ganduri,ganduri...

Parca pe masura ce trece timpul si se apropie ziua cea mare,ma invadeaza o gramada de ganduri,care mai de care.O sa fiu pregatita sa devin mama? O sa ma descurc cu bine,atat la spital cat si mai incolo? O sa fac fata tuturor problemelor ce vor aparea pe parcurs? Si asa mai departe...Copilasul asta a venit cam neprogramat,inca nu ne-am dorit copii...ne-am casatorit abia in iunie.Iar la mine in familie si printre cei apropiati au fost foarte putini copii,deci experienta in domeniu e ca si inexistenta.Nici nu stiu la ce sa ma astept...Ati trecut si voi prin aceste crize existentiale pe parcursul sarcinii? Cum v-ati descurcat cu gandurile negre?
Mi-ar place sa povestim despre psihologia femeii inainte sa devina mama si schimbarile care se produc odata cu venirea pe lume a unui copil.

Mitzi spune:

E normal sa treci printr-o astfel de perioada. Responsabilitatea este uriasa. Nimic din ce urmeaza nu e usor. Dar e frumos, e sublim.
Te vei descurca cu siguranta daca iti doresti sa te descurci.
Eu mai am putin si nasc cel de-al doilea copil. Ii scriam deunazi unei prietene cum am inceput sa-mi imaginez tot felul de tampenii...cum am sa mor eu la nastere, cum vor fi ei singuri si neajutorati fara mine...absurd!
Sau...voi mai avea nervii necesari pentru al doilea copil, oare nu va suferi primul pentru ca voi fi nevoita sa ma impart "in doua"?
Si tot asa!
Hormonii, teama de necunoscut, toate vin si explica seria asta de intrebari.

acvi spune:

Eu am avut aceleasi stari si ginduri ca si tine,singura deosebire era ca eu eram casatorita de 6 ani si ma apropiam de 30 de ani ,dar tot nepregatita eram.Si la noi tot neprogramat a venit (cu pilula de a doua zi ),eu tocmai ma angajasem cu doar o luna inainte,asa ca poti sa-ti inchipui in ce situatie eram!!Dar incet,incet lucrurile s-au aranjat ,i-am spus patroanei mele care e situatia a reactionat f bine chiar m-a incurajat ,dar cu cit se apropia momentul nasterii cu atit neincrederea in mine crestea,aveam reprize de plins destul de dese mai ales in ultima luna!Nici eu nu aveam deloc experienta cu copii mici,cu nepotii mei am fost destul de rece nu puteam sa ma apropii de ei prea mult si ma temeam ca si cu al meu voi face la fel,in plus eu in copilarie nu am simtit dragostea parinteasca asa cum as fi vrut si am suferit f mult si mi-era frica sa nu repet greseala parintilor.Mi-era frica de nastere ,toata lumea spunea ca e cumplit ,stateam toata ziua pe net si citeam despre nastere,cind a venit momentul insa ,eram singura acasa ,sotul era plecat in delegatie,asa ca am plecat cu soacra ,care a venit de urgenta,la maternitate.Am nascut usor iar din ceea ca a urmat dupa,nimic nu mi s-a parut imposibil!!Acum Alex (6 luni) imi ofera zilnic momente de fericire si zilnic ma intreb de ce oare mi-a fost asa de frica pina acum si undeva in sufletul meu am regretul ca nu am avut acest copil ceva mai devreme!!!
Deja ne gindim la al doilea!!!
Sarcina usoara!!
Gabi

alycia spune:

Draga mea, cuvintele sunt de prisos dupa parerea mea...nelinistile legate de fericitul eveniment nu+ti vor da pace oricat de mult vei vorbi despre asta! O sa vezi ca natura stie ce are de facut si te vei trezi cu mica comoara in brate!
Eheeei, dar ce urmeaza dupa...o sa vezi! Daca ai noroc de un copil cuminte care sa nu aiba crampe si alte cele o sa fie floare la ureche, daca nu...fa-ti provizii de somn de pe acum ca nu se stie...lasa gandurile negre si mai bine dormi cat poti, odihneste-te si ocupa-te de tine caci pe urma timpul prinde aripi . Mai multe poti discuta cu fetele la sectiunea...Asteptand un ingeras in viata noastra.
Te pup si bafta...capul sus!

Multă sănătate și toate cele bune.Să creșteți mari!Dacă dragoste nu e nimic nu e!
http://community.webshots.com/user/penciu

roisin spune:

Fetita noastra a fost programata, dar asta nu inseamna ca noi eram mai pregatiti...
Eu nu mi-am facut prea multe ganduri negre in timpul sarcinii, nici legat de bebe, nici de nastere. Am avut mereu o doza considerabila de inconstienta care m-a indemnat sa-mi spun: "vom vedea la momentul cu pricina". Si am avut mereu certitudinea ca ne vom descurca. Si ne descurcam destul de bine, am facut cam totul singuri, desi avem ajutoare aproape si cunosc o gramada de persoane care m-ar putea sfatui. Insa eu am vrut musai sa-i facem singuri baita, sa o ingrijim singuri, sa ne ocupam noi de toate.
Nu faci nimic bine din start, asta e clar, e posibil chiar sa-l chinui pe bebe la inceput (cred ca nu exista mama mai neindemanatica decat mine, numa' fata mea stie cat am hatzanat-o de cate ori o luam din pat si cate ghionturi i-am tras la schimbat), insa va invatati, si tu cu el, dar mai ales el cu tine.
Si ai sa razi, dar pentru bebe cel mic nu cred ca e leagan mai drag decat bratele stangace ale mamei lui.

