bunicii sustin ca-ti cresc copilul mai bine

petruta spune:

quote:

---

Originally posted by Cary

Avand in vedere ca ne cam plangem soarta,va dati seama daca ar descoperi bunici acest site,cu subiectul trasnet,ce scarmaneala ne-ar mai trage!!!!!
Sa nu uitam totusi ca si noi vom fi bunicute! dar cu siguranta o sa consultam calculatorul.

---

Sper sa fie atunci, pe forum, sectiunile:
-" Bunicutze " ;
-" soacre , soacre, poame acre ".

Petruta & bb Mihai
http://community.webshots.com/user/gabrielmil

Sabina spune:

Draga Adriana, ce dragut ai povestit totul!
Te inteleg perfect, si Sofia e subnutrita, tracasata,merge ca nebunii in excursie pe munte..., n-are nici un fel de program, e hranita in mod dezgustator la san la un an si aproape 2 luni, iar eu nu reusesc sa-mi vad de treaba ca am facut copil prea tanara...
Si toate astea prin mail, ca parintii sunt plecati din tara...Din partea sotului macar nu sunt probleme...Asa ca nu stiu ce-ar fi daca as locui in acelasi oras cu ai mei!
Desi tare as mai avea nevoie de ajutorul lor, pt. ca ne carpim singuri, pleaca unul si vine celelalt sa aiba grija de bebe...e tare greu.
Bafta la toate si sarcina usoara mai departe.Fetita sau baietel?

Sabina & Sofia Galagia

VASIA spune:

Te inteleg perfect!Cred ca parintii nostri ne vad tot ca si pe niste copii si considera ca nu suntem destul de responsabili sa ne crestem proprii copii.Si ai mei constata ca la ei Rares mananca mai bine ,nu se irita niciodata la fundulet si mai ales doarme mult mai bine.Cica patutul de acolo ii place mai mult. Cand il iau acasa bunicii tin sa precizeze:ai grija de el sa nu pateasca ceva ! Le-am explicat ca ma bucur enorm ca ma ajuta(si imi prinde extrem bine ajutorul lor )dar ca Rares e fericit in ambele locuri si ca un copil trebuie sa stea langa parinti.Ca bunicii,indiferent de cat il iubesc si cat de bine il ingrijesc,nu pot tine locul parintilor (decat Doamne Fereste e chiar nevoie).
Un bebelus are nevoie si de bunici si de parinti si cu siguranta el are o inimioara destul de mare(chiar daca e micut) sa-i iubeasca pe ambii.

Dar mai ales le dau ca exemplu cazul unui coleg de-al sotului:de mic parintii lui au divortat,si-au refacut fiecare viata iar el a fost crescut de bunici;cu parintii abia mai tine legatura.E foarte afectat de acest lucru,s-a simtit abandonat si pune mare pret pe o familie adevarata.

Accepta ajutorul lor dar copilul trebuie sa stea cu voi doi si mai ales sa fie crescut asa cum simtiti voi.Instinctul unei mame in ceea ce priveste binele copilului ei nu-l are nimeni.

Cristina

rici35 spune:

Hallo,

ce probleme aveti voi... Nu i-ati educat bine pe bunici.
La noi functioneaza asa:
Noi suntem parintii copilului. Noi ii educam, asta este rolul unui parinte. Rolul unui bunic este sa il rasfete pe nepot. Asa voi face si eu la rindul meu cind voi fii bunic, in vreo 20 de ani poate.

Dar ma mir, cum de le dati voi voie la bunici sa se amestece. Eu nu asa accepta nici un astfel de comentar. Daca ei vor copii, atunci sa isi faca.

Si de parintii ce isi dau copii la bunici sa ii creasca, si asa nu am parere buna. Decit sa fac copii ce sunt mereu la bunici, pe cit posibil cu lunile, mai bine nu fac. E simplu sa faci copil, si sa il dai de parca ar fii bagaj.

Si copii nosti merg la bunici in vacanta, dar nicidecum peste 3 zile. Dar am auzit ca unii mai stau prin SUA si isi da copii in Ro in vacanta.. Doamne, nici nu vreau sa ma gindesc, sa se accidenteze sau ceva, si sa nu fiu eu acolo.

Si una este un copil crescut de bunici, si alta unul crescut de parinti. Pina si la parintii batrini vezi diferente.

Oricum, pina la virsta de vreo 14 ani copii vor fii la noi, si nu in alta parte.

