Sindromul domnul Goe

Mai intati cochetam cu ideea, fie ca ni-l dorim cu ardoare sau doar suntem curioase cum va fi. Apoi, pazim zilnic semnele, cu incordare si teama. Urmeaza noua luni in care visam, ne facem griji daca o sa aiba toate degetelele si cat de tare o sa ne doara ca sa-l aducem pe lume. Vine si ziua cea mare, minunea vine pe lume si dintr-o data lumea noastra de femei se transforma brusc si simtitm pentru prima data ce inseamna cu adevarat sa fim mame. Si uite asa, aducem in casa puiul de om, asteptat de toata lumea cu draga, cercetat de matusi si vecine, pupat si raspupat de bunici, motiv de mandrie si zilnica mirare. Primul an e dedicat grijilor, proaspetele mamici nu au vreme decat de schimbat scutece, de pregatit biberoane, de ingrijorat pentru cel mai mic semn de febra, de nopti nedormite fiindca bebe are colici, sau ii ies dintii..... Urmeaza apoi peripetiile urmatorilor doi ani, cand ii pazim sa nu manace vreun rahatel la groapa de nisip, sa nu cada in cap de pe scaunul pe care tocmai s-a cocotat, sa nu fuga in strada cand ti-e lumea mai draga, sa nu ia vreo boala de la cateii cu care se pupa bot in bot si tot asa. Sunt anii in care ne spunem cu duiosie ca e mic, ca invata si ca lasa ca o sa creasca el. Si chiar asa e, odorul pe doua picioruse vesnic in miscare invata ca un mic geniu - sa vorbeasca, sa mearga, sa interactioneze cu lumea care-l inconjoara, sa se raporteze la ea. Ca parinti, cadem in extaz cand micul pui de om invata un cuvant nou si simtim cum ne topim cand il vedem facand progrese de la o zi la alta. Si traim asa fericiti pana intr-o zi cand, descoperim cu uimire ca mica gargarita e de fapt un mic tiran. Ridicam spanceana si ne miram. Dam vina pe bunici. Bunicii pe noi. Uneori chiar ne certam: tu il alinti, ba tu ca doar stai cu el mai mult . . . . Indiferent de vinovat ne-am ales cu un copil alintat care nu ne asculta. Un mic domnul Goe sau si mai rau, un mic Ionel, pus numai pe rele. Ce-i de facut? Cum evitam sa ajungem parintii disperati ai unui copil mofturos, cu toane, neascultator, arogant si indolent? A cui e vina si mai ales de ce ajungem aici? Sa fie oare de vina alintul sau grija exagerata? Va invit sa discutam pe aceasta tema si sa ne impartasim experientele de parinti de copii de toate varstele.

evadindeva

Raluca spune:

Taman la tanc....acelasi scenariu, acelasi rezultat , o domnisoara care face ce vrea ea si cand vrea ea.

Am cautat motivele, ar fi poate legate de faptul ca eu am ales ca educatia ei sa fie facuta prin descoperire...ex. vrei in pat in picioare? Ii explic o data, de doua ori ca nu e bine ..a treia oara o las , se urca , pica, urla (ea, tati, bunicii)....si..gata, a doua oara sau poate a treia nu se mai urca in pat in picioare.

Am observat insa ca fiecare crizuta de personalitate a trecut in cateva zile cu explicatii, experiente noi....Cu siguranta nu pot spune ca am un copil cuminte si educat dar sincer nici nu-mi plac copii ascultatori 100%. La randul meu am fost un copil f. energic, rau chiar asa ca atat timp cat sindromul Goe nu e dominant in comportamentul ei e O.K.Ceea ce maderanjeaza insa cel mai mult sunt crizele de egoism,ei pe asta nu le accept si lupt cu diperare sa le anihilez!

sanatate multa la bebici!

Raluca si Ilinca (1 an si 9 luni)

cl spune:

