore ca sa ai timp pentru tine.
Nu stiu daca te-a ajutat cu ceva raspunsul meu.
Numai bine si pupici lu bb !
vrem poze cu bebeul tau.
Samurai-lady si bb Ken
Miguelle spune:
Draga mea, tu trebuie sa te rupi macar cate putin din cand in cand de bebe si sa faci ce iti place. Te vei simti putin vinovata ca-ti faci placerea si bebe e cu altcineva, dar sa vezi cu ce drag de el te vei intoarce! Incearca sa gasesti o bona de incredere macar o ora-doua pe saptamana la inceput, sau cauta o cresa, nu stiu cum e acolo la voi, inteleg ca rude nu ai langa tine, poate gasesti o prietena sa stea cu copilul.
Cred ca asta e solutia pentru tine. Sa stai cu copilul e o foarte mare placere, da nu tre sa stai tot timpul. Copilul meu are 4 ani, si pana la 2 ani am stat acasa cu el, si crede-ma ca la primele iesiri in oras eram taaaare stresata ce-i acasa. Ai mei mai veneau din cand in cand, eu mai ieseam la film sau la cumparaturi, iar cand ma intorceam, altfel vedeam viata.
Cred ca esti prea obosita. Copilul are nevoie de o mama vesela si multumita de ea, incearca sa i-o oferi. Nu te gandi ca stand TOT timpul cu copilul si fiind trista din cauza asta ii faci un bine.
Cand mamei ii e bine, si copilul e multumit.
Pa! Sanatate si treci la cautat bona!
Miguelle spune:
Dana, nu mai vorbi cu pacat! Tu ai avut curajul sa faci ce trebuie. Eu am scos un bebe la 21 de ani si o sa-mi para rau toata viata. Cu siguranta ar fi fost ff greu, eram inca la scoala.
Sa nu cumva sa mai gandesti macar ca ai gresit facandu-l!
crinuta spune:
Niciodata nu am sa pot gandi ca un copil, o minune de la Dumnezeu imi poate strica tineretea. Eu ma rog lui Dumnezeu sa mi-l dea cat mai repede, oricat de greu ar fi, deoarece fara un copil nu ma pot simti implinita.
pupici
Crinuta
Tareia spune:
Fetelor am sa va raspund pe rand, daca tot e sa ma descarc vorba lui Hannen...
Draga Hannen, ai perfecta dreptate - stresul,oboseala si mai ales singuratatea m-au adus in stadiul de a ma lasa coplesita de partea mai grea a vietii de mama. Deci stii si tu cum e sa-ti cresti copilul singura intr-o tara atat de straina, cu o limba atat de dificila si cu o cultura diferita. Tot facand parte din cultura aceasta e faptul ca foarte greu se pot gasi bone care sa stea doar cateva ore pe zi cu un bebe. Ele vor sa stea 8 ore pe zi ca sa poata lua un salar intreg. Am incercat cu o studenta,dar nu s-a descurcat prea bine asa ca am renuntat. Am incercat sa gasesc o cresa in apropiere dar toate sunt pline. Una particulara nu ne putem permite,iar una la prea mare distanta nu e bine pt. copil. Oricum in 2 luni vrem sa ne mutam si ne-am propus sa gasim ceva in apropierea unei crese.
Hannen, intr-adevar problema e ca aproape tot timpul trebuie sa stau cu el in brate. Am incercat sa il las sa planga,dar nu se mai opreste.Mai ales cand vrea sa doarma de amiaza sau seara, sau cand vrea sa-l scot afara. Nici nu se joaca prea mult singur.
Samuray-Lady,imi pare bine ca esti mai relaxata (iti multumesc pt. ideea de program pt. bebe),anul trecut am mai vorbit noi pe chat, apoi eu am mers in Romania unde am nascut. Deci am stat la parinti pana ce bebe a facut 6 luni. Dar nu prea puteam sa ies pt. ca tot timpul trebuia sa fiu pe faza cu alaptatul si cu tinutul in brate. De cand am revenit in Coreea ma trezeste de vreo 2 -3 ori pe noapte pt. a-l lua in brate.Dimineata dorm dusa si ma bucur ca pot sa ma mai odihnesc.