Cu drag

Rici

petra spune:

Sa nu uitam si rolul bunicilor in viata copiilor. Bunicii sunt facuti sa rasfete nepotii, sa-i plimbe prin parc sa le citeasca povesti si sa se joace cu ei! Dar este greu sa delimitezi doar aceste ocupatii la bunicii iubareti! In fine, fetita mea nu are parte de bunici, fiind mult prea departe si rupe inima tuturor cand la telefon lanseaza invitatii de genul: Bunica vino maine pe la mine, sa aduci si pisica, si sa te joci cu mine!!!!
Este adevarat ca parintii au datoria de a-si creste copii cum stiu mai bine, dar probabil ca si bunicii se simt datori sa-si creasca nepotii. Stiti cum este, probabil si parintii nostrii ne-au crescut singuri si au fost momente cand le-a fost greu, si acum in calitate de bunici sunt gata sa sara in ajutorul cresterii nepotului pentru ca parintilor sa le fie mai usor. Acum depinde cum o fac bunicii, daca ajuta cand trebuie si fara remarci de genul" copilul este palid cand sta la voi, sau nu stiti sa-l cresteti, nu-i dati mancare etc."", totul este bine si frumos, cand intervin alte probleme, acestea trebuie eliminate si fiecare sa-si stie si asume rolul sau.

ochinegri spune:

si io, si io, vreau sa spun si io !
Ce bunici ? soacra-mea ?! fereasca sfantu' ! mama ? QED !
Las' ca-l creste tatal lui, asa cum poate. Uite-l bre in concediu de maternitate, si iata-ma la munca ! Multumim bunicilor !
Apropo, v-am spuns ca in a 5-a zi de viata a copilului meu (a doua zi acasa) soacra-mea si-a cumparat un caine ? Eu am 2 pisici .. si BB, da' la 68 ani (0 experienta, nu iubeste animalele) nu inteleg un astfel de gest. Acum se chinuie sa scoata cainele afara ! Saracu' caine ! Parca vad ca moare Baba si raman si cu cainele, ca nu ma lasa inima sa-l dau ...

Lili este rea, si nu tocmai doamna .... scuze.

pisi_ella spune:

Hm! Oricat de greu mi-ar fi, nu-mi las copilul la bunici! Copilul trebuie sa creasca cu mama si cu tata, fiecare moment din viata copilului nostru e unic, trebuie sa ne bucuram de el, caci e copilul nostru...Si parintii nostri s-au bucurat de noi, deci si noi ne vom bucura de copiii nostri! Eu am o fetita de aproape 6 luni, insa le-am zis de pe acum parintilor si socrilor ca nu o sa o vada( fara mine) decat in vacante, si asta cand o fi la scoala...Cat timp e mititica, merge cu mine si cu ta-su la bunici...Am uitat sa va zic, bunicii nu locuiesc in Bucuresti, ca noi...Sunt mai departe...Socrul meu avea si el o "buna intentie"....Cand se face Emma de un an jumate, sa o ducem la ei si sa ne vedem de seviciu...I-am spus din start ca nu o sa fac asa ceva, ca Emma va ramane cu noi, ca ne putem descurca si cu Emma, si cu serviciu. Plus ca nu am incredere decat in mine si in sotul meu. E copilul nostru, noi il cunoastem cel mai bine, stim ce vrea, stim de ce plange...Stim sa-l linistim...Si stim sa-l crestem si sa-l educam. NU va mai luati dupa astia batranii!!!!! Fiecare parinte stie ce-i mai bine pentru copilul lui! Lasati-i sa vorbeasca, ca de-aia au gura! Insa, pe o ureche sa va intre si sa va iasa pe doua! Nu mai puneti la suflet, ca e boala curata...

_Ella & Emma

Miguelle spune:

Ca bine ai zis boala curata! Da ce te faci cand te certi cu ei pentru copil? Ca eu am trecut si prin asta. Ai mei la fel : ca chinui copilu, ca nu-i dau mancare, ca nu are program fix, toate astea zilnic si cu remarci de genul "uite cum, adica ce bine, faceam noi".Si daca tot au facut bine, cum de-am iesit asa denaturata?
Ce te faci, rupi relatia cu parintii? Pentru ca vine un moment cand nu mai rezisti unui asalt zilnic.
Cum e cu poruncile divine? Ca asta cu babacii e singura cu promisiune. "si o sa traiesti mult si o sa-ti fie bine pe pamant" (citat din memorie).
Ce ne facem, ii suparam sau nu?
Nu dati cu paru, nu prea stiu sa raspund la astea.

trisha spune:

Klavier, cred ca pui prea mult la inima cele ce-ti spun parintii, asta datorita probabil si faptului ca va despart ceva kilometri si te temi ca nu cumva o atitudine mai transanta din partea ta sa nu-i necajeasca si mai mult.