Cu siguranta avem si noi partea noastra de vina. Mereu suntem pe fuga si, de multe ori, nu mai avem rabdare cu ei, nu le mai explicam de ce asa si nu asa. De multe ori, prin comportamentul lor, nu vor decat sa ne atraga atentia "ALO, mai bagati-ma si pe mine in seama, si eu EXIST, sunt o fiinta care am nevoie de ATENTIE!" Si Alex al meu are crizele lui de personalitate, si le are mai des atunci cand nu mai stam prea mult cu el. Am stat cu Alex aproape trei ani acasa si-i explicam totul, ca unui om mare. Nu stiu cat intelegea, dar pot spune ca nu avea copilul crize (incredibil, dar adevarat). Apoi a venit mama sa stea cu el, cand noi eram plecati. Si Alex al meu s-a transformat intr-un mic domn Goe. Toate regulile si programul lui s-au dat peste cap. Am observat ca, atunci cand eram in concediu, copilul nu mai avea aceste "crize", decat foarte rar. De o luna de zile n-am mai chemat-o pe mama sa stea cu el. E adevarat ca ne chinuim, dar merita, incepem din nou sa ne intelegem bine cu Alex. Daca seara am multa treaba si nu prea stau cu Alex, a doua zi sigur trebuie sa faca el o traznaie. Imi spun ca, la urma urmei este un copil si toti gresim si caut sa-l fac sa inteleaga ca nu a procedat bine. Eu cred ca noi suntem singurii vinovati de comportamentul lor. Atunci cand sunt ba cu bunicii, ba cu parintii, ba la gradinita ei sunt un pic debusolati, pentru ca fiecare are alte pretentii si alte cerinte. Trebuie numai sa avem rabdare cu ei si sa asteptam sa creasca, pentru ca devin mai intelegatori si sa cautam sa le oferim un exemplu bun. Si inca ceva, nu cred ca bataia rezolva ceva, am vazut destui parinti care isi altoiesc una-doua copiii (ce mare lucru o palmuta?). Este decizia lor. Eu nu cred in asta, nu vreau un copil dresat, fara personalitate. Vreau un copil care are curaj sa-si spuna parerea, chiar daca uneori nu sunt de acord cu el, un copil care apoi sa devina un adult care sa reuseasca in viata.
Claudia

dddd spune:

daria are 2 ani si jumatate si a inceput de ceva vreme sa ne contrazica in toate. degaba ma rog de ea sa nu faca ceva ca ea tot ca ea face, se loveste, se taie, cade. insa o atentionez de fiecare data, dupa explicatia de rigoare de ce nu ar trebui sa faca...ca oricum ea decide cum e mai bine. se uita in ochii mei si se invioreaza, apoi decide ca ea are dreptate si ori se suie intr-un prunisor mai mic, din care ce-i drept n-a reusit inca sa cada, ori ia cutiul sa taie si ea zarzavaturi, ori ciocanul sa bata cuie, oei sare pe scari sau se agata de leagan si-si ridica picioarele. cert e ca atunci cand o patreste din vina ei nu plange. s-a taiat odata cu cutitul ei de zarzavat care nu e foarte ascutit, dar la modul cum il foloseste ea mai bine nu privesti, a venit frumos la mine si m-a intrebat daca si eu ma tai la fel ca ea, si sa ma grabesc sa-i pun crema sa se vindece. oricum, daca vrea sa faca ceva trebuie sa faca, eu nu astept sa moi-o ia inainte ci ma grabesc sa-i dau de inteles cum ca eu n-as face asa dar sa decida ea. si decide fata. sunt si chestii pe care nu o las sa le faca, vrea sa bea cafea de exemplu si pana nu i-am dat sa guste cafea fara zahar nu s-a lasat, ce-i drept o mai tenteaza si acum dar de fiecare data cand o vad ca-i da tarcoale ii zic ca e foarte amara, daca vrea sa guste, si se da un pas in spate. can d iesim in lume e destul de cuminte, mai vrea si pe-acolo cate ceva sa faca dar ii distrag usurel atentia si scap de eveniment, pentru ca daca ii zic in gura mare ca nu trebuie sa faca taman asta e ceea ce-i lipseste, si pe urma nu ma mai pot intelege cu ea neam. cam asa e daria la varsta ei, nu-mi pare rau ca e asa pentru ca si eu mi-am dorit sa am un copil energic, cu personalitate si initiativa. e mai greu de strunit.

Marina spune:

Maria mea e mica si sincer MD bine ca ai deschis subiectul asta ca am o teama in mine de sindromul Dl. Goe!!!! Am citit o groaza de carti de psihologia copilului...unele lucruri le-am priceput, altele nu, cu unele sunt de acord cu altele nu... incerc sa nu fiu mamoasa excesiv, sa nu ma execut laa primul scancet, sa zic ca pana acum la 10 luni sunt multumita de rezultat.
Problema mea e alta...avem niste prieteni f. buni care au un copil de 3 ani, exemplu reusit de Dl. Goe. Destept, frumos, o bomboana de copil numai ca se poarta mizerabil cu Maria. De cate ori o prinde, o loveste, o tranteste ba chiar ieri i-a dat un sut de a cazut copilul . Parintii nu reactioneaza..in afara de ti-am spus ca nu e frumos , total ineficient de altfel, nu se intaampla nimic. Intrebarea mea e cum ar trebui sa ma comport...nu vreaau sa rup relatiile cu ei pt ca imi sunt f. dragi, asa ca nu pot sa-i evit 100% (desi vreo 90% o fac). Nu vreau sa fac o tragedie din asta , sa ranesc sentiimentele nimanui dar nici sa o vaad pe Maria imbrancita nu-mi convine. Aseara am luat copilul, fara discutii am zis la revedere si am plecat...asta e solutia???