Mi-am facut vreo 2-3 prietene coreence,deci mai iesim cu bebeii cateodata. Singure nu putem ca nu avem cu cine sa ii lasam.
Ei asta e viata de mamica aflata prin strainataturi. Mai iau niste idei si sustinere de la voi,ma mai pun pe picioare si in 2 luni mergem la cresa. Cred ca alta solutie nu este.
De altfel baietelul nostru e un copil tare scump si cam mamos se pare. Voi incerca sa pun o poza cat de curand.
nelia spune:
Offff! Nu-ti mai fa atitea probleme, iti spune o mamica putin mai mare... adica avem acum doi ani si jumatate. Eu ma ocup de Agata singura de cind s-a nascut si au fost momente (si inca mai sint!) cind imi venea sa ma dau cu capul de pereti... si pe ea la fel. Si e greu, greu, greu... Si daca ar fi doar copilul, dar mai e si menajul si gatitul si multe alte treburi. Abia de doua luni am inceput niste cursuri de franceza pentru ca Agata e la gradinita. Niciodata nu am muncit mai mult, nu am fost mai stresata, nu m-am neglijat mai mult, nu am fost mai deznadajduita... Si la inceput cind nu reuseam sa ma controlez, ma simteam ca dracu', vinovata si ma consideram mama denaturata. DAR, pentru ca exista un mare dar, niciodata nu am fost mai fericita si mai implinita. Sint sincera cu mine si cu fetita mea, cind ma enerveaza ii spun, ma linistesc si gata. Nu-mi place ca nu sint calma, ca nu reusesc sa ma controlez intotdeauna (Agata e ca argintul viu, da gata si trei adulti pe zi, iar cu mama face ce vrea). Dar daca nu ma port cum simt nu as putea rezista, trebuie sa ma accepte asa cum sint, asa cum si eu o accept pe ea. Dar inainte de toate, absolut inainte de toate o iubesc si o fac din plin sa simta asta. Este cel mai important lucru, nu conteaza cum treceti amindoi, mama si copil, peste aceste momente neplacute si nici daca sinteti sau nu mama perfecta, vesnic intelegatoare si cu zimbetul pe buze. Important este sa iubiti si sa stiti sa aratati acest lucru. Copilul simte tot ce simte mama si va creste in aceasta nesiguranta... O spun din proprie experienta, am fost un copil nedorit si desi mama mea m-a iubit si ma iubeste (orice mama isi iubeste copilul mai mult decit stie si decit arata), pentru ca a fost necajita si plina de probleme tot timpul, nu a stiut sa-mi arate acest lucru. Si am crescut asa, in aceasta nesiguranta si afectiv nu sint in regula sau cel putin pina mi-am intemeiat o familie nu am fost. Aveti grija, copilul simte si inca foarte bine. Nici nu e nevoie sa exprimati in cuvinte... si acum imi aduc aminte si am acel nod in git cind mama mea ii spunea tatalui meu cu care se certa des ca daca nu m-ar fi avut ar fi avut o alta viata acum... isi cerea scuze dupa aceea si imi explica ca nu are legatura cum mine, ca daca am venit pe lume ma iubeste... si stiam ca e asa, dar la fel de bine stiam si ca varianta cealalta era adevarata... isi stricase viata pentru a ramas insarcinta si nu a avut incotro, a trebuit sa ma nasca pentru ca atunci asa era. Si am crescut cu aceasa vina, pe care nu o am, ca i-am facut rau si ca i-ar fi fost mai bine fara mine.
