Imi e teama sa plec ... imi e teama sa raman
Raspunsuri - Pagina 3
Maya spune:
Partial adevarat, e venit singur, are sotie si baiat care urmeza sa vina.
Imi vine sa rad ca iar ni se atribuie o fetita dar de cand a aparut fiu-meu cu cca 12 ani in urma numai la aceasta categorie a fost incadrat. Iti inchipui ce suparare pe el mai ales acum cand a crescut si in continuare e luat drept fata. Daca ii spun ca si in NZ e luat drept fata sa vezi suparare. Adevarul este ca la aceasta incurcatura a contribuit putin si mama natura pt ca baiatul nostru este blond, cu parul carliontat, cu ochii verzi si o figura angelica care te impiedica sa vezi de prima data cornitele de dracusor. Si cum intotdeauna a purtat parul mai lung decat obisnuit iti dai seama ca a fost f usor sa fie confundat cu o fata.
Nu stiu daca te-ai intalnit cu sotul meu, el o singura data a fost la o intalnire a romanilor din Auckland iar de cunoscut nu cunoaste mai bine decat 2 familii de romani, dar amandoua cu copii mai mari decat bebelusul tau. Dar cu siguranta ne vom intalni si vom bea cafeau promisa pt ca imi place ce scrii si cum scrii deci ce gandesti.
Toate cele bune,
Maya
vikinga spune:
V-am descoperit de ceva timp, citesc cu atata emotie povestile si experientele voastre, dar tu Maya m-ai facut sa scriu primul meu mesaj pe acest chat
! Mi-am intrerupt studiile la sfarsitul anului 3 de facultate datorita unor probleme financiare ale familiei mele; practic a trebiut sa plec sa muncesc pentru a-mi ajuta familia si pe mine insami. Mi-am zis atunci ca numai pentru o vara, apoi mi-am zis ca poate aman un-doi de facultate si mai stau sa muncesc. Si am plecat singura cand aveam doar 22 de ani. Nu a fost deloc usor
. Deloc! Dorul de casa, de familie, de prieteni, de colegii mei.. De tot ce ar fi trebuit sa fie viata mea normala daca familia mea nu ar fi intrat in problemele alea financiare. Si chestia e ca ei s-au impotrivit de la inceput plecarii mele, mama a plans nopti si nopti... Dar am fost absolut hotarata ca e timpul ca eu sa-i ajut pe ei. Si am luptat si am muncit, de nu aveam nici macar timp pentru mine, au fost ani sacrificati numai cu un scop in mintea mea atunci: sa ma intorc acasa! Eram atat de sigura ca dupa ce imi voi aranja putin situatia financiara voi ramane sa-mi fac un viitor in Romania. Si asta numai pentru ca nu vroiam sub nici un chip sa stau departe de ai mei. Nu vroiam sa-i las singuri! Eram constienta de avantajele "de afara", pentru mine toul a fost o experienta extraordinara, mai ales ca am avut si o sansa imensa sa calatoresc si sa vizitez foarte multe tari, dar tot timpul imi ziceam:acasa! M-am intors m i-am reluat studiile, am incercat apoi sa ma reacomodez..ACASA! Ei bine, nu am reusit
! Tot timpul aveam o tristete si un regret in mine. De ceea ce las, de sansa unei vieti mai bune. De civilizatie si o societate sanatoasa
. Mi-am dat seama in final ca vreau sa fac parte dintr-o asfel de lume. Acum sunt mai linistita. Stiu ca am incercat ambele variante si stiu ca am putut alege. Acum sunt in Germania, m-am casatorit si astept primul meu copil
. Cateva saptamani doar si va veni! Si stiu acum ca am luat deciza cea buna. Mi-e dor de ai mei normal, dar ei au inteles ca asa e mai bine. Asta e scurta mea poveste. Am inteles din raspunsurile tale ca deja ai luat hotararea sa pleci. Nu mai te chinui. Fii convinsa ca asa e mai bine. Ai sa vezi
Boddhi spune:
special penru Maya 
Buna Maya
Nu stiu cat la suta am dreptul sa-ti spun ca te inteleg , avand in vedere ca eu inca n-am plecat nicaieri ( si acum sunt inca la servicu desi trebuia sa plec de cateva ore bune ) si poate mi-e usor sa vorbesc...
Am trecut de cateva ori prin situatii in care am realizat ca este usor sa vorbesti si sa dai sfaturi atunci cand nu esti direct implicat...Asa ca ma cam feresc sa fac lucrul acesta in afara de momentele cand este absolut necesar.
Si cred ca in momentul de fata chiar ai nevoie sa stii ca cineva iti este aproape .Si uite ca suntem foarte multi.
