...in deriva

...in deriva | Autor: ariadne

Link direct la acest mesaj

Probabil multi dintre noi ne dorim sa fim parinti ideali(), sa gasim intotdeauna calea de mijloc in cresterea si educatia copiilor nostrii, insa apar momente cand ne intrebam:" este bine ceea ce fac sau nu?".
Interventia persoanelor din jurul nostru nu va pune uneori pe ganduri? Reusiti sa treceti peste sfaturi, remarci , critici,etc., ascultand instinctul de parinte al propriului tau copil?
Si cand gresiti ce faceti?
Vi se intampla ca increderea pe care o aveti in voi sa scartiie uneori?
Sau, exista momente cand nu mai sunteti siguri de limitele dintre bine si rau?
Personal, mi se intampla uneori...
Ce este de facut atunci?

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns vilma spune:

Da pe toata linia, mi se intampla.

quote:
Ce este de facut atunci?

Atunci cer parerea sotului meu, discutam. In general, el este singurul care stie sa puna o problema intr-o noua lumina, si o luam de la capat..si tot asa. E ca un fel de sedinta cu parintii...

Noi sa fim sanatosi, ca belelele curg....

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns n/a spune:

Si mie mi se mai intampla, e adevarat ca in ultimul timp mai rarutz... La mine aceasta "stare" e generata de faptul ca fiica-mea a fost crescuta de bunici, deci "cautata in coarne". Noi, cand o vedeam sambata si duminica itzi dai seama ce putea sa iasa... De aici trag concluzia ca e normal sa-tzi simti inselate "sentimentele parintesti", rezultatul educatziei nu este cel pe care tzi-l doresti si de aici o adevarata "tevatura". Eu spun ca numa' de la parintzi mi se trage, ptr. ca am increderea ca spiritul meu de conservare a ajuns la maturitate si nu prea bag in seama ce zic altzii (nu generalizez, adica un sfat bun, o remarca bine pusa s.a.). Fiica-mea are 13 ani, am devenit parinte destul de devreme (la 22 ani) dar acum ma intzeleg bine de tot cu ea, si-tzi pot spune ca nu suntem numa' copil si parinte, ci chiar prietene. Si chiar daca ma simt obosita dupa o zi chinuitoare si daca n-am chef de ni'c, totusi, ptr. copil exista un loc'sor intotdeauna ptr. ca nu trebuie sa le'nselam asteptarile. Si inca ceva, chiar daca nu sunt "o dura" si nu sunt de acord cu sloganul: "copilu' treb'e pupat numa'n somn", am invatzat ca uneori vine vremea cand ar trebui aplicat.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lala spune:

Buna Ariadne,

cred ca nu exista zi in care sa nu ne intrebam daca am luat decizia corecta pentru si in numele copilului nostru. Marturisesc ca instinctul primeaza in deciziile mele; nu stiu cum si de ce dar hotararile luate astfel au fost mult mai bune decat cele luate tinand cont de parerile altora sau incercand sa-i multumesc pe cei din jur. Cred ca atunci cand este vorba de un copil compromisurile trebuie sa fie cat mai putine si stiu ca hotararile luate te pot face sa suferi chiar pe tine ca parinte.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns coryna spune:

Draga Ariadne,

Eu sunt o fire extrem de neincrezatoare in instinctele mele de parinte, fapt ce a determinat multe greseli din partea mea in cresterea baietelului meu, Dragos, care a implinit nu demult 1 an. Nu am avut incredere in mine si nu l-am alaptat decit 6 saptamini(si atunci mixt), tot timpul sint nevoita sa fac comparatie cu nepotelul meu care este doar cu 2 zile mai mare ca Dragos, care , se pare, ca este um mic baietel foarte destept, dupa cum imi spun parintii mei. Drept pentru care, desi Dragos este un copil normal, tot timpul sint plinsa ca nu numeste obiectele : cartea-"cate", lumina-"ana", masina-"brrrr", nu spune papa cind ii este foame, ci doar clampane din gurita. Singurele cuvinte care le spune sunt: tata, papa, caca, cih, haide, "ate", dar si aceste cuvinte nu au o adresa fixa. Desi stiu ca fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare nu ma pot stapini si nu ma stresez ca nu sunt in stare sa-mi determin odrasla sa vorbeasca, sa gindeasca etc.. Ma gindesc uneori ca, poate , ar fi trebuit sa fac ceva ore de psihologia copilului. Intrucit sunt si foarte incapatinata nu primesc bine observatiile parintilor cum ca nu ma ocup suficient de copil ( eu sunt singura si mai trebuie sa fac si mincare, trebuie sa spal, sa calc, sa fac curat etc). Eu chiar sunt convinsa ca nu sunt o mama buna!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Veve spune:

Hehehe!aici m-ai atins!...Niciodata nu m-am considerat o mama buna;mi se pare ca n-am destula rabdare cit ar trebui,ca nu-i acord suficienta atentzie pe cit ar merita,ca din cauza mea nu i-au iesit dintzii pina la 15 luni si n-are par lung si cirliontzat ca alti bebelusi de virsta ei,ca din cauza mea nu maninca cum trebuie,ca eu n-am dezvatat-o de trezit de 2 ori pe noapte pina la un an jumate...Si lista e luuuunga;in general sunt o perfectionista,dar cu minutza asta de omuletz pur si simplu nu-mi iese...ma las invaluita de sentimente si uit de toate...
Noroc ca nu ma consum prea tare din fire si ma consolez cu parerea altora care-mi admira rezultatele...eu nu prea le vad,dar ce mai conteaza!!in fiecare minut ce trece incerc sa fiu o mama mai buna...poate-mi va reusi intr-o zi...