Cornelia, mamica Agatei
EDDY spune:
Draga Tareia,sa shtii ca shi eu mi-am crescut shi-mi cresc in continuare fetitza aproape singura.Spun aproape,deoarece am putzin ajutor de la sotzul meu,care fiind agricultor lucreaza zi-lumina indiferent ca este Sambata sau Duminica shi are concediu numai iarna cind agricultura doarme iar noi ne permitem sa plecam in vacantza in Romania.Parintzii mei sint in Romania shi nu pot veni momentan aici iar faptul ca socrii au locuit cu noi pina saptamina aceasta,sa shtii ca nu m-a ajutat cu nimik.Din contra,mi-au facut mai grea existentza de zi cu zi dar nu prin faptul ca nu ma iubesc,Doamne-fereshte ci datorita felului in care au fost crescutzi shi (ne)educatzi.Inafara de faptul ca ma trezeam noptzile pentru papica printzesei shi dormeam in foarte scurte reprize,ma mai shi trezeam diminetzile cu noaptea-n cap in zgomotele provocate de trintirul ushilor,galagie facuta de musafirii matinali care nu au tzinut niciodata cont de faptul ca in casa este shi un nou-nascut,nu am avut nici macar odata un pic de intzelegere din partea lor in ceea ce privea rugamintzile mele la ei pentru ca puiul meu sa poata sa-shi faca somnul de prinz shi astfel sa imi pot face shi eu curatzenie sau alte treburi casnice pe care nu mi le face nimeni shi sint muuulte de spus dar n-are rost sa ma intind caci ash trece off-topic shi tot n-ash termina cu reproshurile.
Ceea ce vroiam sa-tzi spun cu asta,este faptul ca uneori nu este suficient sa ai alaturi socrii,ca sa speri ca vei avea shi un ajutor din partea lor.Aici,fiecare ishi vede de ceea ce-l intereseaza shi atit.
Sa shtii ca shi pe mine ma doare spatele de mor dar ma gindesc,ca poate la fel ma durea shi inainte de a fii mamica,dupa ce ma zbintzuiam o noapte-doua prin discoteci shi asha cum imi trecea atunci,la fel imi va trece shi acum.Shtii cite ore dormeam eu pe noapte,in perioada in care i-au ieshit dintzii Naomiei?Din luna Aprilie shi pina la sfirshit de August,dormeam cam 3-4 ore,rareori 5 shi era lux deja,shi toate aceste ore adunate,nicidecum somn continuu.
Ajunsesem shi eu la disperare ca nu mai puteam sta in picioare de somn,am apelat shi la ajutorul mamicilor de aici de pe DC,am facut tot ceea ce credeam ca ma poate ajuta dar...totul s-a rezolvat de la sine.Am crezut ca dupa ce va incepe sa mearga Naomi,va fi mai ushor!Iar m-am inshelat caci odata cu mersul de-a bushilea shi acum in picioare,totul a devenit mai periculos:stai cu okii pe ea,prinde-o cind apuci sa vezi ca este la un pas sa-shi rupa gitul,indeparteaza toate obstacolele din calea ei,modifica,casa pentru a o proteja shi a o feri de tot felul de pericole;ehee shi cite mai sint...shi cu toate astea am destule motive sa ma invinovatzesc pentru faptul ca s-a pocnit destul de tare uneori,a picat de la etaj pe scari pina la parter.Sint convinsa ca am facut shi fac multe ca sa o protejez dar inca nu sint sigura ca nu se putea shi mai mult.