Ceea ce am reusit sa pierdem de-a lungul timpului ne ajuta internetul sa regasim - comunicarea si sprijinul ( macar moral ) pentru ceilalti semeni.
Totusi ca sa revin la ideea de mai sus , mama natura m-a trimis in aceasta viata EXACT la mijlocul zodiei balantei si pot spune ca de multe ori sunt realmente rupt in doua cand trebuie sa fac vreo alegere.
Astfel ca, intr-o anumita masura te inteleg.
...sunt seri in care, ma plimb cu pustiul meu de mana pe aleile din jurul blocului si uit si eu de toate neajunsurile din tara si toate gropile din Bucuresti...sunt momente in care ( la mare sau pe munte ) ma bucur de frumusetea locurilor in care m-am nascut...sunt momente in care nici eu nu mai stiu ce vreau... in care devin campion la nostalgie...n-am chef nici sa vorbesc si sotia mea ma sacaie cu intrebarea daca sunt bolnav?...
... insa viata m-a invatat , exact cum spuneau mai multi dintre cei care scriu ca "mai bine sa regreti un lucru pe care l-ai facut, decat unul pe care nu ..." nu este doar o vorba.
Si mai ales cand cand dorinta de a face acel lucru exista...
Si cineva spunea ca de fapt nu trebuie sa regreti nimic din ceea ce faci - totul, absolut totul inseamna o experienta pe care daca stii sa ti-o insusesti o transformi in evolutie...
Asa ca, spune-ti ca mergi in vizita, intr-un concediu pe care n-ai putut sa ti-l permiti niciodata muncind aici si inverseaza situatia - facandu-ti concediile aici...
Sotia mea are o vorba pe care o spune atunci cand nu mai stie ce sa faca, vorba auzita nu stiu de unde,dar care chiar daca suna caraghios contine adevarul existentei tuturor lucrurilor : ...ei, cumva va fi... ( sau karma cum as spune eu.)
Noi iti tinem pumnii sa fie bine.
Nu uita ca orice sfarsit lasa loc unui alt inceput.Si ai spus chiar tu ca pleci in aventura vietii tale. Stiu ca esti o persoana puternica din faptul cum ai abordat lucrurile inca de la inceput, sunt sigur ca stii si tu lucrul acesta...Asa ca bucura-te de aventura !!!
Trebuie sa inchei ca sunt inca la serviciu, mai am ceva treaba si apoi trebuie sa mai plec si pe acasa.
Pana la urmatoarea intalnire iti dorim,
Toate cele bune.
Boddhi & CO.
Boddhi
dyana spune:
Buna,
Maya eu sunt sigura ca va fi bine cu tine pentru ca deja sotul tau e acolo. Legat de suflet si ce va mai fi, numai tu vei sti.
Eu iti doresc multa putere si numai bucurii.
Nu conteaza unde traiesti, conteaza sa fii TU fericit/fericita.
Problema nu se pune unde e fericirea si unde nu e, ci unde ma simt eu multumita sufleteste, acolo unde pui capul pe perna si adormi imediat.... Eu nu pot dormi ca lumea decat langa ai mei... Mult succes tuturor, oriunde s-ar afla.
Puteti sa va intoarceti si acasa la un moment dat, nu e nici o nenorocire.
Sa fiti sanatosi ! Asta e cel mai important, fiecare le stie pe ale lui.
Diana
Siminaf spune:
Draga Maya, prin aceleasi framintari am trecut si eu, in urma cu 8 ani, cind am plecat dupa si cu sotzul meu undeva, intr-o tara din Africa, sa muncim, sa ne construim o viata. Ne-am intors mai repede decit am fi vrut, nu din cauza noastra, ci din cauza conjuncturii locale. Nu mi-a parut nici o clipa rau ca am plecat, doar eram cu el, cel pe care-l iubeam cel mai mult in acel moment al vietii mele. Mi-era dor de famile, dar ii si sunam de 2-3 ori pe saptamina (si, crede-ma ca nu era ieftin deloc de acolo!).
De atunci s-au intimplat f. multe, am si divortat, m-am si recasatorit dupa vreo 2 ani, iar acum am un bb si un sot pe care-i iubesc cel mai mult acum si stiu ca pen tru ei sint in stare sa plec oriunde ne-ar putea fi mai bine (macar un pic) decit aici, si o vom face, cu ajutorul lui Dumnezeu!
Iti urez multa putere si mult noroc pe noul drum!
Simina
Home, wherever you are....
Puck spune:
Dragelor,
Hai ca si eu mi-am plimbat cursorul o gramada pina sa ma apuc sa va scriu.