Pornesti de la ideea ca-ti vor binele si-i vor binele. Notiunile acestea vor deveni compatibile doar in situatia in care parintii vostri vor accepta faptul ca tu si sotul tau sunteti niste persoane adulte, in stare sa-si asume responsabilitatile si obligatiile care deriva din acest lucru. Daca nu realizeaza inca, trebuie determinati cumva sa aaccepte situatia. Mai o discutie transanta si fara menajamente (cu tact, insa), mai o perioada de tacere....

Din cum ai prezentat tu situatia, nu vad ce ai avea sa-ti reprosezi. Faptul ca reusesti sa le faci pe toate,ba inca si al doilea copil, cu esecurile, disperarile si enervarile absolut normale si omenesti nu trebuie sa te trimita la psihanaliza, fata draga, ci sa-ti reconfirme faptul ca puteti fi o familie asa cum va doriti voi sa fiti.

Cat despre bunici, rolul lor in cresterea si evolutia copiilor este de necontestat, atata vreme cat, dintr-un motiv sau altul, nu iau sau nu tind sa ia locul parintilor. Viziunea mea si a sotului meu referitor la acest lucru este aceea ca trebuie facuta o distinctie clara intre parinti, persoana care ingrijeste copilul in lipsa acestora si bunici. La noi e mai simplu, intrucat fata mea are o singura bunica (mama sotului) si un singur bunic (tatal meu). Noi am inabusit in fasa orice tentativa a soacrei mele de a "prelua" misiunea de a creste copilul, explicandu-i clar ca pana la doi ani copilul va sta cu unul dintre noi (sotul meu si-a luat concediu de cresterea copilului pentru un an - faza la care soacra mea a spus ca ea nu se amesteca, dar n-a mai auzit despre o asa grozavie, c-o sa vedem noi ca n-o sa mearga schema, dar fiu-sau a pus-o rapid si temeinic la punct), iar dupa ce expira termenul legal pana la care poate sta acasa, va fi cineva platit care sa aiba grija de copila, care sa urmeze instructiunile pe care i le dam noi, fara initiative pe care nu le-a discutat cu noi in prealabil, s.a.m.d. I-am spus foarte clar ca ea e bunica fetei, rolul ei este sa o rasfete in limite rezonabile, poate veni in vizita cand pofteste, cand va mai creste va veni si copila la ea pentru maxim 3-3 zile, etc. Nu stiu cum i-a picat treaba asta, insa i-am spus foarte raspicat ca noi ne crestem si ne educam copilul asa cum consideram noi de cuviinta. Acceptam sugestii, critici intemeiate insa ne rezervam dreptul de a nu tine seama de ele. S-a conformat si acum vine odata la 2-3 saptamani pentru 2-3 ore sa se joace cu aia mica.

Deci, una peste alta, felicitari, sunteti niste parinti grozavi, nu renuntati la rolul vostru in cresterea propriilor copii (chiar daca e al naibii de greu uneori). Bunicii vor ceda in cele din urma daca sunteti ferm pe pozitii.

Bafta si sus inima

Trisha

ruxij spune:

Eu sunt cea mai denaturata dintre voi si nu cred ca bunicii sunt chiar asa o nenorocire. E adevarat ca au initiative, de cele mai multe ori proaste si invechite (vezi problema cu "vesta" care nu trebuie sa lipseasca) care te enerveaza, ca isi baga nasul unde nu le fierbe oala, ca multi nu au pic de tact cand isi spun parerile, dar... Ma gandesc ca sunt parintii nostri, noi suntem copiii lor asa cum sunt acum cei mici sunt copiii nostri si ca imi va fi groaza cand voi fi si eu batrana ca ei si copilul meu ma va indeparta din preajma lui si a nepotilor. Vor sa mai joace un rol in viata noastra, sa nu ne piarda, sa fie utili. Nu ii condamnati, impuneti-va punctul de vedere cu blandete si ganditi-va si la ei. Mie mi-e f. f. mila de ai mei, care sufera enorm ca sunt la o asa mare distanta si nu pot fi cu nepotul lor pe care il iubesc la nebunie. Cea mai mare fericire a lor ar fi sa il mai las sa stea si la ei o vreme si mie, din nou, ma repet, mi-e f. mila de ei, ma simt rupta in doua, dar nici sa il dau de langa mine cu una cu doua nu pot. Nu cred ca acei copii crescuti de bunici sunt mai in neregula ca ceilalti, eu am fost crescuta de bunica mea pana la 7 ani si nu am fost deloc nu stiu cum, ba chiar cam batausha. Si nici copiii crescuti de parinti nu sunt in nici un pericol. E adevarat ca la bunici ar fi mai "bine" ingrijiti, dar depinde ce se intelege prin "bine".

Numai bine!

Numai bine!

ruxij