dddd spune:

cred ca respectivul goe experimenteaza, ceea ce e normal la varsta lui, iar daca nu intervin parintii lui sau parintii victimei, desi ai lui ar fi normal sa o faca, el continua cu micile rautati. eu daca as vedea ca ai lui nu reactioneaza, de ce oare? pentru ca daca goe ar fi in situatie de victima nu cred ca ar mai sta ca simpli spectatori, as incerca sa port o discutie cu el. ceva de genul : "vai! tu bati copiii mai mici? pai nu stiai ca ceilalti copii nu se vor mai juca cu tine? sau ca nu primesc la gradinita copiii batausi. daca esti mai mare tu trebuie sa ai grija de cei mici..."

mmi spune:

Cred ca toti copii trec prin aceasta faza, mai repede sau mai incet.
Am observat ca daca petrecem destul timp impreuna, ne purtam cu el ca si cu un omulet, nu ca si cu un copil care nu pricepe, toate se rezolva. Avem multa rabdare cu el, ii explicam totul pe indelete si chiar daca nu vrea sa priceapa din prima, cu perseverenta reusim.
Cel mult ridicam putin, foarte putin, tonul, si vorbim foarte hotarit. Atunci ii captam atentia si el se mai potoleste.
Oricum nu ii interzicem lucruri in mod nejustificat, chiar daca se murdareste sau se mai loveste. Trebuie sa isi satisfaca curiozitatea si sa isi consume energia.
Cu drag, Mihaela.

Marina spune:

dddd, am incercat...fara rezultat...chiar am ajuns la extrem si i-am spus ca daca il supara maria sa-mi spuna mie si o bat eu ca eu sunt mama ei....nimic din pacate...iar a doua oara nu mai am de gand sa spun asta

dddd spune:

cam nasol pentru el. inseamna parintii sunt de vina de comportamentul lui, daca ei nu intervin el intelege ca e incurajat, iar daca nu vor lua ei, ca parinti, masuri nu cred ca tu vei reusi sa-i schimbi cumva comportamentul. poate la gradinita sa se mai schimbe. e cam delicata situatia pentru ca voi sunteti si prieteni cu parintii si am cunoscut cazuri in care, din cauza copiilor, parintii sa devina rivali, fiecare tinand partea odorului sau. solutia cea mai buna e sa discuti si cu respectivii parinti si sa le expui punctul tau de vedere, calm, sa se puna si ei in situatia ta, si sa cadeti la o intelegere, cea mai buna cale ar fi sa evitati un timp intalnirile intre micuti, fara suparare din partea lor. daca se vor supara inseaman ca sunt egoisti si nu au inteles nimic din cele ce se intampla.

Denisa_35 spune:

Of Doamne!

Dragele mele,
Nu stiu de ce, dar nu-mi este strain nimic din ce spuneti voi aici...cu toatele cred ca avem acasa cate un mic "tiran"...asa sunt copiii din generatiile acestea. Eu am un baietel de 2 ani si 5 luni, si ma minunez de fiecare data cand face sau spune ceva nou, noi il iubim de nu se poate, este sufletul bunicilor, ce sa mai spun, vedeta familiei....nu-i pot acuza pe bunici ca il rasfata, ma bucur chiar! Noi poate nu am avut parte suficient timp de dragostea si prezenta bunicilor, asa ca macar copiii nostri sa aibe...si sa stiti ca fiecare dintre copiii nostri este asa cum este el! Fiecare copil e unic! Cu parinti sau nu, cu bunici sau nu, ei sunt tot alintati, tot fac traznai de tot felul, tot au o personalitate puternica chiar de mici! Copiii sunt niste "mici escroci sentimentali"! La ei este nativa chestia asta de a ne santaja pe noi parintii, niste biete marionete in mainile lor. Acum depinde de noi cat de mult ne lasam santajati...va spun din proprie experienta ca de cele mai multe ori cedam noi, mai repede decat ei...pentru ca asa simtim! Mai ii certam , mai le spunem ca nu mai facem aia si cealalta, ca nu mai cumparam nu stiu ce jucarie sau mai stiu eu ce le mai spunem...dar in final cand se uita la noi cu mutritele acelea nevinovate, ca si cand nici nu ar fi vorba despre ei, tot cedam pana la urma! Asta este! Doar suntem parinti, nu-i asa? Oricum, daca n-ar fi fost ei, copiii nostri, vietile noastre nu ar mai fi fost la fel! Asa ca pentru ei merita orice sacrificiu...chiar daca uneori suntem aproape de nebunie, si nu mai stim cum si ce sa facem!

Va pupam dulce!


Denisa si copilul Alecu