Carevasazica: sint un , dar nu unul nou; va citesc de mult, de cind ma angoasasem, acum un an, la Paris, singura cuc in casa (cum sint cind barbatu-meu lucreaza si atunci cind nu umblu mult pe strazi...), ca nu mai aud si nu mai vorbesc romaneste... Si cum Dumnezeu mi-a purtat mereu de grija, nu cred ca e deloc intimplator ca am gasit forumul vostru. Si am povestit si altora despre solidaritatea, calitatea si promptitudinea mesajelor pe care le schimbati intre voi... In fine, pe scurt: ma simt tare bine aici, cu voi, si sper sa ma adoptati si pe mine, desi...
- ...nu, eu nu am copii (in mod direct); nu pot... Nu mi-a picat bine cind am aflat-o, acum patru ani (aveam numai 24 de ani) si, in plus, in ciuda tratamentelor, diverse chestii au continuat sa se agraveze cu tenacitate. (Lucru rar: aproape ca-mi tremura mina de emotie, ca va scriu...) Insa - v-am spus-o si mai sus! - Dumnezeu, care mi-a purtat mereu de grija, mi-a dat... si cel mai bun, mai senin si mai drag barbat pe care am avut sansa sa-l vad pe lumea asta si, in plus, cu un... copilas care va avea nevoie de mine;
- asa ca, totusi, mi-s mama, intr-un fel (Adrien are deja 4 ani - deci am ratat o multime de experiente legate de cea mai mica copilarie), si voi avea, desigur, nevoie, de sfaturile voastre...
Vreau sa le scriu tuturor celor aflate in dubiu in privinta plecarii (sistematic, pe puncte, ca sa am coerenta):
- Numai nesimtitii nu trec prin dubii si stari de criza interioara. Experienta de a alege sa traiesti in alt loc decit cel in care te-ai nascut e una totala, care-ti angajeaza intreaga fiinta pina in cele mai intime fibre: o sa va fie dor de ciinii vagabonzi (si mi se pare absolut FIRESC), de Vama Veche si de 2 Mai, de... mirosurile de acasa, de orasul vostru, de prietenii din copilarie samad
- DAR: in locul lor vor veni altele: alte istorii, alte glasuri, alte incaperi, alte miresme, alte tandreturi ale vietii, pe cele mai multe nici nu vi puteti imagina. Locurile astea se vor umple cu alte continuturi. Dar ele trebuie cunoscute. Vorba cuiva: nu stii cite poti pierde!
- Si apoi: cind altii - ce tristete, doamnelor, ce enorma, cenusie si disperata plictiseala! - se instaleaza, caldut si mediocru, in cite un job, cind se insurubeaza, sclavagist, in cite o ierarhie... romaneasca, divizindu-se intre rutina si nemultuiri interminabile, zilnice si agasante, iata ca, totusi, altii au sansa (caci asa se cheama) sa... se mai nasca o data. Inca o data. S-o ia de la inceput. In alt loc. Credeti e putin lucru?
Mai vorbim!...
Toate cele bune tuturor!
Siminaf spune:
O raza de soare pentru toti cei indoitzi si nesiguri.
Multumim, Puck! Bun venit si mai scrie-ne!
Home, wherever you are...
Simina & Andrei (Deiutzu)
Maya spune:
Inca o data va multumesc pt mesaje si ma bucur ca am reusit sa va starnesc dorinta de a scrie si astfel unii dintre voi au avut indrazneala sa scrie primele mesaje. Asadar bun venit Vikinga si Puck, mi-a placut mesajul tau Boddhi iar tie Siminaf iti tin pumnii si iti urez sa ti se implineasca visele.
Raspunsurile voastre si povestirile voastre m-au facut sa ma linistesc un pic si sa privesc cu mult mai multa incredere noua viata care ne asteapta.
Stiu ca multi aveti povesti interesante si noi suntem numai ochi si urechi.....
Maya
iamona spune:
Draga Maya..nu stiu cum sa incep .
forumul asta..de fapt subiectul deschis de tine a facut sa-mi rabufneasca toate nostalgiile...
dupa 5 ani departe de romania si cunoscand atat de multi altii care sunt departe de casa pot spune ca...iti va fi bine...in ce sens?!!asta depinde de fiecare.
dar cert ca ceva va fi mai bine cu siguranta..tinand cont ca ai un baiat asa mare, pt el va fi bine cu siguranta si personal nu cred ca te vei mai reintoarce sa traiesti in Romania
Ca sa nu repet ce au mai scris si altii, as fi vrut sa iti povestesc pe scurt povestea mea...dar constat cu stupoare ca trebuie sa plec sa il iau pe al meu baietel de la daycare(are 2 ani si 3 luni si merge la cresha de la 9 luni aici in state...mi-e mila de el dar nu am pe cine sa aduc din romania sa aiba grija de el!)
