Imi e teama sa plec ... imi e teama sa raman

Maya spune:

Multumesc Voljena pt povestea ta!

Vom pleca in decembrie pt ca:
- fiind perioada de vara dar si de sarbatori sotul meu are concediu cca 2 saptamani deci va fi o mini vacanta pe care o vom petrece impreuna dupa 6 luni de despartire
- fiul meu incheie trimestrul la scoala in Ro iar noul an scolar acolo incepe la sfarsit de ianuarie deci are o perioada de adaptare nici prea lunga dar nici prea scurta
- incepand cu sfarsitul lunii ianuarie si mai ales in februarie incepe sa se "dezmorteasca" activitatea in NZ pt ca lumea revine din vacanta si este perioada in care ofertele de joburi abunda deci am timp sa ma adaptatez si sa ma obisnuiesc cat de cat pt a demara apoi in cautarea unui job
- in dec este deja vara in NZ si este poate cea mai frumoasa perioada a anului
- perioada dec. - ian. este o perioada de bilant, reprezinta un sfarsit dar si un inceput, deci exact cam ce facem noi acum, inchidem o usa si deschidem o alta deci are si o valoare simbolica pt noi.

Acestea sunt argumentele noastre pt plecarea in dec. si sper ca presupunerile noastre sa se adevereasca si sa fie o alegere buna.

Cu prietenie,
Maya

Siminaf spune:

Maya draga, va urez drum bun, cu vint din pupa, sa ajungeti cu bine si sa ne scrii neaparat si de acolo! Citindu-ti ultimul mesaj, parca mi s-au umezit ochii, pentru ca va simt pe toate si pe toti cu care conversez pe forum de parca ne-am sti de-o viata. Vii si tu la intilnirea din 12 Oct.? Tare mult mi-ar placea sa ne cunoastem cu adevarat inainte de plecarea ta!...

Home, wherever you are...

Simina & Andrei (Deiutzu)

liliana csaki spune:

Sa va spun si eu povestea mea, eu am plecat din Romania in Romania si n-a fost usor! Mai exact, noi suntem banateni, in ianuarie 90, febra ajutoarelor, sotul meu a cunoscut niste francezi care venisera in oras cu ajutoare, unul dintre ei ne-a invitat in vacanta in Franta si iata-ne pe noi la inceputul lui august cu 200 DM imprumutati,in buzunar, intr-un tren supraaglomerat , plin de pirande si puradei,incepuse exodul, spre Franta.Escala in Praga,Stutgart,Paris si in sfarsit Limoges.Toata familia ne astepta in gara cu flori, ne-au imbratisat si au plans desi nu ne vazusera niciodata.Am avut trei saptamani de vis, ne-au plimbat , ne-au facut cadouri dar a venit ziua plecarii, in acea dimineata gazda noastra ne-a intrebat"plecati?", da, am raspuns noi, "sunteti siguri?" si din nou da si-am plecat. N-am ramas nu pentru ca n-am fi vrut ci pentru ca n-am avut curajul s-o facem, de fapt sotul meu e un tip usor pesimist-cum sa ramanem pe capul oamenilor, ce-o sa facem, n-avem acte, etc?.In noiembrie 91 am venit pt. cateve zile in Bucuresti la un fost coleg de facultate de-al sotului si in timpul unei petreceri cineva ne-a intrebat de unde suntem si de ce nu ne mutam aici si ne-am hotarat in cinci minute, ne mutam. La 1 aprilie urmator sotul meu era aici si n-o sa uit niciodata dezamagirea pe care am avut-o cand am venit pt. prima data la el si-am vazut garsoniera pe care o inchiriase, Vitan-mizerabila, provizoriu mi-am zis.Plecam dintr-un oras mic de provincie unde aveam toata familia, mama mea era bolnava, aveam un apartament cu 3 camere primit de la stat si-o "pozitie sociala", stiti voi cum e in orasele mici unde toata lumea se cunoaste cu toata lumea, ai prieteni pe la care treci oricand ai chef sa bei o cafea si sa stai de vorba si-am venit aici unde nu ne cunostea nimeni, unde la inceput a trebuit sa ne chibzuim foarte bine banutii, situatia de provizorat s-a lungit 3 ani dupa care ne-am mutat tot cu chirie intr-un apartament cu 2 camere.In iarna lui 94 am plecat in State unde se afla ce-a mai ramas din familia sotului meu respectiv sora mamei lui si verii primari care erau de vreo 20 ani acolo. Am stat o luna, timp in care am cochetat evident cu ideea de a ramane. Ne-am dus la avocat(ha,ha,ha!!), din putinii nostri bani am platit consultatia ca sa ne convinga de fapt cat de greu e sa ramai, avea in parte dreptate, ar fi trebuit sa ne reprofilam si ne-a sau ne-am convis ca ne intoarcem.Si ne-am intors din nou dar nu din dor fata de tara ci din .........lasitate sau lipsa de curaj.Numai ca intre timp, pentru noi, lucrurile s-au schimbat in bine aici, acum suntem bine si nu regret nici un moment deciziile noastre anterioare.Vreau sa va spun ca prietenii nostri adevarati sunt acolo in Banat,aici avem ceva prieteni cu care ne mai vedem in week-end dar vizite anuntate, plecam dimineata si venim seara uneori destul de tarziu(foarte tarziu sotul meu) si-atunci nu mai ai chef de vizite.In fiecare vacanta mergem "afara"(si-am facut-o mereu dupa 90, ani buni numai pe la rude si prieteni,cu bani foarte putini ca azi nici n-as indrazni sa ma mai gandesc, dar era bine si-asa).O sa spuneti ca suntem un caz fericit, in parte aveti dreptate, sigur ca in fiecare zi ma apuca dracii cand vad lumea in care taiesc dar incerc sa-mi spun ca peste tot exista rau si bine. Ce am vrut sa spun e ca niciodata nu e usor sa iei o astfel de decizie, sa te rupi de lumea ta si sa te muti cu totul in alta parte, nici macar in propria tara unde ai teoretic avantajul ca-ti auzi limba macar, dar ca intotdeauna daca-i ai alaturi pe cei dragi, pasul e mai usor si poate regretele mai putine, iar daca "mai binele" pe care-l astepti vine si "mai repede", adaptarea e mai usoara. De fapt, cred ca "acasa" nu e locul in care te-ai nascut ci locul in care te-ntorci in fiecare seara cu placere.
Asa ca, draga Maya, nu te mai gandi atat de mult la cat de greu o sa fie ci la cat de bine va fi alaturi de cei mai dragi tie, sotul si fiul tau.
Iti tinem pumnii si te asteptam cu impresii bune de pe-acoloo

voljena spune:

ce veste buna mi-ai dat Maya!
ma bucur enorm pt. voi si va doresc sa va impliniti destinul acolo, chiar daca departe de familie si de locurile dragi.

neaparat sa mai treci pe aici sa ne povestesti ce si cum...

Sinaia spune:

Daca-mi permiti, ti-as spune "pleaca, nu fi fraiera", sa ramai aici inseamna sa fii dispusa sa mai inghiti mult timp lenea,minciuna, functionarii de la ghishee, functionarii care dorm in parlament, spitalele jegoase, doctorii dispretuitori, femeile de servici de la renel condescendente, vatmanii rautacioshi, nashii corupti etc etc... pleaca, pleaca, vezi ce inseamna o democratie adevarata, invata ce-i aia economie de piata functionala... pleaca dar nu uita , cu fiecare ocazie care o sa ti se prezinte, sa incerci sa schimbi ceva din exterior, ivata-ti copiii ca sunt acum cetatenii altei tari, ca trebuie sa o respecte si sa-i urmeze legile dar in sufletul lor sa pastreze o particica pentru ocazia care s-ar putea ivi in viitor, de a schimba ceva. Oricum poti sa pleci si daca nu-ti place sa te intorci ca nu te opreste nimeni sau poti sa pleci si sa vii de cite ori consideri ca ti-e dor si ai chef sa vezi ceva ce nu vazuseshi. Oricum, daca vrei sa le oferi ceva copiilor tai, un viitor de ex., pleaca sau ramai aici si fa-te vamesh, functionar la OPC sau la SANEPID sau la alt oprganism parazitar pe cocoasha "porcului de contribuabil"...