E-adevarat ca nu este ushor sa fii mama,mai ales cind eshti singura printre straini,locuieshti ca mine intr-un satuc uitat de timp,nu ai posibilitatea de a-tzi face prieteni local shi singurii prieteni sint cei virtuali de aici de pe 
,nu ai timp de tine shi simtzi ca totul s-a intors cu fundu-n sus de la nashterea copilului dar,nu pot sa fiu de acord cu tine cind spui ca acel copil a adus shi suferintza odata cu venirea lui.Scuza-ma daca par rea dar eu cred este normal ca un copil sa-tzi skimbe toate prioritatzile,sa te faca sa uitzi de tine ca femeie macar in primii ani de viatza shi sa se invirta toata existentza ta in jurul lui.Nici eu nu sint multzumita ca nu mai apuc sa ma aranjez la fel de des ca inainte sau sa am o cina romantica cu al meu sotz dar am shtiut asta de la bun inceput shi din putzinul timp liber ce l-am avut in ultimul an,mi-am facut o bucatzica shi pentru mine shi oricit de putzin ar fi,exista totushi.Am un copil sanatos,frumos,fericit(zik io) shi daca il vad pe el fericit,cum ash putea sa fiu eu altfel?Da,ma sacrific pentru a fi asha,dar daca nu o fac eu,atunci cine???Shi sigur,cred ca merita "sacrificatzi" citziva ani,pentru a vedea cum creshte viatza data de tine.Cindva,v-om ramine doar cu amintirile acestei perioade shi kiar daca nu v-om plinge dupa aceste "probleme",tot ni le v-om aminti,cu placere zic io.
Adela,cita dreptate este in ceea ce ai postat!!! 
Sanatate shi cit mai multa fericire tuturor mamicilor obosite sau nu,
Eddy & Antonia Naomi
Sabina spune:
Adela,
Tareia, te inteleg perfect.Fata mea are un an si 2 luni, si de tot atata timp eu nu mai stiu ce-i aia sa dormi noaptea...asta ca sa zis doar varful eisbergului....Dar gandeste-te cum ai fi fara copil....Brrrrrrr.....
Sabina & Sofia Galagia
trisha spune:
Tareia, eu iti dau dreptate cand spui ca misiunea de a fi parinte, ca sa nu-i nedreptatesc si pe taticii care se ocupa de copii, este printre cele mai grele lasate de Dumnezeu omului. Ioana noastra a fost un copil destul de cuminte, a avut si perioade in care a dormit noaptea, a dormit singura in patut in camera ei de pe la 8 luni, si totusi....episoadele de plans, noptile agitate, perioadele cand era bolnava, mofturile la mancare, refuzul somnului la pranz dupa care urma o perioada de cumplita agitatie, etc. ne faceau de multe ori pe mine si pe sotul meu sa ne simtim deznadajduiti si la capatul puterilor. Si noi ne-am crescut singuri copilul pana acum (n-am fost plecati fara ea decat 6 ore intr-un an si jumatate!) si intr-adevar au fost dati cand simteam ca nu mai putem rezista.
Cred ca este omeneste sa simti cateodata ca viata de mama nu e chiar asa roz, de fapt eu cred ca e gri la inceput, iar abia dupa aceea incep sa apara tente de roz. Da, primele luni au fost cumplite, sigur ca ne iubim copilul, dar marturisesc ca au fost dati cand as fi dat orice pentru un somn zdravan. Asta e. Cand esti nedormit de nu stiu cat timp, cand esti frant de spate iar stomacul se revolta din cauza dumicatilor inghititi pe nemestecate un zambet sau un gangurit de copil sterge toate astea doar in filme. Ce te ajuta cu adevarat este un sommn zdravan, o masa luata in conditii omenesti, si vreo doua ceasuri in care sa faci exact ce ai chef. Da, un copil este o mare bucurie, n-as schimba nicidecum statutul meu actual, acela de mama pe cel anterior, insa o mama nu traieste doar o dulce fericire, cu zilele si noptile luminate de ganguritul suav al copilasului. E greu. E foarte greu cateodata. E cumplit de greu in una sau doua situatii. Dar asta e.
Mangaie-te cu gandul c-o sa cresca, o sa inceapa sa mearga si sa vorbeasca, si atunci vor aparea alte probleme, dar pe care, fiind antrenata din perioada asta, le vei putea rezolva mai usor.
Bafta si sanatate multa, Tareia! Toate trec. Toate se rezolva. Chiar daca iti mai pierzi cumpatul si increderea uneori (si e omeneste sa fie asa) conteaza sa-i arati copilului tau cat de mult il iubesti. Si el te va rasplati. Caci si a iubi, tot de la mama se invata.
Sanatate si sa cresteti mari,
Trisha