insa inchei pt azi cu urmatoarea idee...
sunt gravida iarasi in 15saptamani si nu cred ca o sa ne putem descurca cu 2 copii si cu doctoratul asa ca sunt SI EU intr-o mare dilema:
imi e teama sa plec...imi e teama sa raman ...in US
Eu personal as vrea sa plec pt ca suntem mult prea singuri si pt ca nu ma simt fericita aici...nu am timp deloc sa petrec cu copilul ...iar acum cu al doilea nu as putea sa stau mai mult de 6 saptamani si apoi trebuie sa il duc la cresa
baietelul meu petrece mai mult timp cu educatoarele decat cu mine...acasa tot timpul am ceva de facut asa ca il trimit sa se joace singur...
pt mine partea sufleteasca si sociala a inceput sa conteze mai mult decat cea materiala si...civilizatia americaneasca
dar asta este doar cazul meu!
iti urez succes!
sunt convinsa ca vei reusi sa iti fie mult mai bine!
iamona
Laura _Oprescu spune:
Maya,
exact aceeasi stare am avut-o inainte sa luam decizia de plecare din tara...la fel, situatie relativ buna financiar, pozitia pe care ne-o dorisem fiecare ,un inceput bun...am mers cu formele de emigrare in limita expirarii, le-am completat pe ultima suta de metri...pentru ca eu nu ma hotaram..iubeam Brasovul, iubeam casa noastra, iubeam parcul din fata blocului...si totusi, trebuia sa iau o decizie..sotul meu era decis si paradecis ca sa zic asa...astepta sa ma hotarasc si eu...nu m-au impresionat niciodata taramurile straine, nu am crezut in caini cu covrigi in coada,in miracole de genul asta...apoi, mi-am dat seamaca ,daca nu o sa incerc, o sa raman cu nostalgia faptului ca nu am incercat..si la fiecare vanzatoare care imi arunca pachetul cumparat in sila pe tejghea o sa ma intreb..aici am vrut sa traiesc?.. oricum faci,trebuie sa iti asumi riscurile...acum ca sunt aici, regret ca nu am venit mai demult..regret ca nu am facut facultatea aici,dar ma bucur nespus ca am venit ...ma doare sufletul sa spun asta..tatal sotului meu a murit in revolutie (ofiter omorat la Otopeni)..am zis nu se poate ca noi sa plecam...ei bine..iata-ne aici..ascultand cu tristete vesti din tara cum ca nimic nu se intampla practic...ca avem o modalitate particulara de a ne integra in lume..cei bogati sa devina si mai bogati, cei saraci tot mai saraci.. iar despre Noua Zeelanda,numai lucruri bune am auzit...sunt convinsa ca o sa iti placa si o sa ai acelasi regret ca al meu...ca nu ai venit mai demult.... exact aceeasi stare am avut-o inainte sa luam decizia de plecare din tara...la fel, situatie relativ buna financiar, pozitia pe care ne-o dorisem fiecare ,un inceput bun...am mers cu formele de emigrare in limita expirarii, le-am completat pe ultima suta de metri...pentru ca eu nu ma hotaram..iubeam Brasovul, iubeam casa noastra, iubeam parcul din fata blocului...si totusi, trebuia sa iau o decizie..sotul meu era decis si paradecis ca sa zic asa...astepta sa ma hotarasc si eu...nu m-au impresionat niciodata taramurile straine, nu am crezut in caini cu covrigi in coada,in miracole de genul asta...apoi, mi-am dat seamaca ,daca nu o sa incerc, o sa raman cu nostalgia faptului ca nu am incercat..si la fiecare vanzatoare care imi arunca pachetul cumparat in sila pe tejghea o sa ma intreb..aici am vrut sa traiesc?.. oricum faci,trebuie sa iti asumi riscurile...acum ca sunt aici, regret ca nu am venit mai demult..regret ca nu am facut facultatea aici,dar ma bucur nespus ca am venit ...ma doare sufletul sa spun asta..tatal sotului meu a murit in revolutie (ofiter omorat la Otopeni)..am zis nu se poate ca noi sa plecam...ei bine..iata-ne aici..ascultand cu tristete vesti din tara cum ca nimic nu se intampla practic...ca avem o modalitate particulara de a ne integra in lume..cei bogati sa devina si mai bogati, cei saraci tot mai saraci.. iar despre Noua Zeelanda,numai lucruri bune am auzit...sunt convinsa ca o sa iti placa si o sa ai acelasi regret ca al meu...ca nu ai venit mai demult....