Danro spune:

Depinde de cat esti de sentimentala.Daca esti o fire mai rece,nu vei avea probleme cu acomodarea acolo.
Insa cum bine spune cineva sufletul nu va fi niciodata impacat.
Este foarte greu sa fii insingurat,printre straini.
Oricum la tine nu se pune problema,mergi dupa sot si bine faci.
SUCCES!

Adinanz spune:

Maya,
te asteptam in Auckland, o sa fie si vara, se poate merge la BBQ pe plaja de 1 Decembrie, e cald si frumos, oamenii sint minunati, o sa vezi ca o sa-ti placa.

Maya spune:

Multumesc tuturor pt raspunsuri si povesti, toate foarte interesante chiar daca foarte diverse si sa stiti ca din toate am incercat sa invat cate ceva.

Adina-iti multumesc pt incurajari. Adevarul este ca am o imagine asupra Aucklandului sau cel putin pot spune ca mi-am format o parere asupra a ceea ce voi gasi cand voi sosi, imagine formata din relatarile sotului si a prietenilor aflati deja acolo. Sa vedem daca realitatea se va potrivi cu ceea ce imi inchipui eu.
Cred ca iti imaginezi ca nu mai am rabdare sa ajung chiar daca sunt perfect constienta ca greul deabea de acum incepe,cu toate ca sotul meu a "netezit" foarte mult calea noastra. Mi se pare o vesnicie pana in decembrie in ciuda faptului ca mai am foarte multe probleme administrative de rezolvat si pregatiri de facut.
Mi-ar face mare placere daca mi-ai spune si parerea ta despre viata sociala sau culturala din Auckland, despre moda si alte mici amanunte pe care un ochi de femeie le surprinde cu totul altfel decat un barbat.
Cu riscul de a parea superficiala ma intereseaza si aspecte legate de cum arata lumea, cum se imbraca, cum sunt copii, cum se distreaza, cat de abordabile sunt preturile unor servicii de genul coafat, manichiura, cosmetice, parfumuri - consider ca o femeie imi poate raspunde mult mai bine la astfel de intrebari chiar daca sotul meu s-a straduit sa-mi ofere o imagine si asupra acestor aspecte.
Ma intereseaza si aspecte mai "serioase" gen scoala pt ca voi veni insotita de fiul meu care are 12 1/2 ani si care acum in Ro este in clasa a 7a. Ne-am interesat si se pare ca poate fi incadrat la un nivel superior, clasa 8 sau 9, dar daca ai amanunte as fi recunoscatoare.Trebuie sa treaca niste testari sau pur si simplu este incadrat in functie de varsta asa cum am gasit mentionat pe site-urile referitoare la educatie. Din pacate majoritatea celor pe care ii cunoastem au copii mai mici si nu avem date concrete.
Promit sa fac cinste cu o cafea sau cu o bere cand voi sosi.

Maya

Adinanz spune:

quote:

---

Originally posted by Maya

Multumesc tuturor pt raspunsuri si povesti, toate foarte interesante chiar daca foarte diverse si sa stiti ca din toate am incercat sa invat cate ceva.

Adina-iti multumesc pt incurajari. Adevarul este ca am o imagine asupra Aucklandului sau cel putin pot spune ca mi-am format o parere asupra a ceea ce voi gasi cand voi sosi, imagine formata din relatarile sotului si a prietenilor aflati deja acolo. Sa vedem daca realitatea se va potrivi cu ceea ce imi inchipui eu.
Cred ca iti imaginezi ca nu mai am rabdare sa ajung chiar daca sunt perfect constienta ca greul deabea de acum incepe,cu toate ca sotul meu a "netezit" foarte mult calea noastra. Mi se pare o vesnicie pana in decembrie in ciuda faptului ca mai am foarte multe probleme administrative de rezolvat si pregatiri de facut.
Mi-ar face mare placere daca mi-ai spune si parerea ta despre viata sociala sau culturala din Auckland, despre moda si alte mici amanunte pe care un ochi de femeie le surprinde cu totul altfel decat un barbat.
Cu riscul de a parea superficiala ma intereseaza si aspecte legate de cum arata lumea, cum se imbraca, cum sunt copii, cum se distreaza, cat de abordabile sunt preturile unor servicii de genul coafat, manichiura, cosmetice, parfumuri - consider ca o femeie imi poate raspunde mult mai bine la astfel de intrebari chiar daca sotul meu s-a straduit sa-mi ofere o imagine si asupra acestor aspecte.
Ma intereseaza si aspecte mai "serioase" gen scoala pt ca voi veni insotita de fiul meu care are 12 1/2 ani si care acum in Ro este in clasa a 7a. Ne-am interesat si se pare ca poate fi incadrat la un nivel superior, clasa 8 sau 9, dar daca ai amanunte as fi recunoscatoare.Trebuie sa treaca niste testari sau pur si simplu este incadrat in functie de varsta asa cum am gasit mentionat pe site-urile referitoare la educatie. Din pacate majoritatea celor pe care ii cunoastem au copii mai mici si nu avem date concrete.
Promit sa fac cinste cu o cafea sau cu o bere cand voi sosi.