Irina & Veve cea cumintzica foc!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Sorina spune:

Draga Coryna,
Numai faptul ca iti pui atatea intrebari in ceea ce-l priveste pe puiul tau si putem trage concluzia ca esti o mama buna. trebuie sa ai mai multa incredere in tine.
Eu sunt parinte de week-end. In timpul saptamanii copilul meu sta cu mama mea si mai merge si la cresa. Asta ar trebui sa ma faca sa gandesc ca sunt un parinte deplorabil? Ei bine nu, pentru ca timpul petrecut cu Andreea este plin. Plin de activitati, de dragoste, de rasfat... si multe alte chestii.
Da, am dubii uneori in ceea ce priveste educatia pe care i-o dau insa foarte mult conteaza si felul de a fi al copilului. Un copil linistit si "molcom" cred ca se educa mult mai usoar. Macar pentru faptul ca sta sa asculte. Din pacate fiica mea nu se incadreaza in aceasta categorie. Si in permanenta se dau " lupte" pentru a explica si a sta o clipa locului.
Insa faptul ca ne pasa, ne gandim, analizam si incercam cu fiecare zi sa ne "imbunatatim" ca si parinti, denota grija si dragostea noastra pentru ei. In fond nu suntem MAME PERFECTE. Si oricat ne-am stradui sa stiti ca nu vom reusi. Acum, pentru copiii nostri suntem un exemplu demn de urmat. Pregatiti-va pentru greul care o sa vina cand fiecare actiune a noastra va fi interpretata si mai ales respinsa (adolescenta bat-o vina!)
M-am lungit prea mult. Scuze.


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns diana12 spune:

Eu cred ca e o chestie normala sa iti pui asemenea intrebari. Eu cred ca orice mama si le pune. Eu de exemplu am o mama extraordinara, care ne-a facut toate poftele si intotdeauna a fost alaturi de noi la nevoie. Acum cand am si eu un copil de multe ori ma gandesc ca eu nu sunt o mama buna, ca nu am prea multa rabdare cu asta mica, cu toate ca cei din jur zic ca am chiar prea multa rabdare, si tot asa, lista ar putea continua le nesfarsit.
Legat de instinctul de parinte...eu cred ca niciodata nu da gres. Eu ma bazez intotdeauna pe el cand e vorba de fiica mea.
Cand totul incepe sa scartie, ce fac? Pai am nopti nedormite si tot incerc sa gasesc cea mai buna solutie si intr-un final ma salveaza...sotul, care intotdeauna e mult mai...echilibrat decat mine.
Numai bine, Diana & Ecaterina

Nu dispera!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns n/a spune:

Eu consider ca sunt o mama buna, nu vreau sa fiu ideala...ci doar normala
Interventiile si criticile celor din jur nu le accept sub nici un aspect, pentru simplu motiv ca eu si sotul meu o crestem singuri pe Sara, nu ne ajuta nimeni, nici financiar, nici moral, nici pe post de free babysitter...si asta e din clipa in care s-a nascut.
Asa ca eu nu pun la suflet nici daca maica-mea imi spune ca nepotul nu stiu care, statea pe olita la opt luni si vorbea la 1 An, nici daca socru-meu imi spune ca Sara ne "instruieste", samd...ma enervez intr-adevar, ptr ca nu inteleg cum isi permit sa faca aceste remarci cind nu au stat nici macar o zi cu ea, dar imi trece dupa un timp.

Daca simt ca fac greseli in cresterea si educatia Sarei?...probabil ca am facut destule pina acum, ca doar oameni suntem...pur si simplu incerc sa nu le mai repet si cu asta basta.
Cit despre increderea in mine ca parinte...nu-mi permit sa o las sa scirtiie pentru simplu motiv de mai sus: in afara de sotul, nu am alta baza...

Eu cred ca depinde de noi cit de confortabil ne simtim ca parinti si totul e sa avem incredere in noi ca suntem buni parinti pentru copiii nostri...indiferent de ce cred cei din jur sau de ce simtim noi in momente de oboseala...ca sa le zic asa

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns danac spune:

Si mie mi se intampla ariadne din pacate de prea multe ori sa scartaie increderea in mine!!!Dar pana la urma tot eu ma remontez si gasesc noi motive de reabilitarea mea in ochii mei...
Cand gresesc incerc sa nu mai gresesc a doua oara in acelasi fel
De reusit sa trec peste gura lumii reusesc laudabil in ultimul timp mai ales cand e vorba de Daria.In ceea ce priveste limita dintre bine si rau as vrea sa cred ca e aceea care o cred eu ca e si nu ceilalti!!!Toate gandurile bune Ariadne!!!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ionela-roxana spune:

CRED CA ASTA SE INTAMPLA TUTUROR SI E VORBA DE PROTEJAREA COPILULUI.EU SPUN CA TOT SIMTUL PARINTELUI E MAI IMPORTANT SI CAE CE SIMTE NU ACUZATIILE ADUSE DE ALTII!NORMAL CA PARINTELE VREA BINELE COPILULUI SAU,SI DACA MAI GRESIM,CE?NU SUNTEM OAMENI,SI OAMENI MAI SI GRESESC!FA CEA CE FACI CA O FACI BINE ,ADICA FI MAMA SI ASCULTATI INSTINCTE!TE PUP!

Ione`

Mergi la inceput