Dragostea pt al 2-lea copil

Buna!
Eu am doar un baietel si il iubesc ca nimic pe lumea asta. Mai vrem (si eu si sotul) sa avem copii, dar mie sincer mi-e frica ca nu o sa-l pot iubi ca pe gangania asta. Poate pare o super tampenie, dar asta imi trece prin cap (). I-am zis chestia asta mamei mele si s-a crucit cand m-a auzit vorbind, mi-a spus ca nu gandesc si ca scot doar tampenii pe gura, dar eu serios vorbesc. Imi doresc f mult o fetita si am tot felul de planuri in cap, as fii fericita si daca urmatorul ar fi baietel (atunci m-as gandi la 3 copii, ca da de al 3-lea o sa fie fetita ). Nu ma gandesc ca o sa fie copii gelosi unii pe altii, ca o sa se certe si o sa se cafteasca (vorba sotului), mi-e frica ca nu cumva sa fac diferenta intre ei.
Voi, mamici cu mai multi copii, ati avut temerea asta, sau intr-adevar imi trec prin cap doar tampenii? Cum va iubitii copii, egal? Faceti diferente intre ei? Intre mine si fratele meu sunt 6 ani (eu is mai mare) si evident ca-i reprosam mamei ca-l iubeste pe cel mic mai mult, iar frate-meu la fel, ii reprosa mamei ca tine mai mult la "fata mamei", iar biata mama era ca intre ciocan si nicovala (acum cred ca vorbeam tampenenii pe vremea aia). La fel e diferenta si intre sotul meu si sora lui, doar ca in cazul lor stiu sigur ca mama soacra il iubeste mai mult pe sotul.
Nu mai retin cine (cred ca era o mama din germania) spunea ca a preferat sa faca sa se alieze copii importiva ei decat sa-i tina unuia partea. Mi s-a parut EXTRAORDINARA ideea asta. Sper sa pot si eu sa fac tot asa. Va rog spuneti-mi cum e la voi!
Va multumesc anticipat si nu ma judecati prea aspru.

ruxi spune:

Eu nu am doi copii, inca, dar imi doresc inca unul cel putin. Si eu mi-am pus aceasta intrebare si am discutat cu sotul, o iubesc atat de mult pe Clara, oare nu i-as rapi din dragostea pentru ea?!?! Evident ca nu, ne-am raspuns tot noi. Sper ca voi reusi sa nu fac nici o diferenta intre ei. Prietena mea are 2 copii. Desi il iubeste foarte mult pe primul in continuare, spune ca a simtit de la bun inceput ceva mai deosebit la al doilea si ca sentimentele au fost mult mai intense la al doilea. Si ca, din pacate, isi da seama ca uneori, il favorizeaza net pe cel de-al doilea. Poate fiind si mai mic si mai neajutorat, are senzatia ca cel mic are mai multa nevoie de ea, mai multa nevoie sa fie protejat, si astefl fetita cea mare simte deosebirea, simte ca cea mica este favorizata, si asta nu e bine, pentru nici unul dintre cei 2 copii. Ea spune ca lucreaza la problema asta, sper sa si reuseasca.


Ruxi si Clara pisicuta, 1 an
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA

adita spune:

Eu o iubesc foarte mult pe fetita mea cea mica, dar parca nu la fel ca pe fratiorul ei mai mare. De multe ori m-am surprins lasand-o pe asta mica sa planga(stiind ca nu are o problema grava), ca sa-l impac pe cel mai mare. Ma simt vinovata ca o cam neglijez(e si foarte cuminte si nu ma prea solicita), dar m-am straduit ca nici celui mai mare sa nu-i lipseasca dragostea cu care era obisnuit ca sa nu devina gelos.

Doamne ajuta cui saruta si sporeste cui iubeste

http://community.webshots.com/user/adrianacalin

tutus spune:

Merci.
Merci Ruxi ca mi-ai spus ca si tie ti-a trecut chestia asta prin cap si merci Adita ca mi-ai spus cum e realitatea la tine in familie. Eu simt ca nu o sa-i pot iubi la fel, simt ca o sa-i iubesc altfel si SPER ca balanta sa fie echilibrata (indiferent cate brate o sa aiba).
Daca mai sunt mamici cu copii mai multi, sau mamici care mai vor copii, hai spuneti si voi cum ganditi si cum procedati, ca doar cu voi pot sa povestesc chestia asta .

iris spune:

mie mi-a trecut prin cap pe cind avea 1 an si 3 luni ca ii trebuie o fratioara, sa se simta ea bine; timpit motiv, mi-am spus mai apoi, ca sa faci al doilea copil ca pe dovada de dragoste pt primul?!!! dar cam asa am simtit;
nu sint o mama-closca, nu simt iubire nebuna pt copiii mei, dar acum cind am doi simt ca ei fiind destul de diferiti ii iubesc in mod diferit si poate la fel cumva; e incilcit ce incerc eu sa explic, sint de citeva luni asa intr-o stare de plutire printre copilasii astia ai mei, ma si enerveaza mi-s si dragi, dar mi-au trecut de mult timp temerile ca il voi neglija pe unul in defavoarea celuilalt; de fapt mi-e clar ca pe cea mica o neglijez cumva, ma ocup de ea mai mult ca anexa a celei mari dar asta e doar o formulare, in realitate nu cred ca simte ea asa ceva, e tot fixul meu mai vechi; vad ca cea mica stie sa faca mult mai multe pe de-o parte decit sora ei la aceeasi virsta , a invatat "din mers" , stiu ca m-am ocupat mai putin de ea, inevitabil; apoi despre cea mare am impresia ca nu am timp sa ii acord timp destul pt activitati "superioare";
dupa cum se vede sint ca o minge de ping-pong intre ele, dar timpul trece si ele se dezvolta frumos, zic eu, se descurca bine pt virsta lor, pina la urma noi sintem parinti si ii invatam sa traiasca normal, nu sintem intr-un concurs , cine invata mai multe..si de iubit poti iubi multi oameni, daramite doi copii, si inca ai tai; nu cred ca trebuie sa va temeti de asa ceva, veti avea parte de mai multa iubire data si primita avind mai multi copii, si nici nu veti mai avea timp de prea multe intrebari/// daca veti putea pastra un echilibru - ceea ce nu e greu!!!! scuze pt incilceala...