Maya

---

Maya, si eu am copil mic, al meu are numai 3 ani jumate asa ca la copii de scoala nu ma pricep, nu prea stiu multe si nici nu am cunostinte cu copii asa de marisori.
Despre restul ce sa-ti spun, eu lucrez la Universitate si in ceea ce priveste moda, eleganta, la noi nu se pune mare pret, chiar si lectorii, profesorii, cind nu au cursuri se imbraca in blugi si in tricou sau cu pantaloni scuri daca e vara. Nici la cursuri nu se imbraca prea elegant, la costum nici vorba. La fel si ceilalti. In centru, "downtown" o sa vezi lume eleganta, la costum, depinde la ce companie lucreaza si cum e codul la ei. Dar in rest se imbraca foarte "casual" iar daca iesi la "shopping" la supermarket poti sa-ti pui orice pe tine, un tricou laliu/larg si niste pantaloni oricum ar fi ei, unii ies si desculti. Am o prietena al carei partener lucreaza in IT, e manager, la servici merge la costum iar la supermaket merge descult ( cu ochelari Armani pe nas, ha ha ha)

Despre viata sociala, culturala pot sa-ti spun ca lumea prefera sa se iasa afara din Auckland in week-end sau in vacante, la plajele din jur, sa faca sport, surf, BBQ. Exista citeva muzee, exista evenimente culturale,concerte ( vine Roby Williams si Duran Duran in Decembrie) vin trupe de dans, de balet, festivale etnice ( tocmai a fost un urias festival indian), inainte de Craciun sint parazi, dupa Anul Nou e un imens concert si focuri de artificii in centru in parcul Domain ( neaparat sa mergeti) lumea merge de dupa masa de la 4-5 desi concertul incepe pe la 9 seara, cu paturica, cosuletul pentru picnic, scaunele si se aseaza cuminti si asteapta concertul, beau vin, maninca, discuta, se relaxeaza. E superb ! Pentru copii sint tot felul de evenimente ca si Teddy Bear picnic ( cindva prin februarie cred).

Coafatul costa in jur de 60 NZD, la par lung si cu vopsit ajunge la 150 NZD. Am o coafeza buna la coaforul Ellyseum de la capatul lui Mt Eden, o cheama Natasha si sotul ei Ray, foarte bun si el.

Cam asta e, acu tre sa plec la gim, mai vorbim.

Adina

SoMo spune:

Si eu, ca majoritatea celor care au scris mai sus, ma simt cateodata singura in tara asta indepartata. Cand vorbesc de Romania intotdeauna spun "acasa" chiar daca sunt ceva ani de cand am parasit-o. Tot ce vreau eu insa sa spun este ca desi suntem la "capatul pamantului" nu inseamna ca nu ne putem continua prieteniile din Romania. Aici in Canada nu mi-am facut nici o prietena de suflet insa nici nu simt nevoia, sincera sa fiu. De 6 ani de cand am plecat din tara, aproape zi de zi imi scriu emailuri cu prietena mea de acasa. Si chiar daca fizic nu suntem una langa alta, tot servim o cafea impreuna, eu in fata calculatorului meu, ea in fata calculatorului ei. Stiu cu siguranta acum ca aceasta este o prietenie adevarata, care supravietuieste zi de zi impotriva distantei. Si cine isi doreste altfel de prietenie decat una adevarata??? Deci fetelor, nu va uitati prietenii din tara si incercati sa comunicati prin orice mijloc posibil. Si nu veti mai fi singure.......