Important este sa fiti sanatosi, in mod cert te vei descurca pentru ca... n-ai de ales!

PS Eu sunt la faza cand fii-mea imi arunca zambete dulci indiferent ce-i fac, si nu cred sa existe premiu mai frumos pe lume... nu mai zic cat is de geloasa cand rade la bunica-sa mai tare decat la mine...

http://community.webshots.com/user/r0isin

Cricor spune:

Buna,
Toate viitoarele mame au tot felul de ganduri negre si o gramada de intrebari inainte de nastere. Dar o sa vezi ca toate o sa se aranjeze si o sa fii o mama grozava. Faptul ca esti departe de casa si probabil fara rude apropiate nu ajuta deloc. Eu cat am fost insarcinata am avut doua idei fixe: 1. daca mor nu-i pasa nimanui de mine, 2. ca o sa am un blocaj psihic la spital si n-o sa inteleg/ vorbesc engleza. Nici una nici alta nu s-au intamplat, ba chiar la spital vorbeam si cu sotul meu in engleza (ceea ce nu mai facusem niciodata si nici n-am mai facut de atunci). Si pe urma, desi a fost mai greu ca eram singuri, ne-am descurcat. Cand imi era mai greu si imi doream sa am si eu o mama, soacra, oricine care sa ma ajute macar un pic, imi faceam curaj singura spunandu-mi ca n-oi fi eu singura care isi creste copilul fara ajutor si nimeni pe lumea asta nu-l iubeste mai mult ca mine.
O sa va descurcati si voi foarte bine, iar mama mai buna pentru copilul tau nu exista.
Sarcina usoara!

Corina

dacia spune:

Salut si-mi pare bine ca nu sunt singura din Irl. Sa stii ca si eu eram foaaarte speriata inainte de a ajunge mama .Acum am un baietel de aproape un anisor si e comoara vietii mele.Nici nu stiu cand a trecut timpul.De spital sa nu-ti fie frica ca,(daca esti din Dublin )aici sunt cei mai draguti doctori si asistente pe care le-am cunoscut.Eu m-am aprovizionat din timp cu tot felul de carti si ...cu cat stiam mai multe cu atat teama imi disparea.La spital m-au ajutat foarte mult cu masaj si de toate numai sa nu ma mai doara.Si dupa ce nasti,esti cel mai fericit om din lume.Si eu ma gandeam daca voi fi o mama buna si sa stii ca dupa ce nasti,instinctul matern te ajuta foarte mult.Parca ai sti de cand lumea tot ce trebuie sa faci.Curaj si incredere multa in tine.Cat mai ai?

irinaP

she_wolf spune:

Din anumite puncte de vedere eu am fost tare inconstienta...La momentul nasterii nu m-am gandit pana prin luna a 7-a, cand am fost si eu putin panicata, cat despre ce va fi imediat dupa ce sa mai vorbim! Nici macar nu-mi imaginam. Cand auzeam sfaturi de genul "dormi acum ca o sa vezi tu dupa" imi venea sa rad. BB al meu nici acum nu doarme o noapte intreaga. Oricum, totul, si schimbat de scutece si facutul baitei, si asa mai departe, se invata din mers. Temerea mea cea mare, pe care o aveam cu mult inainte de a fi insarcinata (apropos, si la mine a fost neprogramat) era si este cum o sa-l educ astfel incat sa nu-i "sufoc" personalitatea!!! Citesc tot felul de chestii, de strategii, dar...tot imi este teama. Probabil ca nu o sa scapam prea curand de ganduri, ganduri...

Claudia si Cristi (10 luni chiar astazi!)

Irinabr spune:

Nu iti mai face atatea griji. Schimbarea in viata ta este majora, e adevarat. Ai noroc ca nu nasti in Romania unde de cele mai multe ori e doar moasea langa tine.
Ca esti printre starini e adevarat ca e mai greu. Te sfatuiesc sa aduci langa tine o ruda apropiata sau o persoana de incredere care sa te ajute in primele sase luni macar. Nu te baza pe bone, persoane platite... Si sa stii ca mama nu poate fi substituita de nimeni in primii 2 ani. Tu il vei simti pe micut mai bine ca orice medic.

Bafta multa .
Iti tinem pumnii dar sa ne spui cand e evenimentul.

Irina si Mihnut cel prea nazdravan.

claudia_2803 spune:

Sunt de acord cu Dacia:nu-ti fie frica de spital ca esti sigur pe maini bune.Si eu am nascut aici.Sa stii ca se poarta foarte frumos si au grija de tine si de.Restul vine de la sine.O sa fii cea mai fericita cand o sa-l tii pe bb in brate.

Claudia&Laurici

violetzyka spune:

Va multumesc mult pentru incurajari,imi pare bine ca mai sunt si alte mamici in aceiasi situatie.Inseamna ca e normal e ai din cand in cand indoieli,intrebari,ganduri...insa,sa nu dureze prea mult.Cred ca nimeni nu se naste parinte,trebuie sa invatam pas cu pas aceasta nou meserie,nu-i asa?

Dupa toate asigurarile primite de la voi,sunt sigura ca voi face si eu fata,ca totul o sa fie ok,ca toate grijile de acum o sa mi se para complet inutile.

Mesaj pentru Dacia:Am deschis un subiect pt.romanii din Irlanda pe lista "Calatoriile sufletului",daca vrei sa stai la povesti cu noi,te asteptam cu drag.