elena_ltd spune:

M-am framantat si eu cu gandul asta inainte sa-l fac pe al doilea. In timpul celei de-a doua sarcini, chiar aveam mustrari de constiinta ca nu mai traiam aceeasi efervescenta ca la prima. Si totusi, acum, avandu-i pe amandoi, afirm, sustin si semnez ca in viata mea nu am simtit atata iubire si nici prin cap nu mi-a trecut ca si al doilea copil imi va aduce atata implinire. Chiar nu pot face diferenta intre ceea ce simt pentru ei. Nu pot cantari iubirea pentru fiecare in parte. Diferenta, insa, inevitabila de altfel, este ca nu te mai poti dedica 100% noului venit asa cum ai facut-o cu primul nascut. Nu iubirea se imparte, ci timpul si atentia ta, mai ales daca diferenta de varsta dintre ei nu permite un program comun.

Elena, mama Oanei si a lui bb Mihai

caterina spune:

Eu am doi copii. O fata si un baiat - in aceasta ordine. Diferenta intre ei este de aproape 2 ani. De cand ma stiu mi-am dorit fata dar nu m-am gandit niciodata ca daca al doilea va fi baiat n-am sa-l iubesc ca pe fata. Si chiar asa a fost. Ii iubesc pe amandoi in aceeasi masura, ei sunt soarele meu. N-as putea face niciodata diferenta intre ei.
Nu va mai gandit la aceste lucruri. Parerea mea ca sunt doar niste idei preconcepute, poate chiar reminiscente din copilaria voastra cand ati avut impresia ca mama il/o iubeste mai mult pe fratele/sora voastra sau chiar pe voi ca prim copil. Iubirea este aceeasi. Si eu am un frate mai mare dar nu am avut niciodata impresia ca mama l-ar iubi mai mult pe el.

teo1970 spune:

quote:

---

Originally posted by iris


(...) nu sint o mama-closca, nu simt iubire nebuna pt copiii mei, dar acum cind am doi simt ca ei fiind destul de diferiti ii iubesc in mod diferit si poate la fel cumva; sint (...) intr-o stare de plutire printre copilasii astia ai mei, ma si enerveaza mi-s si dragi, dar mi-au trecut de mult timp temerile ca il voi neglija pe unul in defavoarea celuilalt; (...)
(...) sint ca o minge de ping-pong intre ele (...)
nu cred ca trebuie sa va temeti de asa ceva, veti avea parte de mai multa iubire data si primita avind mai multi copii, si nici nu veti mai avea timp de prea multe intrebari/// daca veti putea pastra un echilibru - ceea ce nu e greu!!!!

iris

---

iris,
shi eu gindesc la fel ca tine in privintza asta, dar eu imi mai fac uneori procese de constiintza ca nu sunt mama-coshca shi ca ma mai enerveaza copiii din cind in cind!

radu_tud spune:

Gandeste mai putin si iubeste mai mult.
Dragostea nu e ceva rational, asa ca noi percepen doar semnificatia ei.
keep going!

ajax spune:

Buna fetelor

Subiectul acesta este tare delicat si pentru mine. Noi avem un baietel de 2 ani si 1 luna. Ar cam fi cazul sa purcedem la al doilea. Familia, prietenii chiar pediatra ne preseaza cu subiectul acesta insa noi ramanem destul de indiferenti. Ne-am dorit atat de mult primul copil, am urmat trei ani de tratamente si operatii, cand nu mai aveam speranta a sosit minunea mica, care ne-a fascinat de la inceput si pana in prezent. Gandesc si eu cu vinovatie ca inca nu sunt pregatita sa il impart cu altcineva. Mi-ar place sa avem si o fetita, sunt constienta ca e foarte bine sa fie doi si pentru ei si pentru noi. Stiu ce lucru minunat este sa ai frati insa ma sperie faptul ca nu mai am dorinta acea launtrica sa fac un copil, ca nu pleaca de la mine imboldul acela. Oare asa s-a intamplat si la voi? Oare e timpul sa mai astept sau sentimentele vor veni de la sine cand voi fi confruntata concret cu al doilea copil?

Cristina si Serban (2ani)

iren spune:

Credeam ca sint singura care gindeste asa!Cind il vad pe Bogdanelu ce dulcic si scump e,ma gindesc ca nu voi putea iubi nici un alt copil ca pe el,indiferent citi mai fac.Prietenele mele,cele cu mai multi copii,m-au asigurat ca fiecare copil e diferit de celalalt si iubirea pentru ceilalti va fi la fel de mare ca pentru primul,ca n-am motive sa ma ingrijorez.Sper sa fie asa!

Iren&Bogdanelu